Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare a anului atât pentru credincioşi, cât şi pentru ceilalţi oameni. Cu toţii ne pregătim intens pentru acest eveniment şi vrem să-l trăim cât mai intens. Fiecare dintre noi avem modul nostru de a trăi Crăciunul. În mod cert, însă, naşterea Domnului, venirea lui Isus în mijlocul nostru reprezintă un motiv de bucurie greu de exprimat în cuvinte.
În acest an pentru marea sărbătoare de Crăciun prezenţa familiei mele în sătucul meu drag a fost de durată mai scurtă. Ziua Naşterii Domnului a semănat mai mult cu venirea unui Paşte mohorât: frumoasele creste ale munţilor Tarcău şi Ciuc nu aveau podoaba de basm a iernii. O ploaie măruntă, mocănească mereu cernea, mereu din cerul plumburiu. Dar nici pandemia şi nici ploaia mocănească nu au oprit creştinii ciugheşeni să meargă la sfânta biserică.
Cu zăpadă sau fără zăpadă, satul meu, Ciugheş, este cel mai frumos plai din lume. Leagănul prunciei mele în care mama m-a legănat a fost cioplit din scândură de brad. Lemnul scândurii a fost adus din frumoasele păduri ce străjuiesc munţii. Din aceşti falnici munţi porneşte un firişor zglobiu şi cristalin: apa Ciugheşului. La început timid, după care mai mărişor, mai mărişor se rostogoleşte la vale treptat, treptat şi adună pe malurile sale lăcaşe pastorale, apoi pătrunde în Cădareşti. Locul topografic de unde porneşte acel firişor zglobiu de apă se numeşte muntele Nilnic.
Eu, ciugheşean, am avut fericirea să-mi potolesc setea cu apa rece ca gheaţa, hălăduind frumoasele pajişti montane cu oameni ai munţilor, bucuroşi să-ţi ofere o bucăţică de pâine cu caş sau urdă. Oamenii din aceste locuri se numesc ciangăi şi sunt mândri de această origine. Au o credinţă puternică în Dumnezeu şi în portul şi păstrarea tradiţiilor şi obiceiurile locului. De o parte şi alta a văii, oamenii şi-au construit casele, şcoala, căminul cultural şi sfânta biserică. După un parcurs sinuos, pârâul Ciugheş ajunge la confluenţa cu Trotuşul, unde pe vremuri nu prea îndepărtate apa Ciugheşului învârtea roata unei mori, care măcina porumbul pentru dulcea mămăligă a oamenilor din sat.
Din munţi coboară văi adiacente, unele prăpăstioase, altele mai puţin prăpăstioase şi au denumirea cu numele pe care-l poartă majoritatea locuitorilor: Paliştăneni, Bisericii, Ilioaia, Postieni Voica, Cesăreni. Aceste văi se adună ca în căuşul ocrotitor al palmei, formând o mică depresiune de văi. Într-una din aceste adunături de văi se află sfântul locaş, biserica romano-catolică Ciugheş.
În acest an s-a luat iniţiativa nefericită de a schimba denumirea de veacuri a văilor şi uliţelor satului. Nu mai avem Paliştăneni, ci avem Padinei. Nu mai avem Postieni, ci avem Vânătorilor. Nu mai avem uliţa Juju, ci avem strada Trandafirilor... Satul Ciugheş s-a transformat într-o denumire de stradă de pe meleagurile Năsăudului.
Fiecare sat are o tradiţie, are obiceiuri, avem înaintaşii care-şi au locul de veci în cimitirul de pe pârâul Bisericii. Nu peste mult timp, în loc de doine vom avea manele, în loc de hore vom avea charleston sau can-can... În acest an, în preajma Crăciunului am expediat vecinilor o felicitare şi în loc de Rebreanu la adresă am trecut Ciugheş. Felicitarea a ajuns cu succes la destinaţie. Dacă scriam Rebreanu poate felicitarea ajungea la Năsăud. Să-mi fie cu iertare răutatea, dar m-am născut în satul Ciugheş, nu Rebreanu pe uliţa Vânătorilor.
În pădurile Ciugheşului, brazii falnici îşi înfig rădăcinile adânc în stânca de cremene a muntelui şi sfidează cu încăpăţânare furtunile şi frigul aspru, iar localnicii se luptă de secole cu greutăţile vieţii. De ce? Pentru că ei ştiu că dincolo de norii negrii se află Dumnezeu şi în El îşi pun speranţa şi credinţa.
În acest an, de ziua Naşterii Domnului, credincioşii au mers ca întotdeauna la sfântul lăcaş. Totul arăta minunat. Lângă amvonul altarului, Moş Crăciun aştepta copiii şi pe credincioşii din sat. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele Ioan venit de curând printre ciugheşeni. Cucernicul preot s-a pensionat şi a ales să rămână în mijlocul locuitorilor satului. A fost primit cu bucurie de către credincioşi. Cu un timbru puternic şi pătrunzător al vocii, predica Sfinţiei Sale a mers la sufletul oamenilor.
Părintele paroh Anton Egner s-a aflat în corul bisericii unde cu vocea lui minunată a dus la inima credincioşilor frumoasele colinde de Crăciun. A fost ajutat de domnul Lucian venit la noi din dulcea Bucovină. Sfânta Liturghie s-a încheiat cu cel mai frumos colind din lume, pe care-l cântă tot românul din fragedă pruncie şi până la adânci bătrâneţe: "O, ce veste minunată!"
