La Sevilla beatificarea a 27 de dominicani ucişi din ură faţă de credinţă
Cu singura vină că sunt călugări
Victime ale urii împotriva credinţei, în timpul persecuţiei religioase din secolul trecut din Spania. Sunt cei douăzeci şi şapte de martiri din ordinul dominican ucişi între vara din anul 1936 şi începuturile anului 1937, apartenenţi la conventurile din Almagro, Almería şi Huéscar. Sunt beatificaţi sâmbătă, 18 iunie 2022, în catedrala din Sevilla de cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinţilor, care prezidează ritul reprezentându-l pe Papa Francisc.
Douăzeci dintre ei erau fraţi din conventul "Adormirea Maicii Domnului" din Almagro: la începutul lui iulie 1936, jumătate din membrii comunităţi erau plecaţi pentru o perioadă de vacanţă în alte conventuri. Dar mai mulţi studenţi, fraţi colaboratori şi părinţi au rămas la Almagro. La 21 iulie, la trei zile după izbucnirea războiului, unii membri ai Ateneului libertar, spaţiu autogestionat de anarhici, au dat foc bisericii "Născătoarea de Dumnezeu", la mică distanţă de convent. Mulţi fraţi au încercat să stingă incendiul, dar au fost alungaţi cu dispreţ de cei exaltaţi. Primarul, Daniel García Pozo, le-a spus să părăsească satul. Seara, mai mulţi oameni au perchiziţionat conventul în căutarea de arme.
Apărea clar de acum că se dezlănţuia o teribilă persecuţie împotriva preoţilor şi călugărilor. În aceeaşi zi câţiva extremişti s-au prezentat la convent pentru a cere câţi fraţi erau acolo şi unde se aflau ceilalţi, ameninţând că dau foc structurii. Membrii Ateneului libertar deciseseră deja destinul dominicanilor, pe care-i considerau periculoşi. Pe de altă parte, primarul spera ca măcar eliminarea fraţilor să nu se întâmple în jurisdicţia sa. Din acel moment a mers de mai multe ori la convent şi a insistat pentru ca dominicanii să-l părăsească, promiţând un permis pentru a părăsi localitatea. Până când, la 24 iulie, cu maniere bruşte le-a ordonat să plece.
Părintele Marina, superiorul, a reunit comunitatea şi le-a împărţit tuturor Împărtăşania. Ziua următoare, fraţii au început evacuarea. O bună parte dintre călugări au fost găzduiţi în case private, lucru care nu-i plăcea Ateneului libertar. Teama era ca dispersarea fraţilor să constituie o dificultate pentru a-i ţine sub control, dată fiind "periculozitatea" lor. Aşadar primarul şi-a schimbat ideea şi a ordonat ca fraţii să fie închişi într-o casă nelocuită din faţa bisericii incendiate "Născătoarea de Dumnezeu".
Fray Arsenio şi fray Mateo, bucătari, mergeau în fiecare zi în cămara conventului pentru a putea găti şi duce hrană tuturor celorlalţi. La 30 iulie primarul a început să le dea permise, în aşa fel încât să poată părăsi oraşul treptat şi fără să fie observaţi. Însă membrii Ateneului nu erau de acord. Primii trei fraţi au urcat în tren spre Ciudad Real, dar i-au urmărit tineri afiliaţi la Ateneul libertar care, la gara Miguelturra, au atras atenţia miliţienilor. Cei trei au fost ucişi fără milă.
Un alt grup de călugări a fost arestat la gara Manzanares (Ciudad Real) la 3 august 1936. Duşi în închisoare, au fost puşi într-una din celule, fără lumină şi în condiţii inumane. După cinci zile au fost duşi la zidurile cimitirului şi împuşcaţi.
Între timp, fraţii rămaşi la Almagro deveneau tot mai deranjanţi pentru primar, care a consultat Madridul pentru a înţelege ce să facă. Direcţiunea generală a securităţii a anunţat trimiterea unui camion de paznici de asalt pentru a se ocupa de ei. Dar în noaptea de 13 august, un grup de exaltaţi au năvălit în casa unde erau închişi. Părintele Marina a cerut milă pentru cei mai tineri. Au fost legaţi doi câte doi şi măcelăriţi într-un câmp deschis la doi kilometri de Almagro.
Şi la Almería persecuţia a început la sfârşitul lunii iulie 1936, când comunitatea de fraţi a fost constrânsă să abandoneze conventul. Cei şase călugări s-au răspândit şi s-au refugiat în casele familiilor care uneori îndurau şi ele persecuţiile. În săptămânile următoare au fost arestaţi, unii duşi la postul de poliţie unde au fost torturaţi, alţii închişi pe navele Astoy-Mendi şi Segarra. În timpul lunii septembrie, trei dintre ei au fost ucişi la La Lagarta şi la Pozos de Tabernas şi doi în cimitirul din Almería.
Ultimul martir din acest grup era laicul dominican Fructuoso Pérez, cunoscut jurnalist catolic. A fost arestat la 26 iulie şi dus la postul de poliţie şi de acolo la închisoarea improvizată în conventul Adoratoarelor. La 3 august a fost mutat pe nava Segarra. A fost asasinat în primele ore ale zilei de 15 august pe plaja din Garrofa, aproape de Almería, şi corpul a fost aruncat în mare. După război, rămăşiţele pământeşti ale fraţilor care s-au putut recupera au fost mutate în cimitirul din Almería.
La Huéscar cele 14 călugăriţe din mănăstirea "Născătoarea de Dumnezeu", la începutul conflictului armat, au fost constrânse în case la rude sau persoane caritabile. Mănăstirea a fost jefuită. Sora Ascensión de San José a fost primită de nepoata sa. A rămas în contact cu superioara până când, la 16 februarie 1937, a fost arestată. Vina era că a purtat la gât un crucifix. În subsolurile primăriei, persecutorii săi încercau s-o provoace pentru "a o auzi înjurând", dar ea răspundea rugându-se. Au bătut-o cu sălbăticie lăsând-o leşinată la pământ. Ziua următoare i-au ordonat să urce într-un camion, dar ea nu avea forţa de a se ridica; atunci au dus-o cu forţa şi au pus-o împreună cu alţi prizonieri. Ajunşi la porţile cimitirului, i-au coborât pe toţi şi în faţa călugăriţei i-au împuşcat pe prizonieri: între ei era şi nepotul său Florencio. I-au cerut din nou să înjure, dar ea a refuzat. La sfârşit au ucis-o lovind-o la cap cu o piatră. Era 17 februarie 1937.
(După L'Osservatore Romano, 17 iunie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
