Intervenția cardinalului secretar de stat Pietro Parolin la New York la a 81-a Sesiune a Adunării Generale a ONU
Reconstruirea încrederii, gestionarea transformării: o Organizație a Națiunilor Unite în slujba tuturor
Mai jos este traducerea discursului cardinalului secretar de stat Pietro Parolin, rostit sâmbătă, 26 septembrie 2026, la Dezbaterea Generală a Săptămânii la Nivel Înalt la deschiderea celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite, care se desfășoară în prezent la New York.
Domnule președinte,
Sunt onorat să vă transmit dumneavoastră și distinșilor reprezentanți ai națiunilor adunate aici salutările cordiale ale Sanctității sale Papa Leon al XIV-lea, oferind totodată felicitările mele Excelenței Voastre pentru alegerea dumneavoastră ca președinte al acestei stimate Adunări.
Într-o lume caracterizată de schimbări tehnologice rapide, amenințări la adresa mediului, conflicte reaprinse și fracturi tot mai adânci în ordinea internațională, tema acestui an, „Restaurarea încrederii, gestionarea transformării: O Organizație a Națiunilor Unite în slujba tuturor”, nu este doar o aspirație, ci un imperativ moral și politic urgent.
Fiecare instituție internațională, dincolo de cadrul său juridic, necesită încredere reciprocă între membrii săi pentru a fi eficientă. Mai mult, încrederea este un proces continuu. Este hrănită prin respect reciproc și dialog și necesită o angajare constantă față de valorile demnității umane și justiției pe care se bazează instituțiile multilaterale. Din păcate, relațiile internaționale de astăzi sunt caracterizate de o lipsă tot mai mare de încredere între actori, în principal din cauza nerespectării principiului pacta sunt servanda. Acest lucru duce adesea la izolare și atitudini defensive, care pot erupe în tensiuni suplimentare. De asemenea, creează un cerc vicios care reduce semnificativ oportunitățile de construire a unor relații solide și alimentează un sistem de amenințări reciproce bazat pe iluzia că forța dă naștere puterii.
În acest sens, statele ar trebui să depășească interesele naționale și economice și să se angajeze în dialog și luarea deciziilor în comun care să prioritizeze promovarea binelui comun, centrat pe demnitatea dată de Dumnezeu, inerentă fiecărei persoane umane.
Papa Leon al XIV-lea identifică trei cuvinte fundamentale care trebuie să ghideze diplomația: pacea, dreptatea și adevărul. Subliniind interconectarea lor, el avertizează împotriva unei reveniri la o diplomație a forței și reafirmă rolul indispensabil al instituțiilor multilaterale[1]. Într-adevăr, în prima sa scrisoare enciclică Magnifica humanitas, papa a subliniat că „este urgent să se treacă de la «cultura puterii» la o autentică «cultură a negocierii», în care dialogul și relațiile diplomatice să devină modalitatea normală de rezolvare a conflictelor. [...] În relațiile internaționale, dialogul este instrumentul de neînlocuit al diplomației pentru prevenirea conflictelor și repararea legăturilor de încredere. Împotriva comunicărilor impulsive, a retoricii agresive și a logicii puterii care caracterizează vremurile noastre, «vocația diplomației este de a încuraja dialogul cu toți, inclusiv cu interlocutorii considerați mai incomozi» sau care nu s-ar considera legitimați să negocieze, folosind la maximum umilința și răbdarea pentru a repara cele mai fragile semne de bunăvoință ale părților aflate în conflict, astfel încât să se inițieze o pacificare”[2].
Domnule președinte,
Într-o epocă ce riscă să reducă pe fiecare la un consumator, o dată sau un instrument, Papa Leon al XIV-lea reafirmă că persoana umană rămâne măsura oricărui progres. Centrală pentru această credință este recunoașterea demnității inviolabile, dăruite de Dumnezeu, fiecărei persoane umane. Această demnitate nu este conferită de stat, de productivitatea economică sau de priceperea tehnologică; este intrinsecă, înrădăcinată în faptul că fiecare persoană este dorită și iubită de Dumnezeu. De aici provine sacralitatea vieții, de la concepere până la moartea naturală, precum și imperativul de a ocroti persoana umană, pe care fiecare societate care aspiră să fie considerată civilizată are datoria să o protejeze.
