Iată mama ta!
În singurătatea lui pe cruce, Isus, ne-a încredinţat-o pe Maria, pentru a unii singurătatea noastră cu a ei şi pentru ca ea, Maria, mama lui Cristos să devină mama noastră a tuturor!
Maria devine puntea de legătură între cer şi pământ, între noi muritorii şi Dumnezeu.
Cât de important ar fi pentru noi femeile, fiice ale Evei, să devenim vrednice de mijlocitoarea noastră, să ne asemănăm cu Maria şi să încercăm să semănăm în inimile pruncilor noştri, iubirea de Dumnezeu, să le călăuzim paşii şovăielnici pe calea credinţei şi să le deschidem ochii spre adevărata lumină, nelăsându-i să fie orbiţi de cele pământeşti vremelnice.
Menirea de a fi mamă este o sfântă misiune care trebuie îndeplinită cu iubire, căldură, dăruire şi vrednicie.
Mama este purtătoare a, dublei cruci, a ei şi a celui pe care l-a zămislit, fiindu-i aproape în urcuşuri şi coborâşuri, întărindu-l în pelerinajul zilnic al vieţii cu speranţă şi credinţă prin iubire.
Oare cum putem să numim mama, o femeie capabilă să ucidă în pântecele ei pruncul nenăscut?
Cum poate avea inima să oprească cealaltă inima să bată?
Cum poate să frângă trupul neîmplinit al unui prunc nevinovat şi să trimită în întuneric un suflet sărman, care nu a apucat clipa întâlnirii cu lumina lumii în care ar fi trebuit să trăiască?
Cum poate abandona cu bunăvoinţă o femeie, un pruncuşor abia născut, după ce măcar pentru o clipă i-a zărit chipul, i-a văzut culoarea ochilor şi l-a ţinut la piept!
Dumnezeu, ne-a sfinţit cu numele de mame, dăruindu-ne minunea de a da viaţa unei noi fiinţe, şi ne-a dat harul răbdării, iubirii, gingăşiei şi înţelepciunii.
Datoria noastră a celor sfinţite, este de a păstra şi de a sporii aceste daruri dumnezeieşti, de a nu schimba iubirea cu ura sau căldura maternităţii cu răceala de oţel a iubirii de sine.
Misiunea noastră a mamelor este în primul rând de a uita de noi înşine şi de a trăi viaţa noastră de familie, nu după dorinţa noastră nechibzuită, ci după voia celui care ne-a creat.
Nouă mamelor dătătoare de viaţă ne revine şi misiunea de a fi mărturisitoare a cuvântului Domnului, de a fi primele evanghelizatoare a copiilor noştri şi de a trăi în armonie şi supunere în Domnul, viaţa de familie.
Să ne încredinţăm cu totul Mariei şi să ne rugăm alături de ea. Să ne bucurăm de glasul vestitor al îngerului, să slăvim învierea şi înălţarea la ceruri, să ne umplem de lumină, convertindu-ne şi crezând în evanghelie, dar fără să uităm umilinţa şi durerea calvarului, fără de care nu ar fi existat iertarea păcatelor noastre şi năzuinţa unei vieţi veşnice.
Noi, fiicele Evei, devenite prin jertfa lui Isus fiice ale Mariei, trebuie să ne mărturisim iubirea necondiţionată în Domnul, spunând alături de Maria.
"Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău".
Liliana Simion
