Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 16 noiembrie 2022
Cateheze despre discernământ: 8. De ce suntem dezolaţi?
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua, bine aţi venit!
Reluăm astăzi catehezele despre tema discernământului. Am văzut cât de important este să citim ceea ce se mişcă înlăuntrul nostru, pentru a nu lua decizii grăbite, pe valul emoţiei de moment, afară de faptul de a ne căi după aceea când este de acum prea târziu. Adică să citim ceea ce se întâmplă şi apoi să luăm deciziile.
În acest sens, şi starea spirituală pe care o numim dezolare, când în inimă totul este întuneric, este trist, această stare a dezolării poate să fie ocazie de creştere. De fapt, dacă nu există un pic de insatisfacţie, un pic de tristeţe salutară, o capacitate sănătoasă de a locui în singurătate şi de a sta cu noi înşine fără a fugi, riscăm să rămânem mereu la suprafaţa lucrurilor şi să nu luăm contact niciodată cu centrul existenţei noastre. Dezolarea provoacă o "scuturătură a sufletului": când unul este trist este ca şi cum sufletul s-ar zdruncina; menţine treji, favorizează vigilenţa şi umilinţa şi ne protejează de vântul capriciului. Sunt condiţii indispensabile pentru progresul în viaţă, deci şi în viaţa spirituală. O seninătate perfectă, dar "aseptică", fără sentimente, când devine criteriul de alegeri şi comportamente, ne face inumani. Noi nu putem să nu ţinem cont de sentimente: suntem umani şi sentimentul este o parte a umanităţii noastre; fără a înţelege sentimentele am fi inumani, fără a trăi sentimentele am fi indiferenţi şi faţă de suferinţa altora şi incapabili să o primim pe a noastră. Fără a considera că această "seninătate perfectă" nu se obţine pe această cale a indiferenţei. Această distanţă aseptică: "Eu nu mă amestec în lucruri, eu mă distanţez": aceasta nu este viaţă, asta este ca şi cum am trăi într-un laborator, închişi, pentru a nu avea microbi, boli. Pentru mulţi sfinţi şi sfinte, neliniştea a fost un stimulent decisiv pentru a face o cotitură în propria viaţă. Această seninătate artificială, nu merge, în timp ce este bună neliniştea sănătoasă, inima neliniştită, inima care încearcă să caute drumul. De exemplu, este cazul lui Augustin de Hipona sau al lui Edith Stein sau al lui Iosif Benedict Cottolengo sau al lui Charles de Foucauld. Alegerile importante au un preţ pe care viaţa îl prezintă, un preţ care este la îndemâna tuturor: adică, alegerile importante nu vin din loterie, nu; au un preţ şi tu trebuie să plăteşti acel preţ. Este un preţ pe care tu trebuie să-l faci cu inima ta, este un preţ al deciziei, un preţ de a duce înainte un pic de efort. Nu este gratis, ci este un preţ la îndemâna tuturor. Noi toţi trebuie să plătim această decizie pentru a ieşi din starea de indiferenţă, care ne aruncă jos, mereu.
Dezolarea este şi o invitaţie la gratuitate, să nu acţionăm mereu şi numai în vederea unei gratificări emotive. A fi dezolaţi ne oferă posibilitatea de a creşte, de a începe o relaţie mai matură, mai frumoasă, cu Domnul şi cu persoanele dragi, o relaţie care să nu se reducă la un simplu schimb de a da şi a avea. Să ne gândim la copilăria noastre, de exemplu, să ne gândim: fiind copii, se întâmplă adesea să-i caute pe părinţi pentru a obţine ceva de la ei, o jucărie, bani pentru a cumpăra o îngheţată, o permisiune... Şi astfel îi căutăm nu pentru ei înşişi, ci pentru un interes. Şi totuşi, darul cel mai mare sunt ei, părinţii, şi asta o înţelegem treptat ce creştem.
Şi multe rugăciuni ale noastre sunt un pic de acest tip, sunt cereri de favoruri adresate Domnului, fără un adevărat interes faţă de el. Mergem să cerem, să cerem, să cerem Domnului. Evanghelia notează că Isus era adesea înconjurat de atâţia oameni care îl căutau pentru a obţine ceva, vindecări, ajutoare materiale, dar nu pur şi simplu pentru a sta cu el. Era presat de mulţimi, şi totuşi era singur. Unii sfinţi, şi chiar unii artişti, au meditat asupra acestei condiţii a lui Isus. Ar putea să pară straniu, ireal, să-l întrebăm pe Domnul: "Ce mai faci?". Şi este în schimb o manieră foarte frumoasă de a intra într-o relaţie adevărată, sinceră, cu umanitatea sa, cu suferinţa sa, precum şi cu singurătatea sa singulară. Cu el, cu Domnul, care a voit să împărtăşească până la capăt viaţa sa cu noi.
Ne face foarte bine să învăţăm să stăm cu el, să stăm cu Domnul fără alt scop, exact aşa cum ni se întâmplă cu persoanele pe care le iubim: dorim să le cunoaştem tot mai mult, pentru că este frumos a sta cu ei.
Iubiţi fraţi şi surori, viaţa spirituală nu este o tehnică la dispoziţia noastră, nu este un program de "bunăstare" interioară pe care ne revine nouă să-l programăm. Nu. Viaţa spirituală este relaţia cu Cel Viu, cu Dumnezeu, Cel Viu, care nu poate fi redus la categoriile noastre. Şi dezolarea este, aşadar, răspunsul cel mai clar la obiecţia că experienţa lui Dumnezeu este o formă de sugestie, o simplă proiecţie a dorinţelor noastre. Dezolarea înseamnă a nu simţi nimic, totul întuneric: dar tu îl cauţi pe Dumnezeu în dezolare. În acest caz, dacă noi credem că este o proiecţie a dorinţelor noastre, am fi tot noi cei care o programăm, am fi mereu fericiţi şi mulţumiţi, ca un disc care repetă aceeaşi muzică. În schimb, cel care se roagă îşi dă seama că rezultatele sunt imprevizibile: experienţe şi texte din Biblie care ne-au entuziasmat adesea, astăzi, în mod straniu, nu trezesc niciun sentiment. Şi, la fel de neaşteptat, experienţe, întâlniri şi lecturi de care nu s-a ţinut cont vreodată sau care s-ar prefera să se evite - cum este experienţa crucii - aduc o pace imensă. Să nu ne fie frică de dezolare, să o ducem înainte cu perseverenţă, să nu fugim. Şi în dezolare să încercăm să găsim inima lui Cristos, să-l găsim pe Domnul. Şi răspunsul vine, mereu.
Aşadar, în faţa dificultăţilor să nu ne descurajăm niciodată, vă rog, ci să înfruntăm încercarea cu hotărâre, cu ajutorul harului lui Dumnezeu care nu ne lipseşte niciodată. Şi dacă simţim înăuntrul nostru un glas insistent care vrea să ne abată de la rugăciune, să învăţăm s-o demascăm ca glas al ispititorului; şi să nu ne lăsăm impresionaţi: pur şi simplu, să facem tocmai contrariul a ceea ce ne spune! Mulţumesc.
_______________
APEL
Am aflat cu durere şi cu îngrijorare ştirea despre un nou şi chiar mai puternic atac cu rachete asupra Ucrainei care a provocat morţi şi daune la multe infrastructuri civile. Să ne rugăm pentru ca Domnul să convertească inimile celor care încă se bazează pe război şi să facă să prevaleze pentru martirizata Ucraina dorinţa de pace, pentru a evita orice escaladare şi a deschide calea spre încetarea focului şi spre dialog.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
