Publicăm în continuare discursul rostit de Benedict al XVI-lea la întâlnirea pe care a avut-o vineri, 18 iulie 2008, cu circa patruzeci de reprezentanţi ai altor religii în Sala Capitulară din St. Mary's Cathedral la Sydney.
* * *
Iubiţi prieteni,
Adresez un salut cordial de pace şi prietenie vouă tuturor care sunteţi aici reprezentând diferite tradiţii religioase prezente în Australia. Sunt bucuros de această întâlnire şi-i mulţumesc rabinului Jeremy Lawrence şi şeicului Shardy pentru cuvintele de bun-venit pe care le-au formulat în numele lor şi al comunităţilor voastre. Australia este renumită prin afabilitatea locuitorilor săi faţă de aproapele şi faţă de turist. Este o naţiune care are o consideraţie deosebită faţă de libertatea de religie. Ţara voastră recunoaşte că respectarea acestui drept fundamental dă bărbaţilor şi femeilor posibilitatea de a-l adora pe Dumnezeu conform conştiinţei, de a educa spiritul şi de a acţiona conform convingerilor etice care derivă din crezul lor.
Corelarea armonioasă între religie şi viaţa publică este cu atât mai importantă într-o epocă în care unii au ajuns să considere religia motiv de dezbinare şi nu forţă de unitate. Într-o lume ameninţată de forme de violenţă sinistre şi nediscriminate, glasul comun al celor care au spirit religios stimulează naţiunile şi comunităţile să rezolve conflictele cu instrumente paşnice respectând pe deplin demnitatea umană. Una din multiplele modalităţi în care religia este în slujba omenirii constă în a oferi o viziune a persoanei umane care să evidenţieze aspiraţia noastră înnăscută de a trăi cu mărinimie, împletind legături de prietenie cu aproapele nostru. În esenţa lor intimă, relaţiile umane nu se pot defini în termeni de putere, dominare şi interes personal.
Dimpotrivă, ele reflectă şi perfecţionează înclinaţia naturală a omului de a trăi în comuniune şi în armonie cu ceilalţi. Simţul religios înrădăcinat în inima omului deschide bărbaţii şi femeile spre Dumnezeu şi-i conduce să descopere că realizarea personală nu constă în satisfacerea egoistă a dorinţelor efemere. Mai degrabă el ne conduce să mergem în întâmpinarea necesităţilor celorlalţi şi să căutăm căi concrete pentru a contribui la binele comun. Religiile desfăşoară un rol deosebit în această privinţă, deoarece îi învaţă pe oameni că slujirea autentică cere sacrificiu şi autodisciplină, care la rândul lor trebuie cultivate prin abnegaţie, temperanţă şi folosire moderată a bunurilor materiale. În felul acesta, bărbaţii şi femeile ajung să considere ambientul ca un lucru minunat care trebuie admirat şi respectat şi nu ca un lucru util doar pentru consumat. Este o datorie care se impune celui care are spirit religios să demonstreze că este posibil să găsească bucurie într-o viaţă simplă şi modestă, împărtăşind cu generozitate ceea ce-i prisoseşte cu acela care se află în necesitate.
Prieteni, aceste valori - sunt sigur că sunteţi de acord - sunt deosebit de importante pentru o formare adecvată a tinerilor, care atât de des sunt tentaţi să considere însăşi viaţa ca un produs de consum. Pe de altă parte, ei posedă şi capacitatea autocontrolului: de fapt, în sport, în artele creative, în studii sunt gata să primească de bunăvoie aceste angajări ca o provocare. Oare nu este adevărat că atunci când li se prezintă idealuri înalte, mulţi tineri sunt atraşi la ascetism şi la practica virtuţii morale prin respectul faţă de sine şi prin atenţia faţă de ceilalţi? Se complac în contemplarea darului creaţiei şi sunt fascinaţi de misterul transcendentului. În această perspectivă, atât şcolile confesionale cât şi şcolile statale ar putea să facă mai mult pentru a dezvolta dimensiunea spirituală a fiecărui tânăr. În Australia, ca şi în altă parte, religia a fost un factor motivator în întemeierea multor instituţii educative şi pe bună dreptate continuă astăzi să ocupe un loc al său în disciplinele şcolare. Tema educaţiei iese în evidenţă în mod frecvent în deliberările Organizaţiei "Interfaith Cooperation for Peace and Harmony" şi încurajez călduros pe cei care iau parte la această iniţiativă să continue în confruntarea lor cu privire la valorile care integrează dimensiunile intelectuale, umane şi religioase ale unei educaţii solide.
