A) Veşmintele festive ale creştinilor pentru celebrarea sacramentelor
De multe generaţii, creştinii au folosit hainele cele mai bune, cele mai frumoase şi cele mai bine confecţionate pentru a participa la diferitele sacramente şi îndeosebi la celebrarea sacramentelor Botezului, Euharistiei - prima Împărtăşanie şi Euharistia duminicală - şi Căsătoriei.
Ce semnificaţie au aceste veşminte?
Aceste veşminte au motivaţii, semnificaţii şi finalităţi diferite şi complementare.
1) Înainte de toate trebuie spus că liturgia Bisericii rezervă un rol important semnelor, aşadar şi veşmintelor persoanelor care participă. Şi aceasta din diferite motive:
- liturgia este culmea şi izvorul acţiunii Bisericii şi a creştinului, izvorul dintâi şi necesar din care se ia un spirit cu adevărat creştin. Ea este celebrarea întâlnirii cu Dumnezeu cel viu în cuvinte şi în imagini, în simboluri şi în gesturi. Se promovează sensul sacru, propriu liturgiei, mai ales înţelegând mai profund semnele liturgice, care caracterizează diferitele sacramente. Acestea sunt mai ales şi înainte de toate acţiuni divine în cuvinte şi semne, în forme umane de exprimare. Şi această caracteristică a sacramentelor se potriveşte foarte bine omului modern, care este deosebit de sensibil la simboluri, la semne, este deosebit de receptiv pentru limbajul semnelor, în care este exprimat în mod vizibil ceea ce este invizibil.
- de asemenea, cultul liturgic implică întreaga persoană: intelectul său, sentimentele sale şi simţurile sale, sufletul său şi trupul său, dimensiunea sa interioară şi exterioară. Corecta dispoziţie interioară, cerută de slujirea adusă lui Dumnezeu, se exprimă şi în comportamentul exterior şi în îmbrăcăminte, deoarece elementele exterioare contribuie la întărirea aptitudinilor, sentimentelor şi convingerilor interioare.
- Dumnezeu este Creatorul cerului şi al pământului, prezent în opera sa. Toate lucrurile bune îl au pe Dumnezeu ca origine şi scop. Aceasta înseamnă că lumea materială, preţioasă şi bună, este un mijloc important prin care Dumnezeu se manifestă omului şi prin care persoana îl cunoaşte şi comunică cu Dumnezeu.
2) Veşmintele festive exprimă credinţa şi evlavia celor care le-au comandat, confecţionat şi a celor care le poartă. Aceste veşminte în afară de faptul că exprimă, pot şi să favorizeze, să alimenteze şi să întărească credinţa şi evlavia tuturor participanţilor la celebrarea sacramentală, care în felul acesta pot înţelege mai bine importanţa celebrării şi din veşmântul deosebit şi festiv al persoanelor. De fapt, contează mult nu numai ceea ce ei ascultă, ci şi ceea ce văd. În schimb, neglijenţa şi în modul de îmbrăcare este semn că credinţa este slabă şi că este scăzută importanţa atribuită acţiunii care se săvârşeşte.
3) Grija deosebită în vestiarul folosit pentru celebrarea sacramentelor exprimă deosebirea între sacru şi profan în viaţa zilnică. Această deosebire este foarte importantă în timpul nostru, deoarece se observă o tendinţă de a şterge deosebirea dintre "sacrum" şi "profanum", dată fiind tendinţa răspândită (cel puţin în anumite locuri) la desacralizarea oricărui lucru. În schimb, trebuie redescoperită, evidenţiată şi respectată sacralitatea misterului lui Dumnezeu, care se face prezent şi care acţionează în mod special în sacramente, instituite de Cristos şi păzite şi celebrate cu evlavie de Biserică de-a lungul secolelor. De aceea este necesar de respectat caracterul de "sacrum" adică de acţiune sfântă şi sacră a sacramentului care se celebrează şi îndeosebi a Euharistiei, care este acţiune sfântă şi sacră, deoarece în ea este încontinuu prezent şi acţionează Cristos, "Sfântul" lui Dumnezeu, şi deoarece este constitutivă a speciilor sacre (trupul şi sângele lui Cristos), a lui "sancta sanctis", adică a lucrurilor sfinte, Cristos cel Sfânt, date sfinţilor (credincioşii botezaţi).
4) Aspectul şi frumuseţea veşmintelor în celebrările liturgice exprimă şi aminteşte de demnitatea şi frumuseţea realităţilor supranaturale, cereşti. De fapt:
- darurile divine din lumea materială sunt modelate de mâinile omeneşti într-o exprimare de frumuseţe care îl glorifică şi-l laudă pe Creator.
