Bacău "Sfântul Nicolae": Vizita din partea relicvelor sfântului Ioan Bosco
În ziua de 26 martie 2013, Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău a avut privilegiul de a-l primi în mijlocul ei pe tatăl, maestrul şi prietenilor tinerilor, sfântul Ioan-Bosco (sau cum obişnuiesc să-l numească prietenii: Don Bosco).
După sosirea lui, din jurul orei 16.45, cu toţii ne-am rugat rugăciunea Rozariului conduşi de PS Aurel Percă. Acesta a prezidat şi sfânta Liturghie ce a început la ora 18.00. Au concelebrat Pr. Igino Buffi, consilier pastoral al Provinciei saleziane Veneto (de care aparţine şi comunitatea saleziană din România), Pr. Dâscă Isidor, decan de Bacău, toţi preoţii salezieni care activează pe teritoriul României (Bacău, Constanţa) şi Republica Moldova. Acestora s-au alăturat preoţii diecezani care, într-un mod sau altul, au o legătură mai specială cu Don Bosco. Printre aceştia amintim pe pr. Felix Roca, cel care ne-a adresat şi cuvântul de învăţătură.
A urmat apoi o veghe de rugăciune condusă de grupul de tineri ADS (Amici Dominic Savio). Aceştia, prin meditaţiile şi cântecele lor, i-au ajutat pe credincioşii veniţi în pelerinaj la relicvele sfântului să intre mai uşor în dialog cu acesta. În jurul orei 21.15, relicvele s-au reîntors la oratoriul "Don Bosco". Următoarele locuri în care va poposi sunt Traian şi Parohia "Fericitul Ieremia" Bacău.
A fost o experienţă foarte frumoasă, care a început, putem spune, o dată cu ninsoarea. La ora 11.00, 25 martie, moaştele au ajuns din Croaţia la oratoriul din Bacău (din Croaţia, pentru că în prezent sfintele rămăşiţe ale lui Don Bosco se află într-un pelerinaj internaţional menit să ne pregătească pentru aniversarul a 200 de ani de la naşterea sfântului).
A fost plăcut şi pentru mine, chiar emoţionant, să-l avem printre noi pe cel care s-a priceput atât de bine în a-i educa pe tineri. El continuă să ne înveţe şi astăzi ce rol important are educaţia pentru om, pentru viaţă, pentru societate. Dar nu o educaţie care se rezumă doar la instrucţie, doar la regulile de bun simţ. Nu, Don Bosco, atunci când pronunţa "educaţie", pronunţa alături trei alte cuvinte: "religie", "raţiune" şi "iubire". În acest mod, Don Bosco se referea la natura umană care trebuie formată în ansamblul ei: să educăm spiritul, mintea şi aceasta să o facem cu iubire, folosind mai degrabă verbul "a preveni" decât "a reprima, a pedepsi".
Mă bucur că am avut marea oportunitate, aşa cum subliniau pr. Isidor Dâscă şi pr. Felix Roca, de a fi vizitaţi de un sfânt la noi acasă. Îi mulţumim lui Don Bosco pentru vizită şi îl rugăm să ne ocrotească în continuare pentru a ne ajuta să devenim "buni creştini şi cetăţeni oneşti".
Maria-Celina Ciobanu
*
În continuare redăm impresiile unor tineri prezenţi:
"Pe la ora 16.30, aşteptam cu mari emoţii ca relicvele sfântului Ioan Bosco să ajungă şi la noi în biserică.
Pentru cei care au citit viaţa sfântului Ioan Bosco şi pentru cei care au fost educaţi de fraţii salezieni, care urmează exemplul lui Don Bosco, cu siguranţă sunt momente mult aşteptate. Încă de mică, am avut privilegiul de a cunoaşte viaţa acestui sfânt, de a afla despre dragostea pe care o purta tinerilor şi de frumoasele tehnici de a educa şi de a atrage tinerii la viaţa de credinţă. Don Bosco, pentru mine, este şi va fi un sfânt care a ştiut să trăiască după voinţa lui Cristos în mijlocul problemelor cotidiene, lucrând împreună cu tinerii şi pentru tineri. Îmi plac mult cuvintele lui Don Bosco: «E de ajuns să fiţi tineri ca să vă iubesc!»
Când am văzut moaştele sfântului, am simţit că cel care ne-a iubit ca pe «copiii» săi, a venit acum să ne viziteze şi să ne dea forţa necesară pentru a înfrunta problemele întâlnite în drumul vieţii noastre. Voi continua să îndrept rugăciunea mea către acest mare sfânt, cerând ajutorul în îndeplinirea misiunii pe care Cristos mi-a încredinţat-o". (Olga)
"O mare sărbătoare în parohia noastră datorită moaştelor sfântului Ioan Bosco. Această zi m-a trezit din amorţeală şi m-a ajutat să-mi reîncarc bateriile. Fireşte că rugăciunea ne-a adunat pe toţi credincioşii alături de sfântul Ioan Bosco, pentru a-l venera cu bucurie. Văzând chipul lui don Bosco şi auzindu-i povestea de viaţa, m-am eliberat de stres, mi-am relaxat mintea şi în acelaşi timp mi-am răspuns la multe din întrebările pe care le aveam. Tot ce am acumulat în această seară prin intermediul lui pot spune că mă ajută să dobândesc puterea necesară pentru a supravieţui în secolul în care ne aflăm, unde concepţiile tinerilor, adolescenţilor, oamenilor sunt foarte schimbătoare". (Bianca)
"În seara aceasta am avut onoarea de a avea printre noi moaştele lui «don Bosco», preotul despre care aproape toţi tinerii creştini din ziua de azi ştiu câte puţin, sau cel puţin au auzit de numele acestui sfânt. A fost un moment emoţionant, care a adunat foarte mulţi credincioşi de toate confesiunile. Eu, neavând ocazia de a ajunge la Torino, am fost foarte bucuroasă că a venit el la noi. Am putut să ne spunem dorinţele, ca el să ni le îndeplinească. Îmi doresc ca el să aibă grijă de toţi tinerii, de cei credincioşi, dar şi de cei mai rebeli". (Georgiana)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 martie: Bacău "Sfântul Nicolae": Vizita din partea relicvelor sfântului Ioan Bosco