Istoria sărbătorii la care participăm astăzi, sfinţirea noii catedrale romano-catolice din Iaşi şi consacrarea altarului, ne trimite cu peste 2.500 de ani în urmă când, aşa cum ne vorbeşte Cartea lui Esdra din Vechiul Testament, Cirus, regele perşilor, le permite celor din robia Babilonului, fii din poporul ales, să se întoarcă şi să reclădească Ierusalimul şi templul. Nu au început bine şi au fost opriţi, dar lucrarea s-a făcut până la urmă şi la inaugurarea templului preotul Esdra îi cheamă pe toţi să se bucure.
Ziua de astăzi este pentru noi toţi un motiv de bucurie în Domnul. Nu putem să nu ridicăm ochii spre cer şi să nu spunem "Doamne îţi mulţumim că ne-ai ajutat să-ţi ridicăm ţie casă şi nouă loc de închinare!"
Multe au fost încercările prin care s-a trecut pentru a începe şi apoi pentru a continua acest proiect. Dar episcopul nostru Petru Gherghel, proaspăt consacrat în 1990, avea deja experienţă în domeniu. Din 1978 de când a fost ales şi numit la conducerea Diecezei de Iaşi de Sfântul Părinte ca ordinarius şi apoi episcop rezidenţial a transformat dieceza în şantier. Mă îndoiesc să mai existe astăzi o comunitate, fie ea cât de mică, din întreaga eparhie, în care să nu se fi construit, reparat, consolidat, fie biserică, fie casă parohială, fie o mănăstire, un oratoriu, un orfelinat, o grădiniţă, un centru de asistenţă socială sau medicală, un dispensar, o farmacie etc. Nu putem să nu-i mulţumim Domnului pentru toate bisericile noi, construite înainte de 1990. Este o datorie de conştiinţă să mulţumim tuturor celor care, vii sau morţi, au îndrăznit, au riscat şi au reuşit să lase aceste urme; sunt ale Domnului, spun ei, noi doar l-am urmat pe el. Încă o dată le mulţumim!
În afară de biserici, seminariile, formarea şi desăvârşirea celor chemaţi la slujire în via Domnului a fost o preocupare permanentă a păstorului nostru. Deja din 1978 după cutremur încep lucrările de la seminarul mare din Iaşi care vor dura mai bine de 20 de ani. Anul 1990 a fost hotărâtor pentru multe iniţiative. Seminarul mic liceal mutat la Bacău avea nevoie de o nouă construcţie, aceea de la Gherăeşti-Bacău încă şi astăzi în lucru.
Catedrala din Iaşi, precum şi bisericile noi "Sfântul Anton" şi "Sfânta Tereza" fac parte din aceeaşi slujire şi respect pentru demnitatea umană. Participarea bunilor noştri credincioşi la Liturghia de duminică şi sărbători pe lângă biserică, în ploaie, ninsoare şi frig nu mai putea continua. Construirea catedralei a fost o necesitate. La 15 august 1990 episcopul Petru Gherghel cu un sobor de preoţi sfinţeşte piatra de temelie a noii catedrale. Lucrările sunt însă oprite după câteva luni şi se vor relua în 1992 cu o translare a amplasamentului iniţial. Construcţia capătă şi o nouă arhitectură. Şeful de proiect, domnul arhitect Gheorghe Hereş, după consultări cu PS Gherghel, şi cu inginerii structurişti Carmil Păuleţ şi Ion Cristea de la "Spedac" convin pentru forma circulară aşa cum o vedem astăzi.
Nu vreau să vă reţin prea mult cu detalii tehnice, pentru cei interesaţi, pe lângă pliantul distribuit, în cartea "Catedrala romano-catolică Iaşi" (pe care v-o recomand cu căldură), apariţie omagială cu ocazia acestui eveniment, găsiţi toate informaţiile din surse mai mult decât autorizate. Mulţumesc Domnului că pe parcursul anilor de lucru nu am avut nici un accident de muncă. Dar construind pe un teren dezafectat nu poţi scăpa de surprize şi am avut destule. Au fost însă şi surprize plăcute ca intervenţia echipei de muncitori din Săbăoani încurajaţi de parohul lor pr. Toma Encuţ şi dirijaţi de inginerul Petru Encuţ precum şi echipa de voluntari a domnului Albert Romila din Huşi care ne-a salvat pe ultima sută de metri în lucrările de sistematizare verticală şi împrejmuire a incintei. Fiindcă veni vorba de împrejmuire, de la geamul meu privesc mereu acest gard, aceşti stâlpi de veghe, stâlpi de sprijin, martori ai vremelnicelor vremuri şi autorităţi de necontestat.
Biserica este îmbrăcată în sărbătoare şi le mulţumim celor care au trudit pentru aceasta, mai ales tinerilor noştri studenţi de la Seminar şi surorilor.
Astăzi când sărbătorim şi cinstim pe toţi sfinţii cunoscuţi, ştiuţi, dar mai ales pe cei pe care nu-i cunoaştem, ale căror nume sunt înscrise doar în ceruri, aducem un omagiu de recunoştinţă tuturor celor care au participat la realizarea acestei lucrări, celor pe care-i cunoaştem, dar şi anonimei văduve cu cei doi bănuţi din evanghelie, observată doar de Domnul. Preasfinţitul vă va spune mult mai multe.
În timpul lucrărilor am descoperit multe morminte. În jurul bisericilor de-a lungul timpurilor, au fost multe cimitire. Primii creştini celebrau pe mormintele martirilor. Putem spunem şi noi ca Ştefan cel Mare - el vorbea de Moldova în "Apus de soare" - că acest lăcaş de cult, această catedrală stă pe umerii acestor înaintaşi ai noştri, acestor uriaşi, sfinţii noştri.
Pr. Dumitru Gabor