Demnitatea muncii este strâns legată de aceasta. Munca, de fapt, nu este numai un mijloc de producție, ci o participare de neînlocuit la opera creatoare a lui Dumnezeu și o cale către împlinirea personală și solidaritatea socială. Condițiile de muncă nedemne, nesiguranța locului de muncă, exploatarea lucrătorilor și excluderea celor aflați în nevoie distrug speranța, fragmentează societățile și alimentează conflictele. Din această perspectivă, justiția economică devine o condiție prealabilă indispensabilă pentru pace.
Nicăieri această provocare antropologică nu este mai acută decât în cea a inteligenței artificiale. Papa Leon al XIV-lea a abordat această nouă provocare tehnologică în prima sa scrisoare enciclică, pe care nu a respins-o, dar pentru care a cerut îndrumare etică. Controlul acestor instrumente puternice nu trebuie să rămână în mâinile câtorva aleși; ele trebuie să fie în slujba umanității, nu invers. În special, dezvoltarea sistemelor de arme autonome letale (LAWS) ridică profunde întrebări morale. În acest domeniu dificil, Papa Leon al XIV-lea oferă criterii clare pentru discernământ: „Primul dintre aceste criterii privește responsabilitatea personală. Atunci când decizia de a ataca este automatizată sau ascunsă, riscul de neglijare a responsabilității crește. Din acest motiv, lanțul responsabilității trebuie să rămână identificabil și verificabil: cei care proiectează, cei care antrenează, cei care autorizează și cei care angajează trebuie să poată fi responsabili de alegerile lor. Al doilea criteriu privește timpul necesar judecății morale. IA tinde să comprime timpii de luare a deciziilor, dar, în război, deciziile ireversibile nu pot avea drept criterii supreme viteza și eficiența. Al treilea criteriu este distincția și protecția civililor. Orice tehnologie care facilitează lovirea fără a vedea fața celuilalt coboară pragul moral al conflictului. Selectarea țintelor și utilizarea forței nu pot confunda combatanții și necombatanții, nici ignora impactul asupra populațiilor lipsite de apărare. Din aceste criterii, decurg câteva cerințe esențiale. În primul rând, pentru fiecare sistem utilizat în război, trasabilitatea și posibilitatea de a reconstrui deciziile trebuie garantate, astfel încât responsabilitatea și orice vină să nu se dizolve «în mașină». În al doilea rând, alegerea de a utiliza forța letală nu poate fi delegată unor persoane opace sau procese automatizate, ci trebuie să rămână sub un control uman eficient, conștient și responsabil. În cele din urmă, este necesar să se stabilească reguli comune, inclusiv la nivel internațional, care să limiteze cursa înarmărilor tehnologice și să asigure o protecție deosebită pentru civili și infrastructura esențială pentru supraviețuirea lor”[3].
Ori de câte ori intră în joc inteligența artificială, nu este suficient, așadar, să invocăm un tip generic de etică, ci este esențial să o eliberăm de logica dominației, a excluderii și a morții. Tehnologia trebuie să respecte „primatul persoanei, astfel încât inteligența umană, cu conștiința și libertatea sa, să ghideze întotdeauna inovațiile tehnice și să stabilească în mod responsabil utilizarea și limitele acestora”[4]. IA poate ajuta la restabilirea încrederii dacă nu i se dă puterea de a provoca daune, dar dacă sunt garantate fiabilitatea, siguranța și supravegherea sa umană. Într-adevăr, progresul tehnologic, însoțit de o creștere a vulnerabilităților, este destinat să crească și neîncrederea și să conducă la un nivel inacceptabil de risc.
