© Vatican Media
Conferinţă de presă a Sfântului Părinte Francisc în zborul de întoarcere din călătoria apostolică în R.D. Congo şi Sudanul de Sud (31 ianuarie - 5 februarie 2023)

Introducere de M. Bruni:

Bună ziua tuturor! În mod clar, aceasta a fost o călătorie deosebită, fie pentru lucrurile pe care le-am văzut şi pe care le-am auzit, fie pentru că este o călătorie care a avut loc ca un pelerinaj în companie, un pelerinaj pentru pace şi în companie, imagine care în mod clar se vede şi aici în acest moment. Eu aş cere apoi jurnaliştilor, când va fi momentul de a pune întrebările lor, să indice şi cui sunt adresate în acest caz, pentru că aici împreună cu Sfântul Părinte este şi moderatorul general al Bisericii prezbiteriene scoţiene şi îl cunoaşteţi pe arhiepiscopul Welby de Canterbury. Însă înainte de a începe, aş cere Sanctităţii Sale dacă vrea să spună, să ne adreseze un cuvânt.

Papa Francisc:

Duminică frumoasă şi mulţumesc pentru munca voastră în aceste zile. Aceasta a fost o călătorie ecumenică împreună cu cei doi fraţi ai mei şi pentru aceasta am voit ca în conferinţa de presă să fie şi ei doi, mai ales arhiepiscopul de Canterbury, pentru că el are istoria de-a lungul anilor a acestui drum de reconciliere; el a lucrat mult înainte de mine cu privire la asta. Pentru aceasta, am voit să fie amândoi aici. Mulţumesc, şi apoi ne auzim.

Welby:

Bună ziua şi multe mulţumiri, Sanctitate, mulţumesc.

În ianuarie 2014, eu şi soţia mea am vizitat Sudanul de Sud în cadrul unei serii de vizite la comuniunea anglicană; când am ajuns, arhiepiscopul ne-a cerut să mergem într-un oraş care se numeşte Bor. Războiul civil se înteţea de circa 5 săptămâni şi în acel moment era cu adevărat feroce. La Bor, am mers cu un avion monomotor şi am aterizat într-o zonă deşertică - la porţile aeroportului erau deja primele cadavre. În acel moment, la Bor erau trei mii de cadavre neîngropate, iar morţi au fost cinci mii. Erau câţiva soldaţi de la Naţiunile Unite şi mulţi soldaţi. Am mers la catedrală unde toţi preoţii anglicani au fost ucişi, soţiile mai întâi violate şi apoi ucise. Era o situaţie oribilă. Întorcându-ne acasă, atât eu, cât şi soţia mea am simţit urgenţa de a înţelege ce puteam face pentru a-i susţine pe oamenii din Sudanul de Sud. De atunci, într-una din întâlnirile obişnuite pe care am privilegiul de a le avea cu Papa Francisc am vorbit mult despre Sudanul de Sud şi am dezvoltat ideea unei reculegeri [spirituale] în Vatican. Din 2016, echipa mea la Lambeth şi Vaticanul au vizitat foarte des Sudanul de Sud, au petrecut timp pentru a lucra pe teren, au lucrat cu liderii pentru a încerca să organizeze această vizită. Şi soţia mea a mers şi a lucrat împreună cu soţiile episcopilor şi cu femeile lideri care îndurau presiuni puternice şi am vizitat şi liderii aflaţi în exil în Uganda. În 2018, a devenit clar că exista posibilitatea pentru o vizită la începutul anului 2019 şi am reuşit; a fost o minune că a avut loc. Unul dintre cei doi vicepreşedinţi era la Khartoum în arest la domiciliu: îmi amintesc că în ziua dinaintea vizitei - urma să plec spre Roma foarte devreme dimineaţa următoare - eram în parcarea unei şcoli la Nottingam, în Anglia, şi vorbeam la telefon cu secretarul general al ONU pentru a-l convinge să netezească drumul - lucru pe care l-a făcut în mod strălucitor - pentru vicepreşedinte şi a-i procura viza: a reuşit să ia ultimul zbor care pleca din Khartoum, cu puţin înainte de a fi închis spaţiul aerian din cauza loviturii de stat. Momentul crucial al întâlnirii din 2019 a fost desigur gestul de neuitat al papei care a îngenuncheat şi a sărutat picioarele liderilor, spunând: "Vă rog să faceţi pacea", în timp ce ei încercau să-l oprească. Mintea a mers imediat la capitolul 13 din Evanghelia după Sfântul Ioan: a fost un moment extrem de însemnat. Am avut discuţii dificile şi, la un moment dat, vicepreşedinţii s-au retras la o întâlnire separată, care a fost foarte intensă [dură?], dar care s-a terminat cu angajarea lor de a reînnoi acordul de pace. Eu cred că acel episod al papei a fost momentul cheie, punctul de cotitură. Dar aşa cum spunea un antrenor englez, eşti bun până la meciul următor. COVID-ul a dat o urâtă lovitură de oprire pentru meciul următor şi mi s-a părut că rezultatul a fost pierderea startului, cât priveşte procesul de pace. Când am reluat firul pentru această vizită, grupurile de lucru continuau în activitatea lor, dar erau mai puţin încrezătoare [optimiste?] decât în 2019. Dar am ieşit din acea vizită cu un profund sentiment de încurajare, nu atât pentru că a fost o cotitură reală, cât pentru că exista senzaţia - pentru a folosi o frază a papei - unei inimi care vorbea inimii. Contactul nu a fost atât la nivel intelectual: aşa cum v-aţi dat seama, în diferitele întâlniri în care au existat discursuri, inima a vorbit inimii. Există un elan la nivel mediu şi de la bază; ceea ce avem nevoie acum este o serioasă schimbare a inimii din partea leadership-ului. Trebuie să accepte un proces care va duce la o tranziţie paşnică. Le-am spus asta public, le-am spus-o: trebuie să se pună capăt corupţiei, contrabandei de arme şi colectării de cantităţi enorme de arme. Asta va cere o ulterioară muncă împreună, cu Vaticanul şi cu Lambeth, dar mai ales cu troika guvernului, pentru a face în aşa fel încât această uşă deschisă, care nu s-a deschis cât aş vrea, dar este oricum deschisă, să se deschidă larg şi să se facă adevărate progrese. Mai sunt mai puţin de doi ani până la alegeri, care vor fi la sfârşitul anului 2024: noi avem nevoie de progrese serioase până la sfârşitul anului 2023. Dau microfonul moderatorului [Adunării generale a Bisericii din Scoţia], ca să spună şi el un cuvânt.

