Fără cuvinte. Papa Francisc şi forţa gesturilor, de Alessandro Gisotti

"Fără cuvinte. Papa Francisc şi forţa gesturilor"

Publicăm în continuare textul integral al eseului lui Alessandro Gisotti, vice-redactor şef de la Radio Vatican, despre primul an de pontificat al papei Francisc, publicat de Centrul Tocqueville Acton.

* * *

"Ai văzut ce a făcut papa Francisc?". Îngrămădit într-un autobuz la ora de vârf, experienţă cu care din păcate sunt obişnuiţi navetiştii romani, rămân foarte uimit de această întrebare. Înainte de toate pentru că este un tânăr care o adresează unuia de vârsta lui şi apoi pentru că se referă nu la ceva spus, ci la ceva făcut de papa. Ori, dacă suntem obişnuiţi să-i auzim pe tineri conversând despre curajul unui favorit din fotbal sau despre ultima "găselniţă" a unei pop star, nu despre gestul unui pontif. Acest schimb avea loc în primele zile ale pontificatului lui Jorge Mario Bergoglio. Foarte repede aveam să ne obişnuim să aşteptăm ca papa să sintetizeze cu o acţiune cuvintele sale, imprimând astfel un eveniment în memoria colectivă. La fel de repede, aveam să înţelegem că gesturile sale, uneori surprinzătoare, nu sunt niciodată scop în sine ci sunt mereu în legătură cu mesajul pe care vrea să-l răspândească. De altfel, în era reproductibilitatea nelimitată a unei imagini prin social network, aceste gesturi au făcut în aşa fel încât acel mesaj să ajungă şi în "periferii existenţiale" altminteri impenetrabile.

La sfârşitul primului an de la alegerea la Catedra lui Petru, se pot aşadar "reciti" câteva gesturi ale lui Bergoglio-Francisc pornind de la acea înclinare a capului cerând binecuvântarea poporului cu care noul episcop de Roma s-a prezentat urbi et orbi în seara zilei de 13 martie. În acel gest este toată iubirea păstorului faţă de turma sa, acel "sfânt şi credincios popor al lui Dumnezeu" aşa cum îi place să-l definească. Dar este şi cheia de lectură pentru a înţelege cu "gândeşte" Bergoglio slujirea episcopului, cu atât mai mult dacă este al Scaunului lui Petru. Pentru el, păstorul nu este un lider care conduce în mod solitar pe cel care-l urmează. Pentru Francisc, păstorii trebuie desigur să ştie să stea "în faţa turmei pentru a indica drumul", dar "şi în mijlocul turmei pentru a o menţine unită" şi "în spatele turmei pentru a evita ca să rămână cineva în urmă şi pentru ca turma însăşi are, ca să spunem aşa flerul în găsirea drumului"¹. Un "a şti să se mişte" care, în realitate, trebuie să aparţină nu numai episcopilor ci preoţilor înşişi care "trebuie să aibă mirosul oilor". Este atât de îndrăgostit de turma sa încât, atunci când era arhiepiscop de Buenos Aires, a afirmat că "se poate numi poporul numai dacă se angajează, dacă se participă. Mai mult decât un cuvânt, este o chemare, o con-vocare de a ieşi din sine". Papa Francisc, a subliniat un prelat argentinian, "are o sclipire în ochi atunci când foloseşte cuvântul popor"².

