Benedict al XVI-lea va consacra "Sagrada Familia" a lui Antoni Gaudí
de Renzo Allegri
În zilele de 6 şi 7 noiembrie 2010, Benedict al XVI-lea va fi în Spania pentru a doua sa călătorie apostolică în naţiunea aceea. Sunt două etape: pe 6, la Santiago de Compostela, pentru a aduce omagiu sfântului apostol Iacob, evanghelizatorul Spaniei, al cărui "an jubiliar" este în desfăşurare, şi ziua următoare, pe 7 noiembrie, va merge la Barcelona pentru a prezida ritul solemn de "dedicare" a templului "Sagrada Familia", capodopera celebră a lui Antoni Gaudí, monument simbol al Barcelonei şi al Cataloniei.
"Sagrada Familia", (al cărui nume exact este "Templu expiator al Sfintei Familii"), este una din cele mai mari capodopere arhitectonice moderne. Lucrările pentru construcţie au început în urmă cu 127 de ani, dar încă nu sunt terminate. Se prevede că se vor termina prin anul 2030. Dar chiar dacă este incompletă, această "catedrală" este deja una din minunăţiile admirate de toată lumea, declarată de UNESCO patrimoniu al umanităţii: unicul monument care atrage în fiecare an peste două milioane de turişti.
Dincolo de valoarea sa artistică, foarte mare, "Sagrada Familia" are o profundă semnificaţie religioasă. A fost concepută, ca miticele catedrale din Evul Mediu, pentru a fi mai ales un extraordinar monument dedicat credinţei, un tratat teologic, o carte din piatră care povesteşte pe Dumnezeu, creaţia, istoria omului. Autorul său, Antoni Gaudí, genial arhitect şi în acelaşi timp sfânt deosebit, a "materializat" în această operă a sa, căreia a dedicat 40 de ani din viaţa sa, concepţia teologică de biserică, adică "loc al celebrării euharistiei şi cultului". Concept care a cucerit admiraţia lui Benedict al XVI-lea, care din totdeauna îl susţine în directivele sale liturgice. De fapt, în interiorul catedralei "Sagrada Familia" nu există reprezentări, nici capele laterale, nimic care să poată distrage atenţia de la altar, de la tabernacol, de la Liturghie. Unicele trei imagini prezente sunt crucea, adică Isus om-Dumnezeu, mama sa Fecioara Maria şi sfântul Iosif, adică cele două persoane care împreună cu el formează "Sfânta Familie".
Reprezentările ilustrative, cu nenumărate imagini şi simboluri, sunt toate în exteriorul templului şi împletesc o relatare imensă a întregului mister creştin, conform ciclului anului liturgic. În afară de figuri de sfinţi, episoade biblice, scrieri religioase, Gaudí a voit să îmbogăţească fiecare detaliu cu simboluri, embleme, elemente din flora şi fauna catalană, pentru ca acest templu să fie cel mai reprezentativ posibil al poporului. El spunea: "Opera mea este una care e în mâinile lui Dumnezeu şi în voinţa poporului". Simbolismul este esenţa principală a catedralei "Sagrada Familia". O îmbracă, o bandajează, prezentându-se pretutindeni şi în toate formele sale posibile. Un simbolism puternic, "vorbitor", de tip dantesc. Cardinalul Francesco Ragonesi, care între 1913-1921 a fost Nunţiu apostolic în Spania, când a mers să viziteze şantierul de la "Sagrada Familia", a rămas foarte uimit de acest simbolism şi i-a spus lui Gaud, care-i ilustra proiectul: "Dumneavoastră sunteţi un Dante al arhitecturii".
"Antoni Gaudí s-a dedicat în întregime pe sine însuşi acestei capodopere", spune părintele Lluìs Bonet i Armengol, paroh la "Sagrada Familia". "Când a primit sarcina acestei lucrări, Gaudí era un tânăr arhitect dar deja foarte renumit. Puţin câte puţin, lucrând la acest proiect, a fost implicat până acolo încât a abandonat toate celelalte activităţi care-i dădeau celebritate şi bogăţie, pentru a se dedica total acestei opere imense cu care voia să-l celebreze pe Dumnezeu în cursul secolelor". Părintele Lluìs Bonet i Armengol este fiul unui vestit arhitect care l-a cunoscut pe Gaudí şi a lucrat cu el, şi, în afară de faptul că este paroh la "Sagrada Familia", este şi vicepostulatorul cauzei de beatificare a lui Gaudí.