În contextul reflecției propuse de Magnifica humanitas, Sfântul Scaun privește cu o preocupare deosebită fenomenul dependențelor, care, în diferitele lor forme, pot submina libertatea persoanei și pot favoriza dinamici care exploatează vulnerabilitatea[5]. După cum observă Papa Leon al XIV-lea, „atunci când modelele de afaceri prosperă pe baza slăbiciunii umane, persoana este tratată ca un mijloc și nu ca un scop”[6].
Această preocupare este deosebit de acută în ceea ce privește drogurile și alte forme de dependență, care reprezintă o provocare serioasă la adresa demnității persoanei umane, a tinerilor, a familiilor și a structurii sociale în ansamblu[7]. Prin urmare, Sfântul Scaun consideră important să se promoveze „înțelegerea integrală”[8], bazată pe prevenție la nivel comunitar, pe asistență științifică, pe justiție cu față umană și orientată spre asistență, prezență și reconstrucție a structurii comunitare, precum și spre recuperarea și reintegrarea persoanelor implicate[9]. În același timp, este necesar să se abordeze în mod decisiv rețelele și interesele criminale care alimentează acest fenomen[10].
În acest sens, cooperarea internațională poate ajuta la reconstruirea încrederii prin stabilirea unor norme și politici comune și, mai ales, prin furnizarea de răspunsuri concrete pentru a-i sprijini pe cei mai defavorizați membri ai societății. Este necesar să se „multiplice locurile de vindecare, de întâlnire și de educație”[11] pentru ca nicio persoană să nu poată fi considerată vreodată pierdută.
Domnule președinte,
De câțiva ani, lumea este cufundată într-o spirală a violenței care s-a extins și s-a intensificat progresiv, deschizând continuu noi teatre de război. Sfântul Scaun subliniază cu tărie nevoia urgentă a unei încetări imediate și complete a ostilităților ca o condiție prealabilă indispensabilă pentru orice angajament serios de reconstrucție și de modelare a viitorului.
În același timp, este necesar să se considere, așa cum subliniază Papa Leon al XIV-lea, că pacea nu este un cuvânt „negativ”, adică simpla absență a războiului. El observă că prea adesea pacea este considerată un armistițiu temporar între un conflict și altul, în timp ce trăim într-o constantă „stare de conflict” la fiecare nivel al relațiilor umane. Pacea este în primul rând un dar – darul lui Cristos Înviat – însă este un dar activ și exigent. Se construiește în inima fiecărei persoane și este parte integrantă a memoriei colective a fiecărei comunități, precum și a patrimoniului omenirii. Ea necesită adevăr și dreptate, respingând mândria și răzbunarea și alegând cuvinte și acțiuni care să calmeze mai degrabă decât să rănească[12].
Mai mult, așa cum a afirmat Papa Paul al VI-lea, „O pace care nu rezultă din adevărata închinare la om nu este în sine pace adevărată. Și cum numim acest simț sincer al omului? Îl numim Dreptate”[13]. Pacea este rodul dreptății. Ea necesită construirea răbdătoare a unor relații juste în cadrul și între națiuni. Ea cere decizii care să vizeze abordarea cauzelor profunde ale conflictului: inegalitatea, excluziunea, negarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și eșecul de a-l recunoaște pe celălalt ca frate sau soră, mai degrabă decât ca rival.
În efortul de a restabili încrederea și pacea, dezarmarea nu este, prin urmare, un ideal opțional, ci un instrument necesar. Nicio pace reală nu este posibilă fără o hotărâre comună autentică de dezarmare; dreptul legitim al fiecărui popor de a-și asigura propria apărare nu trebuie să degenereze într-o cursă masivă a înarmărilor[14]. Concepția predominantă a securității, bazată în primul rând pe descurajare și dominație militară, nu este nici inevitabilă, nici exhaustivă. O altă abordare a securității este posibilă: una care ia în considerare impactul politicilor asupra vieții și demnității umane și care se bazează pe cooperarea multilaterală și responsabilitatea față de binele comun și generațiile viitoare. Această abordare oferă o bază mult mai credibilă pentru stabilitatea internațională pe termen lung decât una bazată pe amenințarea perpetuă a anihilării.
