Reflecţie: Femeia, pentru că e capabilă!
Într-o zi am făcut gripă! "Ce mare suferinţă?", ar spune unii. "Hm, un fleac!", ar spune o femeie. "Lasă, că îţi prinde bine!", ar spune mama. "Când îţi spuneam să te îmbraci bine, nu mă ascultai, acum trage!"
Eu însă, pentru că a fost destul timp şi pentru "meditaţie", în timp ce mă zvârcoleam de durere, că mă dureau toate oasele şi în timp ce mă ardeam chiar şi de pijamaua, din cauza marii temperaturi, mi-a venit o idee interesantă: "Hm, îmi spun eu din creuzetul încercării, o fi dat Dumnezeu femeii durerile naşterii, dar nouă, bărbaţilor, ne-a dat gripa..."
De ce o fi rezervat Dumnezeu durerile naşterii pentru femei? Oare pentru acelaşi motiv pentru care Fiul său, Isus, a ales să moară pe cruce pentru păcatele noastre? Înţeleg că Dumnezeu nu dă orice oricui, ci doar celor sau celui care poate duce, care se învredniceşte..., să spunem de-a dreptul, doar celui care e capabil? Aşa e!
Dumnezeu a "scăpat" bărbatului durerea oaselor pe la câte o gripă, pe la câte un dinte, la vreo operaţie, dar femeii i-a "oferit" din plin: ei i-a dat "durerile naşterii", le-a dat pe toate pe care le are şi bărbatul, i-a dat durerea despărţirii, a dorului, a copilului care îi plânge noaptea şi nu mai ştie ce să-i facă, a copilului care nu mai vrea să mănânce şi nu ştie cum mai poate trăi astfel, a copilului care pleacă pentru prima dată la grădiniţă, apoi la şcoală, la liceu, la facultate şi apoi în viaţă, ei i-a dat "eşecul" copilului, aşa cum i-a dat "patimile" soţului, "grija" bucătăriei şi "spălatul" din spălătorie, ei îi revine "mizeria" casei, aşa cum tot ea trebuie să "viseze" la binele zilei de mâine. Nu că bărbatul nu face parte din ecuaţie, dar, înainte ca el să gândească, ea a acţionat deja!
Când toţi se odihnesc, pentru că au muncit şi "au dreptul", ea continuă să muncească cu "dreapta" sau la nevoie şi cu stânga, pentru ca atunci când se vor trezi cu toţii, odihniţi, ei să continue să aibă "drepturi"...
Femeia şi durerea, femeia şi munca, "două dualităţi" care "se duelează" o viaţă şi, culmea, nu se epuizează niciuna. Durerea va continua să insiste, de cele mai multe ori imprevizibilă, dar va insista cu regularitate. Iar munca? Femeia care nu munceşte, abia ea este epuizată!
Şi în timp ce gripa mea trecut, continui să aud de femei care au născut sau urmează să nască. Înseamnă că în timp ce durerea mea s-a epuizat, a femeii continuă...
Vindecat de-a binelea, fac primii paşi pe un trotuar oarecare. Un copil, care abia ştie să spună "pâine", tocmai aruncă o bucată în spaţiul verde de lângă marginea drumului, sub privirea îndurerată a mamei. Ea ştie care îi este preţul! Ceea ce încă nu ştie e că surioara mai mare a copilului nerecunoscător tocmai are să-i spună că a luat o notă mică la matematică, în timp ce ea, mama, i-a făcut până şi patul, lăsându-i timp să înveţe! Hm, şi asta nu e tot. Aceeaşi femeie va auzi diseară târziu reproşuri destul de aspre de la vecina, precum că soţul ei împreună cu... al ei, dar mai mult al ei, decât al ei, s-au îmbătat astăzi la serviciu şi şeful i-a trimis acasă. Iar de mâine, dacă mai vor de muncă, să se gândească bine!
Şi dacă totul s-ar termina aici, ar fi bine, dar luna aceasta ceva se întâmplă, nu mai e la fel ca în lunile celelalte... Să fie iar...? Da, urmează din nou durerile naşterii. O nouă viaţă e pe drum, iar ea, mama, femeia, cu durerile ei, continuă să fie acolo..., s-o aştepte, să o aştepte cu tot ceea ce presupune ea. Şi iar de la capăt: naştere, nopţi nedormite, plânset, urlet, obrăznicii, nemulţumiri, mâncare, haine curate, educaţie...
De ce le ai tu pe toate? Pentru că poţi! Iar noi, cei care suntem coroana ta, diademe sau uneori spini, noi îţi mulţumim, femeie, mamă, Marie...
Pr. Felician Tiba