Greenshields:

Mulţumesc. Experienţa mea este desigur foarte diferită de cea a papei şi a arhiepiscopului: aceasta a fost prima mea vizită în Sudanul de Sud, dar nu este prima vizită a Bisericii mele în Sudanul de Sud, pentru că precedentul moderator a vizitat ceea ce el a definit o situaţie extrem de vulnerabilă. Reconcilierea şi iertarea au fost în centrul conversaţiilor şi al dialogului la întâlnirea din 2015. Am invitat persoanele se să întoarcă [la Biserica din] în Scoţia, pentru a reflecta [...] în Sudanul de Sud. [...] circumscripţie prezbiteriană din Sudanul de Sud. Aş vrea să fac ecou la ceea ce au spus prietenii mei: au fost spuse cuvinte puternice, a fost spus adevărul inimii şi al minţii. Cred că situaţia actuală este aceasta: acţiunile vorbesc mai mult decât cuvintele. Am fost invitaţi de guvern şi de Biserici să venim în Sudanul de Sud aşa cum se invită un prieten să intre în casa lor şi în camerele lor. Această invitaţie a comportat cererea de a ajuta în orice mod ca să fie posibil de a face diferenţa în această situaţie, pentru a-i întâlni pe partenerii noştri, de a vorbi celui care deţine puterea. Şi asta am făcut noi. Acum revine celui care poate să facă diferenţa să iniţieze acest proces, cu urgenţă. Asta am cerut în această vizită.

Prima întrebare

Jean-Baptiste Malenge (RTCE - Radio Catolique Elikya ASBL):

Sfinte Părinte, dumneavoastră aţi dorit mult să vizitaţi Republica Democratică Congo, iar acum toate ţările au văzut bucuria pe care aţi semănat-o. Ce importanţă a avut acordul semnat în 2016 între Sfântul Scaun şi Republica Democratică Congo despre materii de interes comun cum sunt educaţia şi sănătatea. Acordul este în curs de a fi pus în aplicare, acum când dumneavoastră aţi atins cu mâinile diferite răni, acum când păstorul universal a simţit mirosul oilor congoleze...