- manifestă, chiar dacă în mod limitat, însăşi frumuseţea lui Dumnezeu. Frumuseţea este o dimensiune fundamentală a vieţii umane. Şi prin intermediul frumuseţii veşmântului liturgic, omul este invitat să perceapă ceva din infinita frumuseţe a lui Dumnezeu.
- este just şi necesar a se căuta mereu să se ofere lui Dumnezeu ceea ce este mai bun şi mai frumos din ceea ce există.
- în ultimele timpuri s-a afirmat tot mai mult acel "pulchrum", (frumosul) ca mod de a ajunge la Dumnezeu, frumuseţea desăvârşită, şi pentru a transmite oamenilor ceva din viaţa lui Dumnezeu, şi prin intermediul creaţiei artistice a veşmintelor.
- solemnitatea şi frumuseţea veşmintelor, îndeosebi cele purtate duminica pentru a participa la sfânta Liturghie, exprimă un sens profund şi pătrunzător de bucurie pentru credinţa noastră în Învierea lui Cristos. De fapt, Cristos a înviat chiar duminică şi deci este just şi necesar ca acest eveniment central al credinţei creştine să fie celebrat cu demnitate, cu bucurie şi într-un climat de sărbătoare: aceste elemente pot şi trebuie să transpară şi din modul de îmbrăcare din partea creştinilor care participă la celebrarea euharistică duminicală.
- îmbrăcămintea festivă a credincioşilor anticipă şi prefigurează deificarea omenirii, chemată să împărtăşească la sfârşitul timpurilor, în cer, pentru toată veşnicia, viaţa strălucitoare, bucuria perfectă şi gloria luminoasă a lui Dumnezeu: "Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi îi slujesc ziua şi noaptea în templul său" (Ap 7,14-15).
5) Hainele festive ajută şi la perceperea dimensiunii comunitare prezentă în fiecare sacrament, care este mereu celebrare a întregii Biserici. De fapt, deoarece omul are o natură care îl face să trăiască în societate, are nevoie de exprimări sensibile care să-l ajute să trăiască această experienţă a vieţii comunitare. Hainele îmbrăcate de participanţii la celebrarea unui sacrament evidenţiază dimensiunea sa comunitară, eclezială şi nu numai individuală. Este celebrarea sărbătorească, nu numai a unei întregi comunităţi familiale, parentale, parohiale, ci şi a întregii Biserici, care împărtăşeşte bucuria fiecărui.
B) Veşmintele preotului pentru celebrarea sacramentelor
Cele spuse cu privire la hainele festive îmbrăcate de credincioşi atunci când participă la celebrarea sacramentelor creştine sunt valabile şi pentru veşmintele liturgice folosite de preot atunci când prezidează celebrarea diferitelor sacramente.
Însă trebuie adăugate ulterioare motivaţii şi finalităţi care justifică, în mod specific şi propriu, folosirea veşmintelor liturgice demne din partea preotului. Şi tocmai datorită acestor motive şi semnificaţii specifice veşmintele pe care le poartă preoţii, înainte de a fi destinate uzului liturgic, sunt binecuvântate în mod corespunzător.
Care sunt finalităţile specifice ale veşmintelor liturgice ale preotului care celebrează?
Veşmântul liturgic purtat de preot la celebrarea sacramentelor indică misiunea deosebită pe care o desfăşoară preotul în celebrarea sacramentală. El, în fiecare sacrament, acţionează nu doar ca om, ci ca reprezentant al lui Cristos şi ca preşedinte al acţiunii liturgice, graţie puterii sacre speciale cu care este investit prin sacramentul Preoţiei. De aceea, veşmântul liturgic pe care îl poartă celebrantul indică slujirea ministerială specială a preotului, care, prin harul sacramental, nu celebrează în nume propriu sau ca delegat al comunităţii proprii, ci în identificarea specifică, sacramentală cu "marele şi veşnicul preot" care este Cristos, in persona Christi capitis (în persoana lui Cristos, capul) şi în numele Bisericii. Şi haina pe care preotul o poartă îi aminteşte că nu se poate considera ca un "proprietar", care dispune în mod liber de textul liturgic şi de ritul sacru ca de un bun al său, aşa încât să-i dea un stil personal şi arbitrar, ci îi aminteşte că acţionează în numele altuia, îndeplinind o misiune care este în mod esenţial distinctă de aceea a celorlalţi credincioşi.
De fapt, "în Biserică, trupul mistic al lui Cristos, nu toţi membrii îndeplinesc aceeaşi funcţie. Această diversitate a funcţiilor se manifestă în celebrarea Euharistiei prin diversitatea veşmintelor care trebuie să fie, prin urmare, un semn distinctiv, propriu rolului pe care îl îndeplineşte fiecare slujitor" (Liturghierul roman, Rânduiala generală, nr. 335).
