Piaţa bazilicii "Sfânta Maria a Îngerilor", Assisi, vineri, 4 octombrie 2013
Întrebări ale tinerilor adresate Sfântului Părinte
1. Familia: Nicola şi Chiara Volpi (Perugia-Citt? della Pieve)
Noi, tinerii, trăim într-o societate unde în centru este faptul de a ne simţi bine, de a ne distra, de a ne gândi la noi înşine. A trăi o căsătorie ca tineri creştini este complex, a ne deschide la viaţă este o provocare şi o teamă frecventă. Ca pereche tânără simţim bucuria de a trăi căsătoria noastră, dar experimentăm truda şi provocările zilnice. Cum poate să ne ajute Biserica, cum pot să ne susţină păstorii noştri, ce paşi suntem chemaţi să facem şi noi?
2. Munca: Danilo Zampolini (Spoleto-Norcia) şi David Girolami (Foligno)
Şi în Umbria criza economică generală din aceşti ultimi ani a provocat situaţii de greutăţi şi sărăcie. Viitorul se prezintă nesigur şi ameninţător. Riscul este de a pierde, împreună cu siguranţa economică, şi speranţa. Cum trebuie să privească la viitor un tânăr creştin? Pe ce drumuri să se angajeze pentru edificarea unei societăţi demne de Dumnezeu şi demne de om?
3. Vocaţia: Benedetto Fattorini (Orvieto-Todi) şi Chiaroli Maria (Terni-Narni-Amelia)
Ce este de făcut în viaţă? Cum şi unde trebuie folosiţi talanţii pe care Domnul mi i-a dat?
Uneori ne fascinează ideea preoţiei sau a vieţii consacrate, dar imediat se naşte frica. Şi apoi, o astfel de angajare: "pentru totdeauna"? Cum se recunoaşte chemarea lui Dumnezeu? Ce trebuie sfătuit cel care ar vrea să-şi dedice viaţa în slujba lui Dumnezeu şi a fraţilor?
4. Misiunea: Luca Nassuato (Assisi-Nocera Umbra-Gualdo Tadino), Mirko Pierli (Citt? di Castello) şi Petra Sannipoli (Gubbio)
Este frumos să fim aici împreună cu dumneavoastră şi să auzim cuvintele dumneavoastră care ne încurajează şi ne încălzesc inima. Anul Credinţei care se încheie peste câteva săptămâni a repropus tuturor celor care cred urgenţa anunţării veştii bune. Şi noi am vrea să participăm la această aventură entuziasmantă. Dar cum? Care poate să fie contribuţia noastră? Ce trebuie să facem?
Răspunsurile Sfântului Părinte
Dragi tineri din Umbria, bună seara!
Mulţumesc că aţi venit, mulţumesc pentru această sărbătoare! Într-adevăr, aceasta este o sărbătoare! Şi mulţumesc pentru întrebările voastre.
Sunt mulţumit că prima întrebare a fost de la o tânără pereche. O frumoasă mărturie! Doi tineri care au ales, au decis, cu bucurie şi curaj să formeze o familie. Da, pentru că este chiar adevărat, este nevoie de curaj pentru a forma o familie! Este nevoie de curaj! Şi întrebarea voastră, tineri soţi, se leagă de cea despre vocaţie. Ce este căsătoria? Este o adevărată vocaţie, aşa cum sunt preoţia şi viaţa călugărească. Doi creştini care se căsătoresc au recunoscut în istoria lor de iubire chemarea Domnului, vocaţia de a forma din doi, bărbat şi femeie, un singur trup, o singură viaţă. Şi sacramentul Căsătoriei învăluie această iubire cu harul lui Dumnezeu, o înrădăcinează în Dumnezeu însuşi. Cu acest dar, cu certitudinea acestei chemări, se poate pleca siguri, nu există frică de nimic, se poate înfrunta totul, împreună!
Să ne gândim la părinţii noştri, la bunicii sau străbunicii noştri: s-au căsătorit în condiţii mult mai sărace decât ale noastre, unii în timp de război sau de după război; unii au emigrat, ca părinţii mei. Unde găseau forţa? O găseau în certitudinea că Domnul era cu ei, că familia este binecuvântată de Dumnezeu cu sacramentul Căsătoriei şi că binecuvântată este misiunea de a aduce copii pe lume şi de a-i educa. Având aceste certitudini au depăşit şi cele mai dure încercări. Erau certitudini simple, dar adevărate, formau coloane care susţineau iubirea lor. N-a fost uşoară viaţa lor; erau probleme, atâtea probleme. Dar aceste certitudini simple îi ajutau să meargă înainte. Şi au reuşit să facă o familie frumoasă, să dea viaţă, să-i crească pe copii.
Dragi prieteni, este nevoie de această bază morală şi spirituală pentru a construi bine, în mod solid! Astăzi, această bază nu mai este garantată de familii şi de tradiţia socială. Dimpotrivă, societatea în care voi v-aţi născut privilegiază mai degrabă drepturile individuale decât familia - aceste drepturi individuale - privilegiază relaţiile care durează până când apar dificultăţi şi pentru aceasta uneori se vorbeşte despre raport de cuplu, de familie şi de căsătorie în mod superficial şi echivoc. Ar fi suficient să privim anumite programe la televizor şi se văd aceste valori! De câte ori parohii - şi eu, câteodată am auzit asta - aud o pereche care vine să se căsătorească: "Dar voi ştiţi că este pentru toată viaţa căsătoria?" "Ah, noi ne iubim mult, dar... vom rămâne împreună până când durează iubirea. Când se termină, unul de o parte şi celălalt de cealaltă". Este egoismul: când eu nu simt, tai căsătoria şi uit de acel "un singur trup", care nu se poate despărţi. Este riscant să te căsătoreşti: este riscant! Este acel egoism care ne ameninţă, pentru că înlăuntrul nostru toţi avem posibilitatea unei duble personalităţi: aceea care spune: "Eu, liber, eu vreau asta...", şi cealaltă care spune: "Eu, pe mine, mă, cu mine, pentru mine...". Egoismul mereu, care revine şi nu ştie să se deschidă altora. Cealaltă dificultate este această cultură a provizoriului: pare că nimic nu este definitiv. Totul este provizoriu. Aşa cum am spus înainte: Dar, iubirea, până când durează? Odată am auzit un seminarist - bun - care spunea: "Eu vreau să devin preot, dar pentru zece ani. După aceea mă răzgândesc". Este cultura provizoriului, şi Isus nu ne-a mântuit în mod provizoriu: ne-a mântuit definitiv!
Însă Duhul Sfânt trezeşte mereu răspunsuri noi la noile exigenţe! Şi astfel s-au înmulţit în Biserică drumurile pentru logodnici, cursurile de pregătire la căsătorie, grupurile de tinere perechi în parohii, mişcările familiale... Sunt o bogăţie imensă! Sunt puncte de referinţă pentru toţi: tineri în căutare, perechi în criză, părinţi în dificultate cu copiii şi viceversa. Ne ajută toţi! Şi apoi sunt diferitele forme de primire: încredinţare, adopţie, case-familii de diferite tipuri... Fantezia - îmi permit cuvântul - fantezia Duhului Sfânt este infinită, dar este şi foarte concretă! Deci aş vrea să vă spun să nu vă fie frică să faceţi paşi definitivi: să nu vă fie frică să-i faceţi. De câte ori am auzit mame care îmi spun: "Dar, părinte, eu am un fiu de 30 de ani şi nu se căsătoreşte: nu ştiu ce să fac! Are o logodnică frumoasă, dar nu se decide". Dar, doamnă, nu-i mai călcaţi cămăşile! Aşa este! Nu vă fie frică să faceţi paşi definitivi, ca acela al căsătoriei: aprofundaţi iubirea voastră, respectând timpurile şi exprimările, rugaţi-vă, pregătiţi-vă bine, dar apoi aveţi încredere că Domnul nu vă lasă singuri! Lăsaţi-l să intre în casa voastră ca unul din familie, el vă va susţine mereu.
Familia este vocaţia pe care Dumnezeu a scris-o în natura bărbatului şi a femeii, dar există o altă vocaţie complementară la căsătorie: chemarea la celibat şi la feciorie pentru împărăţia cerurilor. Este vocaţia pe care Isus însuşi a trăit-o. Cum este recunoscută? Cum se urmează? Este a treia întrebare pe care mi-aţi adresat-o. Dar vreunul dintre voi ar putea să gândească: Dar acest episcop, ce bun e! Am pus întrebarea şi are toate răspunsurile pregătite, scrise! Eu am primit întrebările în urmă cu câteva zile. Pentru aceasta le cunosc. Şi vă răspund cu două elemente esenţiale despre modul în care se recunoaşte această vocaţie la preoţie sau la viaţa consacrată. A vă ruga şi a merge în Biserică. Aceste două lucruri merg împreună, sunt împletite. La originea oricărei vocaţii la viaţa consacrată este mereu o experienţă puternică a lui Dumnezeu, o experienţă care nu se uită, se ţine minte toată viaţa! Este aceea pe care a avut-o Francisc. Şi asta noi nu putem calcula sau programa. Dumnezeu ne surprinde mereu! Dumnezeu e cel care cheamă; însă este important a avea un raport zilnic cu el, a-l asculta în tăcere în faţa tabernacolului sau în interiorul fiinţei, a-i vorbi, a vă apropia de sacramente. A avea acest raport familiar cu Domnul este ca şi cum am ţine deschisă fereastra vieţii noastre pentru ca el să ne facă să auzim glasul său, ce anume vrea de la noi. Ar fi frumos să vă aud pe voi, să aud aici pe preoţii prezenţi, surorile... Ar fi foarte frumos, pentru că orice istorie este unică, dar toate pornesc de la o întâlnire care luminează în adâncime, care atinge inima şi implică toată persoana: afect, intelect, simţuri, totul. Raportul cu Dumnezeu nu priveşte numai o parte din noi înşine, priveşte totul. Şi un lucru aş vrea să-l spun cu putere, în special astăzi: Fecioria pentru împărăţia lui Dumnezeu nu este un "nu", este un "da"! Desigur, comportă renunţarea la o legătură conjugală şi la o familie proprie, dar la bază este "da"-ul, ca răspuns la "da"-ul total al lui Cristos faţă de noi, şi acest "da" ne face rodnici.
