Dialog la feminin
Colocviu cu xaveriana Maria De Giorgi, misionară în Ţara Soarelui Răsare
De Gianluca Biccini
În Japonia, de aproape treizeci de ani, misionara xaveriană Maria De Giorgi reprezintă o voce autoritară la feminin a dialogului interreligios. Fost profesor asociat la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, unde a obţinut doctoratul în teologie cu o teză despre raportul dintre budismul din "Pământul pur" şi creştinism, este angajată din anul 1987 în Centrul de dialog Shinmeizan în Dieceza de Fukuoka. Consultant al subcomisiei pentru relaţiile cu celelalte religii din Conferinţa Episcopală Japoneză, aparţine Congregaţiei "Misionarele Mariei" - Xaveriene, demarată de părintele Giacomo Spagnolo şi de venerabila maică Celestina Bòttego, în fidelitate faţă de carisma sfântului Guido Maria Conforti, fondator al xaverienilor.
În Japonia, aceste misionare lucrează în Arhidieceza de Osaka (respectiv la Izumi, sediu principal, şi la Sennan, sediu al casei de formare); şi în diecezele de Oita (la Miyazaki) şi de Fukuoka, întocmai la Centrul Shinmeizan. În vederea călătoriei papei în Extremul Orient, ne-a vorbit despre realităţile pe care Francisc le va întâlni pe drumul său.
Să începem de la ceea ce cunoaşteţi mai bine. Ce activităţi desfăşuraţi în Ţara Soarelui Răsare?
Din 1959, an al sosirii noastre, ne-am angajat mai ales în domeniul educativ: grădiniţe şi învăţământ universitar; în cateheză şi în pastoraţia parohială. Din 1987 suntem şi în domeniul dialogului interreligios şi mai recent, în pastoraţia imigraţilor şi deţinuţilor. Japonia este o naţiune bogată şi tehnologic foarte dezvoltată. Din punct de vedere religios, în pofida prezenţei unor vechi tradiţii religioase - şintoismul şi budismul - şi a numeroaselor aşa-numite "noi religii", ţara trăieşte actualmente fenomenul preocupant al "shukyo-banare" (înstrăinare şi îndepărtare de religie) din cauza unui proces universal de secularizare. Creştinismul, introdus de sfântul Francisc Xaveriu în 1549, a cunoscut de-a lungul secolelor persecuţii şi martiriu. Astăzi, Biserica locală este compusă din şaisprezece dieceze şi catolicii japonezi reprezintă 0,4% din populaţie. În aceste ultime decenii s-a mărit considerabil numărul de catolici ne-japonezi care provin îndeosebi din Filipine, din Vietnam, din America Latină şi din alte ţări a căror integrare deschide o nouă frontieră pastorală şi misionară.
Şi în Thailanda, prima etapă a călătoriei papale, procentul creştinilor este foarte scăzut, numai 0,6% din total. Ce rol au acolo xaverienele?
În "Pământul celor liberi" surorile mele au ajuns în 2000, pentru a colabora cu Biserica locală şi pentru a o anima din punct de vedere misionar. Îndeosebi, xaverienelor li s-a cerut să fie martore ale "primei vestiri" spre cei care încă nu-l cunosc pe Cristos şi Evanghelia sa, privilegiindu-i mai ales pe cei mai marginalizaţi. Pentru aceasta, însoţesc drumul catecumenatului, vizitează mai ales satele risipite în nordul ţării, unde lucrează patru surori (rezidenţi la Naan), şi sunt active şi cartierele de barăci din periferia Bangkokului, unde, la Nonthaburi, trăiesc şi lucrează alte trei surori.
Ce părere aveţi despre rolul femeii în Asia şi despre femeia catolică îndeosebi în acest context?
