Ciugheş - "Sfânta Maria a Zăpezii" (1941). Biserică zidită în perioada 1996-2000, sfinţită la 5 august 2000; capelă în cimitir din anul 2005.; fm: 362 (280 î. + 82 j.), cr: 946

Prezentare

(Lumina creştinului, septembrie 2000, p. 11)

În ziua de 5 august 2000 Parohia Ciugheş a trăit o mare bucurie: sfinţirea noii biserici închinate sfintei Fecioare Maria a zăpezii. În ziua de 23 august, a doua zi de hram a comunităţii din Tămăşeni, a fost consacrat altarul şi sfinţită biserica în cinstea sfintei Fecioare Maria, Regină.

Ciugheşul este aşezat pe râul cu acelaşi nume în Munţii Ciucului. Satul aparţine comunei Palanca, jud. Bacău. Este ultima parohie din partea de vest a Diecezei de Iaşi. Creştinii catolici de aici sunt în parte emigranţi transilvăneni din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în perioada formării regimentelor grănicereşti.

În statisticile catolice localitatea Ciugheş este semnalată pentru prima dată de Status animarum în 1840, a Parohiei Pustiana, sub forma "Csüges", sat la hotarul Transilvaniei pe moşia lui Ghika, la 12 ceasuri depărtare de la Pustiana, având capelă închinată preasfintei Fecioare Maria "ad nives" şi un total de 32 familii cu 144 credincioşi. Înmulţindu-se populaţia s-a impus construirea unei biserici mai încăpătoare, de aceea în 1880 se construieşte o biserică din bârne pe temelii de piatră. Cu unele modificări în decursul vremii ea stă şi astăzi în picioare, dar este foarte mică şi şubredă şi de aceea se impunea construirea unei biserici mai mari, mai trainice şi mai frumoase.

Parohia Ciugheş a luat fiinţă în anul 1941, prin dezmembrare de la Parohia Dărmăneşti. Construirea noii biserici a început în toamna lui 1996 şi s-a terminat anul acesta. Lungimea bisericii, incluzând şi sacristia, este de 33 m, lăţimea de 12 m, înălţimea interioară din noua centrală de 10 m iar înălţimea turnului 33 m.

Biserica este în stil modern, cu elemente tradiţional româneşti. Proiectul a fost realizat de arhitectul Gheorghe Hereş din Iaşi. Sfinţirea bisericii a fost făcută de către episcopul Petru Gherghel, cu participarea a 25 de preoţi şi a numeroşi credincioşi.

În statistica din 1999 Parohia Ciugheş figurează cu 554 familii, 1.564 credincioşi; s-au oficiat 18 botezuri, 12 cununii, 15 înmormântări iar un grup de 29 de copii au primit prima sfântă Împărtăşanie.

Pr. Ieronim Budulai

Filiale

  • Palanca — 2 km (1941)

Articole din parohie

Vezi toate

Ciugheș: Administrarea Mirului

Duminică, 3 august 2025, în comunitatea catolică din Ciugheş, aflată sub ocrotirea Sfintei Maria a Zăpezii, 40 de copii și adolescenți au primit sacramentul Sfântului Mir. Ceremonia a fost prezidată de Preasfințitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, care a invocat darurile Duhului Sfânt asupra candidaților. Părintele paroh Adrian Fărăoanu a pregătit tinerii pentru acest moment important al vieții lor de credință.

3 aug. 2025

Ciugheș: Celebrarea Pătimirii Domnului alături de PS Petru Sescu

Parohia romano-catolică Sfânta Maria a Zăpezii din Ciugheş a celebrat Pătimirea Domnului alături de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, în Vinerea Mare. Liturgia a inclus relatarea pătimirii, Adorarea Sfintei Cruci şi Sfânta Împărtăşanie, iar credincioşii au avut parte de un cuvânt de învăţătură şi de posibilitatea împăcării în sacramentul Reconcilierii.

