de Amedeo Lomonaco
Un învăţător "susţinut de o încredere neclintită în Dumnezeu". Un părinte în slujba tinerilor, "începând de la cei mai fragili şi abandonaţi", care a propus "un stil educativ făcut din raţiune, religie şi iubire". Acesta este portretul lui don Bosco schiţat de Papa Francisc în timpul vizitei pastorale la Torino în 2015 în Bazilica "Maria Ajutătoare", un loc "care reprezintă inima vieţii şi operei" sfântului piemontez. "Un mare sfânt, părinte şi învăţător al tineretului" l-a amintit ieri, în ajunul sărbătorii sale, tot Papa Francisc, un sfânt care "nu s-a închis în sacristie", ci "a ieşit pe stradă căutându-i pe tineri, cu acea creativitate care a fost caracteristica sa".
Programul pentru mântuirea sufletelor
Don Bosco dedică propria viaţă spirituală şi apostolică unui "program" precis: "Da mihi animas, cetera tolle" (Dă-mi persoanele; bunurile ia-le pentru tine, Gen 14,21). În aceste cuvinte, aminteşte Benedict al XVI-lea în scrisoarea adresată în 2008 participanţilor la al XXVI-lea Capitul general al salezienilor, "este cuprinsă toată personalitatea marelui sfânt: o spiritualitate profundă, ingeniozitatea creativă, dinamismul apostolic, hărnicia neobosită, curajul pastoral şi mai ales consacrarea lui fără rezerve lui Dumnezeu şi tinerilor. El a fost un sfânt cu o singură pasiune: gloria lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor".
Atinşi de carisma lui don Bosco
În figura lui don Bosco se împlineşte un "interschimb între educaţie şi sfinţenie". Aşa cum explică în 1996 Sfântul Ioan Paul al II-lea adresându-se salezienilor, apostolul tinerilor "realizează sfinţenia sa personală prin activitatea educativă, trăită cu zel şi inimă apostolică, şi ştie să propună, în acelaşi timp, sfinţenia ca ţintă concretă a pedagogiei sale". În afară de asta, în 1988, în timpul vizitei pastorale la Torino, Papa Wojtyła afirmă: "Când mă aflu aici pe această «Colină a fericirilor», Colina don Bosco, atunci când mă aflu aici ca să privesc frontonul acestei biserici, nu pot să nu amintesc frontonul unei alte biserici care se aseamănă un pic cu asta, şi arhitectonic: parohia «Sfântul Stanislav Kostka» la Cracovia. Acolo m-a impresionat prin fiii săi spirituali, salezienii, carisma lui don Bosco".
Învăţături care nu se învechesc
Pentru Paul al VI-lea, sfântul piemontez este "un exemplu incomparabil de umanism creştin". Principiile umane şi creştine pe care se bazează înţelepciunea sa educatoare, subliniază papa Montini la 20 decembrie 1971 într-un discurs la sfârşitul Capitulului general special al societăţii saleziene, "poartă în sine valori care nu se învechesc". Tot în 1971, întâlnindu-i pe călugării din ateneul salezian, Paul al VI-lea afirmă că "exigenţele profunde ale spiritualităţii şi slujirii sacerdotale rămân, în substanţa lor, neschimbate de-a lungul secolelor, şi mâine ca şi astăzi se numesc: unirea cu Dumnezeu, iubirea faţă de cruce, dezlipirea de bunurile pământului, spiritul de rugăciune, castitatea generoasă şi vigilentă, ascultarea deplină faţă de reprezentanţii lui Dumnezeu şi dăruirea totală în slujba aproapelui". "Acesta este - adaugă el - spiritul Sfântul Ioan Bosco. Şi aceasta este mărturia pe care marea familie saleziană continuă s-o dea în lume".
Apostol al tineretului
Sfântul Ioan Bosco, aminteşte Ioan al XXIII-lea în timpul pontificatului, este "apostolul tineretului" şi este "încă viu în încântarea pe care el o exercită asupra sufletelor tinere". Papa Roncalli când era tânăr citea "Lecturi catolice ale lui don Bosco". "Acest nume - subliniază Ioan al XXIII-lea la 31 ianuarie 1960, referindu-se la sfântul piemontez - este un poem de har şi de apostolat: dintr-un mic târg din Piemont a dus gloria şi succesele carităţii lui Cristos la cele mai îndepărtate graniţe ale lumii". "La numele său binecuvântat - adaugă Ioan al XXIII-lea - Sfânta Biserică asociază pe sfinţii săi compatrioţi Iosif Cottolengo şi Iosif Cafasso: şi amintind această triadă se trezesc amintirile nenumăraţilor preoţi umili şi mari eroi ai carităţii, care în Italia, în vechile dieceze, ca în toate naţiunile din Europa şi din lume unde Biserica de Roma extinde pavilioanele sale, continuă manifestările zelului sacerdotal şi pastoral arzător şi fidel".