De asemenea, aceasta impune protejarea civililor în conflictele armate și acordarea de asistență umanitară. Dreptul internațional umanitar nu este un instrument flexibil sau opțional subordonat convenienței militare; este un angajament obligatoriu pentru state. Papa Leon al XIV-lea a afirmat clar că nu este posibil să „ignorăm faptul că distrugerea spitalelor, a infrastructurii energetice, a locuințelor și a locurilor esențiale vieții de zi cu zi constituie o încălcare gravă a dreptului internațional umanitar. Sfântul Scaun își reiterează ferm condamnarea oricărei forme de implicare a civililor în operațiuni militare”[15].
Domnule președinte,
Demnitatea persoanei își găsește expresie concretă în drepturile și libertățile fundamentale ale omului, care „sunt inviolabile, întrucât sunt inerente persoanei umane și demnității sale. Prin urmare, sunt universale și inalienabile. Tocmai pentru că sunt fondate pe demnitatea comună a fiecărui bărbat și a fiecărei femei”[16]. Aceste drepturi sunt universale, interdependente și înrădăcinate în legea naturală; nu sunt o concesie din partea vreunui guvern. Trebuie acordată o atenție deosebită categoriilor de persoane cele mai expuse riscului: copiii nenăscuți, vârstnicii, persoanele cu dizabilități, bolnavii, refugiații și migranții, șomerii, marginalizații, persoanele singure și cele care trăiesc în condiții de sărăcie extremă, violență sau conflict.
Printre aceste drepturi fundamentale, libertatea religioasă ocupă un loc privilegiat. Nu este o libertate secundară, ci o dimensiune esențială a persoanei umane. După cum a afirmat Papa Benedict al XVI-lea, libertatea religioasă „este în realitate primul dintre drepturi, deoarece, din punct de vedere istoric, a fost afirmată prima și, pe de altă parte, are ca obiect dimensiunea constitutivă a omului, adică relația sa cu Creatorul”[17]. Fără posibilitatea de a căuta și de a adera la adevărul despre Dumnezeu conform dictatelor conștiinței, celelalte libertăți rămân incomplete. Respectul deplin pentru libertatea religioasă este indispensabil pentru purificarea inimii necesară unei coexistențe pașnice[18].
Din păcate, în multe părți ale lumii, creștinii continuă să sufere discriminare, violență și persecuție pur și simplu din cauza credinței lor. Bisericile sunt atacate, comunitățile sunt strămutate, iar oamenii sunt uciși sau închiși. Condamnând toate formele de discriminare religioasă, Sfântul Scaun își ridică vocea în apărarea acestor frați și surori, nu într-un spirit de exclusivitate, ci pentru că apărarea libertății oricărei comunități întărește libertatea tuturor. Tăcerea în fața unei astfel de suferințe ar fi o trădare a misiunii Bisericii și a drepturilor universale ale omului pe care comunitatea internațională se angajează să le apere.
În plus, demnitatea nu depinde de locația geografică sau de statutul socioeconomic. Cei care se mută sau sunt forțați să facă acest lucru își păstrează întotdeauna demnitatea. Este esențial să se continue abordarea cauzelor profunde ale fenomenului, astfel încât migrația să redevină o alegere și nu o necesitate impusă de circumstanțe. Este important să nu se ignore situația dificilă a celor care caută refugiu, a celor forțați să-și abandoneze patria și a celor care întreprind călătorii periculoase.
Domnule președinte,
Trecerea timpului nu face un război mai puțin intolerabil; dimpotrivă, agravează responsabilitatea celor care îl pot pune capăt sau pot contribui la sfârșitul său. După mai bine de patru ani de război în Ucraina, numărul morților continuă să crească. Confruntat cu această tragedie, Sfântul Scaun, îndemnând la respectarea strictă a dreptului internațional umanitar, subliniază nevoia urgentă de a pune capăt ostilităților și de a deschide calea pentru diplomație. Pacea nu poate fi amânată; armele trebuie reduse la tăcere, iar bombardamentele trebuie să înceteze. Sfântul Scaun încurajează orice inițiativă care vizează obținerea unui armistițiu imediat, complet și eficient.