Dar aici, la Assisi, nu este nevoie de cuvinte! Este Francisc, este Clara, vorbesc ei! Carisma lor continuă să vorbească atâtor tineri în lumea întreagă: tineri şi tinere care părăsesc toate pentru a-l urma pe Isus pe calea evangheliei.
Iată, evanghelie. Aş vrea să iau cuvântul "evanghelie" pentru a răspunde la celelalte două întrebări pe care mi le-aţi adresat, a doua şi a patra. Una se referă la angajarea socială, în această perioadă de criză care ameninţă speranţa; şi cealaltă se referă la evanghelizare, ducerea veştii lui Isus altora. M-aţi întrebat: Ce putem să facem? Care poate să fie contribuţia noastră?
Aici, la Assisi, aici aproape de Porţiuncula, mi se pare că aud glasul sfântului Francisc care ne repetă: "Evanghelie, evanghelie!". Îmi spune şi mie, ba chiar, mai întâi mie: Papa Francisc, fii slujitor al evangheliei! Dacă eu nu reuşesc să fiu un slujitor al evangheliei, viaţa mea nu valorează nimic!
Dar evanghelia, dragi prieteni, nu se referă numai la religie, se referă la om, la omul întreg, se referă la lume, la societate, la civilizaţia umană. Evanghelia este mesajul de mântuire al lui Dumnezeu pentru omenire. Însă atunci când spunem "mesaj de mântuire", nu este un mod de a spune, nu sunt simple cuvinte sau cuvinte goale aşa cum există atâtea astăzi! Omenirea are într-adevăr nevoie să fie mântuită! Vedem asta în fiecare zi când răsfoim ziarul sau auzim ştirile la televizor; dar vedem asta şi în jurul nostru, în persoane, în situaţii; şi vedem asta în noi înşine! Fiecare dintre noi are nevoie de mântuire! Singuri nu reuşim! Avem nevoie de mântuire! Mântuire de ce anume? De rău. Răul lucrează, îşi face munca. Şi voi, tinerilor, vreţi să vă resemnaţi în faţa răului, a nedreptăţilor, a dificultăţilor? Vreţi sau nu vreţi?
[Tinerii răspund: Nu!]
Ah, bine. Asta îmi place! Secretul nostru este că Dumnezeu este mai mare decât răul: dar acest lucru este adevărat! Dumnezeu este mai mare decât răul. Dumnezeu este iubire infinită, milostivire fără limite şi această iubire a învins răul la rădăcină în moartea şi învierea lui Cristos. Aceasta este evanghelia, vestea bună: Iubirea lui Dumnezeu a învins! Cristos a murit pe cruce pentru păcatele noastre şi a înviat. Cu el noi putem să luptăm împotriva răului şi să-l învingem în fiecare zi. Credem noi sau nu?
[Tinerii răspund: Da!]
Dar acest "da" trebuie să meargă în viaţă! Dacă eu cred că Isus a învins răul şi mă mântuieşte, trebuie să-l urmez pe Isus, trebuie să merg pe drumul lui Isus toată viaţa.
Aşadar, evanghelia, acest mesaj de mântuire, are două destinaţii care sunt legate: prima, a trezi credinţa, şi aceasta este evanghelizarea; a doua, a transforma lumea după planul lui Dumnezeu, şi aceasta este însufleţirea creştină a societăţii. Dar nu sunt două lucruri separate, sunt o unică misiune: A duce evanghelia cu mărturia vieţii noastre transformă lumea! Aceasta este calea: A duce evanghelia cu mărturia vieţii noastre.
Să-l privim pe Francisc: el a făcut ambele lucruri, cu forţa unicei evanghelii. Francisc a făcut să crească credinţa, a reînnoit Biserica; şi în acelaşi timp a reînnoit societatea, a făcut-o mai fraternă, dar mereu cu evanghelia, cu mărturia. Ştiţi ce a spus Francisc odată fraţilor săi? "Predicaţi mereu evanghelia şi dacă este necesar şi cu cuvintele!" Dar cum aşa? Se poate predica evanghelia fără cuvinte? Da! Cu mărturia! Mai întâi mărturia, după aceea cuvintele! Dar mărturia!
Tineri din Umbria, faceţi aşa şi voi! Astăzi, în numele sfântului Francisc, vă spun: Nu am nici aur, nici argint să vă dau, dar ceva mult mai preţios, evanghelia lui Isus. Mergeţi cu curaj! Cu evanghelia în inimă şi în mâini, fiţi martori ai credinţei cu viaţa voastră: Duceţi-l pe Cristos în casele voastre, vestiţi-l printre prietenii voştri, primiţi-l şi slujiţi-l în cei săraci. Tineri, daţi Umbriei un mesaj de viaţă, de pace şi de speranţă! Puteţi să faceţi asta!
Recitarea rugăciunii Tatăl nostru şi binecuvântarea
Şi vă rog, vă cer: Rugaţi-vă pentru mine!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
