În prima duminică de Advent, 30 noiembrie 2014, peste satul meu, Ciugheş, a căzut prima zăpadă. Armata de fulgi s-a îndreptat ca o avalanşă spre pământ şi nu i-a trebuit mult timp să-l acopere. Primii fulgi albi, ajunşi pe pământul îngheţat, şi-au dat mâna şi au început să ţeasă o pânză argintie şi pufoasă, pânza stratului de zăpadă.
Iarna şi-a îndreptat apoi privirea spre acoperişurile caselor şi a aruncat asupra lor covorul la fel de alb, format din mii de fire de fulgi. Culoarea maronie a ţiglelor de pe case se preschimbă încetul cu încetul în alb. La fel se întâmplă şi cu copacii. La fel se întâmplă şi cu grota Maicii Domnului din faţa bisericii satului meu. Dar credincioşii satului mergeau la sfânta Liturghie care în acea duminică avea o semnificaţie deosebită. Se aprindea prima lumânare din cele patru ale coroniţei Advent de pe sfântul altar.
La păşirea în sfântul lăcaş, am avut o surpriză deosebit de plăcută. Pe pereţii bisericii se aflau icoanele Via Crucis (Calea Sfintei Cruci) în format nou, cu aspect modern şi mai expresiv. De la baza crucifixului de pe altar zâmbea coroniţa Advent, cu cele patru lumânări aşteptând parcă nerăbdătoare momentul aprinderii primei lumânări a primei duminici din cele patru de dinaintea Naşterii Mântuitorului.
După aprinderea lumânării şi sfinţirea acesteia, parohul comunităţii, pr. Anton Egner, la predică a făcut un scurt istoric despre semnificaţia acestui frumos obicei al Bisericii Romano-Catolice.
Coroana de Advent este o tradiţie născută în secolul al XIX-lea în Hamburg. În acest oraş erau mulţi copii orfani care nu aveau o casă, trăiau cerşind şi dormind pe străzi. Unii deveneau mici delincvenţi şi ajungeau în închisoare. Un tânăr pastor, Johann Heinrich Wichern, a cumpărat o casă mare în Hamburg, a restructurat-o şi a început să adune copiii de pe stradă, să le dea un acoperiş şi ceva de mâncare. El i-a învăţat pe acei copii o meserie: unii au devenit cizmari, alţii pictori, grădinari, croitori... şi în felul acesta au încetat de a mai fura şi cerşi, învăţând să-şi câştige singuri pâinea.
În Adventul anului 1838, vrând să facă mai frumos acest timp pentru micuţii săi oaspeţii, s-a gândit ca fiecare copil să aprindă, începând cu 1 decembrie, în timpul momentelor de rugăciune, câte o lumânare colorată. Din 1840, în fiecare an avea loc în această casă o scurtă ceremonie religioasă. Pastorul şi copiii se adunau în dormitor, unde le povestea ceva despre Advent şi Crăciun se cântau multe cântece. La început s-au aprins douăzeci şi patru de lumânări, cu timpul s-au redus la patru. Legat de acest moment, parohul Anton Egner a îndemnat credincioşii la rugăciune şi bunătate. Să vină la sfânta biserică mai mulţi, să asculte sfânta Liturghie.
În programul săptămânii următoare, parohul comunităţii a anunţat că la 7 decembrie 2014, în capela cimitirul satului, va fi sfinţită pictura şi renovarea efectuată acestui sfânt lăcaş destinat celor trecuţi la cele veşnice.
După sfânta Liturghie în drumul meu spre casă cu gândul la luminiţa rămasă pe altar, mi-au revenit în memorie versurile poetului Octavian Goga din poezia "Rugăciune" :
Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte, orânduie-mi cărarea!
Familia Baltă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 noiembrie: Ciugheş: Prima duminică din Advent