Şi ochii, primului pontif latinoamerican, străluceau de bucurie şi emoţie şi la 24 iulie 2013, în timp ce în rugăciune, aproape răpit, privea faţa micii statui a Sfintei Fecioare Maria de la Aparecida. Francisc, a afirmat secretarul dicasterului pentru viaţa consacrată, Mons. Rodriguez Carballo, este "un papă marian" şi se revelează astfel "şi în gesturile mici". Bergoglio, a adăugat prelatul, ştie că "drumul cel mai scurt pentru a ajunge la Isus este întotdeauna Maria"³. Nu întâmplător prima sa ieşire reală din Vatican a fost, în ziua de după alegere, pentru a merge să aducă omagiu Fecioarei în bazilica "Santa Maria Maggiore", loc pe care l-a vizitat de şapte ori în primele 12 luni de pontificat. Acesta este un gest care, în patrie, a fost imediat legat de devoţiunea sa filială faţă de Fecioare de Lujan, păstrată în sanctuarul marian cel mai iubit de argentinieni. Aici, povesteşte rectorul José Daniel Blanchoud, cardinalul Bergoglio merge frecvent şi îi plăcea să spovedească până noaptea târziu, aşteptându-i pe tinerii pelerini care soseau la primele lumini ale zorilor. În afară de asta este cunoscut că, episcop fiind, Bergoglio a introdus în Argentina devoţiunea faţă de "Maria care desface nodurile", preluând o imagine votivă "descoperită" atunci când, iezuit tânăr, se afla în Germania pentru a completa studiile de teologie. Pentru papa Francisc, a afirmat vaticanistul Andrea Tornielli, evlavia populară tradiţională, expresie "a acelei credinţe a celor simpli pe care magisteriul trebuie s-o tuteleze", este "un element important pentru noua evanghelizare"⁴.

Dar pe ce trebuie să se bazeze acest elan reînnoit în vestirea Evangheliei? Înainte de toate pe o "Biserică în ieşire". În mod semnificativ, din prima duminică a lui Bergoglio ca pontif ne amintim cu toţii tocmai gestul simplu şi năvalnic al ieşirii papei Francisc din Parohia "Sfânta Ana" din Vatican, unde celebrase Liturghia. Trecând de orice barieră şi protocol (şi acolo oamenii din Jandarmeria Vaticană au înţeles că munca lor avea să devină foarte angajantă), episcopul de Roma a mers literalmente să îmbrăţişeze poporul său dincolo de graniţa care separă Cetatea Vaticanului de Cetatea Eternă. O imagine care aproape că a anticipat tema "culturii întâlnirii", printre pilaştri acestui pontificat. Sensul acelui gest a fost aşa cum a explicat Francisc în prima audienţă generală în Piaţa "Sfântul Petru", la 27 martie 2013, când a afirmat că, pentru a-l urma pe Cristos, trebuie "să ieşim din noi înşine", "din tentaţia de a ne închide în propriile scheme care ajung să închidă orizontul acţiunii creatoare a lui Dumnezeu". Cu şase ani înainte, în timpurile Conferinţei de la Aparecida, cardinalul Bergoglio, intervievat de Stefania Falasaca, a sintetizat cu eficacitate: "Pentru a rămâne fideli trebuie să ieşim. Rămânând fideli ieşim"⁵.

Această ieşire, pe de altă parte, are o ţintă foarte precisă: întâlnirea cu aproapele, de preferinţă un "apropiat-îndepărtat". O întâlnire care poate să fie chiar tăcută, dar în acelaşi timp bogată în semnificaţie şi ocazie de creştere relaţională. Este ceea ce s-a întâmplat de exemplu cu un alt gest surprinzător, în că o dată în primele zile ale slujirii petrine a lui Bergoglio, când noul papă a împărţit binecuvântarea sa în tăcere jurnaliştilor din toată lumea primiţi în Aula "Paul al VI-lea" după Conclav. "Puterea acestei binecuvântări tăcute - a afirmat părintele Antonio Spadaro - a străbătut chiar şi barierele inimilor ajungând să atingă pe fiecare graţie creării unui eveniment comunicativ care n-a lăsat pe nimeni în afară"⁶. De fapt, aşa cum demonstrează alocuţiunile de la Angelus şi Audienţele Generale în privinţa dialogului cu credincioşii în Piaţa "Sfântul Petru", modalitatea comunicativă a papei Francisc este mereu orientată să implice direct destinatarul mesajului. Mai mult, se poate spune că pentru Bergoglio în centru, mai înainte de mesaj, sunt persoanele care comunică, persoanele care se întâlnesc. Exemplificativă a acestei comunicări "circulare", niciodată unidirecţionale, este ceea ce s-a întâmplat la audienţa generală din 11 septembrie 2013, în Anul Credinţei, când papa literalmente a dat "o temă pentru acasă" credincioşilor: să caute data propriului Botez. În acest mod, cateheza despre primul dintre sacramente a devenit experienţă personală pentru fiecare dintre cei prezenţi şi dintre cei care au urmărit evenimentul prin mass-media⁷.

