Acum, recent întors din Ţara Sfântă, involuntar îmi răsună în minte cuvintele pe care Petru i le-a spus lui Isus după schimbarea la faţă: "Doamne, bine ne este nouă aici" (Lc 9,33). Într-adevăr, chiar şi după 2000 de ani, Ţara lui Isus te fascinează. Îmi este aproape imposibil să fac o ierarhizare, să menţionez un loc sau un eveniment care m-a mişcat în mod deosebit, pentru că sunt prea multe şi pentru că, deşi am fost pentru a doua oară în Israel, emoţiile şi trăirile personale sunt aproape de nedescris. Şi rugăciunea pe care am repetat-o cel mai des a fost aceasta: "Doamne, fă ca tot mai mulţi români să aibă posibilitatea de a vizita locurile sfinţite de prezenţa ta pe pământ, pentru ca în viaţa lor să crească credinţa care să rodească tot mai multe fapte de iubire".
Am avut ocazia ca, alături de pr. Cristian Vacaru, să trăiesc toată perioada Crăciunului în mijlocul românilor pe care-i păstoreşte chiar în locurile în care "Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup".
Cu bucurie şi emoţie profundă, în Noaptea Crăciunului, în ciuda ploii, a vântului şi a oboselii, am celebrat sfânta Liturghie în Bazilica Naşterii Domnului de la Betleem şi apoi am coborât la subsolul bazilicii pentru a ne reculege la grota naşterii Mântuitorului. Toţi cei aproximativ 225 de pelerini români, catolici şi ortodocşi, vizibil marcaţi de momentul istoric şi, cred, pentru cei mai mulţi, unic în viaţă, am sărutat cu devoţiune şi credinţă steaua care aminteşte locul naşterii lui Isus.
Zilele următoare au fost pline de evenimente, care mai de care mai înălţătoare, pentru că din nou, cu un grup de 15 pelerini români, am revăzut principalele locuri legate de viaţa şi activitatea lui Isus.
În prima zi, 27 decembrie, am vizitat Galileea. Mai întâi ne-a copleşit Nazaretul cu bazilica "Bunei Vestiri", cu biserica "Sf. Iosif", Sinagoga şi Izvorul Maicii Domnului. Am coborât apoi la Cana Galileii şi apoi ne-am îndreptat spre Muntele Fericirilor, de unde poţi admira splendida panoramă a Lacului Genezaret şi a ţinuturilor de pe malul lui: Cafarnaum, biserica Primatului lui Petru, biserica înmulţirii pâinilor, Râul Iordan la ieşirea lui din Lacul Genezaret. Şi am încheiat ziua vizitând biserica "Schimbării la faţă" de pe Muntele Tabor.
Ziua a doua, 28 decembrie, a fost rezervată vizitării Ierusalimului şi a împrejurimilor lui. La Betania am vizitat biserica "Sf. Lazăr", dar cel mai emoţionaţi am fost când am ieşit, rând pe rând, din mormântul lui Lazăr. Pe Muntele Măslinilor am vizitat biserica "Agoniei", grota Ghetsemani, biserica "Dominus Flevit", biserica "Tatăl Nostru", capela Înălţării şi biserica de pe mormântul Maicii Domnului. Apoi, urmând Via Crucis, am zăbovit îndelung pe Calvar şi în Sfântul Mormânt. Prefer nici să nu încerc să descriu ce simte un creştin în aceste locuri, cele mai sfinte din lume, pentru că am sentimentul că aş profana prin slabele mele vorbe sfinţenia acestui loc unic, care te cutremură ori de câte ori te apropii de el. Şi cred că am spus totul dacă mai adaug ca am avut fericirea să celebrez sfânta Liturghie atât pe Calvar, cât şi în Sfântul Mormânt. Şi dacă în două zile am vizitat atâtea locuri, lesne vă puteţi închipui că în celelalte 18 zile am mai vizitat şi altele, asupra cărora nu revin.
În cele din urmă, ca şi magii, m-am întors acasă, dar spre deosebire de ei pe acelaşi drum, dar cu alte trăiri, cu alte experienţe şi cu o altă viziune despre ţara în care a trăit şi în care s-au scris Evangheliile.
Pe lângă bucuria produsă de vizitarea locurilor atât de dragi nouă, creştinilor, mai vreau să amintesc şi de bucuria produsă de întâlnirea cu românii care trăiesc şi muncesc în Ţara Sfântă. Pr. Cristian, ajutat de surorile Maria şi Irina, se ocupă cu mult zel de ei, dar mereu se bucură când un alt confrate român îi vizitează şi le mai aduce veşti proaspete din ţară. Şi dacă aceste veşti ar fi mai bune, cu siguranţă că bucuria lor ar fi şi mai mare. Dialogul se leagă repede şi firesc de parcă ne-am cunoaşte din totdeauna, iar momentul despărţiri a avut toate elementele unei despărţiri de prieteni dragi pe care nu-i poţi uita şi care-ţi revin în minte ori de câte ori rememorezi locurile vizitate împreună sau revezi caseta cu pelerinajul făcut pe urmele lui Isus şi ale Mariei. Sper ca şederea lor în Ţara Sfântă să-i determine să trăiască o viaţa sfântă şi să le aducă multe realizări şi împliniri pe măsura sacrificiilor pe care le fac departe de ţară şi de cei dragi.
Pe lângă muncitorii şi pelerinii din Ţara Sfântă le-am întâlnit şi pe surorile românce de la diferitele congregaţii care trăiesc, muncesc şi studiază slujindu-l astfel pe Isus şi pe semenii lui, ca să spun aşa, chiar la ei acasă. Cu toate surorile românce ne-am reunit în jurul altarului din capela mănăstirii Surorilor Boromite din Ierusalim, a doua zi de Crăciun. La masa de prânz care a urmat am intonat frumoase colinde româneşti. Printre multe altele nu a lipsit nici răcitura şi nici tradiţionalele sărmăluţe moldoveneşti. Mulţumesc şi pe această cale sorei Xaveria, superioara casei, care a organizat această întâlnire românească şi pentru ca mi-a oferit ospitalitate şi găzduire.
Mulţumesc şi tuturor celor care au făcut posibilă vizita mea în Israel şi a acelora care s-au străduit ca şederea mea acolo să fie atât de agreabilă. Nu pot decât să le fiu recunoscător să-i asigur de rugăciunile mele.
Pr. Viorel Ababei
