"Diavolului îi este frică de lumea vesela" (Don Bosco, MB X, 648). Sfântul Ioan Bosco ne dă un exemplu viu de o viaţă dedicată gloriei lui Dumnezeu şi mântuirii sufletelor, în special celor tinere. El ne învaţă ca fiecare în parte să fim educatori entuziaşti şi veseli, ajutând pe cei de lângă noi să crească din punct de vedere uman şi spiritual.
Astăzi, pentru noi, preoţii din Decanatul de Bacău, a fost o zi deosebită, întrucât am fost invitaţi de confraţii salezieni să petrecem câteva ore cu dânşii, în această zi de sărbătoare, când îşi serbează fondatorul: Don Bosco.
De mai bine de doi ani ei a deschis un oratoriu în Bacău în Parohia "Fericitul Ieremia" unde au multiple activităţi cu tinerii şi copiii.
După ce Don Tiziano ne-a informat teoretic despre activitatea lor, am fost invitaţi să urmărim câteva imagini cu activităţile pe care ei le desfăşoară. După vizionarea acestor imagini, la invitaţia aceluiaşi Don Tiziano, pr. Bogdan Herciu, preot vicar în Parohia Săbăoani (aceştia doi, în frunte cu pr. Alois Bişoc sunt coordonatorii uneia din cele 17 teme ale Sinodului diecezan: "Pastoraţia tinerilor şi a copiilor") ne-a prezentat schema lucrării pe care o elaborează.
Documentul prezintă aspectele pozitive, dar şi cele problematice, cu specificarea că reprezintă doar schema, urmând ca după ce tema va fi elaborată în parohii să se tragă concluziile. "Se poate lucra foarte frumos cu tinerii, dar e necesar să existe şi o anumită formare interioară, o pedagogie şi o structură a pastoraţiei, iar Sinodul are această intenţie" - spunea părintele Bogdan.
După această prezentare, părinţii salezieni ne-au prezentat noile proiecte de viitor, dintre care unul este de a se întâlni cu noi, preoţii vicari din zonă, pentru o anumită formare.
Ne-am rugat apoi împreună "Ora medie", după care am luat prânzul împreună.
Am plecat şi am rămas cu un cuvânt al Sfântului Părinte, care ne-a fost reamintit: "Tinerii nu sunt o problemă pe care Biserica trebuie să o rezolve, dar sunt nişte resurse pe care Biserica trebuie să le folosească".
Pr. Gabriel Bucur