Care sunt dispoziţiile Bisericii cu privire la veşmintele liturgice?
* Subordonarea slujitorului celebrant faţă de "mysterium", care i-a fost încredinţat de către Biserică pentru binele întregului popor al lui Dumnezeu, trebuie să-şi găsească exprimarea şi în respectarea exigenţelor liturgice referitoare la celebrarea diferitelor sacramente şi îndeosebi a Euharistiei. "Aceste exigenţe se referă, de exemplu, la haină şi, îndeosebi, la veşmintele pe care le poartă celebrantul. Este natural că au existat şi există circumstanţe în care dispoziţiile nu obligă. Am citit cu emoţie, în cărţile scrise de preoţi ex-prizonieri în lagărele de concentrare, relatări de celebrări euharistice fără regulile amintite mai sus, adică fără altar şi fără veşminte. Însă dacă în acele condiţii acest lucru era dovadă de eroism şi trebuia să trezească stimă profundă, totuşi, în condiţii normale, a neglija dispoziţiile liturgice poate să fie interpretat ca lipsă de respect faţă de Euharistie, dictată poate de individualism sau de o lipsă de simţ critic cu privire la opinii curente, sau de o anumită lipsă de spirit de credinţă" (Ioan paul al II-lea, Scrisoarea Dominicae cenae, nr. 12).
* Ţinând cont de aceasta, Biserica a intervenit pentru a da indicaţii corespunzătoare cu privire la modul cum trebuie să fie în general mobilierul liturgic şi îndeosebi veşmintele sacre, şi cu scopul de a exprima cât mai bine dimensiunea înainte de toate religioasă şi spirituală a celebrării sacramentare, evitând orice formă de spectacol sau de reprezentare teatrală.
- "Ornamentaţia bisericii să dea dovadă mai degrabă de o simplitate nobilă decât de o pompă luxoasă. În alegerea materialelor ornamentale să se urmărească autenticitatea lor în aşa fel încât să contribuie la edificarea credincioşilor şi la demnitatea lăcaşului sfânt. Prin urmare, Biserica, fără încetare, face apel la nobilul serviciu al artelor şi acceptă orice valoare artistică aparţinând oricărui popor sau regiuni. Mai mult, aşa cum se străduieşte să păstreze operele de artă şi comorile transmise de secolele trecute şi, după caz, să le adapteze la noile necesităţi, tot astfel ea depune eforturi să promoveze noile valori specifice fiecărei epoci. De aceea, în formarea artiştilor precum şi în alegerea operelor care urmează să fie admise în biserică, să se caute valorile autentice ale artei.
- Se cuvine ca frumuseţea şi nobleţea veşmintelor să se caute nu în abundenţa peste măsură a ornamentaţiei, ci în materialul care se întrebuinţează şi în forma acestor veşminte. Ornamentaţia să fie făcută cu figuri, imagini sau simboluri care să indice uzul sacru, suprimând tot ceea ce nu corespunde acestui uz.
- Pentru confecţionarea veşmintelor sfinte, afară de materialele tradiţionale, se pot întrebuinţa fibre naturale proprii fiecărui loc sau unele fibre artificiale care să corespundă cu demnitatea acţiunii sfinte şi a persoanei.
- Şi pentru întregul mobilier şi vase, Biserica acceptă genul şi stilul artistic al fiecărei regiuni şi admite toate adaptările care cadrează cu modul de a fi şi cu tradiţia fiecărui popor, cu condiţia ca toate să corespundă în mod adecvat uzului sfânt căruia îi sunt destinate.
- În alegerea materialelor pentru obiectele sfinte, se pot admite nu numai materialele tradiţionale, ci şi alte materiale care se consideră nobile în mentalitatea timpului nostru, cu condiţia să fie durabile şi să se potrivească bine cu uzul sacru.
- În ce priveşte forma veşmintelor sacre, conferinţele episcopilor vor stabili şi vor propune Scaunului Apostolic adaptările recerute de necesităţile şi obiceiurile diferitelor regiuni" (Liturghierul roman, Rânduiala generală, nr. 289; 342-344; 390).
De-a lungul secolelor, ce s-a întâmplat cu privire la veşmintele liturgice?
* Sfântul Carol Borromeu, promovând reforma spirituală a Bisericii, s-a îngrijit şi a indicat şi reforma liturgiei şi în cadrul ei a solicitat şi mai mare grijă şi stil în pregătirea, păstrarea şi folosirea veşmintelor liturgice, poruncind să fie abolite cele care nu mai erau potrivite: prin urmare unele dintre ele au fost refolosite, altele au fost distruse.
