Stimaţi doamne şi domni,
Salut cordial membrii Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale şi personalităţile care participă la aceste zile de studiu, precum şi instituţiile care susţin iniţiativa. Ea atrage atenţia cu privire la o exigenţă de mare actualitate cum este cea de a elabora noi modele de cooperare între piaţă, stat şi societatea civilă, în raport cu provocările din timpul nostru. Cu această ocazie, aş vrea să mă opresc pe scurt asupra a două motive specifice care alimentează excluderea şi periferiile existenţiale.
Primul este creşterea endemică şi sistemică a inegalităţilor şi a exploatării planetei, care este mai mare faţă de creşterea profitului şi a bogăţiei. Şi totuşi, inegalitatea şi exploatarea nu sunt o fatalitate şi nici o constantă istorică. Nu sunt o fatalitate pentru că depind, în afară de diferitele comportamente individuale, şi de regulile economice pe care o societate decide să şi le dea. Să ne gândim la producerea energiei, la piaţa locurilor de muncă, la sistemul bancar, la welfare, la sistemul fiscal, la sectorul şcolar. În funcţie de modul în care sunt proiectate aceste sectoare, există consecinţe diferite asupra modului în care profitul şi bogăţia se împart între cei care au colaborat la producerea lor. Dacă prevalează ca scop profitul, democraţia tinde să devină o plutocraţie în care cresc inegalităţile precum şi exploatarea planetei. Repet: acest lucru nu este o necesitate; se întâlnesc perioade în care, în unele ţări, inegalităţile diminuează şi mediul este mai bine tutelat.
Celălalt motiv de excludere este munca nedemnă de persoana umană. Ieri, în epoca lui Rerum novarum (1891), se reclama "retribuirea justă pentru muncitor". Astăzi, în afară de această exigenţă sacrosanctă, ne întrebăm şi de ce nu s-a reuşit încă să se traducă în practică ceea ce este scris în constituţia Gaudium et spes: "Întreg procesul muncii productive trebuie aşadar adaptat la necesităţile persoanei şi la felul ei de viaţă" (nr. 67) şi - putem adăuga cu enciclica Laudato si' - respectând creaţia, casa noastră comună.
Crearea de noi locuri de muncă are nevoie, mai ales în acest timp, de persoane deschise şi întreprinzătoare, de relaţii fraterne, de cercetare şi investiţii în dezvoltarea de energie curată pentru a rezolva provocările schimbării climatice. Acest lucru astăzi este posibil în mod concret. Trebuie să ne eliberăm de presiunile lobbie-urilor publice şi private care apără interese sectoriale; şi trebuie depăşite şi formele de lene spirituală. Este nevoie ca acţiunea politică să fie făcută cu adevărat în slujba persoanei umane, a binelui comun şi a respectării naturii.
Provocarea de a aduna este aşadar aceea de a ne strădui cu curaj pentru a merge dincolo de modelul de ordine socială prevalent astăzi, transformându-l din interior. Trebuie să cerem pieţei nu numai să fie eficientă în producerea de bogăţie şi în asigurarea unei creşteri sustenabile, ci şi să fie în slujba dezvoltării umane integrale. Nu putem sacrifica pe altarul eficienţei - "viţelul de aur" din timpurile noastre - valori fundamentale precum democraţia, dreptatea, libertatea, familia, creaţia. În substanţă, trebuie să tindem la "civilizarea pieţei", în perspectiva unei etice prietene a omului şi a ambientului său.
Discurs analog se referă la regândirea figurii şi a rolului statului-naţiune într-un context nou cum este cel al globalizării, care a modificat profund ordinea internaţională precedentă. Statul nu se poate concepe ca unicul şi exclusivul titular al binelui comun nepermiţând corpurilor intermediare din societatea civilă să exprime, în libertate, tot potenţialul lor. Aceasta ar fi o încălcare a principiului de subsidiaritate care, însoţit de cel de solidaritate, constituie un pilastru fundamental al doctrinei sociale a Bisericii. Aici provocarea este cum să se racordeze drepturile individuale cu binele comun.
În acest sens, rolul specific al societăţii civile este comparabil cu acela pe care Charles Péguy l-a atribuit virtuţii speranţei: aşa cum o soră mai mică stă în mijlocul celorlalte două virtuţi - credinţa şi caritatea - ţinându-le de mână şi trăgându-le înainte. Aşa mi se pare că este poziţia societăţii civile: "să tragă" înainte statul şi piaţa pentru ca să regândească motivaţia lor de a fi şi modul lor de a acţiona.
Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestor reflecţii. Invoc binecuvântarea Domnului asupra voastră, asupra celor dragi ai voştri şi asupra muncii voastre.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
