Judecătorii au avut curajul să meargă în profunzime, fără condiţionări
Mons. Aldo Giordano - observator permanent al Sfântului Scaun la Consiliul Europei
Faptul că Marea Cameră a Curţii drepturilor omului a voit în mod fundamental să răstoarne o sentinţă adoptată anterior de o Cameră în unanimitate, este un semn de bun simţ, de înţelepciune şi de libertate. Nu se poate tulbura în mod superficial o civilizaţie. Judecătorii au avut curajul să meargă în profunzime, fără condiţionări. Sentinţa va contribui să dea încredere în Curte şi în instituţiile europene din partea unui procent ridicat al popoarelor din Europa.
Sentinţa a căpătat o valoare simbolică mult dincolo de cazul italian. E suficient să ne gândim la reacţiile provocate de prima sentinţă la nivel mondial.
Această sentinţă este o pagină de speranţă nu numai pentru creştini şi pentru cei care cred, ci pentru toţi cetăţenii europeni care sunt preocupaţi să nu corodeze marea tradiţie formată în timpul secolelor şi propria identitate. A considera prezenţa în spaţiul public a crucifixului - simbolul cel mai semnificativ şi cel mai popular al creştinismului - drept contrară drepturilor omului înseamnă a nega însăşi ideea de Europa. Fără crucifix, Europa n-ar exista. Pentru aceasta, sentinţa este şi o victorie pentru Europa.
Judecătorii au recunoscut că cultura drepturilor omului nu trebuie să excludă civilizaţia creştină. Această decizie întăreşte fundamentele spirituale şi morale ale Europei, recunoscând interdependenţa lor. Cultura drepturilor omului are rădăcini în civilizaţia creştină. Nu se poate nega una fără a pune în pericol pe cealaltă.
Cu această decizie Curtea este deci fidelă faţă de statutele Consiliului Europei care afirmă că statele europene sunt "inébranlablement attachés aux valeurs spirituelles et morales qui sont le patrimoine commun de leurs peuples et qui sont ŕ l'origine des principes de liberté individuelle, de liberté politique et de prééminence du droit, sur lesquels se fonde toute démocratie véritable".
Această decizie are şi o profundă însemnătate unificatoare între diferitele popoare europene. În faţa riscului punerii în cauză a propriei identităţi, peste douăzeci de ţări au luat poziţie în mod public în favoarea prezenţei publice a simbolului lui Cristos în spaţiul public european. Curtea a studiat cu atenţie, în afară de poziţia Italiei, pe cea a celor zece guverne care s-au prezentat "terţă parte", "amicus curiae", în sprijinul Italiei: Armenia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Lituania, Malta, Monaco, San Marino, România şi Federaţia Rusă şi a altor 11 ţări care au făcut declaraţii publice, prin intermediul guvernului sau al parlamentului sau al unui ministru, în sprijinul Italiei: Albania, Austria, Croaţia, Macedonia, Moldova, Polonia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria, Norvegia. Este important că 22 de ţări au voit să-şi facă auzit glasul lor consensul faţă de o sentinţă a Curţii. Această Europă există şi trebuie ascultată. Acest gest public împărtăşit de un aşa de mare număr de state mărturiseşte faptul fundamental că creştinismul este la inima a ceea ce unifică Europa, dincolo de diviziunile politice şi confesionale. Curtea, respectând prezenţa vizibilă a creştinismului în societate, a contribuit astfel la întărirea unităţii culturii europene.
Curtea a recunoscut printre altele că Europa are ca bogăţie extraordinară o tradiţie de toleranţă şi de diversitate. În Europa a crescu o mare varietate de poziţii faţă de raportul Biserică-Stat, faţă de expunerea simbolurilor religioase, faţă de propria identitate. A voi uniformizare nu este vrednic de ceea ce Europa a format de-a lungul secolelor. Considerarea principiului de subsidiaritate şi a marjei de apreciere proprie diferitelor ţări înseamnă a respecta această bogăţie.
Curtea a fost chemată să se pronunţe în faţa unei realităţi de fapt, adică prezenţa crucifixului în şcolile italiene. Un popor a decis, în lumina istoriei sale şi a valorilor sale, prezenţa crucifixului: pentru ce un organism internaţional ar trebui să încalce libertatea şi identitatea acestui popor şi să-l constrângă să construiască propria casă în mod diferit?
Reiese din sentinţa din 18 martie un concept pozitiv despre raportul Biserică-Stat. Curtea nu a voit să impună tuturor ţărilor o idee de "laicitate" străină de majoritatea ţărilor care au aderat la Convenţia drepturilor omului de la Strasbourg. Laicitatea nu înseamnă excludere, a desfiinţa sacrul din sfera publică. Spaţiul public nu înseamnă spaţiu gol. Istoria ne învaţă că un spaţiu gol este destinat să fie repede ocupat de ideologii distructive. Convenţia europeană a drepturilor omului recunoaşte că religia nu este o chestiune privată a individului, ci are o dimensiune socială, colectivă şi publică (art. 9). A cere scoaterea crucifixului nu înseamnă neutralitate şi imparţialitate, ci impunere a unei ideologii precise. Nu se poate nega libertatea de religie în numele libertăţii de religie!
Ar fi fost de neînţeles ca un organism european cum este Curtea, într-un moment istoric în care se asistă la întoarcerea religie pe scena publică şi a instituţiilor europene, să fi făcut o eroare istorică voind să decidă împotriva expunerii crucifixului care este expresie a credinţei religioase, dar şi a unei istorii şi a unei identităţi a unei ţări. Tot mai mult se impune astăzi întrebarea cu privire la posibilitatea însăşi a supravieţuirii pe termen lung a unei civilizaţii fără o mare religie care să o susţină şi să-i dea suflet. Acest lucru este valabil şi pentru Europa, continentul care se poate lăuda cu o lungă istorie de civilizaţie şi de cultură.
La fel de absurdă ar fi fost o sentinţă preocupată să elimine un simbol cum este crucifixul, într-o lume chemată să înfrunte provocări enorme. Umanitatea are nevoie urgentă de un simbol cum este crucifixul, care - dacă este interpretat în mod autentic - este unicul în propunerea valorii reconcilierii, a respectării celuilalt, a legii iubirii până la dăruirea vieţii; şi îndeosebi este un semn de speranţă pentru foarte multe persoane care sunt rănite de viaţă şi care îndură puterea răului şi a durerii. De ce să o privăm de un izvor de lumină persoanele care trăiesc în lacrimi?
Simbolul reflectă de fapt sentimentul religios al creştinilor de orice denumire, însă, prin valoarea sa umană, dialogică, solidară şi spirituală, poate să reflecte şi simţul credincioşilor din alte religii şi al celor care nu cred. Este paradoxal a vedea în prezenţa crucifixului, care reprezintă o viaţă dăruită până la moarte pentru omenire, o încălcare reală a drepturilor omului, o îndoctrinare, un prozelitism sau o constrângere de a acţiona împotriva conştiinţei sau împotriva propriului crez.
Trebuie să fim recunoscători tuturor ţărilor şi tuturor persoanelor care s-au angajat cu inteligenţă şi sensibilitate pentru a scrie această pagină care face cinste Europei, începând de la reprezentanţa Italiei la Consiliul Europei de la Strasbourg cu ambasadorul ei Sergio Busetto şi co-agentul Nicola Lettieri.
(După agenţia SIR, vineri 18 martie 2011)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