În acest spirit de împărtăşire se înţelege şi "selfie" (autoportret) al anului, auto-fotografiere care l-a avut pe el ca protagonist împreună cu un grup de tineri din dieceza de Piacenza primiţi în Vatican şi care, în foarte scurt timp, a devenit "viral" în reţea. "Nu este nicio strategie de marketing în spatele acestor acţiuni ale lui Francisc", comentează Beppe Severgini, care adaugă: "Tinerii, aşa cum demonstrează marea primire din Brazilia şi această mică imagine, au radarul pentru anumite lucruri. Ştiu imediat cine se interesează de ei şi se comportă ca atare"⁸. De aici şi succesul "miraculos" în social network al unui om care, foarte onest, a admis cu numai câţiva ani în urmă că nu utilizează Internetul. "Bergoglio - afirmă tot directorul de la Civiltà Cattolica - are o capacitate de întrepătrundere între gest şi cuvânt care uimeşte, reuşeşte să lanseze mesaje de mare autoritate fără a face să se perceapă nicio distanţă. Este un soi de paradox comunicativ: cu cât mai jos este piedestalul, cu atât mai autoritar răsună mesajul"⁹.

Acest binom paradoxal "umilinţă-autoritate" a avut unul dintre momentele sale cele mai înalte, în aceste prime douăsprezece luni de Pontificat, la spălarea picioarelor tinerilor deţinuţi din închisoarea romană de la Casal del Marmo. Gest care literalmente ne-a "făcut să vedem şi să atingem" acea milostivire la care Bergoglio face referinţă aşa de frecvent, începând de la prima sa alocuţiune la Angelus din 17 martie 2013 când a afirmat că Dumnezeu, "Tatăl milostiv nu încetează niciodată să ne ierte" şi astfel şi noi trebuie să învăţăm "să fim milostivi cu toţi". După cum Karol Wojtyla, care a instituit Duminica Divinei Milostiviri şi chiar în această sărbătoare va fi canonizat anul acesta, şi Jorge Mario Bergoglio trebuie văzut cu lupa milostivirii, înscrisă în motoul episcopal miserando atque eligendo ("l-a privit cu milostivire şi l-a ales"). O Biserică milostivă este tocmai "vistul" lui Francisc care, în celebrul interviu acordat revistei La Civiltà Cattolica şi celorlalte reviste ale iezuiţilor, a afirmat că "slujitorii Bisericii trebuie să fie milostivi, să ia asupra lor persoanele, însoţindu-le ca bunul samaritean care spală, curăţă, ridică pe aproapele său". O milostivire făcută din gesturi dincolo de cuvinte, aşa cum face Domnul care îi "însoţeşte" pe discipolii din Emaus în drumul lor.

Când era la Buenos Aires, relatează arhiepiscopul Victor Manuel Fernández, rector al Universităţii Catolice din Argentina, "le repeta preoţilor mereu să fie milostivi"¹⁰. O recomandare preluată de mai multe ori în omiliile de dimineaţă la Casa "Sfânta Marta", îndeosebi cu îndemnul adresat preoţilor să nu facă din confesional "o sală de tortură", ci un loc de iertare şi reconciliere. În această privinţă, este semnificativ răspunsul pe care papa Francisc îl dă lui Gian Guido Vecchi de la Corriere della Sera, în conferinţa de presă în timpul zborului de întoarcere de la ZMT din Rio de Janeiro. Cu privire la admiterea la sacramente a divorţaţilor recăsătoriţi afirmă că "milostivirea este mai mare decât acel caz". "Eu - adaugă el - cred că acesta este timpul milostivirii", Biserica este mamă "şi trebuie să meargă pe acest drum al milostivirii. Şi să găsească o milostivire pentru toţi"¹¹.

