Domnule director general,
Doamnă preşedinte,
Stimaţi participanţi,
Aş vrea să exprim felicitările mele Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii pentru cei 70 de ani de slujire a migranţilor. Acest eveniment important în istoria organizaţiei, în pofida multiplelor provocări puse de pandemia de Covid-19, oferă ocazia de a reînnoi viziunea şi angajarea noastră printr-un răspuns mai demn la fenomenul migrator.
În urmă cu zece ani, la a 100-a sesiune a acestui consiliu, la decizia iubitului meu predecesor, Papa Benedict al XVI-lea, Sfântul Scaun, în mod conform naturii sale, principiilor şi normelor sale specifice, a ales să devină stat membru al acestei Organizaţii. Motivaţiile de bază care au dus la această decizie continuă şi astăzi să fie foarte valabile şi urgente1.
1. A afirma dimensiunea etică a mutărilor de populaţie.
2. A oferi, prin experienţa sa şi consolidata sa reţea de asociaţii pe teren în toată lumea, colaborarea Bisericii Catolice la serviciile internaţionale dedicate persoanelor dezrădăcinate.
3. A presta o asistenţă integrală în funcţie de necesităţi, fără distincţii, bazată pe demnitatea inerentă tuturor membrilor aceleiaşi familii umane.
Dezbaterea despre migraţie nu este realmente despre migranţi. Adică, nu este vorba numai de migranţi: este vorba mai degrabă de noi toţi, de trecutul, de prezentul şi de viitorul societăţilor noastre2. Nu trebuie să ne lăsăm surprinşi de numărul migranţilor, ci să ne întâlnim cu ei ca persoane, văzând feţele lor şi ascultând istoriile lor, încercând să răspundem cât mai bine posibil la situaţiile lor personale şi familiale deosebite. Acest răspuns cere multă sensibilitate umană, dreptate şi fraternitate. Trebuie să evităm o tentaţie foarte obişnuită astăzi: aceea de a rebuta tot ceea ce este deranjant3. Tocmai această "cultură a rebutului" am denunţat-o de atâtea ori.
În cea mai mare parte a principalelor tradiţii religioase, inclusiv creştinismul, găsim învăţătura care ne îndeamnă să-i tratăm pe ceilalţi aşa cum vrem ca să ne trateze pe noi şi să-l iubim pe aproapele ca pe noi înşine. Alte învăţături religioase insistă asupra faptului că trebuie să mergem dincolo de această normă şi că nu trebuie să neglijăm ospitalitatea faţă de străin, pentru că "datorită ei unii au găzduit, fără a-şi da seama, pe îngeri" (Evr 13,2). Fără îndoială aceste valori universal recunoscute trebuie să conducă modul nostru de a trata pe migranţi în comunitatea locală şi în cadrul naţional.
Adesea auzim vorbindu-se despre ceea ce fac statele pentru a-i primi pe migranţi. Dar este la fel de important să ne întrebăm: ce beneficii aduc migranţii comunităţilor care îi primesc şi cum le îmbogăţesc? Pe de o parte, în pieţele ţărilor cu venit mediu-ridicat, mâna de lucru migrantă este foarte cerută şi bine acceptată ca mod pentru a compensa lipsa mâinii de lucru. Pe de altă parte, migranţii sunt în general refuzaţi şi supuşi la atitudini resimţite din partea multor comunităţi de primire.
Din păcate acest standard dublu derivă din prevalarea intereselor economice asupra necesităţilor şi asupra demnităţii persoanei umane. Această tendinţă a apărut deosebit de evidentă în timpul "închiderilor" lui Covid-19, când mulţi din muncitorii "esenţiali" erau migranţi, dar nu le-au fost acordat beneficiile programelor de ajutor economic pentru Covid-19 şi nici accesul la asistenţa sanitară de bază şi la vaccinuri.
Şi mai deplorabil este faptul că migranţii sunt utilizaţi tot mai mult ca monedă de schimb, ca pioni ai unei table de şah, victime ale rivalităţilor politice. Aşa cum ştim toţi, decizia de a emigra, de a abandona ţara natală sau teritoriul de origine este fără îndoială una dintre cele mai dificile ale vieţii.