Religiile lumii îndreaptă atenţie constantă spre minunăţia existenţei umane. Cine poate să nu se uimească în faţa forţei minţii care pătrunde secretele naturii prin intermediul descoperirilor ştiinţei? Cine nu se simte stimulat de posibilitatea de a schiţa o viziune a viitorului? Cine nu se simte impresionat de forţa spiritului uman care stabileşte obiective şi concepe căi pentru a ajunge la ele? Bărbaţi şi femei sunt dotaţi nu numai cu capacitatea de a imagina în ce mod lucrurile ar putea să fie mai bune, ci şi de a investi energiile lor pentru a le face mai bune. Suntem conştienţi de unicitatea relaţiei noastre cu împărăţia naturii. Deci, dacă noi considerăm că nu suntem supuşi legilor universului material în acelaşi mod ca restul creaţiei, nu ar trebui să face şi din bunătate, din compasiune, din libertate, din solidaritate, din respectarea oricărui individ o componentă esenţială a viziunii unui viitor mai uman?
Totuşi, religia, amintind de caracterul limitat şi de slăbiciunea omului, ne stimulează de asemenea să nu ne punem speranţele noastre ultime în această lume care trece. Omul este "ca o suflare, zilele sale sunt ca umbra care trece" (Ps 143/144,4). Noi toţi am experimentat dezamăgirea că nu am reuşit să facem acel bine pe care ni-l propuneam să realizăm şi dificultatea de a face alegerile corecte în situaţii complexe. Biserica împărtăşeşte aceste consideraţii cu celelalte religii. Stimulată de caritate, ea se apropie de dialog având convingerea că adevăratul izvor al libertăţii se găseşte în persoana lui Isus din Nazaret. Creştinii cred că el este cel care ne revelează pe deplin potenţialităţile umane pentru virtute şi pentru bine; el ne eliberează de păcat şi de întuneric.
Universalitatea experienţei umane, care depăşeşte orice graniţă geografică şi orice limită culturală, le dă adepţilor religiilor posibilitatea de a se angaja în dialog pentru a înfrunta misterul bucuriilor şi suferinţelor vieţii. Din acest punct de vedere, Biserica caută cu pasiune orice oportunitate pentru a da ascultare experienţelor spirituale din celelalte religii. Am putea afirma că toate religiile tind să pătrundă semnificaţia profundă a existenţei umane, reducând-o la o origine sau principiu exterior ei. Religiile prezintă o tentativă de înţelegere a cosmosului înţeles ca provenind de la şi îndreptându-se spre această origine sau principiu. Creştinii cred că Dumnezeu a revelat această origine şi principiu în Isus, pe care Biblia îl defineşte "alfa şi omega" (cf. Ap 1,8; 22,1).
Iubiţi prieteni, am venit în Australia ca ambasador de pace. Pentru aceasta, sunt bucuros să vă întâlnesc pe voi care la fel împărtăşiţi această dorinţă şi în acelaşi timp dorinţa de a ajuta lumea să obţină pacea. Căutarea păcii înaintează mână în mână cu căutarea semnificaţiei, deoarece descoperind adevărul noi găsim drumul sigur spre pace (cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 2006). Efortul nostru pentru a ajunge la reconcilierea dintre popoare vine din şi este îndreptat spre acel adevăr care dă vieţii un scop. Religia oferă pacea, dar - şi mai important - trezeşte în spiritul uman setea de adevăr şi foamea de virtute. Să ne fie dat să-i încurajăm pe toţi, în special pe tineri, să admire cu uimire frumuseţea vieţii, să caute semnificaţie ei ultimă şi să se angajeze în realizarea potenţialului ei sublim!
Cu aceste sentimente de respect şi de încurajare vă încredinţez providenţei lui Dumnezeu atotputernicul şi vă asigur de rugăciunea mea pentru voi şi pentru cei dragi ai voştri, pentru membrii comunităţilor voastre şi pentru toţi locuitorii din Australia.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
