În urma atentatelor care au avut loc în Franţa, în 2015 şi 2020, motivate oarecum de prezentarea caricaturilor în care era prezentat profetul Mahomed, a apărut această întrebare: până unde poate merge libertatea de expresie şi cât de legitime şi morale sunt caricaturile care iau în derâdere valori religioase?
Pe de o parte se spune că libertatea de expresie este o valoare supremă şi se poate scrie şi desena orice în numele acesteia.
|
| Ep. Nicolas Brouwet
şi ep. Petru Gherghel (7 noiembrie 2019) |
Mai mulţi episcopi din Franţa au exprimat un punct de vedere, însă se pare că cel mai echilibrat şi apreciat a fost mesajul episcopului de Tarbes şi Lourdes, Mons. Nicolas Brouwet. Tocmai de aceea am considerat şi vi-l oferim în traducere.
Pr. Iosif Dorcu
*
Chiar dacă avem din nou o interdicţie de mişcare, cu o izolare parţială, suntem mereu preocupaţi cu noi şi noi probleme de actualitate. Chiar dacă suntem copleşiţi de informaţii, de analize, dar şi de polemici legate de asasinarea profesorului Samuel Paty, consider util să propun reflecţiile care urmează.
E adevărat că asasinarea lui Samuel Paty, profesor de istorie la Conflans-Saint-Honorine, ne întristează profund prin violenţa, injustiţia şi barbaria sa. Nu ne-am fi putut imagina că ura poate să ajungă până la un asemenea nivel pe teritoriul ţării noastre. Mai ales din motive religioase. Mai e nevoie să condamnăm încă o dată aceasta faptă odioasă?
O fac, desigur cu toată puterea, referindu-mă la cuvintele Papei Francisc din enciclica sa, Fratelli tutti: "Marele Imam Ahmad Al-Tayyeb şi cu mine am declarat ferm că «religiile nu incită niciodată la război şi nu solicită sentimente de ură, ostilitate, extremism, nici nu invită la violenţă sau la vărsare de sânge. Aceste nenorociri sunt rod al devierii de la învăţăturile religioase, al folosirii politice a religiilor, precum şi al interpretării grupurilor oamenilor de religie care au abuzat - în unele faze ale istoriei - de influenţa sentimentului religios asupra inimilor oamenilor [...]. De fapt, Dumnezeu, Atotputernicul, nu are nevoie să fie apărat de nimeni şi nu vrea ca numele Său să fie folosit pentru a teroriza oamenii»" (Fratelli tutti, 285)
Îndrăznesc, totuşi, să pun o întrebare: pentru a ilustra libertatea de expresie, oare trebuie să continuăm a prezenta elevilor caricaturi cu profetul Mahomed? Ni s-a repetat adesea că, în ţara noastră, libertatea de expresie include dreptul de a caricaturiza, iar blasfemia nu este un delict pentru dreptul civil. Avem, aşadar, dreptul de a caricaturiza pe oricine vrem noi şi de a aduce jigniri, prin actele noastre, unuia care este credincios, de a blasfemia, fără a fi traşi la răspundere de către legea Republicii? Dar libertatea de expresie este incompatibilă cu respectul faţă de persoane, şi, în mod special cu conştiinţa lor religioasă? Spre ce oare ar trebui să fie orientată într-o societate democratică dacă nu spre dezbatere, spre dialog, spre o înţelegere a opiniilor divergente, făcând apel la raţiune. Oare nu acesta este adevăratul spirit al Luminilor? Oare nu avem nimic mai bun de prezentat elevilor din colegiile noastre decât nişte caricaturi care dau naştere unor discuţii contradictorii, unor opinii personale subiective, dreptului de a-şi apăra propriul punct de vedere? Pentru a-i face conştienţi de facultatea lor de a gândi prin ei înşişi şi de a exprima o idee, o viziune, o gândire personală, trebuie numaidecât să-i orientăm spre caricatură, acest procedeu prin care trăsăturile umane sunt deformate, intenţiile nu sunt cele mai bune, chipul omului desfigurat şi ridiculizat?
Caricatura este o desfigurare a realităţii pentru a scoate în evidenţă un aspect pe care vrem să-l criticăm, să-l contestăm, să-l combatem. Dar este acesta un mijloc prin care vrem să educăm tinerii la dialog şi la respect? Libertatea de exprimare nu legitimează deformarea ideilor sau a imaginii (chipului) celuilalt fără nicio limită. Câtă indignare nu ar suscita dacă am caricaturiza o persoană în funcţie de culoarea pielii sau daca aceasta suferă de un handicap?
Libertatea de exprimare este un drept. Şi totuşi, această libertate nu ar trebui să ţină cont de respectul opiniilor, de convingerile profunde, de persoana interlocutorului?
Putem să batjocorim, crezând că nu greşim, ceea ce pentru el are o dimensiune sacră? Ceea ce este sacru este, la origine, ceva ce ţine de divin, de transcendent, şi care este de neatins, inviolabil în ochii noştri. Nu putem să-l manipulăm după bunul nostru plac fără a avea sentimentul că ne renegăm pe noi înşine. Şi cel care profanează acest spaţiu sacru ne atinge în ceea ce noi avem mai intim, mai secret, adică atinge fundamentele existenţei noastre personale. Noi resimţim această profanare ca pe o mare violenţă. Prin extensie, există în viaţa noastră realităţi sacre pentru care noi înşine avem un respect absolut: un membru al familiei noastre, un prieten sau, uneori, un lucru, o casă...
Este evident că noi suferim când este negată valoarea sau este pusă în discuţie de o a treia persoană. Dar caricaturizarea acestora ne-ar fi insuportabilă: cine ar putea admite ca mama sa sau unul dintre copiii săi să fie caricaturizat în public fără a fi afectat de o suferinţă extraordinar de mare?
Caricaturile profetului Mahomed rănesc sufletul a milioane de credincioşi din întreaga lume. E chiar aşa de greu de respectat ceea ce este pentru ei sacru? Desenele din revista "Charlie Hebdo" au fost o ofensă şi pentru noi, creştinii. Auzim spunându-se acum că trebuiau să continue şi să fie amplificate aceste ilustraţii batjocoritoare pentru a garanta şi a proteja dreptul de a face cunoscute ideile revistei...
O provocare care umileşte şi şochează nu poate să ducă la o coeziune şi o pace socială. Eu condamn încă o dată cu vigoare asasinatul domnului Paty şi apăr libertatea de exprimare, dar ironia care răneşte, este ea cu adevărat ceea ce favorizează întâlnirea, dialogul în adevăr de care noi avem atâta nevoie cu musulmanii care trăiesc în ţara noastră?
Cum am putea crede că ne putem opune islamismului care neagă democraţia noastră şi drepturile noastre, caricaturizând islamul şi punându-l pe profetul său într-o situaţie atât de ridicolă?
A lua în derâdere religiile nu este o "valoare a republicii", ea care, pe de altă parte, apără libertatea religioasă şi libertatea de conştiinţă. Mă întreb ce spectacol oferim noi musulmanilor din lumea întreagă dând, într-un mod atât de arogant, lecţii despre libertatea de expresie atunci când aceste desene nu sunt, de fapt, decât o insultă adusă credinţei lor şi un dispreţ faţă de convingerile lor religioase.
Eu nu cred că aceste procedee sunt demne de ţara noastră, de cultura noastră, de tradiţia noastră de respect şi civilizaţie, de umanismul pe care îl prezentăm lumii.
28 octombrie 2020
PS Nicolas Brouwet,
episcop de Tarbes et Lourdes