"În anul 1992 - povesteşte el - un grup de catolici din Barcelona au fondat Asociaţia pentru Beatificarea lui Antoni Gaudí. A fost adunată o amplă documentaţie informativă şi la 18 aprilie 1998 cardinalul de Barcelona m-a numit vice-postulator al cauzei. Procesul diecezan s-a desfăşurat repede şi s-a încheiat la 13 mai 2003. Acum actele sunt la Roma, la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, unde procesul continuă. Faptul că papa personal a voit să vină la Barcelona pentru a celebra ritul dedicării catedralei «Sagrada Familia» ne face să sperăm că procesul de beatificare a autorului acestei capodopere să se poată încheia cât mai curând".
Biserica, atunci când va fi terminată, probabil va fi cea mai mare bazilică din lume. Actualmente, este realizată 60%. Sunt gata nava centrală, pavimentul, vitraliile, altarul major şi baldachinul. Pentru sosirea papei, circa 8000 de credincioşi vor putea intra în interiorul bazilicii pe o suprafaţă de 4500 metri pătraţi. "Sagrada Familia" are trei mari faţade, cărora Gaudí le-a dat numele de Naşterea, Pătimirea şi Gloria. Fiecare, cu trei uşi care simbolizează cele trei virtuţi teologale: credinţa, speranţa şi iubirea. Faţada Naşterii se află în faţa răsăritului de soare şi reprezintă viaţa. Este în stil gotic, cu infiltraţii moderniste, nenumărate elemente naturaliste de floră şi faună, broaşte ţestoase de uscat, melci, raţe, cocoşi şi bufniţe care fac opera densă de vitalitate. Faţada Pătimirii aminteşte de pătimirea şi moartea lui Isus şi celebrează dezolarea, durerea: se prezintă goală, cu forme simple şi ornamente schematice, care amintesc de toamnă şi de iarnă. A treia faţadă, a Gloriei, care încă nu este terminată, este orientată spre sud şi-l celebrează pe om în interiorul creaţiei. Partea înaltă a bazilicii aminteşte de o pădure cu copaci mari care se înalţă zvelt spre cer. Ideea fundamentală a inspiraţiei arhitectonice a lui Gaudí era legată de natură. Prin studierea formelor sale, care sunt ordine şi frumuseţe, natura conduce la Dumnezeu Creatorul. "Maestrul meu este pomul din grădina care este în faţa ferestrei mele", spunea Gaudí. "Totul derivă din marea carte a Naturii".
"Gaudí îşi desfăşura activitatea sa de arhitect cu un spirit profund religios, împletit din rugăciune şi adoraţie", spune părintele Lluìs Bonet. "Conform lui, creaţia voită de Dumnezeu nu este terminată, ci continuă prin creaturile care lucrează în spiritul lui Dumnezeu. Spunea el: «Toţi cei care caută legile naturii pentru a modela noi opere, colaborează cu Creatorul». Cardinalul Ricardo María Carles Gordó, care ca arhiepiscop de Barcelona a susţinut mult deschiderea cauzei de beatificare a lui Gaudí, a spus: «El a ştiut să găsească în natură noi izvoare de inspiraţie pentru arta sa şi în felul acesta ne-a arătat mai ales două lucruri: că creaţia este opera Marelui Artist, care este Tatăl, care a creat toată lumea ca un cadou oferit Fiului, expresie a gloriei sale şi amprentă a substanţei sale»".
Pe partea înaltă a catedralei "Sagrada Familia" sunt 18 turnuri care se îndreaptă spre cer. Turnuri alungite, hieratice, solemne şi de înălţime diferită. Douăsprezece îi reprezintă pe cei doisprezece apostoli. Patru, mai înalte, îi reprezintă pe cei patru evanghelişti şi fiecare dintre ele este surmontat de o statuie care reprezintă simbolul tradiţional al fiecărui evanghelist: îngerul, boul, acvila şi leul. Mai înalt este turnul dedicat Sfintei Fecioare Maria, surmontat de o coroană de stele. Şi în sfârşit, turnul lui Isus, care le depăşeşte pe toate în înălţime şi este surmontat de o cruce mare. Acest turn măsoară 170 de metri şi este vizibil de foarte departe: ziua străluceşte graţie mozaicurilor din care este compus; noaptea străluceşte datorită luminii proiectată de la celelalte turnuri.
