Părintele Thomas D. Williams, legionar al lui Cristos, este un teolog din SUA care trăieşte la Roma. Actualmente urmăreşte pentru CBS News vizita istorică a lui Benedict al XVI-lea în Ţara Sfântă. Cu această ocazie a decis să scrie o cronică a călătoriei şi pentru Zenit.
* * *
Benedict al XVI-lea a părăsit Ierusalimul pentru a merge la Betleem miercuri dimineaţa, printre continuele chiţibuşării ale comentatorilor locali. Nu am putut să nu-mi înalţ inima spre Dumnezeu, recunoscător pentru acest papă german. Am înţeles cât de unică este misiunea sa pe acest pământ chinuit care trăieşte continue altercaţii despre toate, de la pământ la minuţiozităţi doctrinare.
Fapt este că Sfântul Părinte n-a venit în Ţara Sfântă pentru a avea un rol politic şi nici măcar pentru "partidul" său personal. Nu a venit pur şi simplu ca reprezentant al Bisericii Catolice, ci în numele fiecărei persoane implicate, în numele umanităţii însăşi.
Benedict al XVI-lea vorbeşte în numele evreilor, lăudând moştenirea lor religioasă şi apărând dreptul lor la securitate şi la autoguvernare. Vorbeşte în numele palestinienilor şi al dreptului lor la suveranitate şi la libertate. Vorbeşte în numele musulmanilor amintindu-le ceea ce este mai bun din tradiţia lor, cu convingerile lor religioase şi cultul lor trăit faţă de unicul Dumnezeu. Vorbeşte pentru creştini, în starea lor dificilă de minoritate scăzută şi suferindă. În puţine cuvinte, vorbeşte tuturor şi în numele tuturor.
Acesta este aspectul singular al glasului şi al mesajului papei. În mod paradoxal, între toate manipulările mesajului lui Benedict al XVI-lea şi între toate plângerile datorită faptului că nu susţine suficient nici un grup, vedem măreţia şi unicitatea prezenţei sale aici. Nici un alt lider din lume nu poate să vorbească cu aceeaşi autoritate morală sau cu imparţialitatea sa autentică. Refuzul său de a juca un rol politic este motivul pentru care mesajul său este adesea respins şi este şi motivul pentru care acest mesaj este aşa cumplit important.
Între cei care au provocat cel mai mare zgomot faţă de presupusa lipsă de remuşcare din partea lui Benedict al XVI-lea faţă de Shoah este rabinul Ysrael Meir Lau, preşedintele Memorialului de la Yad Vashem, care a criticat discursul papei pentru că "este lipsit de orice compasiune, de orice remuşcare, de orice durere faţă de tragedia teribilă a celor şase milioane de victime". Dacă aveţi ocazia să priviţi transmisiunile, Lau este persoana care stătea la dreapta papei cu o atitudine care făcea să se creadă că tocmai a mâncat ceva pe care stomacul său îl simţea deosebit de indigest.
Rabinul Lau nu este nou în ceea ce priveşte criticile împotriva papalităţii. A fost şi un denigrator neobosit al papei Pius al XII-lea, chiar şi atunci când asta însemna denaturarea adevărului. În timpul comemorărilor de la Berlin din anul 1998, pentru a 60-a aniversare a Nopţii Cristalelor - ziua de 9 noiembrie, eveniment care a deschis era persecuţiilor împotriva evreilor din Germania - Lau, pe atunci rabin-şef al Israelului, a fost invitat să vorbească.
În timpul discursului său pasionat, a formulat întrebarea incriminatoare: "Pius al XII-lea, unde erai? De ce ai rămas în tăcere cu privire la Noaptea Cristalelor?". În ziua următoare, două ziare italiene prezentau întrebarea aceea ca titlu, cu această adăugire: "Tăcerea ruşinoasă a lui Pius al XII-lea". Singura problemă este că Pius al XII-lea nu a fost ales până în martie 1939, la patru luni după Noaptea Cristalelor, dar încă nu am văzut pe rabinul Lau să se grăbească să exprime remuşcarea pentru defăimarea lui Pius al XII-lea.
În timp ce mergeam în Israel, am avut ocazia să recitesc autobiografia lui Benedict al XVI-lea, "Memorii 1927-1977". Încă o dată am rămas uimit de modul în care a fost întreruptă copilăria sa de urcarea la putere a lui Hitler şi de modul în care mulţi germani de bunăvoinţă au fost acuzaţi pe nedrept de nazism. Dacă trebuie să se creadă în criticile împotriva papei, oricine a trăit în Germania în anii treizeci şi patruzeci este în mod necesar vinovat de convieţuire.
Din fericire, câteva voci ebraice autoritare încep să fie ascultate la Ierusalim atunci când le cer criticilor să-l lase în pace pe papa. De exemplu, Noah Frug, liderul Consorţiului Organizaţiilor Supravieţuitorilor Holocaustului din Israel, a afirmat că criticile împotriva papei sunt exagerate. "A venit aici pentru a apropia Biserica şi ebraismul între ele şi ar trebui să considerăm vizita lui pozitivă şi importantă", a declarat el.
Miercuri, atenţia s-a mutat la Betleem, cetatea lui David şi locul naşterii lui Isus, dar şi parte din teritoriile palestiniene. Sosind la Betleem, Benedict al XVI-lea şi-a exprimat imediat solidaritatea sa profundă faţă de palestinienii care suferă şi a reafirmat poziţia Sfântului Scaun cu privire la dreptul lor la suveranitate. "Domnule preşedinte, Sfântul Scaun sprijină dreptul poporului dumneavoastră la o patrie palestiniană suverană în ţinutul strămoşilor dumneavoastră, sigură şi în pace cu vecinii săi, în graniţele recunoscute din punct de vedere internaţional", a spus el.
În teorie, acest lucru n-ar trebui să provoace nici un dezacord, dat fiind faptul că poziţia oficială a statului Israel coincide cu aceea a Sfântului Scaun. Şi Israelul susţine dreptul palestinienilor la o patrie suverană, dacă această soluţie ar putea fi realizată fără detriment faţă de siguranţa israeliană. Desigur, punctul este tocmai acesta.
Aici, în Ţara Sfântă, am vorbit cu multe persoane cu trecut diferit, şi singurul lucru pe care par să-l aibă în comun este suferinţa. Fiecare voia să-mi vorbească despre dificultăţile şi despre nedreptăţile pe care le îndură, la nivel personal sau istoric. Fiecare avea de povestit o istorie de durere. Se pare că nimeni nu-şi aminteşte că a comis nedreptăţi, dar toţi amintesc că le-au îndurat. Şi nu pot să nu mă întreb, într-un ţinut cu atâta durere, un ţinut în care oamenii se îngrămădesc "să amintească", dacă uneori iertarea nu este o virtute şi mai necesară.
La Betleem, Benedict al XVI-lea le-a cerut creştinilor să fie "o punte de dialog şi de colaborare constructivă în edificarea unei culturi a păcii care să depăşească actuala condiţie de frică, de agresiune şi de frustrare". Este ceea ce el însuşi încearcă să fie - cu prezenţa sa, cu cuvintele sale şi cu determinarea sa răbdătoare să predice în mod constant vestea bună "în orice ocazie potrivită şi nepotrivită" (2Tim 4,2).
(După Zenit, 14 mai 2009)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
