Stilul de la Emaus
S-au reluat luni dimineaţa, 12 octombrie 2015, sesiunile din cercurile mici pentru a se confrunta despre a doua parte din Instrumentum laboris, ţinând cont de intervenţiile rostite în aulă. Între timp, sâmbătă după-amiază, douăzeci cu luat cuvântul la lucrările celei de-a şaptea întruniri generale, încheiate de unsprezece intervenţii libere. Prezidată de cardinalul Wilfred Fox Napier, adunarea a fost deschisă şi încheiată de rugăciunea condusă de papa. Au luat parte 228 de părinţi sinodali.
În dezbatere au fost amintite mărturiile celor douăzeci şi unu de martiri egipteni în Libia şi a lui Asia Bibi. Şi n-au lipsit o serie de propuneri precise: înainte de toate un moment de rugăciune pentru ca poporul ucrainean să nu se simtă abandonat, în tăcerea mass-media, şi să nu rămână numai obiect de negocieri politice şi diplomatice. Şi din Africa a venit şi ideea unei zi anuale de rugăciune şi de adoraţie pentru căsătorie şi familie, eventual chiar în ziua sărbătorii Sfintei Familii.
Chestiunea fierbinte a muncii a sugerat şi propunerea unui apel la atâţia întreprinzători şi comercianţi creştini pentru ca să nu-i folosească pe angajaţii lor în zilele de sărbătoare. Ar putea să fie şi o ocazie pentru a relansa o reflecţie despre raportul dintre muncă şi viaţa familială, nepierzând din vedere situaţiile tragice de şomaj, lipsuri, concedieri şi falimente care fac adesea să lipsească necesarul nu numai pentru supravieţuire ci şi pentru dreptul de a trăi sărbătoarea cu un stil adecvat, fără consecinţe mai ales asupra copiilor.
Apoi, îndreptând privirea spre figura preotului, în perspectiva unei maturizări afectivo-psihologice şi a unei pregătiri ştiinţifice şi permanente, a fost sugerat şi că tema următorului sinod ar putea să se concentreze, întocmai, asupra formării preoţilor.
În această privinţă, unele intervenţii au remarcat că atenţia faţă de realitatea familială, mai ales astăzi, nu se poate limita la scheme de rutină şi prefabricate sau, mai rău, marcate de improvizaţie. Un punct clar ar trebui să fie cursurile de pregătire la căsătorie niciodată superficiale, îmbogăţite de mărturii concrete de perechi creştine inserate în mod deplin în viaţa parohiei şi nu delegaţi numai ca experţi. Cu privire la cursuri, intervenţiile au fost numeroase şi articulate. În afară de asta, a fost propus să se facă să fie trăit timpul de pregătire la căsătorie ca un noviciat sui generis, care să fie analog cu parcursul catecumenal de iniţiere creştină şi care ar putea începe cu un act liturgic concret de binecuvântare a logodnei. Oricum, a fost solicitată o creativitate pastorală, având conştiinţa că multe scheme, care funcţionau în trecut, acum sunt depăşite.
Un cuvânt cheie care a străbătut mare parte dintre contribuţii este "însoţire", cu referinţă explicită la atitudinea lui Isus cu cei doi discipoli pe drumul spre Emaus. Apoi n-au lipsit recomandări pentru a utiliza un limbaj corespunzător, fie pentru a fi clari şi comprehensibili, fie pentru a nu-i răni pe cei care se află în situaţii complexe, ca de exemplu copiii care au părinţii despărţiţi. Alte intervenţii au invitat să se dea încredere conştiinţei, formate şi informate. Şi să nu se cadă în schema permis-interzis, încrezându-se în schimb în stilul sfântului Paul, care în Prima Scrisoare către Corinteni vorbeşte despre "cărnurile jertfite idolilor".
Biserica, s-a reafirmat, trebuie să ţină uşile deschise mereu pentru a-i primi pe toţi, cu pedagogia tatălui din parabola fiului risipitor. Şi chiar dacă nu există acord cu privire la unele chestiuni de morală, s-a afirmat, asta nu trebuie să comporte excluderea nimănui, cu atât mai puţin a celor care nu fac parte din categoria tradiţională de familie. În acest sens de acum apropiatul jubileu al milostivirii este o ocazie care nu trebuie pierdută.
În aulă s-a vorbit şi despre chestiunea fecundităţii şi a metodelor de reglementare naturală, precum şi de abuzuri şi violenţe, până la discriminările la care sunt supuse femeile. O serie de intervenţii, centrate şi pe experienţele directe ale fiecărui părinte, a prezentat situaţii deosebite, legate de istoria şi de cultura din regiuni specifice, atât de diferite între ele: de la mentalitatea protestantă în nordul Europei la persecuţiile pe care le îndură creştinii în ţări cu majoritate musulmană, până la chestiunile căsătoriilor mixte în Asia. În sfârşit s-a dat glas multelor situaţii de fragilitate care se trăiesc în familie, printre bătrâni, bolnavi şi neputincioşi. Printre cei care au intervenit, cardinalii Stella, Collins, Gracias şi Schönborn, patriarhul Sedrak, arhiepiscopii Pezzi, Chaput, Hoser, Arancedo, Eamon Martin, Padrón Sánchez, Ulrich, Durocher şi Coleridge, episcopii Bastres Florence, Wątroba, Murry, Brunin, Simard şi Vesco şi parohul Rosa.
(După L'Osservatore Romano, 12-13 octombrie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