Papa Francisc:

Mulţumesc. Mai întâi, cu privire la acord. Eu nu cunosc acel acord, scuză-mă. Este aici secretarul de stat, poate să dea o opinie. Ştiu că în ultimele timpuri era pe cale un acord între Sfântul Scaun şi Republica Democratică Congo, dar nu-l cunosc, nu pot să răspund despre asta. Nu cunosc nici diferenţa dintre acesta nou care este pe cale şi celălalt. Aceste lucruri le face Secretariatul de Stat, secretarul de stat şi mai de aproape Mons. Gallagher care este aici, în partea politică a raporturilor Sfântului Scaun cu statele; ei sunt buni să facă acorduri, acorduri pentru binele tuturor.

Am văzut acolo în Congo atâta voinţă de a merge înainte, atâta cultură. Am avut înainte de a ajunge aici, în urmă cu câteva luni, o întâlnire online cu universitarii africani şi unii erau din Congo: foarte inteligenţi; voi aveţi oameni cu o inteligenţă superioară, foarte inteligenţi. Aceasta este una dintre bogăţiile voastre, tinerii, tineri inteligenţi; şi trebuie să fie susţinuţi aceşti tineri, ca să studieze şi să meargă înainte; şi trebuie să li se facă loc, să nu se închidă uşile.

Voi aveţi atâtea bogăţii naturale, care îi atrag pe oamenii care vin - scuzaţi-mi cuvântul - să exploateze Congo. Există această idee, pe care am spus-o deja, că Africa trebuie exploatată. Cineva spune, nu ştiu dacă este adevărat, că ţările care aveau colonii au dat independenţa, dar "de la paviment în sus": dedesubt nu au dat independenţă, vin să caute minerale. Nu ştiu dacă este adevărat, se spune aşa. Dar ideea că Africa este de exploatat trebuie s-o eliminăm. Africa are propria demnitate. Şi Congo în asta este la un nivel foarte înalt.

Şi vorbind despre exploatare, mă loveşte şi îmi mă doare problema din est, care este o problemă de război şi de exploatare. În Congo, am putut avea o întâlnire cu victimele acelui război. Teribil. Răniţi, amputaţi... Atâta durere, atâta durere! Totul pentru a lua bogăţiile. Nu merge, nu merge!

Dar întorcându-mă la întrebarea ta despre Congo, Congo are atâtea posibilităţi.

Welby:

Nu cunosc vestul Congoului foarte bine: soţia mea a fost acolo şi a lucrat cu femei implicate în conflict. Eu am fost de multe ori în est, ultima dată în 2018, imediat înainte de COVID. Concord pe deplin cu ceea ce a spus Sanctitatea Sa: trebuie să fim clari, Congo nu este terenul de joc al marilor puteri, nici pentru puterea micilor companii miniere, care acţionează iresponsabil cu activităţi miniere artizanale, sechestrarea de persoane, folosirea copiilor soldat, violuri pe scară largă... Pur şi simplu jefuiesc ţara, o ţară care ar trebui să fie una dintre cele mai bogate de pe faţa pământului, una dintre ţările mai capabile să ajute restul Africii. În schimb, ţara a fost torturată, i-a fost dată independenţa politică - din punct de vedere tehnic -, dar nu independenţă economică. Experienţa pe care am trăit-o în Est, în cursul ultimei mele vizite, când bântuia epidemia Ebola, chiar în zona unde se impunea miliţia, am format pastori pentru a gestiona epidemia Ebola în orice formă a sa. Bisericile fac o muncă extraordinară, sunt unica forţă care funcţionează. Dar Părinte, lăsaţi-mă să spun, Biserica catolică face o muncă minunată: proiectul pentru Marile Lacuri demarat de Biserica catolică este minunat. Dar acum marile puteri trebuie să spună: Africa, şi îndeosebi Congo, au cu adevărat atâtea resurse în minerale şi metale de care are nevoie toată lumea dacă vrea să facă o tranziţie ecologică şi să salveze planeta de schimbarea climatică; şi singurul mod pentru a face asta fără să ne pătăm mâinile cu sânge este ca marile puteri să caute cu adevărat pacea pentru Congo şi nu numai bogăţia lor.

