La zece ani de la uciderea lui Hamel, părintele Bour: Sunt mulţi care resping violenţa

© Vatican Media

Pe 26 iulie 2016, preotul paroh din Saint-Étienne-du-Rouvray, în nordul Franţei, a fost asasinat de doi fanatici care juraseră credinţă Statului Islamic. Directorul dominican al Serviciului Naţional pentru Dialog Islamo-Creştin a declarat: "Biserica Franţei reiterează că nu poate accepta ca toţi musulmanii să fie consideraţi responsabili pentru moartea preotului şi nici pentru toate actele teroriste comise de cei care au căzut pradă unei ideologii mortale".

Numeroase omagii sunt organizate în Franţa pentru a marca a zecea aniversare a asasinării părintelui Jacques Hamel, care a avut loc în biserica sa pe 26 iulie 2016. În special, în Saint-Étienne-du-Rouvray sunt promovate iniţiative interreligioase axate pe înţelegerea reciprocă între creştini şi musulmani, expoziţii şi momente de rugăciune şi împărtăşire. Cardinalul Jean-Marc Aveline, preşedintele Conferinţei Episcopale Franceze, va prezida o Liturghie care va fi difuzată duminică la televiziunea publică. Deşi amintirea este importantă pentru generaţiile mai tinere de astăzi, trebuie să recunoaştem şi că relaţiile dintre creştini şi musulmani din Franţa au evoluat în ultimii zece ani, deşi mai este mult de parcurs, iar neîncrederea este susceptibilă de exploatare. Un interviu cu dominicanul Jean-François Bour, directorul Serviciului Naţional pentru Relaţiile cu Musulmanii.

Părinte Bour, cum a contribuit asasinarea părintelui Hamel la promovarea dialogului islamo-creştin?

Dialogul dintre creştini şi musulmani, cel puţin în Franţa, nu se poate reduce la o simplă relaţie de curtoazie, nici înainte de 2016. O relaţie fusese deja stabilită în anii '50. Biserica franceză a instituit încă din 1973 un serviciu dedicat relaţiilor cu musulmanii, pentru a permite actorilor creştini, în special catolicilor, să-şi aprofundeze cunoştinţele despre islam şi să înţeleagă mai bine complexitatea istoriei musulmane, precum şi detaliile funcţionării religiei musulmane. Dar, dacă vrem să identificăm un adevărat punct de cotitură, ar trebui să îl plasăm în jurul anului 2001. Atacul de la New York împotriva World Trade Center a generat o conştientizare destul de puternică. Din acel moment am încercat să înţelegem de ce există curente care aleg violenţa teroristă şi a început o reflecţie amplă.

Şi ce s-a schimbat, care este noua abordare de la acel punct de cotitură iniţial din 2001 şi de la atacurile din Franţa din anii 2010?

De exemplu, musulmanii au experimentat un fel de şoc electric, iar pentru mulţi, a fost o sursă de suferinţă, deoarece adesea nu primiseră, de la generaţiile care i-au precedat, o învăţătură islamică ce putea alimenta violenţa sau haosul. Şi-au dat seama brusc că există curente jihadiste şi teroriste. După asasinarea părintelui Hamel, am văzut delegaţii de nivel înalt sosind în Franţa, venind la Paris pentru a vorbi cu episcopii şi călătorind la Saint-Étienne-du-Rouvray pentru a-şi oferi condoleanţe şi a-şi exprima condamnarea atacului.

A luat acest islam, care nu s-a recunoscut în violenţă, iniţiativa dialogului într-o oarecare măsură?

Nu cred că se poate spune că a luat în mod oficial iniţiativa dialogului. Dar a înţeles nevoia de a iniţia o nouă fază în procesul deja în desfăşurare, în care creştinii, în general, au fost destul de proactivi. Secretarul general al Ligii Islamice Mondiale, purtătorul de cuvânt global al wahhab-ismului din Arabia Saudită, a venit şi el la Saint-Étienne-du-Rouvray. El a participat, alături de arhiepiscopul Lebrun de Rouen, la o priveghere în onoarea lor. Aceşti demnitari au înţeles că, în pofida faptului că sunt purtători ai unui anumit conservatorism islamic, ai unui anumit rigorism care poate încuraja o formă destul de agresivă de islam, era absolut necesar să dezvolte un mesaj diferit.

Nu există poate şi printre creştini o formă de ignorare a celorlalţi care să permită ridicarea destul de uşor de ziduri de neîncredere?

În timpul acestor tragedii, vedem la iveală persoane, uneori chiar foarte simple în rândul populaţiei, care spun că această violenţă nu îi reprezintă. Acest lucru se poate observa printre musulmani, creştini şi chiar necredincioşi. Aceşti oameni spun că nu vor această derivă. Unii dintre ei au înţeles că este necesar să se alăture asociaţiilor de dialog şi să dea semnale. Sunt foarte mişcat, de exemplu, de modul în care un musulman de origine comoriană a creat şi a donat un tablou care îl înfăţişează pe părintele Hamel predicând în biserica sa. Unii musulmani au mers la cimitirul din Saint-Étienne-du-Rouvray pentru a depune flori.

Zece ani mai târziu, pentru mulţi tineri, asasinarea părintelui Hamel poate părea un eveniment abstract şi îndepărtat. Care este importanţa păstrării memoriei sale?

Acesta este cu siguranţă aspectul cel mai complicat. În cazul părintelui Hamel, aşa cum musulmanii au înţeles bine, tragedia morţii unui om este agravată de uciderea unui bărbat în timp ce se ruga. Mulţi musulmani şi-au exprimat consternarea şi dezgustul profund faţă de această violenţă comisă în timpul rugăciunii. Mulţi tineri creştini din Franţa trăiesc astăzi un sentiment de nedumerire. Astăzi, în Franţa, atât în rândul creştinilor, cât şi al necreştinilor, există un sentiment de angoasă care s-a răspândit până la punctul de a influenţa climatul politic al ţării. Prin urmare, provocarea educaţională este foarte importantă. Mesajul de dialog, iertare şi reconciliere, lansat de Biserica din Franţa în urma asasinării părintelui Hamel, a surprins şi a liniştit foarte mult autorităţile franceze. Reflectăm asupra islamului şi a dialogului musulmano-creştin din Franţa de decenii. Nu este ceva ce datează din 2016. Iar Biserica din Franţa îşi îndeplineşte datoria amintindu-ne că nu poate accepta ca toţi musulmanii să fie consideraţi responsabili pentru moartea părintelui Hamel, nici pentru toate actele teroriste comise de oameni care au căzut pradă unei ideologii mortale.

Ce obstacole ar putea încă împiedica un dialog interreligios pe deplin paşnic la zece ani după acea tragedie?

Ceea ce frânează cu adevărat dialogul interreligios astăzi este convingerea că avem şi alte lucruri de făcut într-o epocă care ne prezintă numeroase provocări care nu mai privesc numai dialogul interreligios. Este tentant să aruncăm prosopul şi să îmbrăţişăm un fel de rezistenţă, transformând viaţa noastră creştină sau evanghelizarea într-un bastion împotriva musulmanilor. Auzim astfel de discuţii. Din fericire, nu toată lumea o face. Cred că trebuie să depăşim acest lucru. I-aş încuraja cu adevărat pe toţi să-şi suflece mânecile astăzi şi să creadă că putem dialoga şi ne putem înţelege reciproc. În opinia mea, trebuie să depunem din nou efort în maşinărie, să depunem puţină dedicare.

Jean-Charles Putzolu

(După Vatican News, 24 iulie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu