|
| © Vatican Media |
Biserica sinodală în dimensiunea Mariei
Publicăm ample fragmente din discursul cardinalului Mario Grech, secretar general al Secretariatului General al Sinodului Episcopilor, rostit în timpul celui de-al 26-lea Congres mariologic internaţional.
Legătura rodnică dintre Maria şi Biserica sinodală este în strâns raport cu învăţătura Conciliului al II-lea din Vatican, în special cu constituţia dogmatică despre Biserică, Lumen gentium.
Unul dintre cele mai decisive momente din istoria elaborării constituţiei a fost decizia părinţilor conciliari de a insera un capitol despre Maria în constituţie, ca al optulea şi ultimul capitol al acesteia. Această decizie a avut ca scop depăşirea teologiei privilegiilor care exaltase singularitatea eminentă a Mariei de-a lungul celui de-al doilea mileniu, pentru a restabili legătura sa cu misterul lui Cristos şi cu cel al Bisericii. Mai mult, decizia părinţilor conciliari de a o înţelege pe Maria în strânsă legătură cu ecleziologia conciliară în lumina lui Ressourcement, a întoarcerii la izvoare, intenţiona să promoveze o îmbogăţire reciprocă între ecleziologie şi mariologie, urmând paşii Părinţilor Bisericii.
Lecţia conciliară este, din păcate, încă departe de a fi înţeleasă. Lipsa unei receptări mature a raportului dintre Maria şi Biserică, capabil să interpreteze figura Mariei într-o relaţie constitutivă cu Biserica în diferitele sale dimensiuni, reprezintă şi astăzi o provocare pentru hermeneutica conciliară. Pentru a evita riscul de a reduce raportul dintre Maria şi Biserică la cel dintre Maria şi credinciosul individual în termeni prea individualişti şi devoţionali, Biserica contemporană trebuie să redescopere paradigma mariană a Bisericii sinodale şi misionare în lumina moştenirii Conciliului al II-lea din Vatican.
Aceasta înseamnă că trebuie să ne întrebăm: ce putem învăţa de la Maria pentru a creşte ca Biserică sinodală? Acest capitol al ecleziologiei sinodale trebuie scris în întregime. Spre deosebire de alte aspecte, care pot fi dezvoltate prin argumentare teologică, pentru dimensiunea mariană a Bisericii sinodale va fi necesară mai ales o privire contemplativă.
Dacă al VIII-lea capitol din Lumen gentium a oferit o perspectivă tipologică, tocmai contemplând persoana Mariei, viaţa sa, virtuţile sale, Biserica va putea dezvolte exemplul său în perspectivă sinodală.
Prima dimensiune pe care Biserica este chemată să o dezvolte urmând exemplul Mariei este, fără îndoială, cea a ascultării: a lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt, a celorlalţi. Dacă Biserica sinodală "este o Biserică a ascultării" (Francisc, Discurs cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Sinodului), Mama lui Isus este exemplul cel mai strălucitor. Toate episoadele din Noul Testament care ne vorbesc despre Maria sunt exemple de ascultare şi supunere. Maria l-a ascultat pe Dumnezeu şi cuvântul său, l-a păstrat în inima sa şi l-a meditat (cf. Lc 57-58; DF 29).
Este vorba de o ascultare întemeiată pe o profundă tăcere interioară. Într-o societate şi o Biserică adesea caracterizate de un volum mare de cuvinte şi acţiuni, Maria ne învaţă valoarea fundamentală a tăcerii interioare, condiţie esenţială pentru un discernământ autentic. Tăcerea sa nu este goală, nici indiferentă sau străină, ci constituie o exprimare a comuniunii profunde cu Dumnezeu, bogată în prezenţă şi contemplare. Tăcerea Mariei este o tăcere care ascultă, care meditează, care discerne şi care dialoghează; o tăcere care acordă prioritate lui Dumnezeu şi cuvântului său şi se traduce în ascultare faţă de voinţa sa.
În contextul drumului sinodal al Bisericii, tăcerea reprezintă un spaţiu privilegiat pentru primirea darului Duhului Sfânt; de fapt, numai o Biserică ce ascultă şi meditează voinţa lui Dumnezeu poate deveni loc de mărturie a prezenţei vii a Duhului Sfânt. Prin urmare, într-o Biserică sinodală întemeiată pe ascultarea Duhului şi pe ascultarea reciprocă, Fecioara Maria se prezintă ca model de tăcere şi de ascultare, pentru că ea, care a ştiut să-l asculte pe Dumnezeu, realitatea din jur şi pe ceilalţi, a întrupat în propria persoană însăşi vocaţia Bisericii sinodale şi misionare.
Asemenea celor petrecute în ziua de Rusalii, când comunitatea a fost chemată să asculte, să primească şi să pună în practică ceea ce a dăruit Duhul lui Cristos înviat, astăzi Biserica sinodală şi misionară este chemată să redescopere valoarea misterului Mariei pentru a merge împreună ca popor sfânt al lui Dumnezeu spre Împărăţia lui Dumnezeu, în comuniune trăită, în participarea comună şi în misiunea coresponsabilă, şi datorită mijlocirii Mariei Odighitria, care indică şi călăuzeşte drumul nostru.
Închei cu o temă care este de fapt o deschidere. Maria este femeie. Tema femeii a reieşit cu forţă din procesul sinodal, de la prima până la ultima etapă. Documentul final dedică paragraful 60 temei femeilor în Biserică. Se afirmă că "în virtutea Botezului, bărbaţii şi femeile se bucură de egală demnitate în poporul lui Dumnezeu". Se recunoaşte că, din păcate, "femeile continuă să întâmpine obstacole în obţinerea unei recunoaşteri mai depline a carismelor lor, a vocaţiei lor şi a locului lor în diferitele domenii ale vieţii Bisericii, în detrimentul slujirii lor faţă de misiunea comună". În acest paragraf - aşa cum am văzut deja - este amintită prezenţa Mariei în cenacol "împreună cu alte femei care l-au urmat pe Domnul" în ziua Rusaliilor. Documentul final încearcă apoi să valorizeze formele de prezenţă a femeilor în Biserica de astăzi şi să deschidă un orizont mai larg asupra participării lor active la viaţa şi la misiunea Bisericii, fără a trece cu vederea chestiuni deschise precum, de exemplu, "accesul femeilor la slujirea diaconală". O frază este deosebit de semnificativă: "Nu există motive care să împiedice femeile să asume roluri de conducere în Biserică: ceea ce vine de la Duhul Sfânt nu se va putea opri". Mi se pare că provocarea care prezintă participarea femeii în misiunea Bisericii se joacă pe terenul unui consens care poate şi trebuie să se maturizeze în ascultarea Duhului. Este uşor să ne bazăm pe argumente ale Tradiţiei pentru a apăra un status quo care ar perpetua un model de Biserică clericală sau pentru a pretinde o aliniere a Bisericii la tezele culturii contemporane.
(După L'Osservatore Romano, 4 septembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
