Sfântul Părinte: prezent
Părinţi sinodali: 182
În a patra Congregaţie generală a continuat dezbaterea generală, conform ordinii din Instrumentum laboris. Tema era: "Pastoraţia familiei: diferitele propuneri în desfăşurare" (partea II, cap. 1).
În primul rând a fost subliniată legătura dintre criza credinţei şi criza familiei: prima o generează pe a doua, s-a spus. Asta pentru că credinţa este văzută cel mult ca un ansamblu de contribuţii doctrinale, în timp ce ea este înainte de toate un act liber cu care ne încredinţăm lui Dumnezeu. De aici, printre altele, sugestia de a se gândi un "Vademecum" dedicat catehezei despre familie, aşa încât să poată întări misiunea sa evanghelizatoare. În afară de asta a fost subliniată slăbiciunea credinţei multor botezaţi, care adesea duce la căsătorie fără ca soţii să aibă conştiinţa corectă despre ea.
În al doilea rând, a fost evidenţiată o mare provocare pe care astăzi familia trebuie s-o înfrunte, adică "dictatura gândirii unice" care tinde să introducă în societate acele contravalori care deformează viziunea despre căsătorie ca unire dintre bărbat şi femeie. Criza de valori, secularismul ateu, hedonismul, ambiţia puterii distrug astăzi familia, o denaturează, slăbesc persoanele şi, prin urmare, fac fragilă şi societatea. Este important, aşadar, a recupera în credincioşi conştiinţa că aparţin Bisericii, deoarece Biserica creşte prin atracţie şi familiile Bisericii sunt cele care atrag celelalte familii.
La rândul său, Biserica, expertă în umanitate, trebuie să sublinieze frumuseţea şi necesitatea de familie pe care o are fiecare, pentru că ea este de neînlocuit. Trebuie trezit în om simţul de apartenenţă la nucleul familial. Nu numai atât: ca reflexie a iubirii lui Dumnezeu, care nu este niciodată o iubire izolată, familia deschide la raporturile şi la relaţiile cu alţii, devenind fundament al societăţii.
S-a amintit şi importanţa legăturii dintre preoţi şi familii: ei însoţesc familiile în toate etapele mai importante ale vieţii, împărtăşindu-le bucuriile şi dificultăţile; familiile, la rândul lor, îi ajută pe preoţi să trăiască celibatul ca afectivitate deplină, echilibrată, şi nu ca renunţare. Nu numai atât: familia a fost definită "leagăn de vocaţii" pentru că tocmai între zidurile familiale, în rugăciunea trăită în comun, se naşte frecvent chemarea la preoţie.
O ulterioară legătură care a fost subliniată este aceea dintre botez şi căsătorie: fără o iniţiere creştină serioasă şi aprofundată semnificaţia sacramentului conjugal este diminuată. De aici referinţa la faptul că nu poate fi căsătoria creştină numai o tradiţie culturală sau o exigenţă socială, ci trebuie să fie înţeleasă ca o decizie vocaţională, întreprinsă cu pregătirea cuvenită, care nu poate să fie improvizată în puţine întâlniri, ci trebuie demarată din timp.
Apoi s-a reflectat asupra modului în care munca se repercutează asupra dinamicilor familiale: este vorba despre două dimensiuni care au nevoie să fie conciliate - s-a spus - şi din cauza orarelor de muncă tot mai flexibile, a noilor modele contractuale, a distanţelor geografice între locuinţă şi locul de muncă. Nu numai atât: tehnologia aduce munca în case, făcând dificil dialogul familial.
Numeroase intervenţii, îndeosebi referitoare la Africa, au atras atenţia asupra multelor provocări pe care trebuie să le înfrunte familiile în acest continent: poligamia, leviratul, sectele, războiul, sărăcia, dureroasa dramă a migraţiei, presiunea internaţională pentru controlul naşterilor. Este vorba despre probleme care ameninţă stabilitatea familială, punând-o în criză. În faţa acestor provocări este necesar să se răspundă cu: o evanghelizare aprofundată, capabilă să promoveze valorile păcii, dreptăţii şi iubirii; o promovare adecvată a rolului femeii în societate; o educaţie îngrijită a copiilor şi tutelarea drepturilor pentru toate victimele violenţei.
În ora dedicată intervenţiilor libere - între 18.00 şi 19.00 - s-a vorbit din nou despre exigenţa unui nou limbaj în vestirea Evangheliei, cu referinţă deosebită la noile tehnologii mediatice. Cât priveşte indisolubilitatea căsătoriei, a fost evidenţiat că astăzi pare că legea se contrapune binelui persoanei. În realitate, adevărul legăturii conjugale şi al stabilităţii sale este înscris în persoana însăşi, deci nu e vorba de a contrapune legea şi persoana, ci de a înţelege cu să se ajute să nu se trădeze propriul adevăr.
În afară de asta, a fost sugerată o reflecţie despre familiile care n-au avut darul copiilor deşi îl doresc, precum şi despre cele din regiunile lovite de virusul Ebola.
În sfârşit, a fost amintită imaginea Bisericii ca lumină, cu dorinţa ca ea să nu fie numai lumina unui far, care rămâne fermă şi luminează de departe, ci să fie făclie, adică "lumină gentilă" care îi însoţeşte pe oameni în drumul lor, pas după pas.
Consiliul Pontifical pentru Familie a dăruit membrilor Sinodului un exemplar din voluminosul Enchiridion despre familie.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
