Cei patruzeci de ani ai Federaţiei Biblice Catolice care a contribuit la reînnoirea spirituală a Bisericii după Conciliu
Privirea spre înălţime şi urechea ascuţită
de Vincenzo Paglia
episcop, preşedinte al Federaţiei Biblice Catolice
La puţin mai mult de patruzeci de ani de la Conciliul al II-lea din Vatican se poate afirma că dorinţa de a face din Sfintele Scripturi sufletul vieţii spirituale şi pastorale a comunităţilor ecleziale nu a fost neascultată. De fapt, a început de atunci un extraordinar proces de reachiziţionare a Scripturilor din partea întregii comunităţi ecleziale şi se văd efectele lui profunde în viaţa poporului creştin. Însăşi mişcarea ecumenică are în atenţia reînnoită faţă de Biblie un teren propice de dialog - vezi imaginea, Cuvântul lui Dumnezeu şi ecumenismul. În Biserica catolică putem spune că s-a dezvoltat o adevărată "mişcare biblică", care, faţă de aceea care a precedat Conciliul al II-lea din Vatican, a interesat viaţa Bisericii în toate domeniile sale. Chiar şi numai o privire rapidă la textele magisteriului despre Sfânta Scriptură arată drumul extraordinar făcut faţă de secolele precedente. Ioan Paul al II-lea, la douăzeci de ani de la Dei Verbum, prezentând documentul Comisiei Pontificale Biblice despre interpretarea Bibliei, afirma: "Este motiv de bucurie a vedea Biblia luată în mână de oameni umili şi săraci, care pot să furnizeze interpretării şi actualizării sale o lumină mai pătrunzătoare, din punct de vedere spiritual şi existenţial, decât aceea care vine dintr-o ştiinţă sigură de ea însăşi".
Sinodul episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu s-a dovedit un chairos în acest context, un adevărat moment de har. Cele 54 de propoziţii votate de părinţii sinodali, şi pe care papa a voit să fie publicate imediat, în timp ce înregistrează bogăţia drumului făcut în aceste decenii de după Conciliu, dau mărturie de asemenea de dezbaterea sinodală vie care a deschis perspective teologice şi pastorale însemnate. Desigur, cu toţii suntem în aşteptarea exortaţiei apostolice post-sinodale pentru a putea primi cu elan ceea ce Sfântul Părinte va voi să spună Bisericii. Oricum, trebuie constatat că deja în aceste luni trecute au fost multe iniţiativele în diferite părţi ale lumii menite să prezinte lucrările sinodului îndeosebi prin frumosul mesaj final. Există o aşteptare răspândită a ceea ce Sfântul Părinte ne va spune încât Cuvântul lui Dumnezeu să poată inspira şi mai mult viaţa şi misiunea Bisericii în diferite continente.
O observaţie mi se pare importantă de subliniat în această privinţă şi care ar putea să marcheze din punct de vedere calitativ o nouă etapă în reluarea Sfintelor Scripturi din partea poporului lui Dumnezeu. Pentru a spune adevărul, o indică deja de mult timp însuşi Benedict al XVI-lea: Cuvântul lui Dumnezeu primit ca "izvor" al vieţii spirituale şi pastorale. Papa, îndeosebi în omiliile sale, face din Cuvântul lui Dumnezeu izvorul şi inima mesajului pe care vrea să-l transmită. Este o perspectivă care ar trebui să elimine acea atitudine, adesea răspândită, care nu pune în centru Cuvântul şi ceea ce sugerează el, ci propria gândire, propriile perspective care chiar caută în Biblie vreun "sprijin". Scripturile nu sunt un "baston" pentru ideile noastre, sunt izvorul inspirator al vieţii noastre, al gândurilor noastre, al pastoraţiei.