Sfântul Scaun își reiterează apelul pentru încetarea violenței continue împotriva populației civile palestiniene din Cisiordania, în special a escaladării ostilităților, a demolărilor de locuințe și a restricțiilor privind libertatea de mișcare, care provoacă strămutarea comunităților palestiniene.
În ceea ce privește situația din Gaza, Sfântul Scaun rămâne îngrijorat de grava criză umanitară, distrugerile pe scară largă, strămutarea în masă și persistența penuriilor grave. În acest sens, Sfântul Scaun îndeamnă comunitatea internațională să acționeze pentru promovarea soluției cu două state, pentru a realiza o pace justă și durabilă.
Sfântul Scaun salută semnarea Acordului Cadru Trilateral dintre Statele Unite, Israel și Liban, care vizează stabilizarea frontierelor de sud ale Republicii Liban și realizarea unei păci juste și durabile. Acest acord în sine reprezintă o evoluție semnificativă. Cu toate acestea, Sfântul Scaun își exprimă îngrijorarea serioasă cu privire la dificultățile întâmpinate în implementarea sa și îndeamnă părțile implicate să respecte și să pună în aplicare pe deplin termenii acordului prin acțiuni concrete. Respectarea suveranității și a frontierelor constituie fundamentul esențial pentru implementarea planului de pace.
În plus, prezența creștinilor în Liban și în Orientul Mijlociu nu trebuie numai păstrată ca o continuare legitimă a unei prezențe istorice, ci trebuie și încurajată de comunitatea internațională, deoarece creștinii aspiră să fie o forță activă pentru pace, spiritualitate și cultură în mozaicul popoarelor care alcătuiesc Levantul, de unde a luat naștere credința creștină.
Sfântul Scaun urmărește cu profundă îngrijorare situația din regiunea Golfului, unde conflictul s-a extins progresiv, iar violența nu dă semne de diminuare. În special, Sfântul Scaun nu poate rămâne tăcut în fața impactului dramatic pe care acest conflict îl are asupra populațiilor civile vulnerabile, care se confruntă cu foametea și strămutarea forțată și trăiesc în condiții greu de susținut. Acest conflict a afectat, de asemenea, infrastructura vitală, rutele de transport maritim și resursele energetice de importanță strategică pentru întreaga economie globală, afectând mijloacele de trai ale oamenilor din întreaga lume. Sfântul Scaun își reiterează apelul puternic către părțile implicate de a găsi curajul de a se angaja în dialog. Numai o angajare reînnoită față de negocieri, susținută de comunitatea internațională, poate restabili perspectiva unei păci stabile și a unei dezvoltări comune în regiunea Golfului.
Comunitatea internațională nu trebuie să uite situația tragică a sutelor de mii de rohingya care, timp de peste nouă ani, nu numai că au suferit tragedia apatridiei, dar au fost și forțați să trăiască în condiții inumane și letale. Acești oameni sunt privați de drepturile lor intrinseci, încălcându-le în mod evident demnitatea umană. Suferința lor trebuie să înceteze! Trebuie create în patria lor condiții care să permită o întoarcere sigură, legală, voluntară și neîngrădită.
Sfântul Scaun își reînnoiește apelul sincer pentru încetarea imediată a conflictului din Sudan, un teritoriu care a fost devastat prea mult timp de violență fără discriminare care îi afectează pe cei mai vulnerabili, în special pe copii și femei. Confruntându-se cu o catastrofă umanitară fără precedent, toate părțile sunt îndemnate să se angajeze imediat într-un dialog sincer și constructiv, cu sprijinul comunității internaționale, pentru a facilita asistența acordată populației și a asigura stabilitatea și pacea.