Oratoriul, "o mică Biserică" pentru tineri
O altă trăsătură distinctivă a vieţii lui don Bosco, aşa cum aminteşte Pius al XII-lea în 1940, este rugăciunea. "Întemeind prima sa casă de educaţie şi de învăţătură - explică Papa Pacelli în timpul audienţei generale din 31 ianuarie 1940 - a voit s-o numească nu laborator, ci oratoriu, aşa cu a spus el însuşi, pentru că a intenţionat să facă din ea înainte de toate un loc de rugăciune, o mică Biserică unde să-i adune pe tinerei". "Însă idealul său - explică Pius al XII-lea - era şi ca oratoriul să devină pentru tinerii, pe care avea să-i adune, aproape un locaş familial. Oare nu pentru că «mama Margareta» făcuse pentru el din căsuţa familiei Becchi un soi de oratoriu? Imaginaţi-vă acolo pe tânăra văduvă cu cei trei copii îngenuncheaţi pentru rugăciunea de dimineaţă şi de seară; vedeţi-i asemenea cu nişte îngeri mici, în hainele lor festive pe care ea le-a scos cu toată grija din dulap, mergând în târgul Murialdo pentru a asista la Sfânta Liturghie".
Întâlnirile cu papii
Don Bosco ajunge să cunoască personal diferiţi pontifi, înainte şi după alegerea la scaunul lui Petru. În 1858, îl întâlneşte pe Pius al IX-lea. Convins că opera sa era voită de Dumnezeu şi deosebit de necesară, papa îi dă sfaturi preţioase. După douăzeci de ani, în 1878, este primit în audienţă de Leon al XIII-lea care acceptă să fie primul cooperator salezian. În 1875, Pius al X-lea, când era canonic al catedralei din Treviso, îl întâlneşte la Torino pe preotul tinerilor. Şi viitorul Papa Sarto se înscrie printre cooperatorii salezieni. În timpul pontificatului, Pius al XI-lea aminteşte că don Bosco a fost pentru el, în perioada tineretului şi a studiilor, izvor "de întărire şi de stimulare". Îndeosebi în toamna anului 1883, când este un preot tânăr, viitorul pontif merge în vizită la Valdocco, unde rămâne două zile. Izvoare saleziene amintesc că s-a aşezat la masa lui don Bosco şi apoi a plecat "plin de amintiri profunde şi suave". Chiar Pius al XI-lea îl proclamă sfânt la 1 aprilie 1934. "De dublă bucurie în această zi pe care a făcut-o Domnul - scrie cu acea ocazie pontiful între scrisoare - tresaltă cu noi întreaga Biserică a lui Cristos, în timp ce, îmbrăcată cu haina da nuntă, în mijlocul cântărilor şi imnurilor de bucurie merge în întâmpinarea Mirelui său Divin, învingător magnific al morţii şi al iadului, şi în acelaşi timp consacră solemn un alt fiu al său, Ioan Bosco, cinste preastrălucitoare a Italiei noastre şi a întregii lumi catolice".
O viaţă alături de cei din urmă
Viaţa lui don Bosco rămâne o mărturie de neşters care continuă să inspire în lume activităţi pastorale, proiecte şi carisme în slujba tinerilor şi a săracilor. Născut la Castelnuovo d'Asti la 16 august 1815 dintr-o familie de agricultori, Ioan rămâne orfan de tată la numai doi ani. Mama Margareta este un exemplu de viaţă creştină. Încă de mic, începe să simtă dorinţa de a deveni preot. La nouă ani are un vis profetic: este în mijlocul unei mulţimi de copii care se jucau. Însă unii înjură. Imediat Ioan se năpusteşte asupra acestora din urmă cu pumni şi şuturi pentru a-i face să tacă. Dar un personaj (Isus) îi spune: "Nu cu lovituri, ci cu bunătatea şi iubirea va trebui să-i câştigi pe aceşti prieteni ai tăi... Eu îţi voi da pe Învăţătoarea (Maria) sub călăuzirea căreia poţi deveni înţelept, şi fără de care, orice înţelepciune devine nesăbuinţă". Puţin după hirotonire, Ioan adună în jurul său pe primii copii. Începe să dea găzduire orfanilor fără acoperiş. Îi învaţă o meserie şi să-l iubească pe Domnul, cântă, se joacă şi se roagă. La 8 decembrie 1844 inaugurează în periferia din Torino, la Valdocco, un "oratoriu" dedicat Sfântului Francisc de Sales. În acea perioadă, sunt mulţi tineri săraci care caută loc de muncă, orfani şi abandonaţi, expuşi la multe pericole.
