|
| © Vatican Media |
Bunul samaritean continuă să umble pe străzile noastre
Citesc exortaţia apostolică Dilexi te despre iubirea faţă de săraci şi, ca persoană care s-a aflat în condiţii de gravă fragilitate în viaţă, nu pot nega sentimentul de uşurare şi recunoştinţă pe care îl simt văzând cum Papa Leon al XIV-lea a ales să se reconecteze cu opera predecesorului său, Papa Francisc, şi să continue să meargă în aceeaşi direcţie a unei Biserici "pentru săraci şi cu săracii".
Bunul samaritean continuă să umble chiar pe străzile noastre şi încă putem conta pe mâna sa iubitoare. Să acceptăm această mână cu recunoştinţă, căci nu poate fi considerată ceva de la sine înţeles într-un moment şi într-o societate în care săracii sunt consideraţi în mare parte o pacoste de evitat şi de criticat, deoarece, în cele din urmă, dacă sunt săraci, înseamnă că ei înşişi sunt vinovaţi sau chiar că o merită.
Papa Leon ne aminteşte că starea de sărăcie are o valoare pozitivă, care ne poate învăţa multe: ne învaţă să vedem realitatea mai bine, de la margini, să discernem clar lucrurile importante de cele care nu sunt importante.
Aduce o înţelepciune care poate fi un bun preţios, de valorizat, pentru Biserică şi pentru omenire.
În cele din urmă, Cristos însuşi se identifică în cel sărac, iar acest lucru, pe de o parte, ne dă o identitate, ne face demni de a fi ascultaţi; pe de altă parte, ne încarcă de o mare responsabilitate. Aceea care derivă din faptul că ne aflăm în centrul Bisericii şi care ne cheamă să nu ne închidem în izolare şi/sau în mânie, să nu renunţăm la angajare şi la speranţă. Şi speranţa înseamnă, de asemenea, să învăţăm să nu ne fie ruşine, să nu ne repetăm: "Nu am ştiut cum să o fac". Este nevoie de forţă pentru a reacţiona şi nu o vom găsi dacă dăm greutate prejudecăţilor celor care nu cunosc şi nu experimentează sărăcia.
Credinţa, speranţa şi caritatea merg împreună. Dacă lipseşte una dintre aceste virtuţi, celelalte două nu funcţionează.
Uneori ne plângem de puţinul pe care îl avem fără să vedem pe cel care, în schimb, ar fi fericit să primească şi acel puţin. Este mult pentru cineva care nici măcar atât nu are. Adesea ne gândim că numai dacă avem mult putem dărui ceva. Totuşi, Cristos nu cântăreşte generozitatea noastră, ci spune: "Ori de câte aţi făcut unuia dintre aceşti mici, mie mi-aţi făcut". Trebuie doar să privim în jur pentru a vedea că există întotdeauna cineva mai mic decât noi la care ne putem adresa.
"Te-am iubit": aceste cuvinte ne fac să simţim responsabilitatea şi speranţa. Domnul mă iubeşte în micimea mea! Şi eu, la rândul meu, îi pot iubi pe ceilalţi, pentru că, aşa cum spune un cântec pe care îl cunoaştem bine, "unde este Caritate şi Iubire, acolo este Dumnezeu".
[Acesta este editorialul publicat în numărul din noiembrie al ziarului lunar "L'Osservatore della Strada"]
Fabrizio Salvati
(După L'Osservatore Romano, 17 noiembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
