Pacta sunt servanda. Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, a început cu cel mai vechi principiu al dreptului internațional pentru a explica de ce lumea a încetat să mai aibă încredere în ea însăși. Sâmbătă, 26 septembrie 2026, de la podiumul dezbaterii generale a celei de-a 81-a Adunări Generale a Națiunilor Unite, dedicată temei „Restaurarea încrederii, gestionarea transformării”, cardinalul a identificat „disprețul” față de această regulă ca fiind rădăcina „unui sistem de amenințări reciproce fondat pe iluzia că forța dă naștere la putere”. Busola este Magnifica humanitas, prima enciclică a lui Leon al XIV-lea, pe care a invocat-o la fiecare moment al discursului său în timp ce papa se află într-o călătorie apostolică în Franța.
De la putere la negociere
Pace, dreptate și adevăr: acestea sunt cele trei cuvinte care, potrivit lui Leon al XIV-lea, trebuie să ghideze diplomația. Parolin le-a încadrat în propunerea centrală a enciclicei, trecerea de la „cultura puterii” la „cultura negocierii”, în care dialogul și diplomația devin modalitatea standard de rezolvare a conflictelor, chiar și cu cele considerate cele mai incomode. Diagnosticul este cel din discursul său adresat Corpului Diplomatic din 9 ianuarie: „O diplomație care promovează dialogul și caută consensul între toți este înlocuită de o diplomație a forței”. Și din nou: „Războiul este din nou la modă, iar fervoarea pentru război se răspândește”. De aici și dezarmarea, un „vehicul necesar”: dreptul la apărare nu trebuie să degenereze „într-o cursă masivă a înarmărilor”, iar securitatea bazată pe descurajare „nu este nici inevitabilă, nici exhaustivă”. Aceeași tensiune marcase deschiderea reuniunii, când António Guterres, în ultima sa dezbatere generală în calitate de secretar general, a avertizat că puterea trebuie să fie guvernată de lege. Ieri, la sediul UNESCO din Paris, papa a descris acest climat: „Dialogul este văzut ca o frână în calea acțiunii, mai degrabă decât ca o resursă pentru pace”.
Armele autonome, limita umană
În ceea ce privește inteligența artificială, unde provocarea antropologică devine „mai acută”, controlul instrumentelor „nu trebuie să rămână în mâinile câtorva”. Pentru armele autonome letale, Parolin a reiterat criteriile enciclicei ad litteram. „Atunci când decizia de a ataca este automatizată sau ascunsă, riscul de neglijare a responsabilității crește”, așadar „lanțul responsabilității trebuie să rămână identificabil și verificabil”. În război, „deciziile ireversibile nu pot avea drept criterii supreme viteza și eficiența”. Punctul cheie: „Alegerea de a utiliza forța letală nu poate fi delegată unor procese opace sau automatizate, ci trebuie să rămână sub control uman eficient, conștient și responsabil”, într-un cadru internațional comun care limitează cursa înarmărilor tehnologice. O etică generică nu este suficientă: IA trebuie eliberată „de logica dominației, excluderii și morții”. Contrapunctul a fost auzit marți, 22 septembrie, de pe același pupitru: „Statele Unite resping total orice încercare de a construi o schemă globalistă pentru a controla inteligența artificială”, a declarat președintele Donald Trump. Între timp, la Geneva, după doisprezece ani de discuții, un proiect de text privind armele autonome este pe masă.
O hartă a crizelor deschise
Apoi crizele, una câte una. „Trecerea timpului nu face un război mai puțin intolerabil”, a subliniat Parolin referitor la Ucraina, după mai bine de patru ani de conflict. În Golf, unde negocierile dintre Washington și Teheran rămân legate de medierea din partea Qatarului, Pakistanului și Egiptului, Sfântul Scaun „nu poate rămâne tăcut” cu privire la impactul asupra civililor împinși „spre foamete și strămutare forțată” și solicită părților să aibă „curajul” de a se angaja în dialog. Acordul-cadru trilateral dintre Statele Unite, Israel și Liban a fost binevenit, dar cu „îngrijorări serioase” cu privire la implementarea sa și un apel la sprijinirea creștinilor din Levant, „o forță activă pentru pace”. Pentru Gaza și Cisiordania, soluția cu două state rămâne opțiunea. Lista merge de la rohingya la Sudan, de la Republica Democrată Congo la Sahel, până la Venezuela, Haiti și Nicaragua, cu o denunțare a persecuției creștinilor: „Tăcerea în fața unei astfel de suferințe ar fi o trădare”. În fundal se află reforma ONU80, care pentru Sfântul Scaun nu poate fi redusă la „ajustări tehnice”. „Transformarea cu care se confruntă lumea nu va aștepta activitatea sau inactivitatea Națiunilor Unite”, a concluzionat secretarul de stat: „Este imperativ să dezarmăm nu doar armele, ci și logica dominației”.
Riccardo Benotti
(După Agenția SIR, 26 septembrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
