ÎPS Aurel Percă: Mesaj pentru Ziua Mondială a Educaţiei Catolice - 18 mai 2023
Sărbătoarea Înălţării Domnului, celebrată în acest an la data de 18 mai, este un moment important pentru spiritualitatea creştină, dar şi pentru învăţământul catolic, pentru că în această zi se celebrează Ziua Mondială a Educaţiei Catolice. În această zi, suntem din nou invitaţi să ne orientăm atenţia asupra rolului educaţiei, în general, şi asupra rolului educaţiei catolice, în special.
În anul 2023, Ziua Mondială a Educaţiei Catolice ne găseşte într-o perioadă marcată de multe provocări şi multe crize. După crizele provocate de COVID-19, care continuă să afecteze încă multe persoane, acum se adaugă crizele provocate de războiul din Ucraina. Aceste crize provoacă la rândul lor alte crize (economice, culturale, morale etc.) cu care ne întâlnim în viaţa de fiecare zi, indiferent dacă suntem copii, tineri sau adulţi.
Sfântul Părinte Papa Francisc, adresându-se participanţilor la Congresul Linii de dezvoltare a Pactului Educativ Global, din data de 1 iunie 2022, spunea: "În această perioadă trebuie să învăţăm cu elevii noştri să trăim crizele şi să le depăşim împreună. Acest lucru este important. Ca noi să învăţăm şi apoi să înveţe şi elevii noştri să trăiască crizele. Întrucât crizele sunt o oportunitate pentru a creşte. Crizele trebuie gestionate şi trebuie să evităm ca ele să se transforme în conflict. Crizele te pot împinge în sus, te ajută să creşti; conflictul te închide, e o alternativă fără soluţie. A educa pentru a face faţă crizei: acest lucru este foarte important. În acest mod, ea, criza, poate deveni un kairòs, un moment oportun care provoacă pentru a merge pe căi noi".
În aceste timpuri, în care tehnica şi consumismul tind să ne facă utilizatori şi consumatori, criza poate deveni un moment propice pentru a evangheliza încă o dată sensul omului, al vieţii, al lumii; să recupereze centralitatea persoanei ca făptură care, în Cristos, este chipul şi asemănarea Creatorului. Acesta este marele adevăr al cărui purtători suntem şi pe care avem datoria să-l transmitem şi în instituţiile noastre de învăţământ, dând mărturie. "Nu putem ascunde noilor generaţii adevărurile care dau sens vieţii" (Papa Francisc, Discurs în cadrul întâlnirii despre Pactul Educativ Global, Religii şi educaţie, 5 octombrie 2021). A nu vorbi despre adevărurile care se referă la Dumnezeu, din respect pentru cei care nu cred, ar fi, în domeniul educaţional, ca arderea cărţilor din respect pentru cei care nu gândesc, ştergerea operelor de artă din respect pentru cei care nu văd sau muzica din respect pentru cei care nu aud.
Biserica a avut mereu în atenţie aceste principii de bază în domeniul educaţiei, pe care a promovat-o în şcolile catolice de pretutindeni, şi rămâne fidelă acestora, pentru că ele se bazează pe învăţătura lui Isus Cristos. Din acest motiv, Biserica a cerut tuturor instituţiilor statului român care au rol în crearea cadrului legislativ ca în şcolile catolice şi în cadrul predării Religiei să fie respectate principiile învăţământului catolic. Ne dorim ca acestea să fie respectate în noile legi ale educaţiei din România.
Adresez un cuvânt de apreciere, de recunoştinţă şi de încurajare pentru munca depusă în şcolile catolice de către întregul personal didactic, nedidactic şi auxiliar. Ne dorim pe mai departe o colaborare frumoasă între profesori, elevi şi părinţii elevilor, în care să fie evidenţiată implicarea fiecăruia, conform statutului. De asemenea, avem încredere că autorităţile centrale şi locale vor găsi în continuare resurse pentru a susţine învăţământul catolic, pentru educarea tinerei generaţii.
Sfântul Duh să-i lumineze şi să-i întărească pe toţi cei care sunt angajaţi în slujirea şcolii, să-i inspire şi să-i susţină pe cei care sunt responsabili cu educaţia tinerelor generaţii.
Preasfânta Fecioară Maria, Mama Bisericii şi Mama noastră, a tuturor, să-i ocrotească pe copiii şi tinerii din toate şcolile catolice din ţara noastră!
Pe toţi îi încurajez cu binecuvântarea mea arhierească!
✠ Aurel Percă
arhiepiscop mitropolit de Bucureşti
preşedintele Comisiei pentru învăţământ
în Conferinţa Episcopilor din România
(Preluare www.arcb.ro)