29 mar. 2024

Ciugheș: Ziua Tineretului din Decanatul de Moinești

Ziua Tineretului din Decanatul de Moineşti a avut loc sâmbătă, 6 mai 2023, la Parohia "Sfânta Fecioară Maria a Zăpezii" din Ciugheş. Evenimentul a inclus cateheză, Sfânta Liturghie, discursuri și momente artistice, reunind tineri din parohiile decanatului pentru o zi de spiritualitate, prietenie și cultură.

6 mai 2023

Ciugheș: Misiuni populare

În perioada 24-26 martie 2023, comunitatea catolică din Parohia Sfânta Maria a Zăpezii din Ciugheş a găzduit misiunile populare conduse de părintele predicator Petru-Sebastian Tamaş. Predicile au abordat teme precum cutremurul păcatului, al iubirii şi al credinţei, îndemnând la o spovadă autentică şi la menţinerea credinţei în faţa necazurilor.

24 mar. 2023

Ciugheş: Oaspeţi deosebiţi la hramul bisericii

La 7 august 2021, Parohia Sfânta Fecioară Maria a Zăpezii din Ciugheş a sărbătorit hramul bisericii printr-o Sfântă Liturghie solemnă. Evenimentul a fost onorat de prezența Preasfințitului Petru Gherghel, episcop emerit, și a părintelui Ieronim Budulai, ctitorul lăcașului de cult.

7 aug. 2021

Ciugheş: Administrarea Sfântului Mir

Duminică, 29 mai 2021, la Parohia "Sfânta Maria a Zăpezii" din Ciugheş, Preasfințitul Iosif Păuleț a administrat Sfântul Mir a 55 de copii și tineri în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne. Evenimentul a fost marcat de pregătiri îndelungate, participarea autorităților locale și un program muzical deosebit, subliniind importanța Duhului Sfânt în viața credincioșilor.

29 mai 2021

Ciugheş: Sărbătoarea Învierii Domnului

Autorul descrie sărbătoarea Învierii Domnului din Ciugheş în 2021, după o perioadă de izolare cauzată de pandemie. Deși a fost bolnav, a fost convins de paroh să participe la Liturghie, alături de credincioși și preoți, într-o atmosferă de credință și speranță.

4 apr. 2021

Ciugheş: Crăciunul 2020

La Ciugheş, credincioşii au sărbătorit Crăciunul 2020 cu Sfânta Liturghie oficiată de părintele Ioan și colindele conduse de parohul Anton Egner. Autorul, Nicu Baltă, reflectă asupra tradițiilor locale, a schimbărilor de denumiri și a credinței care unește comunitatea în fața greutăților vieții.

25 dec. 2020

Ciugheş: Orga bisericii a amuţit

La 8 februarie 2020 a fost înmormântat dascălul Dumitru Fabian din Ciugheş, care a slujit peste cinci decenii la orga bisericii romano-catolice. Articolul evocă devotamentul său pentru comunitate și rugăciune, precum și tristețea parohului Anton Egner și a credincioșilor după dispariția sa.

8 feb. 2020

Ciugheş: Vizita PS Iosif Păuleţ

Preasfințitul Iosif Păuleț, Episcop de Iași, a vizitat comunitatea catolică din Ciugheș, duminică, 19 ianuarie 2020. A celebrat Sfânta Liturghie, a predicat și a interacționat cu credincioșii, oferind dulciuri copiilor. Evenimentul a fost marcat de emoție și bucurie, în ciuda gerului puternic.

19 ian. 2020

Ciugheş: Din nou la sărbătoarea Naşterii Domnului

Articolul prezintă evenimentele de sărbători de Crăciun din Ciugheş, în decembrie 2019. Se descriu slujbele religioase, colindatul, participarea comunității și tradiția de onorare a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, într-o atmosferă de credință și unitate.