Cum se pot exploata suferinţa şi disperarea pentru a înainta sau a apăra agende politicii? Cum pot să prevaleze consideraţiile politice atunci când este în joc demnitatea persoanei umane? Lipsa fundamentală a respectului uman la graniţele naţionale ne diminuează pe toţi în "umanitatea" noastră. Dincolo de aspectele politice şi juridice ale situaţiilor iregulare, nu trebuie să pierdem din vedere niciodată faţa umană a migraţiei şi faptul că, mai presus de diviziunile geografice ale graniţelor, facem parte dintr-o unică familie umană.
Doresc să profit de ocazie pentru a face patru observaţii:
1. Este nevoie urgentă de a găsi căi demne pentru a ieşi din situaţiile iregulare. Disperarea şi speranţa prevalează mereu asupra politicilor restrictive. Cu cât vor exista mai mult căi legale, cu atât va fi mai puţin probabil ca migranţii să ajungă târâţi în reţele criminale ale traficanţilor de persoane sau în exploatare şi în abuzuri în timpul contrabandei.
2. Migranţii fac vizibile legătura care uneşte toată familia umană, bogăţia culturilor şi resursa pentru schimburi în materie de dezvoltare şi reţelele comerciale constituită de comunităţile din diaspora. În acest sens, tema integrării este fundamentală; integrarea implică un proces bidirecţional, bazat pe cunoaşterea reciprocă, pe deschiderea reciprocă, pe respectarea legilor şi a culturii ţărilor de primire cu un adevărat spirit de întâlnire şi de îmbogăţire reciprocă.
3. Familia migrantă este o componentă esenţială a comunităţilor din lumea noastră globalizată, dar în prea multe ţări se neagă muncitorilor migranţi beneficiile şi stabilitatea vieţii familiale din cauza impedimentelor legale. Faţa umană care se lasă în urmă când un tată sau o mamă emigrează singur este o amintire dură a dilemei oprimante care presupune faptul de a fi constrânşi să aleagă între a emigra singuri pentru a alimenta propria familie sau a se bucura de dreptul fundamental să rămână în ţara de origine cu demnitate.
4. Comunitatea internaţională trebuie să înfrunte cu urgenţă condiţiile care dau loc migraţiei iregulare, făcând astfel din migraţie o alegere bine informată şi nu o necesitate disperată. Pentru ca majoritatea persoanelor care pot trăi demn în propria ţară de origine să nu se simtă constrânse să emigreze în mod iregular, este nevoie urgent de eforturi pentru "a crea condiţii economice şi sociale mai bune [...] aşa încât emigraţia să nu fie singura opţiune pentru cel care caută pace, dreptate, siguranţă şi respect deplin faţă de demnitatea umană"4.
În definitiv, migraţia nu este numai o istorie de migranţi, ci de inegalităţi, disperare, degradare ambientală, schimbare climatică, dar şi de vise, de curaj, de studii în străinătate, de reunificare familială, de noi oportunităţi, de siguranţă şi protecţie, şi de muncă dură dar demnă.
Încheind, realizarea unei gestionări globale adecvate a mişcărilor migratoare, o înţelegere pozitivă a lor şi o precizare eficace a dezvoltării integrale pot să pară obiective de vastă însemnătate. Însă nu trebuie să uităm niciodată că nu este vorba de statistici, ci de persoane reale a căror viaţă este în joc. Înrădăcinată în experienţa sa seculară, Biserica Catolică şi instituţiile sale vor continua misiunea lor de a primi, a proteja, a promova şi a integra persoanele care se mută.
Vă mulţumesc din inimă şi invoc peste voi toţi, peste naţiunile pe care le reprezentaţi şi peste migranţi şi familiile lor binecuvântarea Domnului.
Cu fraternitate,
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note
1 Cf. Intervenţia Sfântului Scaun la a 100-a sesiune a Consiliului Organizaţiei Mondiale pentru Migraţii, 5 decembrie 2011.
2 Cf. Mesaj pentru a 105-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, 29 septembrie 2019.
3 Cf. Discurs la Sesiunea Comună a Congresului Statelor Unite ale Americii, Washington d.c., 24 septembrie 2015.
4 Mesaj pentru a 100-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, 5 august 2014.
