Introducerea semnată de Papa Francisc la o carte care adună intervenţiile sale despre conflictul din Europa
"Fără pace suntem cu toţii înfrânţi"
Publicăm introducerea semnată de Papa Francisc la cartea "O enciclică despre pacea în Ucraina" (Edizioni Terra Santa, îngrijită de Francesco Grana) care adună intervenţiile pontifului cu privire la conflictul din Europa. Textul a fost anticipat de site-ul "Il Fatto Quotidiano".
"N-am găsit niciodată că Domnul a început o minune fără a o termina bine". Încă de când, de mulţi ani în urmă de acum, am citit şi recitit de mai multe ori Logodnicii de Alessandro Manzoni, am meditat îndelung asupra acestei fraze. Este o frază de speranţă, în timp ce suntem pe cale spre Jubileul din 2025, al cărui moto am voit să fie dedicat tocmai acestei virtuţi teologale: Pelerini de speranţă.
Benedict al XVI-lea ne-a dăruit o enciclică minunată despre speranţă, Spe salvi. El scrie că "«răscumpărarea», mântuirea, conform credinţei creştine, nu este o simplă realitate de fapt. Răscumpărarea ne este oferită în sensul că ne-a fost dăruită speranţa, o speranţă credibilă, în virtutea căreia noi putem înfrunta prezentul nostru: prezentul, chiar şi un prezent obositor, poate să fie trăit şi acceptat dacă el conduce spre o ţintă şi dacă noi putem fi siguri de această ţintă, dacă această ţintă este aşa de mare încât să justifice truda drumului".
Sunt experienţe pe care fiecare dintre noi le-a simţit în propria viaţă şi care ne permit să înfruntăm căderile zilnice cu certitudinea că Domnul ne ia de mână şi ne ridică pentru că nu vrea ca să rămânem la pământ. Adesea am amintit "că este permis a privi o persoană de sus în jos numai pentru a o ajuta să se ridice: nimic mai mult. Numai în asta este permis să privim de sus în jos. Dar noi, creştinii, trebuie să avem privirea lui Cristos, care îmbrăţişează de jos, care îl caută pe cel care este pierdut, cum compătimire. Aceasta este, şi trebuie să fie, privirea Bisericii, mereu, privirea lui Cristos, nu privirea condamnatoare".
Războiul din Ucraina, deja în ajunul începutului său, ne-a interogat pe fiecare dintre noi. După anii dramatici ai pandemiei, când, nu fără mari dificultăţi şi multe tragedii, ieşeam în sfârşit din faza sa cea mai acută, de ce a venit oroarea acestui conflict nesăbuit şi blestemat, cum este orice război? Putem vorbi cu siguranţă despre un război drept? Putem vorbi cu siguranţă despre un război sfânt?
Noi, oameni ai lui Dumnezeu care vestim Evanghelia Celui Înviat, avem datoria de a striga acest adevăr de credinţă. Dumnezeu este un Dumnezeu al păcii, al iubirii şi al speranţei. Un Dumnezeu care ne vrea fraţi pe toţi, aşa cum ne-a învăţat Fiul său Isus Cristos. Ororile războiului, ale oricărui război, ofensează numele preasfânt al lui Dumnezeu. Şi îl ofensează şi mai mult dacă numele său este abuzat pentru a justifica acest măcel de nedescris.
Strigătul copiilor, al femeilor şi al bărbaţilor răniţi de război se înalţă la Dumnezeu ca o rugăciune sfâşietoare pentru inima Tatălui. La câte alte tragedii va trebui să mai asistăm înainte ca toţi cei care sunt implicaţi în orice război să înţeleagă că acesta este numai un drum de moarte care-i înşală numai pe câţiva că sunt învingători? Pentru că să fie clar: cu războiul toţi suntem înfrânţi! Şi cei care nu au luat parte şi care, în indiferenţă laşă, au rămas să privească această oroare fără să intervină pentru a duce pacea.
Noi toţi, în orice rol, avem datoria de a fi oameni de pace. Nimeni exclus! Nimeni nu este legitimat să privească în altă parte. "În această lume a globalizării am căzut în globalizarea indiferenţei. Ne-am obişnuit cu suferinţa celuilalt, nu ne priveşte, nu ne interesează, nu este treaba noastră! Revine figura Nenumitului din Manzoni. Globalizarea indiferenţei ne face pe toţi «nenumiţi», responsabili fără nume şi fără faţă".
În ajunul izbucnirii celui de-al doilea război mondial, slujitorul lui Dumnezeu, Pius al XII-lea, a amintit lumii că "nimic nu este pierdut cu pace. Totul poate fi pierdut cu războiul. Oamenii să se înţeleagă din nou. Să trateze din nou. Tratând cu bunăvoinţă şi cu respectare a drepturilor reciproce îşi vor da seama că la negocierile sincere şi realizabile nu le-a fost închis niciodată un succes onorabil".
Sunt deosebit de recunoscător lui Francesco Antonio Grana pentru că a adunat toate apelurile mele pentru pacea în Ucraina. Sunt la fel de recunoscător ziarului său, ilfattoquotidiano.it, pentru că, încă de la începutul acestui conflict, a dat mereu rezonanţă amplă acestor cuvinte ale mele. Aşa cum sunt faţă de atâţia alţi bărbaţi şi femei care s-au făcut purtători ai acestui mesaj, adesea cu concreteţe şi în tăcere.
Ceea ce aveţi în mână este un text care adună ceea ce în aceste luni de război a ieşit din inima mea văzând imaginile acestei tragedii uriaşe şi citind reportajele teribile ale acelui conflict şi ale atâtor alte conflicte din lume prea des uitate. Un soi de jurnal de război pe care-l ofer cititorilor în speranţa ca să poată deveni foarte repede un jurnal de pace şi mai ales un avertisment pentru toţi să nu mai repete asemenea monstruozităţi. O adevărată enciclică despre şi pentru pace în Ucraina şi în orice altă parte a pământului.
În timp ce continuăm să ne rugăm insistent pentru pace în Ucraina, cu adevărat fără să încetăm vreodată, nu trebuie să ne obişnuim cu acesta precum şi cum nici un alt război. Nu trebuie să permitem ca inima noastră şi mintea noastră să se anestezieze în faţa repetării acestor erori foarte grave împotriva lui Dumnezeu şi împotriva omului. Nu trebuie, pentru niciun motiv în lume, să ne obişnuim în faţa a toate acestea, aproape considerând sigur acest al treilea război mondial pe bucăţi care a devenit, sub ochii noştri, un al treilea război mondial total.
Să ne rugăm pentru pace! Să lucrăm pentru pace! Fiind siguri că Domnul Isus, Principe al păcii, va dărui Ucrainei şi întregii lumi, în special unde mai persistă atâtea focare de război, zorii dimineţii de Paşte.
(După L'Osservatore Romano, 5 decembrie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