* Pentru aceasta găsim ţesături din perioade precedente readaptate în veşminte din perioade succesive. În anumite circumstanţe, ţesăturile au fost refolosite pentru a confecţiona haine de stil nou, iar ţesături din perioada precedentă, care apăreau excesiv de sobre sau excesiv de pompoase faţă de sensibilitatea care prevala în acea perioadă istorică determinată, au devenit materie primă pentru refolosiri în forme noi.
Care este tipologia veşmintelor liturgice ale celebrantului?
Iată principalele tipuri de veşminte liturgice folosite de preot pentru celebrarea sacramentelor:
- Amictul: pânză albă care se pune în jurul gâtului atunci când alba nu acoperă complet îmbrăcămintea obişnuită a preotului
- Alba: haină din stofă albă, care este lungă până la călcâie şi care acoperă complet haina preotului
- Cingulul: curea de stofă care strânge alba la mijlocul celebrantului
- Stola: însemn important, care este în formă de fular, purtată de preot şi de episcop în jurul gâtului. În schimb, diaconul o poartă încrucişată de la umărul stâng
- Planeta sau cazula: veşmânt pe care preotul celebrant îl poartă deasupra albei şi a stolei; este confecţionată în diferite culori liturgice
- Cota: haină albă, adesea brodată, lungă până la genunchi, cu mâneci scurte şi largi, care trebuie purtată deasupra reverendei. Este folosită şi de ministranţii care slujesc la altar
- Văl umeral: pânză pentru a acoperi şi a proteja în semn de respect, care se poartă pe umeri, atunci când preotul ţine ostensoriul în timpul binecuvântării euharistice solemne sau în timpul unei procesiuni de prezentare a ofertelor
- Pluvialul: haină liturgică folosită la origine pentru procesiuni şi apoi şi pentru Liturgia orelor în sărbătorile solemne şi pentru celebrarea sacramentelor în afara Liturghiei şi pentru binecuvântarea cu preasfântul sacrament.
Care sunt culorile liturgice pentru celebrarea sacramentelor şi îndeosebi a sfintei Liturghii?
* Culorile evidenţiază timpul liturgic şi respectiva caracteristică deosebită pe care o are celebrarea în diferitele timpuri liturgice. "Diversitatea culorilor la veşmintele sacre are scopul ca, pe de o parte, să exprime şi prin mijloace externe trăsăturile caracteristice ale misterelor credinţei care sunt celebrate şi, pe de altă parte, să indice cu mai multă eficacitate sensul progresiv al vieţii creştine în decursul anului liturgic" (Liturghierul roman, Rânduiala generală, nr. 345)
* În funcţie de tipul şi finalitatea celebrării, zilele şi timpurile liturgice ale anului bisericesc, sunt stabilite pentru veşminte următoarele culori: culoarea albă, culoarea roşie, culoarea verde, culoarea violetă şi culoarea neagră.
* În fiecare perioadă liturgică se pot înlocui diferitele culori amintite mai sus cu culoarea aurie, din motive speciale de solemnitate.
* Aceasta este perioada liturgică şi semnificaţia fiecărei culori:
- Culoarea albă: se foloseşte în timpul pascal şi în timpul Crăciunului, în sărbătorile sfintei Fecioare Maria şi ale sfinţilor care nu sunt martiri. Este culoarea bucuriei pascale, a luminii şi a vieţii.
- Culoarea verde: se foloseşte în timpul de peste an. Exprimă tinereţea Bisericii, reluarea unei vieţi noi.
- Culoarea roşie: se foloseşte în duminica Floriilor, în Vinerea Sfântă, la Rusalii, în sărbătorile sfinţilor martiri. Semnifică darul Duhului Sfânt care dă capacitatea de a mărturisi propria credinţă chiar până la martiriu (indică şi sângele).
- Culoarea violetă: se foloseşte în Advent, în Postul Mare, în liturgia pentru răposaţi. Indică speranţa, aşteptarea de a-l întâlni pe Isus, spiritul de pocăinţă, speranţa creştină în momentele de suferinţă şi de doliu.
- Culoarea roz: se foloseşte numai în ritul roman pentru a treia duminică din Advent şi pentru a patra duminică din Postul Mare. Indică aşteptarea care pregăteşte solemnitatea care se apropie.
- Culoarea neagră: se foloseşte uneori la înmormântări şi la celebrările pentru răposaţi.
Mons. Raffaello Martinelli,
primatul Bazilicii "Sfinţii Ambrozie şi Carol" din Roma
