Încercând să ducă înainte mesajul său în pofida criticilor
Pr. Thomas D. Williams, legionar al lui Cristos, este un teolog din SUA care trăieşte la Roma. Actualmente urmăreşte pentru CBS News vizita istorică a lui Benedict al XVI-lea în Ţara Sfântă. Cu această ocazie a decis să scrie o cronică a călătoriei şi pentru Zenit.
*
În această dimineaţă ne-am trezit la Ierusalim cu titlurile ziarelor care subliniau presupusa nepotrivire a remuşcării papei Benedict al XVI-lea în vizita sa, luni, la Memorialul Holocaustului Yad Vashem şi în întâlnirea sa cu şase supravieţuitori ai Holocaustului. Criticile aveau de-a face mai mult cu omisiunile - ceea ce criticii credeau că ar fi trebuit să fie spus - decât cu ceea ce papa efectiv a făcut şi a spus.
În pofida amintirii explicite a lui Shoah în primul discurs rostit în Israel şi a condamnării incontestabile a antisemitismului ("Orice efort trebuie să fie făcut pentru a lupta împotriva antisemitismului oriunde s-ar afla el"), mulţi comentatori au afirmat că nu a fost suficient. Unii au spus că nu au apărut cuvintele "nazist" şi "asasinat" în discursul său la Yad Vashem, alţii au declarat că papa ar fi trebuit să-şi ceară scuze pentru presupusa complicitate catolică în Holocaust. Alţii l-au criticat pe pontif pentru că a fost înrolat în armata germană (chiar dacă după aceea a dezertat) şi pentru că a arătat emoţie scăzută în discursul său la Yad Vashem.
În faţa acestui val de critici cu greu se ştie de unde să se înceapă (a zgâriat numai suprafaţa). Se pare că unii dintre ascultătorii Sfântului Părinte nu ar fi fost niciodată satisfăcuţi pentru ceea ce putea să spună sau să facă, afară de cazul în care ar fi căzut în genunchi rugând pământul să-l înghită în ruşinea cea mai totală. În schimbul a ceea ce mi s-a părut o abordare sinceră şi umilă de pace şi reconciliere, Sfântului Părinte i s-a reproşat ca şi cum ar fi personal responsabil de suferinţa ebraică în lume.
Am încercat în zadar să explic multor israelieni că papa nu este un om care exprimă în mod deschis emoţiile sale, motiv pentru care orice demonstraţie de nelinişte care se aştepta din partea lui nu ar corespunde naturii sale. I-am invitat să privească mai mult la decizia personală a pontifului de a trata problema într-un mod aşa de sincer şi de a vizita Memorialul Holocaustului ca moment forte al primei sale zile în Israel (ceea ce desigur nu i s-a cerut), ca demonstraţie a apropierii sale profunde. Din păcate aceste argumentări nu au folosit.
Între timp, din cealaltă extremă, reacţiile sunt la fel de pasionate. În această dimineaţă am primit un e-mail puternic al unui creştin din Gaza care m-a văzut la telejurnal şi a obiectat faţă de atenţia aproape exclusivă dată evreilor în prezentările acestei vizite. Mesajul său lung, intitulat "Şi noi?", prezenta o serie de plângeri împotriva tratării palestinienilor din partea statului Israel. "Poate că dumneavoastră aţi uitat", a scris el, "că Israelul a fost construit pe sângele şi pe casele miilor de palestinieni catolici şi creştini". "Poate că aţi uitat că Israelul construieşte un zid de apartheid, într-un fel mai rău decât zidul din Berlin şi decât cel sudafrican", a adăugat el.
Pentru un moment m-am simţit în mică parte părtaş de ceea ce Sfântul Părinte trebuie să experimenteze în timp ce încearcă să navigheze prin uscăciunile extrem de dificile ale sentimentului religios tensionat care îmbibă această regiune. Ca un om care merge pe un fir spiritual, este suficient să se aplece uşor spre stânga sau spre dreapta şi este imediat etichetat ca insensibil sau rău. Şi mai rău, chiar şi atunci când încearcă să obţină echilibrul perfect nu este niciodată suficient. Se pare că mulţi observatori nu se interesează câtuşi de puţin de intenţiile reale ale papei pentru acest pelerinaj sau de conţinutul pozitiv al mesajului său, şi trec toate cuvintele sale şi acţiunile sale pe sub microscop în căutarea a ceva în care să găsească o eroare.
În pofida a toate acestea, papa pare deosebit de sigur de sine şi senin, semn al profunzimii convingerilor sale spirituale şi al marii sale încrederi că harul lui Dumnezeu va aduce roade îmbelşugate din această vizită. Zilele sale sunt literalmente pline de activităţi, uneori o activitate în fiecare oră, şi cu toate acestea are o bună dispoziţie constantă.
Un om care cel puţin în aparenţă a părut mai în sintonie cu papa Benedict a fost preşedintele Israelului, Shimon Peres. Într-un pasaj important din discursul său de bun venit adresat Sfântului Părinte, a părut că a perceput mai bine decât oricine importanţa vizitei sale apostolice. "Liderii spirituali pot să netezească drumul pentru liderii politici", a spus el. "Pot să elibereze câmpurile minate care împiedică drumul pentru pace. Liderii spirituali ar trebui să reducă animozitatea, aşa încât liderii politici să nu recurgă la mijloace distructive". Celor care au criticat călătoria papală definind-o ineficientă, cuvintele lui Peres au părut incisive şi profetice. "Nu avem nevoie de mai multe vehicule blindate", a adăugat Peres, "ci de un leadership spiritual inspirat". Este ceea ce Benedict al XVI-lea reprezintă în acest ţinut torturat.
Dintr-un punct de vedere mai "lejer", mi-au plăcut cursele mele frecvente în ascensor la Ierusalim datorită unei mici plăci ironice pe care am găsit-o acolo. Ascensoarele în Israel sunt în general construite de o companie care se numeşte Schindler. Şi dat fiind faptul că aici este folosită engleza britanică, cel care călătoreşte în ascensor este dus în sus şi în jos se "Schindler Lifts".
(Pr. Thomas D. Williams, LC, în Zenit, 13 mai 2009)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