Sfântul Scaun face apel la toate figurile proeminente din scena politică a Sudanului de Sud să pună bunăstarea națiunii mai presus de orice interes partizan. Fiecare, conform responsabilităților sale, este chemat să promoveze acțiuni și cuvinte care contribuie la reconciliere, pace și armonie între toți sud-sudanezii.
Sfântul Scaun urmărește cu profundă îngrijorare criza umanitară care afectează în prezent unele zone din Somalia, unde violența și fenomenele meteorologice extreme agravează condițiile de viață deja precare ale populației. Sfântul Scaun îndeamnă comunitatea internațională să se angajeze cu generozitate pentru a satisface nevoile imediate ale celor mai expuși riscului, în special femeilor și copiilor.
Situația din Republica Democrată Congo este o sursă de îngrijorare pentru Sfântul Scaun, în special criza de lungă durată din partea estică a țării și epidemia de Ebola. Sfântul Scaun, exprimându-și sprijinul deplin pentru procesele de pace din țară, încurajează dialogul național și solicită protejarea urgentă a lucrătorilor din domeniul sănătății și al asistenței umanitare, accesul neîngrădit la ajutor și consolidarea cooperării regionale pentru a aborda aceste provocări într-un mod integrat. O importanță deosebită trebuie acordată reconcilierii intercomunitare, ca o condiție indispensabilă pentru o pace cu adevărat durabilă. În plus, Sfântul Scaun este preocupat de atacurile teroriste, în special în regiunile Kivu de Nord și Ituri, care vizează în mod repetat civili, inclusiv comunități creștine, ducând la ucideri, răpiri și distrugerea satelor și a clădirilor bisericești.
Sfântul Scaun observă cu îngrijorare avansul grupărilor jihadiste din Sahel către țările de coastă din Golful Guineei. Răspunsul nu poate fi exclusiv militar: trebuie să includă prevenirea radicalizării, dezvoltarea zonelor de frontieră, educarea tinerilor, coeziunea socială și dialogul interreligios, valorificarea pe deplin a rolului comunităților religioase în prevenirea extremismului.
Provincia Cabo Delgado din Mozambic continuă să fie destabilizată după aproape nouă ani de conflict armat. Sfântul Scaun, deși solicită încetarea conflictului, rămâne îngrijorat de episoadele sporadice de violență care împiedică persoanele strămutate în interiorul țării să se întoarcă în locurile lor de origine și le obligă să continue să trăiască în condiții de suferință și insecuritate alimentară, fără nicio perspectivă pentru un viitor mai bun.
În Venezuela, Sfântul Scaun încurajează toate eforturile pentru restabilirea deplină a ordinii democratice prin mijloace pașnice și incluzive, care respectă suveranitatea națională, precum și inițierea unui proces de reconciliere națională bazat pe dialog, pe urmărirea binelui comun și pe respectarea deplină a drepturilor omului și a libertăților civile.
În acest context, situația uneori dificilă a deținuților din Venezuela, precum și suferința îndurată de familiile lor, continuă să fie un motiv de îngrijorare umanitară și nu ar trebui trecute cu vederea. Același lucru este valabil și pentru nevoia urgentă de redresare rapidă a economiei naționale, în beneficiul întregii populații, a cărei majoritate continuă să trăiască în condiții extrem de dificile.
Sfântul Scaun continuă să monitorizeze îndeaproape situația din Haiti; țara trece în prezent printr-o perioadă de gravă instabilitate politică, instituțională și socială, precum și printr-o dramatică urgență umanitară. Sfântul Scaun încurajează toți haitienii să acorde prioritate dialogului și urmăririi binelui comun și își reînnoiește apelul către comunitatea internațională de a însoți țara cu determinare și generozitate în călătoria sa anevoioasă către pace, democrație și o încredere reînnoită în viitorul său.