Tocmai optica milostivirii ne ajută să tratăm despre vizita pastorală a papei Francisc la Lampedusa, "aproape de capătul Europei". O vizită, aceea din 8 iulie anul trecut, marcată de gesturi şi semne de valoare simbolică foarte puternică, pornind de la coroana de flori aruncată în mare în largul insulei pentru a comemora miile de migranţi care, căutând speranţa unei vieţi mai bune, şi-au aflat moartea. "La întoarcere, după ce a coborât din barcă - a afirmat Luigi Accattoli - Francisc s-a întors ca să privească marea: o privire care amintea, celui care fusese spectator la asta, privirea pe care Papa Wojtyla a îndreptat-o spre Ocean de unde au fost îmbarcaţi sclavii în insula Gorèe (22 februarie 1992). De acolo plecau de-a lungul secolelor nenumăraţi nenorociţi, care ajung la fel astăzi"¹². Cârja pastorală folosită pentru acea ocazie - şi astfel potirul, amvonul, altarul - este realizată din lemnul bărcilor care brăzdează marea de la Lampedusa. Simboluri, ca şi alegerea lecturilor şi veşmintele liturgice violet, care vor să sublinieze dimensiunea penitenţială a celebrării. Vizita Papei Francisc la Lampedusa are un impact foarte puternic la nivel internaţional, aşa încât Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, Antonio Guterres, îl defineşte pe Bergoglio "cel mai autoritar testimonial al cauzei celui care fuge de războaie şi persecuţii şi îşi riscă viaţa pentru a ajunge pe un continent indiferent dacă nu ostil"¹³. Acea vizită nu rămâne izolată în emoţia, fie ea şi intensă, a unei zile. Devine angajare durabilă. Şi astfel, atunci când la 3 octombrie 2013, are loc cea mai gravă tragedie recentă din Marea Mediterană cu aproape patru sute de vieţi frânte, pontiful trimite la Lampedusa pe Elemosinerul său, Konrad Krajewski. "Este ca şi cum l-am avea pe papa în persoană aici alături de noi - spun salvatorii - şi acest lucru ne întăreşte pentru că avem certitudinea unei apropieri concrete şi nu de faţadă"¹⁴.

Şi deosebit de apropiat îl simt pe papa Francisc cei "excluşi", cei trataţi ca "resturi" de către "cultura rebutului". "Nu este posibil - scrie în Evangelii gaudium - să nu facă vâlvă faptul că moare degenerat un bătrân redus să trăiască pe stradă, în timp este ştire scăderea cu două puncte la bursă. Aceasta este excludere"¹⁵. Iată deci că în ziua împlinirii vârstei de 77 de ani, prima aniversare ca episcop de Roma, Jorge Bergoglio invită la Liturghia de la "Sfânta Marta" chiar trei clochard care trăiesc în împrejurimile Vaticanului. Este ca şi cum am vedea realizată profeţia că "cei din urmă vor fi cei dintâi". Nu întâmplător, unul dintre cerşetori salutându-l pe Francisc afirmă în glumă (dar nu prea mult) că "merită să fi vagabond pentru că eşti primit de Papa!". Bergoglio-Francisc este ca orientat din punct de vedere spiritual şi fizic spre cei săraci, cei slabi, cei bolnavi. Ei, subliniază el, "sunt trupul suferind al lui Cristos". Ce anume înţelege Papa cu această definiţie se înţelege bine la 6 noiembrie 2013 când, la sfârşitul Audienţei Generale, mângâie şi sărută faţa desfigurată a lui Vinicio, un om lovit de boala teribilă a neurofibromatozei. Imaginile, care fac să se retrăiască în secolul al XXI-lea sărutul sfântului Francisc dat leprosului, fac imediat înconjurul lumii. Încă o dată impactul "unui gest fără cuvinte" al lui Francisc este enorm. Institutul naţional al tumorilor din Milano "adoptă" imediat fotografia ca exemplu de proximitate faţă de cel care este lovit această boală desfiguratoare. "Papa Francisc - declară biologul celular Andrea Rasola - a făcut ceea ce fiecare dintre noi în inima sa ar vrea să facă, dar ceea ce în realitate nu întotdeauna reuşim să facem. Este un gest minunat". Rasola este preşedinte al asociaţiei Linfa Onlus, dar este şi tată al unei fetiţe bolnave de neurofibromatoză. Când întâlneşti persoane care suferă de această patologie rară, constată el, "ai vrea să le îmbrăţişezi, să faci cel mai simplu dintre gesturile de primire", dar "nu este un gest spontan: trebuie să te opreşti, să te gândeşti, să faci un act de voinţă. Papa Francisc a făcut asta şi acest gest ne deschide inima"¹⁶.