Doi dintre cei şapte ani de acasă i-am petrecut la Dofteana. Gazda unde locuiam cu părinţii avea aparat de radio. La Ciugheş, din cauza lipsei curentului, nu se găsea radio decât foarte rar. În serile de iarnă ale anului 1957, gazda cu tatăl meu, seară de seară, cu urechile apropiate de radio ascultau atenţi cu radio în surdină, iar la comentarii mă trimiteau la citit... Într-o seară de Crăciun, din difuzorul aparatului de radio a răzbătut la urechile mele minunatul acord al colindului "O, ce veste minunată!" Acordul venea de departe de peste ocean unde Crăciunul nu avea interdicţie. Gazda şi tata ascultau "Vocea Americii" şi minunatul colind cu minunatul acord a pătruns în camera unde ne aflam. Eu, copil fiind, nu ştiam de interdicţia ascultării postului de radio "Vocea Americii", dar frumosul colind îl ştiam de la mama.
În anul 1985 în luna iunie, am fost numit comandantul unei unităţi militare chiar pe creasta vestică a Ciugheşului. Din iunie şi până la Crăciun, între mine şi localnicii din Lunca de Sus s-a legat o prietenie ca între munteni. Pe 26 decembrie 1985 mă aflam la serviciu. La poarta unităţii am fost anunţat de santinela de serviciu că a poposit o trupă de mascaţi. Printre ei se aflau două domnişoare în veşminte albe şi purtau o machetă de bisericuţă ce avea un clopoţel. Era trupa de Betleem a satului şi au venit să mă colinde. Una din fete avea rolul Maicii Domnului, cealaltă mai mică avea rol de înger.
Mascaţii erau păstorii şi ostaşii lui Irod, magii de la răsărit, iar unul avea rolul Sfântului Iosif. Se mai afla printre mascaţi şi un măscărici de care atârna o desagă plină cu merinde primite de la gospodari şi nelipsitul rachiu. Acel măscărici era numit de actorii populari Homoş, avea şi un ciomag de care atârna un săculeţ cu cenuşă, rolul ei fiind de a înveseli atmosfera privitorilor şi a purta în cârcă cei doi copii.
Fără să ezit măcar o clipă, i-am primit în unitate. Accesul în cazarmă era foarte sever. Am scos ostaşii şi personalul de serviciu pe locul de apel, iar mascaţii şi-au expus piesa. Printre ostaşi se aflau şi maghiari. Am văzut în ochii lor lacrimi. Eu sunt vorbitor de limbă maghiară. Aveam şi eu lacrimi pe obraz. Am explicat militarilor ce s-a petrecut. Dar toţi în tăcere au înţeles că şi la ei în armată a venit Crăciunul şi Isus cu ajutorul acelor mascaţi.
Trupa din Betleem a fost primită în sala de mese a militarilor unde au fost omeniţi şi s-au ospătat, după care au trecut muntele spre Cădăreşti în satul vecin, aparţinător Arhidiecezei de Alba Iulia. Înotau în zăpadă până la brâu, iar eu priveam după ei mulţumit. Asta a fost!
În ziua de 26 decembrie 2020, în zori, păşind pe pridvorul căsuţei, în jur totul era acoperit de un strat minunat de zăpadă. Cu noi se afla şi cel mai tânăr vlăstar al clanului Baltă: nepoţelul Luca, de un an şi trei luni. L-am aşezat în zăpadă şi privea mirat in jur. Prima lui reacţie a fost să ducă la guriţă un pumn zdravăn de zăpadă. Înainte cu un an avea doar trei luni. Bunicul i-a cântat atunci colinde, iar micuţul Luca gângurea. Acum Luca ştie să spună "Tataie".
În sfânta biserică credincioşii se aflau la locul lor. Moş Crăciun vesel parcă-mi spunea: "Ce noroc am avut că Vânătorii de Munte de la Lunca de Sus mi-au dăruit o pereche de schiuri să pot continua drumul prin nămeţi să ajungă cadourile la copii!" Sfânta Liturghie a fost oficiată de cei doi preoţi. Învăţămintele din predică au fost rostite de părintele Ioan. Are acest cucernic preot un dar şi un timbru al vocii deosebit de pătrunzător care merge direct la sufletul omului. Iar liturghia s-a încheiat cu "O, ce veste minunată!"
Privind la brazii minunaţi din sfânta biserică, în preambulul încheierii şi în locul obişnuitei poezii, aş spune câteva îndemnuri ciugheşenilor mei în prag de nou an.
Bradul de Crăciun din fiecare casă să fie reprezentat de noi când rezistăm greutăţilor vieţii. Globurile să fie acei ciugheşeni care ştiu să-şi coloreze viaţa cu cele mai frumoase calităţi. Luminiţele din pom să fie ale acelor consăteni care îşi luminează drumul vieţii cu bunătate şi generozitate. Urarea de Sfântul Crăciun şi al Noului An să fie atunci când fiecare ciugheşean iartă, restabileşte împăcarea, acordă sprijinul la greu şi chiar atunci când suferă.
Un an nou fericit, dragii mei ciugheşeni! Oriunde v-aţi afla!
Nicu Baltă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25-26 decembrie: Ciugheş: Crăciunul 2020