Sfântul Scaun urmărește îndeaproape situația dintre Cuba și Statele Unite și îndeamnă toți liderii să promoveze un dialog sincer și eficient pentru a evita orice acțiune care ar putea agrava suferința iubitului popor cubanez.
Sfântul Scaun urmărește situația din Nicaragua cu o îngrijorare deosebită și reiterează apelul său constant de a se angaja într-un dialog respectuos și constructiv cu autoritățile țării, pentru binele poporului și al Bisericii din Nicaragua.
Sfântul Scaun încurajează Azerbaidjanul și Armenia să consolideze procesul care vizează realizarea unei păci stabile și durabile în Caucazul de Sud.
Domnule președinte,
Să revenim, așadar, la tema acestui an. Multilateralismul este în criză. Papa Francisc a scris că „nu este util să confundăm multilateralismul cu o autoritate globală concentrată într-o singură persoană sau într-o elită cu putere excesivă: «Când vorbim despre posibilitatea unei forme de autoritate globală reglementată de lege, nu trebuie neapărat să ne gândim la autoritatea personală». Vorbim mai presus de toate despre «organizații globale mai eficiente, înzestrate cu autoritatea de a asigura binele comun global, eradicarea foametei și a sărăciei și apărarea sigură a drepturilor fundamentale ale omului»”[19].
După cum a observat Papa Leon al XIV-lea în discursul său adresat Corpului Diplomatic din 9 ianuarie 2026: „O diplomație care promovează dialogul și caută consensul între toți este înlocuită de o diplomație a forței, a indivizilor sau a grupurilor aliate. Războiul este din nou la modă și se răspândește o fervoare pentru război. Principiul, stabilit după Al Doilea Război Mondial, care interzicea țărilor să folosească forța pentru a încălca granițele altora, a fost încălcat”[20]. Pacea nu mai este căutată ca un dar și un bun dezirabil în sine, ci ca o realitate impusă prin forță. Aceasta amenință grav statul de drept, care este fundamentul oricărei coexistențe civile pașnice.
Totuși, criza multilateralismului nu îi diminuează importanța. Ca în orice criză, este în cele din urmă o chestiune de voință: voința de a apăra justiția în loc să se recurgă la violență; voința de a susține statul de drept în loc să se supună dominației; voința de a alege pacea în locul distrugerii. Națiunile Unite au izvorât din cenușa unei catastrofe globale tocmai cu această hotărâre de a preveni viitoare catastrofe, de a proteja pacea, de a apăra drepturile fundamentale ale omului și de a promova dezvoltarea durabilă. Optzeci de ani mai târziu, organizația trebuie să se adapteze realităților contemporane, rămânând în același timp fidelă scopurilor sale fondatoare. Trebuie să devină mai concentrată, mai eficientă și mai orientată spre unitatea familiei umane, în loc să permită predominarea diviziunilor ideologice[21].
Sfântul Scaun recunoaște provocările actuale cu care se confruntă Națiunile Unite. Inițiativa UN80, care intră acum în faza de implementare, este un semnal important al disponibilității organizației de a se autocritica și de a întreprinde schimbările necesare pentru a-și îndeplini scopurile mai eficient. Sfântul Scaun salută acest efort și îndeamnă statele membre să joace un rol activ și constructiv în a se asigura că reforma este ghidată de un simț reînnoit al responsabilității față de binele comun și demnitatea fiecărei ființe umane. „Sfântul Scaun susține și însoțește acest angajament, recunoscând în același timp că slăbiciunea actuală a ONU și a sistemului politic internațional dezvăluie necesitatea unor reforme profunde: nu este vorba doar de ajustări tehnice, deoarece criza convingerilor și valorilor afectează și fundamentele etice ale națiunilor și face mai dificilă orientarea multilateralismului către adevăratul bine comun”[22].
