În urmă cu şaizeci de ani Pius al XII-lea canoniza o ţărancă mică devenită emblemă de coerenţă şi mărturie
În seara zilei de 24 iunie 1950, în piaţa Sfântul Petru, "în faţa unei mulţimi interminabile" - aşa cum a subliniat atunci "L'Osservatore Romano" - Pius al XII-lea o proclama sfântă pe Maria Goretti, fetiţa care la 5 iulie 1902, în vârstă de numai 11 ani, a fost ucisă pe lângă Nettuno în urma unei tentative de viol. Figura Mariei Goretti, care în momentul morţii a ajuns să ofere martiriul său pentru ca şi călăul ei - Alessandro Serenelli - să se poată bucura de iertarea lui Dumnezeu, rămâne dragă atâtor credincioşi care continuă să-i aducă omagiu în sanctuarul dedicat ei. Însă Maria Goretti nu este numai icoana unei credinţe populare. Obiect şi de dezbateri culturale uneori aspre - e suficient de amintit, în anul 1985, cartea provocatoare a lui Giordano Bruno Guerri cu titlul "Sărmana sfântă, sărmanul asasin" - a devenit în timp simbolul unei coerenţe care trebuie păstrată până la consecinţele extreme. Un simbol nu numai religios: tânărul Enrico Berlinguer, pe atunci secretar al federaţiei care-i aduna pe tinerii comunişti, a ajuns să indice propriilor militanţi pe mica ţărancă Maria Goretti ca exemplu de mărturie riguroasă. Cu ocazia aniversarului, publicăm discursul care a fost rostit de Pius al XII-lea la sfârşitul solemnei canonizări.
Venerabili Fraţi şi iubiţi fii,
Printr-un plan iubitor al Providenţei divine preamărirea supremă a unei fiice umile a poporului a fost celebrată în această seară luminoasă cu o solemnitate fără egal şi în formă unică până acum în analele Bisericii: în vastitatea şi în maiestatea acestui loc de mister, făcut templu sacru, pentru care este boltă firmamentul ce cântă gloriile Celui Preaînalt; de voi aşa de dorită, mai înainte decât hotărâtă de Noi; cu o participare foarte numeroasă de credincioşi, aşa cum n-au avut niciodată celelalte canonizări; şi mai ales aşa de impusă de strălucirea orbitoare şi de parfumul îmbătător al acestui crin, înveşmântat în purpură, pe care tocmai am înscris-o cu bucurie intimă în rândul Sfinţilor, mica şi dulcea Martiră a curăţiei: Maria Goretti.
Iubiţi fii, pentru ce aţi venit în număr aşa de interminabil la glorificarea ei? Pentru ce, ascultând sau citind relatarea scurtei sale vieţi, aşa de asemănătoare cu o naraţiune evanghelică limpede prin simplitatea de linii, prin culoarea ambientului, prin însăşi violenţa fulgerătoare a morţii, v-aţi înduioşat până la lacrimi? Pentru ce Maria Goretti a cucerit aşa de rapid inimile voastre, ajungând să devină preaiubita, favorita? Există aşadar în această lume, aparent târâtă şi cufundată în hedonism, nu numai o mică ceată de aleşi însetaţi de cer şi de aer curat, ci mulţime, ci multitudini imense, asupra cărora parfumul supranatural al curăţiei creştine exercită o fascinaţie irezistibilă şi promiţătoare: promiţătoare şi asiguratoare.
Dacă este adevărat că în martiriul Mariei Goretti a strălucit mai ales curăţia, în ea şi cu ea au triumfat şi celelalte virtuţi creştine. În curăţie era afirmarea cea mai elementară şi semnificativă a stăpânirii perfecte a sufletului asupra materiei; în eroismul suprem, care nu se improvizează, era iubirea duioasă şi docilă, ascultătoare şi activă faţă de părinţi; jertfa în munca zilnică dură; sărăcia în mod evanghelic mulţumită şi susţinută de încrederea în Providenţa cerească; religia îmbrăţişată cu tenacitate şi voită să fie cunoscută tot mai mult, făcută comoară de viaţă şi alimentată de flacăra rugăciunii; dorinţa arzătoare după Isus Euharisticul, şi în sfârşit, coroană a carităţii, iertarea eroică acordată ucigaşului: ghirlandă rustică, dar aşa de îndrăgită de Dumnezeu, din flori de câmp, care a împodobit vălul alb de la Prima sa Împărtăşanie şi puţin după aceea martiriul ei.
