Suntem în timpul Adventului, adică într-o aşteptare plină de bucurie a venirii lui Isus între noi. Intrăm în Advent, un timp pe care mulţi îl văd că o piedică în calea distracţiei, a plăcerilor, a bucuriei, dar Adventul este timpul în care ne pregătim, lucrăm, pentru a ne dispune pentru adevărată bucurie care ne-a venit într-o zi de demult, la Betleem, între un bou şi un măgăruş, în frig, într-o iesle săracă.
În această atmosfera de aşteptare, un grup de animatorii şi copii din Oţeleni, împreună cu surorile, au făcut o oră de rugăciune în capela "Sfânta Maria Bertilla", 26 noiembrie 2011. La început sora Iacinta a explicat tuturor ce reprezintă Adventul şi cum să ne pregătim cât mai bine pentru venirea Mântuitorului. A urmat un timp de rugăciune în care fiecare dintre noi a adus o lumânare pe altar. După rugăciune, sora Amabilis a pregătit pentru noi un cuvânt de încurajare pentru prima săptămâna de Advent. Cuvântul de ordine a fost: "Vegheaţi!".
Din persoană noastră, din sufletul nostru, din inimă noastră au răsunat rugăciuni pentru venirea în mijlocul nostru a mult doritului Mesia. Întreaga perioadă a Adventului semnifica o pregătire spirituală pentru a trăi marele mister care însemnat o mare cotitura în istoria mântuirii noastre: Naşterea unui copil, care este însuşi Fiul lui Dumnezeu, Naşterea Mântuitorului.
Cum văd eu Adventul? Dacă aş fi un copilaş, cu siguranţă n-aş înţelege prea multe despre Advent. Spunea un copil de clasa a I: îmi amintesc că mergeam duminică la slujbă şi mă bucuram că se mai aprindea o lumânare din cele patru ale coroanei de Advent. Nu ţin minte să fi făcut prea multe lucruri speciale în acest timp de pregătire. Consider că toţi copilaşii pot trăi postul Crăciunului renunţând pentru 20-40 de minute la desenele animate, la jocul pe calculator sau să-şi petreacă timpul citind pilde şi povestioare creştineşti.
Copiii au fost tare încântaţi de această iniţiativă. Au acceptat cu bucurie să se pregătească şi pentru următoarea întâlnire de rugăciune, totodată transmiţând şi altora sentimentele ce le-au simţit. Şi-au luat angajamentul de a participă zilnic la sfântă Liturghie, de a fi mai ascultători faţă de părinţi, mai atenţi faţă de fraţii lor, mai prompţi în a face fapte bune, mai insistenţi în a cere părinţilor să-i însoţească la biserică.
Sperăm că toate acestea să aducă un plus de bucurie şi credinţa în familiile din Oţeleni şi toate eforturile noastre să fie spre mai marea glorie a lui Dumnezeu!
Sora Iacinta
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 noiembrie: Oţeleni: Un Advent binecuvântat