Greenshield:

Nu vreau să adaug mult, deoarece cred că acest răspuns este exhaustiv. Dar cred că este un avertisment pentru noi toţi. Dar mi se pare că este un lucru pe care papa l-a spus cu privire la tineri: minţi strălucitoare şi pozitive şi tinerii au dreptul de a avea oportunitatea de a se dezvolta. După experienţa mea în alte părţi ale lumii, mai ales minţilor strălucitoare ale femeilor tinere trebuie să le fie recunoscut dreptul de a avea exact aceleaşi oportunităţi ca şi ceilalţi tineri, în orice ţară, dar îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare. Aceasta este implorarea mea: recunoaşterea drepturilor femeilor, în special ale tinerelor, este fundamentală.

A doua întrebare

Jean-Luc Mootosamy (CAPAV):

Am văzut cum violenţa nu încetează în pofida deceniilor de prezenţă a misiunilor ONU. Cum puteţi voi, împreună, să ajutaţi în promovarea unui nou model de intervenţie dată fiind tentaţia crescândă a multor naţiuni africane de a-şi alege alţi parteneri pentru a-şi garanta siguranţa, parteneri care ar putea să nu respecte legile internaţionale cum sunt unele companii private ruseşti sau alte organizaţii, de exemplu în regiunea Sahel?

Papa Francisc:

Mulţumesc. Tema violenţei este o temă zilnică. Tocmai am văzut asta şi aici în Sudanul de Sud. Dar este dureros a vedea cum se provoacă violenţa. Unul dintre puncte este vânzarea armelor. Arhiepiscopul Welby a spus ceva despre asta. Vânzarea armelor. Astăzi cred că în lume aceasta este ciuma, cea mai mare ciumă: afacerea, vânzarea armelor. Cineva îmi spunea - unul care se pricepe - că folosind ceea ce se cheltuieşte într-un an pentru arme s-ar putea elimina foamea în lume. Nu ştiu dacă este adevărat sau nu. Dar astăzi, în top, este vânzarea armelor. Şi nu numai între marile puteri, ci chiar şi cu aceşti oameni săraci. Oameni cărora, cu aceasta, le seamănă înăuntru războiul. Este crunt. Spun: "Mergi la război!" şi îi dau arme, pentru că în spate sunt interese, mai ales interese economice, pentru a exploata pământul, pentru a exploata mineralele, pentru a exploata bogăţiile.

Este adevărat că tribalismul din Africa nu ajută. Nu ştiu bine cum este în Sudanul de Sud, dar cred că există. Este nevoie de dialog între diferitele triburi. Îmi amintesc când am fost în Kenya, pe stadionul plin, toţi s-au ridicat în picioare pentru a spune: "Nu tribalismului, nu tribalismului!". Este adevărat că fiecare trib are propria istorie, că au duşmănii vechi sau culturi diferite. Dar este adevărat şi că se provoacă lupta între triburi cu vânzarea armelor şi apoi se exploatează pământul ambelor triburi. Acest lucru este diabolic. Nu-mi vine un alt cuvânt. Asta înseamnă a distruge: a distruge creaţia, a distruge persoana, a distruge societatea.

Nu ştiu dacă în Sudanul de Sud se întâmplă, dar în unele ţări copiii sunt luaţi pentru a face parte din miliţii şi a lupta, copii fiind. Acest lucru este foarte dureros.

Rezum: cred că problema cea mai gravă este dorinţa aprinsă de a lua bogăţia acelei ţări - coltan, litiu şi toate aceste lucruri - prin război, pentru care vând armele şi exploatează şi copiii.

Greenshields:

Cred că una dintre problemele care reies este nivelul ridicat de analfabetism care există în aceste ţări: oamenii nu au o înţelegere clară despre cine sunt, unde sunt şi despre cum să facă alegeri informate. Acesta este un lucru. Cu siguranţă, trebuie să înfruntăm cursa înarmărilor: există persoane care fac foarte mulţi bani cu asta, mai mult decât cu orice alt lucru din lume. Cum se poate face asta? Cu convingerea. Şi cum depăşim diviziunile? Prin dialog. Vreau să vă dau un exemplu coborât în Scoţia, ţara de unde vin, care a fost o ţară profund divizată de religie, în care s-au petrecut lucruri teribile: violenţe teribile, diviziuni teribile în interiorul naţiunii noastre. Am început un proces de dialog între noi înşine - Biserica din Scoţia - şi Biserica catolică prezentă în Scoţia pentru a ajunge anul trecut la semnarea unei Declaraţii de prietenie conform căreia vrem să mergem împreună în diferenţele noastre, dar în concordanţă cu lucrurile cu privire la care suntem de acord. Şi numai atunci când se reuşeşte să se ajungă la acest nivel de dialog şi de întâlnire cu celălalt, se începe dărâmarea zidurilor. Asta este ceea ce s-a întâmplat în Scoţia care, când eu eram tânăr, era încă o ţară profund divizată. Şi acest lucru se schimbă. Şi instruirea contribuie la acest proces.

