La Sinod intervenţiile delegaţilor fraterni, ale auditoarelor şi auditorilor
Cu privire de femeie
Cu privirea şi duioşia femeilor, Sinodul a îmbrăţişat astăzi dimineaţă atâtea istorii ale familiilor, mai ales prin glasurilor celor douăzeci şi trei de femei auditoare, mari experte pe terenul spre care, s-a afirmat ne putem mereu îndrepta pentru a înţelege ce este de făcut, şi mai ales când sunt probleme la mijloc. Aşadar, a fost declinată la feminin a douăsprezecea întrunire generală care a acoperit întreaga dimineaţă de vineri, 16 octombrie 2015, aducând în aulă istoriile reale ale familiilor. Lucrările, în prezenţa papei, au fost conduse de cardinalul preşedinte delegat de rând, Raymundo Damasceno Assis.
Au fost 262 părinţii care au luat parte la această sesiune, începută sub semnul ecumenismului: de fapt, primii care au luat cuvântul au fost cei doisprezece delegaţi fraterni. Toţi creştinii - a fost firul conducător al intervenţiilor - ar trebui în sfârşit să vorbească într-o limbă clară şi comună despre şi pentru familie, tocmai pentru că aceasta din urmă ar putea să se reveleze calea privilegiată spre unitate. În această perspectivă, un rol cheie este acela al căsătoriilor mixte care, s-a reafirmat nu numai de partea catolică, nu constituie niciodată o problemă pentru că sunt o oportunitate de dialog şi cunoaştere reciprocă.
Expunând punctul lor de vedere particular despre chestiunile care privesc mai de aproape familiile, delegaţii nu au ascuns înainte de toate angajarea comună spre unitatea deplină a tuturor creştinilor. Şi unii au exprimat asta în mod explicit. Robert K. Welsh, reprezentant al Discipolilor lui Cristos, în această privinţă a povestit istoria sa personală: soţia sa este catolică aşa cum sunt catolici şi fiica şi nepoţii. Cel mai mare dintre ei, Trace, care are 14 ani, este în afară de asta un ministrant foarte pregătit. Însă - a destăinuit Welsh - este o mare suferinţă a nu putea împărtăşi împreună euharistia. De aici un adevărat apel pentru a ajunge la unitatea deplină.
Apoi, din partea ortodoxă au fost repropuse elementele de bază ale adevărului despre căsătoria creştină ca sacrament. Biserica - a afirmat reprezentantul patriarhiei de Constantinopol - nu vrea să impună legi ca orice grup de presiune: în schimb e vorba de a-i face pe oameni să nu se simtă orfani ci iubiţi de Dumnezeu chiar şi într-un context social nou şi în continuă schimbare. Şi această continuă evoluţie a fost semnalată şi din partea anglicană, însă cu dorinţa ca să nu se piardă din vedere niciodată bucuria care vine tocmai din faptul de a fi creştini. Altminteri se riscă să fim chiar plictisitori şi apoi cu totul irelevanţi. A fost remarcată şi importanţa de a găsi cuvinte juste pentru a ne face înţeleşi de familii, mai ales de tinerii care ar vrea să se căsătorească dar care adesea sunt dezorientaţi într-o lume de acum tot mai secularizată.
Metodiştii au pus accentul pe angajarea de a primi cuplurile care nu au copii cu o menţiune deosebită pentru curajul de a recurge la adopţie. Apoi, centralitatea Scripturii a fost în centrul contribuţiei venite de la Alianţa baptistă, împreună cu sugestia de a face să se înţeleagă că, aşa cum spune un imn al lor, Isus este cu adevărat un prieten pentru toţi şi mai ales pentru cel care este în dificultate. În schimb o încurajare de a continua pe drumul bine început al dialogului a fost propusă de luterani.
La rândul său, reprezentantul siro-ortodox a precizat că Euharistia nu este un premiu sau o recompensă nici parte dintr-o pedeapsă. Pentru copţi, în schimb, deşi se sugerează să se aibă mereu o atitudine de duioşie şi înţelegere, este bine de reafirmat învăţătura Bisericii cu privire la homosexualitate şi divorţ.
Asigurând că atâtea persoane, în cadrul necatolic, urmăresc cu atenţie lucrările Sinodului, cu studiul şi rugăciunea, delegaţii au adus Papei şi părinţilor saluturile fraterne, printre alţii, ale patriarhilor ortodocşi Bartolomeu, Irineu şi Daniel, al lui Tawadros şi al arhiepiscopului de Canterbury.