"Sistemul preventiv" şi familia saleziană
Viaţa sfântului piemontez se împleteşte cu vieţile, adesea dificile, ale atâtor tineri. În decursul anilor, don Bosco dezvoltă metoda sa educativă, "sistemul preventiv": "Staţi cu tinerii, preveniţi păcatul cu raţiunea, religia şi iubirea. Deveniţi sfinţi, educatori de sfinţi. Tinerii noştri să-şi dea seama că sunt iubiţi". Pentru a traduce aceste cuvinte în cotidianitate întemeiază, în timpul vieţii sale dedicate Domnului, Societatea Sfântului Francisc de Sales, Institutul Fiicelor Mariei Ajutătoare şi pe salezienii cooperatori.
Moartea şi înmormântarea
Don Bosco moare la 72 de ani, la 31 ianuarie 1888 la Torino. Înmormântarea a fost celebrată în biserica "Maria Ajutătoare". "La însoţirea funebră solemnă - aminteşte Pius al XI-lea în ziua canonizării (1 aprilie 1934) - au luat parte episcopi, canonici, parohi şi foarte mulţi preoţi veniţi din ţări îndepărtate, şi o mulţime de credincioşi". Mai mult decât o înmormântare, adaugă Papa Ratti, "a părut un adevărat triumf sau mutarea relicvelor unui sfânt". După moarte, "faima de sfinţenie pe care şi-a meritat-o pe bună dreptate în viaţă" creştea din zi în zi. Foarte mulţi, subliniază Pius al XI-lea în scrisoarea Geminata laetitia, "au început să frecventeze mormântul fie pentru a-l cinsti, fie ca îndeplinire a voturilor, fie pentru a invoca ajutorul său la Dumnezeu".
Don Bosco şi tinerii de astăzi
Salezienii merg pe urmele lui don Bosco în toată lumea. În "Cartea de Identitate a familiei saleziene", un document care face referinţă la misiunea, la formarea şi la metodele de educaţie şi evanghelizare, se aminteşte înainte de toate experienţa carismatică şi spirituală a fondatorului. "Cu recunoştinţă umilă şi bucuroasă recunoaştem că don Bosco, prin iniţiativa lui Dumnezeu şi mijlocirea maternă a Mariei, a dat naştere în Biserică unei experienţe originale de viaţă evanghelică. Duhul a plăsmuit în el o inimă locuită de o mare iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi, îndeosebi cei mici şi cei săraci, şi în acest fel l-a făcut părinte şi învăţător al unei mulţimi de tineri, precum şi fondator al unei vaste familii spirituale şi apostolice". Carisma apostolului tineretului continuă să inspire persoane de bunăvoinţă. Astăzi familia saleziană cuprinde 32 de grupuri recunoscute oficial formate dintr-un total de 402.500 de membri. În acest timp zdruncinat de pandemie, subliniază părintele Giuseppe Costa, co-purtător de cuvânt al Congregaţiei saleziene, don Bosco ar încerca să-i facă pe tineri să nu se simtă singuri. Astăzi don Bosco ar utiliza tehnologii care permit o comunicare "per a-i face pe tineri, pe copii, să perceapă o prezenţă". Cheia carismei sale, subliniază părintele Giuseppe Costa, este "să-i facă pe tineri să se simtă acasă la ei", să-i simtă pe educator ca pe "unul care îl iubeşte pe fiecare tânăr". În acest timp de pandemie, aminteşte părintele Costa, operele saleziene, în bună parte, au rămas deschise. A le prospecta tinerilor un viitor, în pofida dificultăţilor, este un mare dar de oferit tinerilor de astăzi şi care "reînnoieşte metoda lui don Bosco".
(După Vatican News, 31 ianuarie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