Multilateralismul autentic necesită un acord asupra sensului cuvintelor. Atunci când limbajul este golit de sens sau distorsionat în mod deliberat, dialogul devine imposibil. Necesită o angajare comună față de dreptul internațional, inclusiv dreptul umanitar. Necesită umilința de a recunoaște că nicio națiune, oricât de puternică, nu poate aborda singură provocările insecurității alimentare, migrației, schimbărilor tehnologice, degradării climatice și a mediului sau amenințării armelor nucleare sau autonome. Mai presus de toate, necesită restabilirea încrederii: încrederea că acordurile vor fi respectate, că cei mai slabi nu vor fi abandonați și că binele comun va avea prioritate față de urmărirea câștigurilor unilaterale.
Sfântul Scaun continuă să se dedice cu sârguință acestei munci răbdătoare și adesea discrete de construire a punților de legătură. O face pentru că familia umană este una, fiecare persoană posedă o demnitate inviolabilă acordată de Dumnezeu, iar pacea este posibilă atunci când adevărul și dreptatea sunt recunoscute la locul lor cuvenit.
Domnule președinte,
Transformarea cu care se confruntă lumea – tehnologică, geopolitică, socială – nu va aștepta acțiunea sau inacțiunea Națiunilor Unite. Fie că este vorba de o transformare care înalță persoana umană sau o diminuează, va depinde de alegerile făcute împreună în aceste săli. Este imperativ să dezarmăm nu numai armele, ci și logica dominației; să-i protejăm pe cei mai nevoiași; să spunem adevărul cu caritate; și să reconstruim, prin dialog și solidaritate, o ordine multilaterală care să servească cu adevărat tuturor.
Fie ca toată comunitatea internațională, ca familie de națiuni, să aibă curajul de a restabili încrederea, înțelepciunea de a gestiona transformarea în mod echitabil și perseverența de a construi pacea. În acest sens, Sfântul Scaun îndeamnă insistent toate părțile să se angajeze în negocieri sincere pentru a pune capăt tuturor războaielor și conflictelor. Războiul aduce numai moarte și distrugere, în timp ce pacea aduce dezvoltare și prosperitate. Sfântul Scaun va continua să își joace rolul în construirea unui viitor mai bun pentru toți.
Mulțumesc.
(După L’Osservatore Romano, 28 septembrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
[1] Cf. Papa Leon al XIV-lea, Discurs adresat membrilor Corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, 16 mai 2025.
[2] Papa Leon al XIV-lea, Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas, 221, 224.
[3] Papa Leon al XIV-lea, Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas, 199-200.
[4] Ibid., 97.
[5] Cf. Ibid., 170.
[6] Ibid.
[7] Cf. Papa Leon al XIV-lea, Discurs adresat participanților la întâlnirea promovată de Comisia Pontificală pentru America Latină despre situațiile de dependenți în America Latină, 27 august 2026.
[8] Ibid.
[9] Cf. Ibid.
[10] Cf. Papa Leon al XIV-lea, Discurs cu ocazia Zilei internaționale împotriva drogurilor, 26 iunie 2025.
[11] Ibid.
[12] Cf. Papa Leon al XIV-lea, Discurs adresat membrilor Corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, 16 mai 2025.
[13] Papa Paul al VI-lea, Mesaj pentru celebrarea celei de-a V-a Zi Mondiale a Păcii, 1 ianuarie 1972.
[14] Cf. Papa Leon al XIV-lea, Discurs adresat membrilor Corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, 16 mai 2025.
[15] Papa Leon al XIV-lea, Discurs adresat membrilor Corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, 9 ianuarie 2026.
[16] Papa Leon al XIV-lea, Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas, 55.
[17] Papa Benedict al XVI-lea, Discurs adresat membrilor Corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, 10 ianuarie 2011.
[18] Cf. Papa Leon al XIV-lea, Discurs adresat membrilor Corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, 16 mai 2025.
[19] Papa Francisc, Exortaţia apostolica Laudate Deum, 35.
[20] Papa Leon al XIV-lea, Discurs adresat membrilor Corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, 9 ianuarie 2026.
[21] Cf. Ibid.
[22] Papa Leon al XIV-lea, Scrisoarea enciclică Magnifica humanitas, 226.
