Intrată în lume ca semn al milostivirii lui Dumnezeu faţă de bărbat, ca primul semn de milostivire: "Şi Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui»" (Gen 2,18), femeia are în sine un mister pe care generaţii de bărbaţi nu au reuşit să-l pătrundă.
La vederea ei, Adam a exclamat: "Aceasta, în sfârşit, este os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta se va numi femeie, pentru că din bărbat a fost luată" (Gen 2,23).
La vederea ei, tinerii "îşi pierd minţile", "merg pe lună după flori" pentru a i le oferi, uită să mai mănânce, să mai bea apă, iar ora pe care o petrec alături de fata pe care o iubesc, devine secundă.
În faţa ei, a tinerei pe care o iubeşte, tânărul puternic, cel care clădeşte zgârie-nori, care mânuieşte sculele pe şantier, cel pentru care 100 kg sunt un fulg de găină, acolo, în faţa ei, forţa devine gingăşie, privirea aspră este înlocuită de zâmbetul şiret din colţul gurii, iar mâna puternică, dotată cu un pumn pe măsură, devine catifelată.
Iar istoria i-a acordat de-a lungul ei diferite roluri: a fost femeia biblică, mesopotamiană, babiloniană, romană, a fost femeie soţie, femeie mamă, ca şi femeie cu moravuri uşoare. Din înălţimea tronurilor regeşti, o găsim până în cel mai umil loc; în colibele afumate şi sărăcăcioase din deşertul Chalbi până în cele mai luxoase vile de la Hollywood, o vedem la manşa avionului, la volanul tirului, ca şi la căpătâiul bolnavului.
În acelaşi timp îşi alăptează copilul, amestecă supa care clocoteşte pe foc şi vorbeşte la telefon, rezolvând din multele probleme ale unei case. Este ziarist, interpret, pictor, academician, medic, dar şi măturătoare, femeie de serviciu, chelneriţă sau dansatoare în club.
Când este vorba de durere, niciun bărbat nu are curajul să se ridice la nivelul ei, iar dacă cumva încercă, se vede constrâns să renunţe, pentru că oricum l-ar apuca leşinul.
În faţa ei pălesc chiar şi cei mai duri bărbaţi, după cum, cei lipsiţi de educaţia necesară o violentează sau o violează, instrumentalizând-o până acolo încât o cred un obiect, un simplu obiect dintr-un inventar închipuit.
Iar ea, ea căreia Creatorul i-a încredinţat misterul vieţii, cea care deţine secretul seducţiei, cea la a cărei răzbunare ia lecţii şi diavolul, ea merge înainte, cu farmecul ei, cu blândeţea şi răbdarea ei, ea devine prietenă, iubită, logodnică, mireasă, soţie, mamă, bunică, străbunică, iar mai apoi, ca orice om, devine pământ, chiar dacă nu a fost luată în mod direct din pământ, aşa cum fusese luat primul bărbat, devine pământ şi o dată cu el, istorie, memorie, amintire şi amintiri de povestit.
Ea e mama mea, a ta, e soţia ta, e prietena ta, e femeia pe care poate ai jignit-o, pe care ai privit-o cu gând păcătos sau poate că e femeia după care ţi-ai întors privirea, e misterul cel mai greu de pătruns din creaţie.
Şi tot din rândul lor, a celor chemate să "se potrivească" cu bărbatul, Dumnezeu a ales o Mamă pentru Fiul său, una specială, una care, deşi "nu a cunoscut bărbat", este rugată de milioane de bărbaţi, una care, deşi nu a născut urmând legea firii, are milioane de copii, una care a cunoscut suferinţa până în cele mai oribile manifestări, a ajuns în glorie, alături de Fiul său.
Femeie, mamă, soţie, indiferent unde eşti, bucură-te că eşti mama mea, prietena prietenului meu, soţia soţului fericit pe care l-am întâlnit astăzi pe stradă, mama copilului care alerga prin iarba din parc. Ţie, Dumnezeu ţi-a încredinţat tezaurul vieţii.
Mulţumesc pentru că prin tine, femeie, am intrat cu toţii în lume şi că nici un laborator, oricât de performant ar fi, nu a reuşit până acum să-ţi înlocuiască sânul matern, locul în care viaţa prinde viaţă... Fii mereu ceea ce Dumnezeu a dorit să fii, semn de milostivire!
Pr. Felician Tiba