Welby:

Eu, în schimb, vreau să răspund dintr-un punct de vedere diferit, pentru că întrebarea dumneavoastră este una foarte utilă. Nu este vorba de ONU "sau" altceva, ci este ONU "cu": este mereu "cu", mai degrabă decât "sau". Ce aduc Bisericile? Nu numai reţele care funcţionează practic incoruptibile prin care trimiţi un ajutor, acel ajutor ajunge la oamenii de acolo; acele reţele reuşesc de asemenea să depăşească liniile frontului şi toate celelalte. Sâmbăta trecută, arhiepiscopul nostru a celebrat la Kajo Keji funeraliile a 20 de persoane: a mers imediat ce a aflat ştirea despre atentat şi s-a întors în aceeaşi sâmbătă seara. Această vizită a sa şi intervenţia sa au făcut o mare diferenţă: este schimbarea inimii şi acesta a fost punctul acestei vizite. În urmă cu 100 de ani, populaţiile Nuer şi Dinka erau veşnic în război, era o cultură a răzbunării; Nuer îndeosebi erau mereu în luptă chiar şi între clanurile lor, cu sechestrarea de animale. Diferenţa n-a făcut-o guvernul colonial, ci Biserica şi schimbarea inimii când persoanele au primit credinţa în Cristos şi au realizat că există un nou mod de a trăi. Pentru aceasta, rugăciunea mea la sfârşitul acestei vizite nu este numai pentru un activism foarte mare, ci mai ales pentru ca Duhul lui Dumnezeu să aducă un nou spirit de reconciliere şi vindecare oamenilor din Sudanul de Sud.

A treia întrebare

Claudio Lavanga (NBC NEWS):

Bună ziua tuturor. Pe dumneavoastră, Sfinte Părinte, aş vrea să vă întreb, dat fiind că arhiepiscopul Welby a amintit acel moment incredibil din 2019, când aţi îngenuncheat în faţa liderilor din Sudanul de Sud pentru a cere pacea. Din păcate, în două săptămâni va fi prima aniversare a unui alt conflict teribil, cel din Ucraina, şi întrebarea mea este: dumneavoastră aţi fi gata să faceţi acelaşi gest faţă de Vladimir Putin dacă aţi avea posibilitatea de a-l întâlni, dat fiind că apelurile dumneavoastră la pace au căzut în gol până acum? Şi pe toţi trei: voiam să ştiu dacă vreţi să faceţi un apel comun pentru pacea în Ucraina, dat fiind că este un moment rar în care sunteţi toţi trei?

Papa Francisc:

Eu sunt deschis să-i întâlnesc pe ambii preşedinţi, pe cel al Ucrainei şi pe cel al Rusiei, sunt deschis pentru întâlnire. Dacă nu am mers la Kiev, este pentru că nu era posibil în acel moment să merg la Moscova. Dar eram în dialog, ba chiar în a doua zi a războiului am mers la ambasada rusă ca să spun că voiam să merg la Moscova pentru a vorbi cu Putin, cu condiţia să există o mică ferestruică pentru a negocia. Apoi ministrul Lavrov mi-a răspuns: "Bine", că da, evalua bine asta, dar "să vedem mai înainte". Acel gest a fost un gest gândit, spunând "o fac pentru el".

Dar acel gest de la întâlnirea din 2019 nu ştiu cum s-a întâmplat, n-a fost gândit, şi lucrurile care nu au fost gândite tu nu le poţi repeta, Duhul este cel care te duce acolo, nu se poate explica, atât, şi eu l-am şi uitat. A fost o slujire, am fost instrument al vreunui impuls interior, nu un lucru planificat.