27 dec. 2019

Campus de formare cercetăşească: Nu cum, dar pentru ce

Între 26 august și 2 septembrie 2019, a avut loc Campusul de formare integrativă pentru tineri cercetași, desfășurat pe traseul Târgu Ocna - Ciugheș Palanca. Evenimentul a vizat formarea liderilor creștini prin activități practice, teme de spiritualitate și simbolism, culminând cu un hike de 44 km. Participanții au fost pregătiți pentru misiunea de educație catolică în comunitățile locale.

26 aug. 2019

Ciugheş: Doi copii şi Isus în Euharistie

La 11 august 2019, în satul Ciugheş, doi copii, Delia Gianina Andraş şi Rareş Anicăi, au primit prima Sfântă Împărtăşanie. Părinţii celor doi, care lucrează în străinătate, au ales să se întoarcă în țară pentru acest moment special. Evenimentul a fost sărbătorit cu bucurie de întreaga comunitate romano-catolică.

11 aug. 2019

Ciugheş: Prima sfântă Împărtăşanie

La 2 iunie 2019, în parohia Ciugheş, 20 de copii au primit pentru prima dată Sfânta Împărtăşanie în cadrul Sfintei Liturghii. Evenimentul a fost marcat de emoție și bucurie comunitară, copiii fiind pregătiți timp de șase luni de parohul Anton Egner și vicarul Cristian Nistor.

2 iun. 2019

Ciugheş: Vizita relicvei însemnate a fericitului Ieremia

Credincioșii din Parohia Sfânta Maria a Zăpezii din Ciugheș au trăit un eveniment binecuvântat duminică, 16 decembrie 2018, prin prezența osemintelor fericitului Ieremia. Caseta cu relicva a fost depusă în biserică, iar credincioșii au participat la Sfânta Liturghie și la sacramentul Spovezii.

16 dec. 2018

Ciugheş: Hramul bisericii

Parohia "Sfânta Maria a Zăpezii" din Ciugheş a sărbătorit hramul bisericii sâmbătă, 4 august 2018. Evenimentul a fost marcat de o Sfântă Liturghie prezidată de pr. Augustin Benchea, concelebrată de 14 preoți, și de o procesiune. Predica a fost rostită de pr. Gheorghe Cojocaru, care a subliniat importanța credinței și a relațiilor familiale.

4 aug. 2018

Ciugheş: Hramul, prilej de întâlnire a fiilor satului

La 3 august 2018, Parohia "Sfânta Maria a Zăpezii" din Ciugheş a sărbătorit hramul, prilej de întâlnire a fiilor satului. În ciuda ploii, numeroşi credincioşi au participat la Sfânta Liturghie celebrată de preotul Aurel Iştoc şi alţi zece preoţi, subliniind importanţa unităţii comunităţii şi a tradiţiilor locale.

3 aug. 2018

Sărbătoarea Crăciunului în Parohia Ciugheş

Parohia Ciugheş a sărbătorit Crăciunul cu slujbe religioase și colinde, subliniind semnificația Nașterii Domnului. Liturghiile au fost oficiate de parohul Anton Egner și de părintele Francisc, iar credincioșii au participat la momente de rugăciune și bucurie creștină.

24 dec. 2017

Ciugheş: Hramul bisericii şi lansarea monografiei satului

La 5 august 2017, în satul Ciugheş, a avut loc lansarea monografiei locale, eveniment coincizând cu hramul bisericii. În cadrul solemn au participat preoți, credincioși și oaspeți, iar lansarea a fost însoțită de Sfânta Liturghie și prezentarea unei lucrări care documentează istoria și tradițiile comunității.

5 aug. 2017

Ciugheş: Funeraliile părintelui Alixandru Gabor

Funeraliile pr. Alixandru Gabor au avut loc pe 22 iunie 2017 la Ciugheş, localitatea sa natală. Liturghia a fost prezidată de PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, în prezența a aproape 40 de preoți și a credincioșilor. Părintele a trecut la Domnul pe 16 iunie 2017, la Cassino, Italia.

22 iun. 2017