Un prim inel de legătură între cele douăsprezece intervenţii ale delegaţilor fraterni şi cele douăzeci şi şapte ale auditoarelor şi auditorilor a fost cu siguranţă chestiunea refugiaţilor din cauza violenţelor grave din Orientul Mijlociu. Aşa încât Thomas Schirrmacher, în numele Alianţei evanghelice mondiale, a propus Papei să se constituie şi un organism pentru a colabora realmente la garantarea primirii şi a viitorului pentru atâtea familii creştine constrânse la fugă de persecuţii şi acum se confruntă cu noi contexte sociale în care nu este uşor să se insereze fără a pierde propriile tradiţii. O chestiune fierbinte, reluată imediat la începutul seriei intervenţiilor auditorilor. De fapt, în aulă au fost relansate mărturiile, sub bombe, atâtor familii creştine care continuă să trăiască credinţa lor, deşi într-un context de persecuţie. O chestiune, a fost denunţat, pe care o trăiesc atâtea familii creştine în Nigeria sub ameninţarea violenţelor lui Boko Haram.
Însă denunţarea oricărui tip de abuz şi violenţă, mai ales împotriva femeilor, a revenit apoi în mai multe rânduri în cuvintele auditoarelor şi auditorilor, care au readus glasurile familiilor pe care le urmează sau cu care împărtăşesc experienţe comunitare şi misionare. Până la propunerea unui apel clar împotriva traficului de fiinţe umane care vede ca prime victime tocmai femeile împreună cu copiii.
Icoana hanului samariteanului milostiv, repropusă într-una dintre intervenţii, a relansat chestiunea centrală a unei adevărate însoţiri a familiilor. De altfel, s-a afirmat, preoţii sunt urmaţi în toată misiunea lor în timp ce perechile de soţi, până la urmă, urmează un curs prematrimonial, adesea rapid, care se epuizează în câteva luni. Tocmai din experienţa de pe teren a reieşit şi un motiv de speranţă cu privire la binele pe care multele familii care încearcă să trăiască credinţa creştină, chiar şi în mijlocul dificultăţilor, pot să-l aducă în societatea dominantă.
Tot prin fragmente din viaţa concretă, iată relansate rolul şi demnitatea bătrânilor, în acelaşi pas cu spontaneitatea copiilor care, cu sinceritatea lor, contribuie la un model autentic de viaţă familială. Chestiunea metodelor naturale pentru reglementarea fertilităţii a fost propusă împreună cu o angajare de a merge împotriva curentului faţă de o cultură anticreştină care se hrăneşte şi dintr-o criză economică socială globalizată. Ca să sintetizeze această realitate a răsunat în aulă definiţia lui Sampo Generation, tipică din Coreea, care, s-a afirmat, înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât curtare, căsătorie şi copii din cauza presiunii sociale şi a problemelor economice. Printre iniţiativele concrete pentru a relansa propunerea creştină, şi un team interdisciplinar care să-i aibă ca protagonişti pe laici, mai ales femeile. În schimb despre ei - s-a afirmat - se vorbeşte încă prea puţin. Şi nu se recunoaşte suficient rolul lor concret, fie ele mame, fiice, bunice şi soţii.
În sfârşit, ar fi oportun ca familiile creştine să se unească mai mult pentru a mărturisi, cu faptele, valorile fundamentale, începând de la respectul reciproc, folosind eventual tocmai momentul botezului copiilor ca loc privilegiat de cateheză şi convertire. Printre cei care au intervenit, soţii irakieni Marqus Odeesho, călugăriţa costaricană Berta María Porras Fallas, profesoara argentiniană María Marcela Mazzini, şi coordonatoarea ziarului lunar L'Osservatore Romano "donne chiesa mondo" ["femei biserică lume"], Lucetta Scaraffia.