Astăzi suntem... dar nu este singurul război, eu aş vrea să fac dreptate: de doisprezece, treisprezece ani Siria este în război; de peste zece ani Yemenul este în război; gândiţi-vă la Myanmar, la sărmana populaţie Rohingya care umblă prin lume, umblă prin lume pentru că au fost alungaţi din propria patrie. Peste tot, în America Latină, câte focare de război există! Da, există războaie mai importante datorită zgomotului pe care-l fac, dar, nu ştiu, toată lumea este în război, este în autodistrugere. Trebuie să ne gândim serios. Este în autodistrugere. Să ne oprim la timp! Pentru că o bombă cheamă una mai mare şi una mai mare, una şi mai mare, şi în escalation tu nu ştii unde vei ajunge... Trebuie avut capul rece.

Apoi, Excelenţa Sa a vorbit despre femei: femeile, le-am văzut în Sudanul de Sud, îi duc înainte pe copii, uneori rămân singure, dar au forţa de a crea o ţară. Femeile sunt bune, sunt acelea care duc înainte... Pentru că bărbaţii merg la luptă, merg la război şi aceste doamne cu doi, trei, patru, cinci copii merg înainte... Le-am văzut aici în Sudanul de Sud. Şi, vorbind despre femei, aş vrea să spun un cuvânt despre surori, surorile care se implică, am văzut câteva aici în Sudanul de Sud şi apoi la Liturghia de astăzi: aţi auzit numele atâtor surori care au fost ucise, măcelărite în acest război... Dar să ne întoarcem la forţa femeii, trebuie s-o luăm în serios şi să n-o folosim numai ca publicitate de maquillage! Vă rog, aceasta este o insultă adusă femeii, femeia este pentru lucrurile mai mari!

Pentru celălalt punct deja ţi-am spus, dar trebuie privite războaiele care sunt în lume.

Welby:

Am vorbit despre Rusia, despre preşedintele Putin şi despre Ucraina când am mers acolo între sfârşitul lui noiembrie şi începutul lui decembrie, şi cu adevărat nu am nimic de adăugat decât că sfârşitul acestui război este în mâinile preşedintelui Putin. Ar putea să-l oprească printr-o retragere şi o încetare a focului şi după aceea cu negocieri pentru acorduri pe termen lung. Dar eu nu pot... Este un război cutremurător şi teribil, dar vreau să spun că sunt de acord cu Papa Francisc: sunt multe alte războaie. Vorbesc în fiecare săptămână cu conducătorul Bisericii noastre din Myanmar, am vorbit liderilor Bisericii noastre din Nigeria, unde iarăşi ieri au fost ucise 40 de persoane la Katsina într-un conflict armat, am vorbit cu mulţi în lume: sunt pe deplin de acord cu Sfântul Părinte. Niciun război nu se va putea termina dacă nu vor fi implicate femeile şi tinerii, exact pentru motivele pe care le-a exprimat el.

A patra întrebare

Bruce De Galzain (Radio France):

Sfinte Părinte, înainte de a pleca în călătoria apostolică, dumneavoastră aţi denunţat încriminarea homosexualităţii. Este un delict. În Sudanul de Sud şi în Congo nu este acceptată de familii. Eu însumi am întâlnit în această săptămână la Kinshasa cinci homosexuali, fiecare dintre ei a fost refuzat şi chiar alungat de propria familie. Aceşti homosexuali mi-au explicat că refuzarea lor vine din educaţia religioasă a părinţilor lor. Unii dintre ei chiar sunt duşi la preoţi exorcişti, pentru că familiile lor cred că sunt posedaţi de duhuri necurate. Întrebarea mea, Sfinte Părinte: ce spuneţi familiilor din Congo-Kinshasa şi din Sudanul de Sud care încă-i refuză pe fiii lor şi ce le spuneţi preoţilor, episcopilor? Mulţumesc.

Papa Francisc:

Cu privire la această problemă, am vorbit cu ocazia a două călătorii: prima, la întoarcerea din Brazilia: dacă o persoană cu tendinţă homosexuală este credincioasă şi îl caută pe Dumnezeu, cine sunt eu pentru a-l judeca? Asta am spus în acea călătorie. A doua, întorcându-mă din Irlanda - o călătorie un pic problematică, pentru că în acea zi apăruse scrisoarea acelui tânăr -, acolo am spus clar părinţilor: au dreptul de a rămâne în casă copiii care au această orientare, voi nu-i puteţi alunga de acasă, au dreptul cu privire la asta. Şi apoi, în ultima vreme, am spus ceva, nu-mi amintesc bine ce am spus, în interviul de la Associated Press. Calculul este, mai mult sau mai puţin, că cincizeci de ţări într-un mod sau în altul duc la această incriminare. Unii spun mai mult, să spunem cel puţin cincizeci. Şi unele dintre acestea - cred că ar fi zece - au şi pedeapsa cu moartea, deschisă sau ascunsă, dar pedeapsa cu moartea. Acest lucru nu este corect, persoanele cu tendinţă homosexuală sunt fii ai lui Dumnezeu, Dumnezeu îi iubeşte, Dumnezeu îi însoţeşte. Este adevărat că unii sunt în această stare din cauza unor situaţii diferite nedorite, dar a condamna o astfel de persoană este păcat, a incrimina persoanele cu tendinţă homosexuală este o nedreptate. Nu vorbesc despre grupuri, nu, despre persoane. Se poate spune: "Dar fac grupuri care fac gălăgie...". Persoanele. Lobby-urile sunt altceva. Vorbesc despre persoane. Şi cred că în Catehismul Bisericii Catolice este fraza că "nu trebuie marginalizate". Cred că lucrul este clar cu privire la asta.

Welby:

Poate că nu v-a scăpat complet că în Biserica din Anglia s-a vorbit despre asta "abia un pic", recent... inclusiv dezbateri în Parlament şi aşa mai departe. Aş vrea să fi vorbit cu aceeaşi elocvenţă şi aceeaşi claritate cu care a vorbit papa. Concord pe deplin cu fiecare cuvânt pe care l-a spus. Incriminarea... Biserica din Anglia, Comuniunea anglicană a aprobat rezoluţii în două Conferinţe de la Lambeth împotriva incriminării, dar asta n-a schimbat realmente mentalitatea majorităţii persoanelor. În următoarele patru zile, în Sinodul general al Bisericii din Anglia, aceasta va fi tema principală a discuţiei şi cu siguranţă îl voi cita pe Sfântul Părinte. A spus-o în manieră minunată şi îngrijită.

Greenshields:

Numai o observaţie foarte scurtă. În niciun punct din cele patru Evanghelii nu-l văd pe Isus respingând pe cineva. În niciun punct din cele patru Evanghelii nu văd altceva decât pe Isus exprimând iubire faţă de orice persoană întâlneşte. Şi, fiind creştini, aceasta este unica exprimare pe care o putem adresa oricărei fiinţe umane şi în orice împrejurare.

A cincea întrebare

Alexander Hecht (ORF TV):

O întrebare pentru papa: s-a vorbit mult în aceste ultime zile despre unitate, s-a văzut şi o demonstraţie de unitate a creştinătăţii în Sudanul de Sud, precum şi de unitate a Bisericii catolice însăşi, aş vrea să vă întreb dacă dumneavoastră simţiţi că după moartea lui Benedict al XVI-lea a fost mai dificilă pentru dumneavoastră munca şi misiunea, pentru că s-au întărit tensiunile între diferitele aripi ale Bisericii catolice?

Papa Francisc:

Cu privire la acest punct, aş vrea să spun că am putut vorbi despre toate cu Papa Benedict şi să schimb opinii, şi el era mereu alături de mine, sprijinindu-mă; şi dacă avea vreo dificultate, mi-o spunea şi vorbeam şi nu existau probleme.

Odată, eu am vorbit despre căsătoria persoanelor homosexuale, despre faptul că este un sacrament căsătoria şi noi nu putem face un sacrament, dar există posibilitatea de a asigura bunurile cu legea civilă - a început în Franţa, nu-mi amintesc cum se numeşte -; orice persoană poate face o unire civilă, nu în mod necesar de cuplu, bătrânele care sunt la pensie fac o unire civilă... şi aşa mai departe. Atunci o persoană, care se crede un mare teolog, printr-un prieten al Papei Benedict, a mers la el şi a făcut denunţare împotriva mea. Benedict nu s-a înspăimântat, a chemat patru cardinali teologi de prim nivel şi a spus: "Explicaţi-mi acest fapt", şi ei l-au explicat. Şi astfel s-a terminat istoria.

Este o anecdotă pentru a arăta cum se mişca Benedict când exista o denunţare. Unele istorii care se spun, că Benedict era amărât pentru asta sau pentru cealaltă pe care le-a făcut noul papă..., sunt "istorii chineze". Dimpotrivă, pe Benedict eu l-am consultat pentru unele decizii şi el era de acord.