Mai puţin extraordinar în sine, dar răsunător tocmai prin normalitatea sa a fost gestul de a aduce cu sine propria geantă în avionul care avea să-l ducă în Brazilia pentru ZMT. Imagine aşa de evocatoare încât, după şase luni, acea geantă neagră este în şi în mâna lui "Papa-Superman" din celebrul murales pictat pe o străduţă din Borgo Pio, la doi paşi de Vatican. Pentru semiologul Marco Belpoliti, "geanta este semnul nu numai al unei independenţe şi autonomii de fapt dobândite, şi afirmate, faţă de familiile casei pontificale, ci şi al unui Papă care se documentează şi studiază şi în afara reşedinţei sale, în călătorie"¹⁷. Priorul din Bose, Enzo Bianchi, consideră în schimb că este ca şi cum Francisc ar fi spus "nimeni nu trebuie să poarte o povară în locul meu"¹⁸. În fond, cu acea geantă în mână, este ca şi cum Bergoglio ar da substanţă enunţării "adevărata putere este slujirea", conţinută în omilia de la Liturghia de începere a slujirii petrine. Noutatea este de aşa natură încât se varsă fluvii de cerneală cu privire la presupusul conţinut al "misterioasei valize mici de voiaj" a Papei Francisc. O curiozitate care îl uimeşte pe Bergoglio. "Nu era cheia bombei atomice!", comentează ironic în deja citata conferinţă de presă din avion, "o aveam pentru că mereu am făcut aşa". Şi la întrebarea lui Andrea Tornielli despre ce anume era înăuntru, răspunde în mod dezarmant: "Este aparatul de bărbierit, este breviarul, este agenda, este o carte de citit... am luat una despre Sfânta Tereza cea Mică faţă de care sunt evlavios. Am mers mereu cu geanta când călătoresc: este normal. Trebuie să fim normali". O normalitate "care provoacă scandal", scrie Marco Garzonio, şi care în acelaşi timp este "secretul autentic al lui Jorge Mario Bergoglio", ieri la Buenos Aires astăzi la Catedra lui Petru¹⁹.

Un capitol aparte, în mozaicul gesturilor din primul an al lui Francisc, îl merită fără îndoială convieţuirea inedită cu Papa emerit Benedict. În momentul renunţării şi mai mult al alegerii erau mulţi care se întrebau cum avea să fie posibilă convieţuirea între doi Papi. Un "extaz" de îndoieli şi temeri care s-a stricat cu prima îmbrăţişare emoţionantă, fraternă dintre cei doi Succesori ai lui Petru la Castel Gandolfo, la 23 martie 2013. Pentru a da formă vizibilă la ceea ce, până în urmă cu puţine zile, nimeni n-ar fi îndrăznit să-şi imagineze - afirmă Radio Vatican - "este un minut de secvenţe televizate, date de Centrul de Televiziune Vatican, scrise cu cerneala imaterială a tv, dar puternice şi emoţionante aşa cum nici măcar regia cea mai inspirată le-ar fi putut concepe"²⁰. După aceea "premiera absolută" în istoria Bisericii, Benedict şi Francisc se întâlnesc de mai multe ori, când la Casa "Sfânta Marta" când la Mănăstirea Mater Ecclesiae. Apoi, la 22 februarie, asistăm la un nou inedit: Papa emerit participă la Consistoriul pentru crearea noilor cardinali în Bazilica "Sfântul Petru". Francisc merge spre el şi Benedict al XVI-lea, cu mare umilinţă, îşi dă jos tichia în semn de reverenţă. Apoi îmbrăţişarea care face să revină în minte şi în inimă acel "suntem fraţi" aproape şoptit de papa Bergoglio lui Joseph Ratzinger în prima lor întâlnire istorică faţă în faţă. O întâlnire în doi sau mai bine zis în trei: Francisc, Benedict al XVI-lea şi Duhul Sfânt, adevărat inspirator al acestor gesturi.