Îmi amintesc de un mic episod semnificativ al acestei tendinţe care ne face să ne gândim. Un episcop, după ce a terminat scrierea unei scrisori pastorale, a trimis foile dactilografiate unui exeget spunându-i: "Adăugaţi dumneavoastră nişte fraze biblice frumoase". Sfintele Scripturi nu sunt un suport pentru viaţa noastră spirituală şi pastorală, trebuie să fie inspiratoarele ei. Asta au prezentat foarte bine episcopii în decursul lucrărilor sinodale. Şi este şi experienţa care provine din Federaţia Biblică Catolică - care în acest an aminteşte 40 de ani de la întemeiere - care a promovat cu generozitate şi eficacitate "pastoraţia biblică" în diferitele ţări ale lumii. Roadele au fost cu adevărat extraordinare. Însă tocmai această angajare fructuoasă stimulează să ne îndreptăm cu hotărâre spre o nouă ţintă, adică să trecem de la ceea ce numim "pastoraţie biblică" la "inspiraţia biblică a întregii pastoraţii". Era ceea ce însuşi Conciliul al II-lea din Vatican dorea: Sfintele Scripturi să fie "sufletul" vieţii şi misiunii Bisericii, izvorul ei, originea ei, inspiraţia ei. Se deduce asta, printre altele, din incipit al constituţiei Dei Verbum: "În ascultarea religioasă a Cuvântului lui Dumnezeu şi proclamându-l cu încredere fermă". Tânărul teolog de atunci, Joseph Ratzinger, comentând aceste puţine cuvinte, afirma că nu s-ar fi putut exprima mai bine esenţa Bisericii: o comunitate în întregime deschisă "spre înălţime...", a cărei "esenţă deplină este rezumată în gestul ascultării, unicul gest din care poate să derive vestirea lui".
La începutul acestui mileniu Sinodul episcopilor a amintit din nou acest adevăr vechi şi mereu nou al ascultării Scripturii ca izvor al înţelepciunii şi al forţei Bisericii. În primul mileniu al istoriei creştine această centralitate a apărut în manieră exemplară: episcopi şi călugări, păstori şi simpli credincioşi, au simţit Scriptura ca inima pulsantă a întregii lor vieţi, spirituală, teologică, pastorală, familiară, eclezială. Ei bine, ceea ce sinodul îşi propune este să-i stimuleze pe toţi să considere Sfintele Scripturi izvorul care alimentează viaţa. Părinţii Bisericii au prezentat adesea Cuvântul lui Dumnezeu ca o fântână din care toţi pot să scoată apă. Sfântul Efrem Sirul, ca să dăm un singur exemplu, aseamănă Biblia cu o fântână la care poate să meargă oricine pentru a lua apă fără ca ea să se termine niciodată. Şi ceea ce rămâne în izvor este mereu mult mai mult decât ceea ce reuşeşte fiecare să ia cu el. De fapt, Biblia rămâne o fântână de înţelepciune pentru cel care nu crede, dar rămâne apă suficientă şi pentru viaţa tuturor popoarelor.
Legătura circularitate indisolubilă între Cuvântul lui Dumnezeu, Biserică şi Liturgie rămâne condiţia pentru a ne apropia de acest izvor. Este o responsabilitate mare pentru Biserica de la începutul acestui mileniu. Benedict al XVI-lea în omilia de închidere a sinodului afirma: "Locul privilegiat în care răsună Cuvântul lui Dumnezeu, care edifică Biserica (...) este fără îndoială liturgia. În ea apare că Biblia este cartea unui popor şi pentru un popor; o moştenire, un testament încredinţat cititorilor, pentru ca să realizeze în viaţa lor istoria de mântuire mărturisită în scris (...) Biblia rămâne o carte vie cu poporul, subiectul său, care o citeşte; poporul nu subzistă fără carte, pentru că în ea îşi află motivaţia sa de a fi, vocaţia sa, identitatea sa". Întâlnirea reînnoită cu Cuvântul lui Dumnezeu va face comunităţile noastre eficace pentru a comunica drumul mântuirii bărbaţilor şi femeilor de la acest început de mileniu.
(După L'Osservatore Romano, 23 august 2009)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