Cred că moarea lui Benedict a fost instrumentalizată de oameni care vor să aducă apă la moara proprie. Şi oamenii care, într-un mod sau într-altul, instrumentalizează o persoană aşa de bună, aşa de mult a lui Dumnezeu, aproape aş spune un sfânt părinte al Bisericii, acei oameni nu au etică, sunt oameni din partid, nu din Biserică. Se vede în fiecare parte tendinţa de a face cu poziţiile ideologice partide şi apoi a duce la asta... Nu trebuie luat în considerare... Aceste lucruri vor dispărea singure sau unele nu vor dispărea şi vor merge înainte, cum s-a întâmplat în istoria Bisericii. Dar am voit să spun clar cine era Papa Benedict, nu era un amărât.

A şasea întrebare

Jorge Barcía Antelo (RNE):

Bună ziua, Sanctitate. Aceasta este o întrebare mai întâi pentru dumneavoastră. Ne întoarcem acum din două ţări victime ale ceea ce dumneavoastră aţi numit "globalizarea indiferenţei". Dumneavoastră spuneţi asta de la începutul pontificatului şi de la călătoria la Lampedusa. Într-un anumit sens, în această săptămână s-a închis un cerc. Vă mai gândiţi să lărgiţi raza acestui cerc, să mergeţi în altă parte, să vizitaţi alte ţări uitate? În care locuri aveţi în minte să mergeţi? Şi după această călătorie, care a fost aşa de lungă, exigentă, cum vă simţiţi? Vă mai simţiţi puternic? Aveţi şi sănătatea necesară pentru a merge în toate aceste locuri?

[Întreabă în engleză pe moderator şi pe arhiepiscop dacă se vor uni cu papa într-o altă călătorie ca aceasta]

Papa Francisc:

Depinde de meniu!

Vorbesc despre globalizarea indiferenţei, apoi era un lucru în centrul întrebării tale...

Da, este adevărat, există peste tot globalizarea indiferenţei, fie în interiorul ţării, poate să fie... Diferite persoane care au uitat să privească pe proprii compatrioţi, pe proprii concetăţeni, şi îi pun la colţ pentru a nu se gândi la ei. Dă de gândit că bunurile cele mai mari din lume sunt în mâinile unei minorităţi; şi aceşti oameni nu privesc mizeriile, inima nu li se deschide pentru a ajuta aceste situaţii.

Cu privire la călătorii. Cred că pentru India va fi anul viitor, cred... La 23 septembrie merg la Marseille; şi există posibilitatea ca din Marseille să zbor în Mongolia, dar nu este definit acest lucru, este posibil. Şi apoi o alta anul acesta: Lisabona. Dar criteriul este acesta: am ales să vizitez ţările cele mai mici din Europa. Dumneavoastră veţi spune: "Dar aţi mers în Franţa". Nu, am mers la Strasbourg, voi merge la Marseille, nu în Franţa. Cele mai mici, cele mai mici, pentru a cunoaşte un pic Europa ascunsă, Europa care are atâta cultură, dar nu este cunoscută de toţi, pentru a însoţi ţări, de exemplu Albania - care a fost prima - care este ţara care a suferit dictatura cea mai cruntă din istorie. Alegerea mea este aceasta: a încerca să nu cad eu însumi în globalizarea indiferenţei.

[Îl întreabă despre sănătatea sa] Tu ştii că iarba rea nu moare niciodată! Nu, nu ca la începutul pontificatului, într-adevăr, acest genunchi mă deranjează, dar merge înainte lent, apoi să vedem. Mulţumesc.

Welby:

Cu siguranţă, aceasta este cea mai bună linie aeriană cu care am călătorit! Lăsând gluma deoparte, da: când Sfântul Părinte are impresia că eu am adăugat valoare sau că în viitor arhiepiscopul (de Canterbury) poate adăuga valoare, va fi mereu un mare privilegiu. Depinde de destinaţie şi de faptul că putem să fim un impediment sau un ajutor.

Greenshields:

Cu siguranţă, vom fi doritori, fericiţi să refacem un lucru asemănător. Singura limită este că mandatul meu expiră la 20 mai şi următorul moderator [al Adunării generale] al Bisericii din Scoţia va fi o femeie, foarte capabilă, şi sunt sigur că va fi fericită să facă acelaşi lucru.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *


 

Articol etichetat cu:

Papa Francisc Sudanul de Sud RD Congo Arhiepiscopul Welby Pace ecumenism Vatican conflict civil