"Conceptul de familie era fundamental în mintea lui Gaudí", explică părintele Lluìs Bonet. "El era îndrăgostit de Isus, foarte evlavios faţă de sfânta Fecioară Maria şi faţă de sfântul Iosif, adică faţă de Sfânta Familie, care, conform lui, reprezenta punctul de sprijin al credinţei creştine, centrul creaţiei, simbolul mântuirii universului, şi dintr-un punct de vedere ecologic". Născut la Reus, în Catalonia, la 25 iunie 1852, Antoni Gaudí aparţinea unei familii modeste de căldărari, adică artizani care construiau obiecte din cupru sau tablă. Încă de copil a arătat o deosebită vivacitate intelectuală şi familia a hotărât să-l dea la şcoală. Timp de opt ani a frecventat şcoala Scolopilor la Reus şi apoi Şcoala de Arhitectură la Barcelona. Pentru a-şi plăti studiile, lucra înfruntând sacrificii mari. S-a laureat în arhitectură în anul 1878 şi imediat şi-a deschis un mic birou la Barcelona. Începuturile au fost dificile, însă geniul său era exploziv şi în puţin timp s-a impus atenţiei ca unul din tinerii arhitecţi cei mai originali şi inovatori. Uimea şi entuziasma cu idei frumoase şi în acelaşi timp de avangardă. Se luptau pentru el cei mai bogaţi întreprinzători şi pentru ei Gaudí a realizat, nu numai la Barcelona, opere care continuă să atragă mulţimi de admiratori.
"Însă era un arhitect deosebit", spune părintele Lluìs. "Nu avea sete de câştiguri, de glorie, ci ardea de pasiune pentru munca sa, o pasiune care provenea din profunda sa credinţă religioasă şi transforma activitatea sa într-o rugăciune continuă. Dedica lui Dumnezeu fiecare operă a sa şi căuta să lase asupra ei, chiar dacă era o operă civilă, un «semn» religios, o statuie a sfintei Fecioare Maria, crucea, şi altele de felul acesta. Uneori se ciocnea cu acela care-i plătise munca, deoarece Spania, la începuturile secolului al XX-lea, era străbătută de un puternic vânt anarhic şi de un socialism ateu, anticlerical. Dar nu s-a plecat niciodată în faţa modelor politice sau ideologice, prefera să piardă munca".
Sarcina construcţiei catedralei "Sagrada Familia" a primit-o în anul 1883, când avea 31 de ani. "Lucrările erau deja începute", povesteşte părintele Lluìs. "O Asociaţie de cinstitori ai sfântului Iosif, apărută în anul 1866, voia să construiască un templu dedicat Sfintei Familii. Însă cei doi arhitecţi ai proiectului iniţial nu se înţelegeau şi a fost necesară înlocuirea lor cu un al treilea. A fost ales Gaudí, care era tânărul artist care se remarca. Gaudí, fost asistent al unuia dintre arhitecţii beligeranţi, a acceptat sarcina şi s-a pasionat de lucrarea aceea, care a devenit motivaţia vieţii sale. Proiectul iniţial a fost schimbat de el într-un proiect nou, uimitor, studiat în cele mai mici detalii. O operă mastodontică, ce avea să ceară un munte de bani, dar care putea în schimb să conteze numai pe subvenţiile mici ale Asociaţiei sfântului Iosif. Şi Gaudí s-a agăţat de acel sfânt, faţă de care era foarte evlavios. În fiecare zi îl ruga, l-a proclamat administrator al operei sale şi înainte de a muri a spus că opera a fost făcută de sfântul Iosif".