Astfel acest rit sacru se desfăşoară în mod spontan într-o acceptare populară faţă de curăţie. Dacă în lumina oricărui martiriu creează mereu contrast amar pata unei fărădelegi, în spatele martiriului Mariei Goretti se află un scandal, care la începutul acestui secol a părut inimaginabil. La distanţă de aproape cincizeci de ani, printre reacţia adesea insuficientă a celor buni, printre conspiraţia obiceiurilor rele, folosindu-se de cărţi, de ilustraţii, de spectacole, de audiţii, de mode, de plaje, de asociaţii, încearcă să-i submineze în sânul societăţii şi al familiilor, în dauna mai ales a copilăriri chiar foarte fragede, pe cei care erau conducătorii naturali ai virtuţii.
O, tineri, copii şi copile preaiubiţi, pupile ai ochilor lui Isus şi ai Noştri - spuneţi - sunteţi voi foarte hotărâţi să rezistaţi cu fermitate, cu ajutorul harului divin, la orice atentat pe care alţii ar dori să-l facă la adresa curăţiei voastre? Şi voi, taţi şi mame, în faţa acestei mulţimi, în faţa imaginii acestei fecioare adolescente, care cu candoarea ei nepătată a răpit inimile voastre, în prezenţa mamei sale, care, educând-o la martiriu, nu a jelit moartea ei, deşi trăia în mare tristeţe, şi acum se înclină emoţionată pentru a o invoca - spuneţi - sunteţi voi gata să asumaţi angajamentul solemn de a veghea, atât cât vă stă în putinţă, asupra fiilor voştri, asupra fiicelor voastre, pentru a-i feri şi a-i apăra împotriva atâtor pericole care-i înconjoară, şi de a-i ţine mereu departe de locurile de învăţare a fărădelegii şi a pervertirii morale?
Şi acum, voi toţi care Ne ascultaţi, sus inimile! Peste mlaştinile nesănătoase şi peste noroiul lumii se întinde un cer imens de frumuseţe. Este cerul care a fascinat-o pe Maria cea mică; cerul la care ea a voit să urce pe singura cale care conduce la el: religia, iubirea lui Cristos, respectarea eroică a poruncilor sale.
Bucură-te, o, Sfântă suavă şi vrednică de iubire! Martiră pe pământ şi înger în cer, din gloria ta îndreaptă-ţi privirea asupra acestui popor, care te iubeşte, care te venerează, care te preamăreşte, care te exaltă. Pe fruntea ta tu porţi clar şi strălucitor numele victorios al lui Cristos (cf. Ap 3,12); pe chipul tău feciorelnic este forţa iubirii, statornicia fidelităţii faţă de Mirele divin; tu eşti Mireasă de sânge, pentru a picta în tine imaginea Lui. ?ie, puternică la Mielul lui Dumnezeu, încredinţăm pe fiii Noştri şi pe fiicele Noastre prezenţi aici şi pe ceilalţi care sunt uniţi cu Noi în mod spiritual. Ei admiră eroismul tău, dar vor şi mai mult să fie imitatorii tăi în fervoarea credinţei în neprihănirea incoruptibilă a obiceiurilor. La tine aleargă taţii şi mamele, pentru ca tu să-i asişti în misiunea lor educativă. În tine prin mâinile Noastre găseşte adăpost copilăria şi întregul tineret, pentru ca să fie ocrotit de orice contaminare şi să poată merge pe drumul vieţii în seninătatea şi în bucuria celor curaţi cu inima. Aşa să fie.
(După L'Osservatore Romano, 24 iunie 2010)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