(După Zenit, 4 martie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note
¹ Discursul papei Francisc adresat nunţilor apostolici, 21 iunie 2013.
² În L'antropologia politica di papa Francesco de Diego Fares, La Civiltà Cattolica (15 februarie 2014).
³ Interviu acordat la Radio Vatican, 12 octombrie 2013.
⁴ Quelle devozioni cosí tradizionali di papa Francesco (Acele devoţiuni aşa de tradiţionale ale Papei Francisc) de Andrea Tornielli, Vaticaninsider, 7 mai 2013.
⁵ Quello che avrei detto al Concistoro (Ceea ce aveam să spun la Consistoriu): interviu dat de cardinalul Jorge Mario Bergoglio lui Stefania Falasca, "30 Giorni" nr. 11 din 2007.
⁶ I primi atti di papa Francesco (Primele acte ale papei Francisc) de pr. Antonio Spadaro, La Civiltà Cattolica, 6 aprilie 2013, pag. 76.
⁷ Audienţa generală a papei Francisc, 8 ianuarie 2014.
⁸ Il Papa che fa l'autoscatto "selfie" (Papa care îşi face fotografii "selfie") de Beppe Severgini, "Corriere della Sera" din 31 august 2013.
⁹ Interviu al lui Gerolamo Fazzini luat lui Antonio Spadaro, Revista Credere din 10 noiembrie 2013.
¹⁰ Francesco. Vita e rivoluzione, de Elisabetta Piqué, Ed. Lindau, pag. 138.
¹¹ www.vatican.va/holy_father/francesco/speeches/2013/july/documents/papa-francesco_
20130728_gmg-conferenza-stampa_it.html.
¹² Francesco a Lampedusa. Gesti, segni, parole (Francisc la Lampedusa. Gesturi, semne cuvinte) de Luigi Accattoli, "Corriere della Sera" din 9 iulie 2013.
¹³ Guterres: la Ue ascolti il papa, accolga i rifugiati (Gutteres: UE să-l asculte pe papa, să-i primească pe refugiaţi) de Luca Liverani, "Avvenire" din 7 decembrie 2013.
¹⁴ Nell'isola l'Elemosiniere del Papa (În insulă Elemozinerul Papei) "Osservatore Romano" din 8 octombrie 2013.
¹⁵ Evangelii Gaudium, capitolul II, paragraf 53.
¹⁶ La carezza che anche un papà non sempre riesce a fare (O mângâiere pe care nici un tată nu reuşeşte mereu s-o facă) de Sara De Carli, "Vita" din 7 noiembrie 2013.
¹⁷ Quella borsa già diventata un simbolo (Acea geantă devenită deja un simbol) de Marco Belpoliti, "La Stampa" din 23 iulie 2013.
¹⁸ La valigia di Francesco (Valiza lui Francisc) de Enzo Bianchi, "La Repubblica" din 23 iulie 2013.
¹⁹ Una normalità che fa scandalo. La rivoluzione di Papa Francesco (O normalitate care provoacă scandal. Revoluţia Papei Francisc) de Marco Garzonio, "Corriere della Sera" din 30 iulie 2013.
²⁰ Reportaj de Alessandro De Carolis, "Radio Vatican", 23 martie 2013.