În timpul celor peste treizeci de ani de misiune în Japonia, am avut posibilitatea de a vizita alte ţări asiatice: China, Taiwan, Filipine, Indonezia, Thailanda, India, dintre acestea unele de mai multe ori. Tocmai acest fapt mă face atentă în a exprima evaluări. De fapt, este uşor de a cădea în stereotipuri care nu corespund realităţii. Complexitatea asiatică la nivel etnic, istoric, cultural şi religios cere de fapt o abordare contextuală şi recunoaşterea fiecărei identităţi în parte. Şi condiţia femeii şi problematicile legate de ea trebuie percepute şi înţelese pornind de la contextul istoric, cultural şi religios deosebit în care este inserată. Oricum, cât priveşte Japonia, pot spune că femeia, în mod tradiţional, a avut mereu un rol foarte important în cadrul familiei. "Autoritatea sa maternă" i-a permis să fie centrul de valori şi de coeziune socială şi de a aduce o contribuţie incomparabilă la viaţa culturală şi la istoria naţională a ţării. Putem spune că, actualmente, în Japonia femeia se bucură de o emancipare deplină. Însă, din păcate, "economizarea" căţărătoare a vieţii sociale care o obligă să lucreze în afara contextului familial, a creat şi în Japonia o criză a identităţii feminine tradiţionale şi, prin urmare, a familiei. Sunt tot mai numeroase femeile care amână vârsta căsătoriei sau care renunţă la căsătorie; aşa cum sunt în creştere unirile libere şi divorţurile, generând o "criză" care are repercusiuni negative nu numai asupra familiei ci şi asupra societăţii. "Dogma" socială a culturii japoneze, dacă mi se permite expresia, este "wa", armonie. Aş îndrăzni să spun că în Japonia femeia, astăzi, este în căutarea, mai mult sau mai puţin inconştientă, a unei noi identităţi a ei care să ştie să armonizeze bogata moştenire a trecutului cu ineditele exigenţe ale prezentului. Cât priveşte "rolul femeilor creştine", aş spune că este considerabil. Ele sunt nu numai cantitativ mai numeroase decât bărbaţii, ci şi cele mai angajate în diferitele activităţi pastorale. În fiecare parohie "fujin-kai" (asociaţie de femei) este mereu un important punct de referinţă. O altă contribuţie relevantă la viaţa eclezială, chiar dacă este ascunsă şi tăcută, este aceea a femeilor dedicate vieţii contemplative. Este suficient să ne gândim că sunt peste douăzeci de mănăstiri de contemplative la o populaţie catolică totală de circa 440.000 de credincioşi.
Venind la domeniul dumneavoastră de muncă specifică în Japonia, cum se desfăşoară viaţa zilnică în centrul Shinmeizan?
"Muntele vieţii adevărate", asta înseamnă numele său, este un centru de spiritualitate şi de dialog interreligios care se ridică pe colinele oraşului Nagomi, în prefectura Kumamoto, pe insula Kyushu. Fondat în 1987 de misionarul xaverian Franco Sottocornola, cu colaborarea venerabilului Tairyu Furukawa, şef la templului budist Seimeizan Schweitzer, el vrea să fie un loc de întâlnire şi de dialog deschis celor care sunt pe drum, în căutare interioară, şi doresc să petreacă o perioadă de rugăciune în practica meditaţiei tăcute şi în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Au fost numeroşi, în aceşti ani, "pelerinii spiritului" veniţi la Shinmeizan, care proveneau nu numai din diferitele părţi ale Japoniei ci şi din peste patruzeci de ţări din diferitele continente. Şi "reculegerea" lunară deschisă tuturor, care se ţine de acum de decenii, a dat multor persoane posibilitatea de a cunoaşte creştinismul şi de a adera la el cu botezul. Drept centru al dialogului interreligios, încercăm să favorizeze dialogul în diferitele sale dimensiuni: la nivelul "vieţii", al "faptelor", al "schimburilor teologice" şi al "experienţei religioase". Sunt numeroase iniţiativele care, graţie unei reţele dese de contacte şi de colaborare cu temple şi organizaţii ale budismului tradiţional, ale şintoismului şi ale unor mişcări religioase mai recente, a fost posibil să se pună în aplicare în aceşti ani. Între acestea, întâlnirea de rugăciune pentru pace care se celebrează la fiecare doi ani la Shinmeizan, în cea mai apropiată duminică de 4 octombrie, sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi, este un moment deosebit de aştept şi de partenerii noştri de dialog: budişti din diferitele şcoli, şintoişti, exponenţi ai noilor religii, creştini de alte confesiuni. În afară de asta Shinmeizan organizează seminarii, zile de studiu şi de formare la dialog. Colaborează cu Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios, mai ales prin părintele Sottocornola, care este consultant; cu sub-comisia analogă în sânul Conferinţei Episcopale Japoneze, unde acelaşi misionar şi eu suntem consultanţi; cu Institutul de studii interdisciplinare despre religii şi culturi de la Gregoriana; cu Mişcarea de dialog intermonastic (DIM); cu "Grupul de schimburi interreligioase" din Fukuoka; şi coordonează activităţile "Grupului dialog din zona Kumamoto" căreia i-am dat viaţă în 1992. Membrii de la Shinmeizan sunt angajaţi şi în "dialogul schimburilor teologice" contribuind la el cu articole, conferinţe, cursuri şi mai ales cu contacte personale.
(După L'Osservatore Romano, 13 noiembrie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