"În anumite momente, când banii lipseau complet, Gaudí s-a transformat în cerşetor. Mergea pe străzile din Barcelona pentru a cere pomană. Mulţi considerau că a înnebunit. Nu reuşeau să conceapă că un om cu geniul său, care ar fi putut să aibă enorme bogăţii dacă s-ar fi dedicat chiar şi numai proiectelor pe care burghezia bogată i le cerea, să se gândească în schimb numai la acel «templu» care poate că nu avea să se termine niciodată. Însă el nu dădea importanţă vorbăriilor. Cu ajutorul ofertelor oamenilor săraci, a continuat să construiască. «Acest templu va fi terminat de sfântul Iosif», spunea el. «În Sagrada Familia totul este rod al Providenţei, inclusiv participarea mea ca arhitect»".
Din păcate, Gaudí a reuşit să ducă la capăt numai o parte a proiectului. La 7 iunie 1926, în timp ce mergea prin oraş, a fost lovit de un tramvai. Spitalizat, a murit după trei zile, la 10 iunie, şi a fost înmormântat în cripta bisericii pe care o construia. "Însă din operă realizase toate schiţele şi le ilustrase cu mii de desene şi notiţe", explică părintele Lluìs. "Colaboratorii săi au putut astfel să continue marea lucrare. Însă, în timpul războiului civil, spiritul ateu care domina în Spania a făcut ca grupuri nelegiuiţi să se opună cu îndârjire operei lui Gaudí. Au distrus o parte din schiţe, au profanat mormântul arhitectului şi au încercat să demoleze templul aflat în construcţie. După ce s-a terminat războiul, machetele, făcute după desene şi fotografii, au fost recuperate şi munca s-a putut relua".
Astăzi, Antonio Gaudí este recunoscut ca unul din marile genii ale arhitecturii. Corbusier l-a definit "cel mai mare arhitect în piatră din secolul al XX-lea", şi Joan Miró "primul printre genii". Faima sa nu este legată numai de "Sagrada Familia", ci de multe alte opere extraordinare realizate de el în diferite oraşe din Spania, când era tânăr. Opere care l-au făcut renumit în toată lumea şi atrag mulţimi de turişti. "Dar nu e posibil a-l separa pe Gaudí-arhitectul de «Gaudí-creştinul», de omul profund religios", susţine părintele Lluìs. "În actele procesului diecezan sunt adunate multe mărturii ale persoanelor care l-au cunoscut şi toţi afirmă că a fost un mare sfânt. O sfinţenie, a lui, clasică şi eclatantă, dată fiind profesia sa şi faima sa artistică. O sfinţenie formată din rugăciune, din sacrificii, din sărăcie, din caritate faţă de cei săraci". "Deşi era o celebritate, în fiecare dimineaţă se scula devreme pentru a merge la Liturghie. Ieşind din casă, se oprea mereu în faţa unei statui a sfântului Anton ca să se roage. Sărăcia sa era absolută. Nu avea nici cu ce să se îmbrace. Umbla ca un cerşetor. Când a ajuns sub tramvai nu a fost recunoscut şi salvatorii l-au transportat la spitalul «Sfânta Cruce», un ospiciu construit pentru cerşetori. Credeau că este un cerşetor fără locuinţă stabilă. Vestea morţii marelui arhitect s-a răspândit în oraş. La funeralii a participat o mare mulţime, constituită în mare parte din acei oameni săraci pe care el îi frecventa şi-i ajuta. Un ziar din Barcelona, La Veu de Catalunya, a intitulat: «La Barcelona a murit un geniu! La Barcelona ne-a părăsit un sfânt! Chiar şi pietrele plâng»".
"Faima de sfinţenie a lui Antoni Gaudí a fost mereu vie la Barcelona. Imediat după moarte, a fost publicată o carte în care 17 scriitori celebri aminteau de marele personaj. Toţi au scos în evidenţă sfinţenia sa şi unul din acele capitole se intitula «Arhitectul lui Dumnezeu». Gaudí este înmormântat în cripta din Sagrada Familia şi eu, ca paroh al acestei biserici, văd în fiecare zi persoane care merg la mormântul său ca să se roage şi multe povestesc că au avut, prin mijlocirea lui Gaudí, haruri uimitoare".
(După Zenit, 4 noiembrie 2010)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