Anterior, reflecţia despre temele milostivirii, formării, misionarităţii familiei, dar şi ale ascultării şi realităţii anumitor situaţii care cer discernământ, a caracterizat lucrările celei de-a unsprezecea întruniri generale desfăşurate joi după-amiază 15 octombrie. În prezenţa Papei Francisc şi sub preşedinţia cardinalului Tagle, secretarul general, cardinalul Baldisseri, a făcut cunoscut că până în acel moment au intervenit în diferitele sesiuni 247 de părinţi sinodali şi unul a prezentat contribuţia sa în scris. Printre intervenţiile de după-amiază, cele ale cardinalilor Tettamanzi, Filoni, Caffarra, Menichelli, Danneels şi ale arhiepiscopilor Osoro Sierra şi Zékiyan. Celor 249 de părinţi sinodali prezenţi au fost ilustrate diferite experienţe pastorale şi au fost prezentate câteva propuneri pentru a veni în întâmpinarea crizei şi a nevoilor familiilor. Îndeosebi a fost subliniat că în pofida situaţiilor critice în care se află o familie, harul sacramental dat prin căsătorie şi care se extinde prin urmare la familia însăşi nu a fost niciodată oferit pentru a fi retras după aceea în vreo împrejurare. Dimpotrivă, omul este cel care ignoră sau nu foloseşte această comoară, aşa cum învăţa Ioan Paul al II-lea. De fapt, aşa cum a fost explicat, nu se poate crede că Cristos divorţează de Biserică şi că Dumnezeu renegă sau abandonează familia sa. În căsătorie - s-a afirmat - sacramentul nu moare niciodată şi harul nu este niciodată anulat, ba chiar el poate să retrăiască dacă există un pic de credinţă, iertare şi adevăr între soţi şi cu copiii. În această privinţă a fost explicat că vocaţia matrimonială şi viaţa de familie nu sunt ad tempus şi au nevoie în fiecare zi să fie alese, reînnoite şi confirmate, aşa cum se întâmplă pentru vocaţia sacerdotală şi pentru cea la viaţa consacrată. Apoi, cu privire la multele ţări în care Bisericile sunt tinere şi evanghelizarea este recentă, învăţătura despre căsătorie şi familie trebuie să fie clară şi comprehensibilă. În această privinţă a venit o sugestie: date fiind diversităţile din atâtea situaţii culturale, sociale şi religioase, să fie dată conferinţelor episcopale posibilitatea de a studia şi de a face propuneri care să se ocupe de situaţii matrimoniale specifice, pe care după aceea Sfântul Scaun le va evalua.
Tocmai pentru a veni în întâmpinarea familiilor rănite şi pentru a evita ca în iubirea nupţială să învingă dezbinarea, este necesar ca soţii să facă un act de fidelitate faţă de darul lui Dumnezeu, dar trebuie ca şi păstorii şi comunitatea să devină păzitori cu duioşie ai slăbiciunii umane şi să ofere medicamentul harului. Pastoraţia - a fost subliniat - trebuie să aducă uimirea milostivirii răbdătoare şi vindecătoare fără a trăda adevărul. De aceea, este nevoie de primire, înţelegere, participare solidară, integrare generoasă, care devin valori necesare pentru a forma discipoli care să se transforme în samariteni ascultători şi bucuroşi. Fără aceste atitudini - s-a afirmat - se riscă să fim constructori ai unei împărăţii de despărţiţi: drepţii de o parte, păcătoşii de cealaltă. S-a făcut şi invitaţia de a reflecta asupra cazului soţilor nevinovaţi şi abandonaţi. Persoana lăsată care a avut şi a trăit fără îndoială harul vocaţiei matrimoniale, trebuie considerată că prin abandonare a fost indusă la vocaţia de castitate deplină?
În această privinţă, un părinte sinodal a făcut referinţă la o practică orientală care dăinuie cel puţin din secolul al VI-lea, aceea în care în unele cazuri particulare, Biserica orientală, deşi reafirmă indisolubilitatea căsătoriei, şi cu discernământul episcopului, tolera un rit penitenţial pentru cei care, după ce a eşuat căsătoria şi nemaiavând posibilitatea de a o reconstrui, se recăsătoreau. Invitaţia este de a reflecta asupra chestiunii cu o perspectivă mai atentă la epikeia. Un alt părinte sinodal a vorbit despre casă a milostivirii, înţeleasă ca locul în care Dumnezeu locuieşte în noi, unde Duhul său locuieşte în noi. Cuvântul ebraic rahumin, care corespunde termenului latin misericordia, nu conţine - s-a explicat - cuvântul "inimă", ci alege un alt termen: "sân, uter". Asta pentru că, aşa cum a fost precizat, locul milostivirii este un spaţiu în care domneşte duioşia inimii, o atmosferă care se aseamănă cu căldura sânului matern. Apoi s-a făcut referinţă la miile de persoane care au trimis întrebări şi sugestii pentru Sinod. Toate acestea - s-a afirmat - veneau din inima lor, deoarece Dumnezeu locuia în ei. S-a vorbit şi despre victimele tăcerii, adică despre băieţii şi despre fetele obiect al incestului din partea părinţilor sau a fraţilor. Aceste persoane abuzate în copilărie ar trebui să găsească o atenţie deosebită în cadrul dezbaterii Sinodului. A fost şi după-amiaza în care au intervenit trei cupluri de auditori: soţii Villafania, colaboratori ai Evangelium Foundation la Manila în Filipine, soţii Witczak, responsabili ai Worldwide Marriage Encounter International Ecclesial Team din Statele Unite ale Americii şi cei doi soţi italieni Paloni şi Calabrese, angajaţi în pastoraţia misionară.
(După L'Osservatore Romano, 17 octombrie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
