De Gianni Valente
"Lumea a devenit mai puţin previzibilă. Regiunea cea mai imprevizibilă a devenit Europa. Şi în Europa ţara cea mai stabilă mi se pare Vaticanul". Aşa vede actualitatea geopolitică Aleksandr Avdeev, ambasador al Federaţiei Ruse pe lângă Sfântul Scaun. Diplomat de cursă lungă, ambasadorul a ocupat din 2008 până în 2012 rolul de ministru al culturii în ţara sa. Şi acum continuă să exprime analize şi evaluări neconvenţionale despre scenariile geopolitice chiar şi din Cetatea Eternă, unde se îngrijeşte de raporturile dintre Moscova şi Palatele de dincolo de Tibru.
Domnule ambasador Avdeev, Europa a devenit şi pentru dumneavoastră o enigmă?
Acum încă este posibil să se facă previziuni despre cum va fi situaţia în Africa sau în Asia în următorii zece ani, în timp ce în Europa nu ştim care va fi destinul Uniunii Europene, nici viitorul raporturilor transatlantice, sau ale celor comerciale. Totul este în furtună. Brexit, naţionalisme, conflictele sociale din Franţa... Eu cred cu adevărat că una din ţările cele mai stabile din Europa este statul Vatican!
Tocmai s-au celebrat primii zece ani de relaţii diplomatice depline între Sfântul Scaun şi Rusia. Care au fost momentele cele mai importante ale acestui drum?
Aceşti zece ani au fost timpul fericit al dezvoltării rodnice a relaţiilor dintre Federaţia Rusă şi Sfântul Scaun. Şi această dezvoltare este bazată pe afinitate sau chiar pe împărtăşirea privirii exprimate de Rusia şi Sfântul Scaun asupra faptelor şi problemelor din lume.
Pe care factori se întemeiază convergenţa la care faceţi referinţă dumneavoastră?
Mă gândesc înainte de toate că Sfântul Scaun este interesat ca şi Rusia de stabilitatea lumii întemeiată pe cooperare. Există o preocupare împărtăşită faţă de situaţia din Orientul Mijlociu, mai ales din Siria. Şi suntem pe aceeaşi lungime de undă cu privire la necesitatea de a rezolva conflictele pe baza dreptului internaţional. De exemplu, acum sunt la modă sancţiunile. Statele Unite le impun chiar şi împotriva aliaţilor lor. Şi cu privire la asta Sfântul Scaun a spus, cu voce responsabilă, că sancţiunile trebuie să răspundă statutului Naţiunilor Unite şi trebuie să fie autorizate de Consiliul de Securitate al ONU.
Ca diplomat şi ca studios al politicii internaţionale, cum aţi defini prezenţa şi contribuţia Sfântului Scaun asupra scenariilor internaţionale în actuala fază istorică?
Vreau să subliniez in primis apelurile papei şi ale Sfântului Scaun pentru a-i salva pe creştinii din Orientul Mijlociu, mai ales din Siria, unde înainte de conflict botezaţii reprezentau peste 18% din populaţie, iar acum au devenit 1%. Un adevărat exod biblic. Au vorbit despre asta şi papa şi patriarhul Chiril în documentul comun pe care l-au semnat în întâlnirea istorică de la Havana.
Putin este liderul global care l-a vizitat pe papa în mai multe ocazii după Merkel. Această preferinţă este numai o problemă de bune maniere şi de strategie geopolitică?
În conversaţiile lor, papa şi Putin au atins teme substanţiale. Cred că există şi o simpatie personală. Au vorbit şi despre modul în care se pot păstra cu eficacitatea valorile creştine, care riscă să fie diluate în contextul de globalism sălbatic în care trăim, şi în climatul de pseudo-liberalism dominant, care şterge obligaţiile sociale şi preamăreşte urmărirea fără limită a propriilor impulsuri instinctive şi a intereselor subiective. Pseudo-liberalismul este duşman şi al liberalismului autentic şi acum foloseşte şi internetul şi mass-media sociale ca instrumente de aplatizare şi de omologare. Persoanele sunt fragile, nu au stabilitatea şi consistenţa care se absoarbe cu timpul, în reţeaua de raporturi familiale şi sociale autentice.
Cum definiţi modus operandi al papei Francisc cu privire la procesele geopolitice? Realist? Idealist? Conservator?
Papa Francisc este un lider global, prin condiţia existentă. În lume există un miliard şi 300 de milioane de catolici, este comunitatea de credincioşi cea mai numeroasă de pe planetă, care are în papa punctul său de referinţă unitar. Papa Francisc exercită acest rol asupra scenariilor internaţionale lucrând în favoarea păcii. Şi face asta sporind şi dialogul interreligios şi dialogul ecumenic cu ceilalţi creştini. A dat o contribuţie importantă pentru a face fraterne raporturile cu celelalte Biserici şi comunităţi creştine. Şi mi se pare foarte important raportul pe care l-a construit cu islamicii, atât cu şiiţii cât şi cu sunniţii. I-a ajutat pe toţi să înţeleagă că dialogul dintre tradiţiile religioase poate să fie factor de stabilitate şi de pace, mai ales în acest timp, în care religiile au câştigat relevanţă publică. Mai ales, i-a ajutat pe toţi să înţeleagă că numai dialogul dintre tradiţiile religioase poate să învingă în manieră definitivă violenţa care încearcă să se justifice cu motivaţii religioase. Consider formidabil faptul că liderii islamici, în documentele semnate împreună cu papa Francisc, cum este Documentul de la Abu Dhabi, au afirmat că ei şi guvernele lor au datoria de a apăra de violenţă şi pe creştinii cu care convieţuiesc în ţările lor.
Dumneavoastră aţi vorbit despre sintonia dintre Putin şi Francisc. Şi totuşi există lideri politici care manifestă propria antipatie faţă de papa, în timp ce iau pe Putin şi Rusia ca model şi punct de referinţă. Cum explicaţi această contradicţie?
Este vorba de luări de poziţie superficiale. Desigur Vaticanul se află într-o poziţie mai complicat faţă de Biserica rusă, de exemplu. Vaticanul este şi un stat, deci trebuie să se mişte mereu pe două planuri, cel spiritual-religios şi cel politic-diplomatic, armonizând iniţiativele şi luările de poziţie în două domenii diferite. Cred că Sfântul Scaun realizează această concordanţă cu succes şi cu rezultate bune.
Rusia a asumat un rol cheie în Orientul Mijlociu. Mulţi analişti spun că a umplut spaţiul lăsat gol de SUA şi adaugă că în Orientul Mijlociu SUA voiau să răspândească democraţia, în timp ce Rusia susţine regimuri opresive. Vă convinge această schemă de lectură?
Aceasta este o reprezentare deformată. Siria, că ne place sau nu ne place guvernul său actual, este o naţiune membru al ONU, are un şef de stat, un guvern suveran. Ruşii prezenţi acum în Siria au fost invitaţi de guvernul sirian, în timp ce SUA, şi acum, sunt în Siria în mod ilegitim. Spun că vor să ducă democraţie. Şi atunci pentru ce au intervenit numai în Siria şi nu în alte ţări din acea regiune? Câte sunt naţiunile din zona aceea a lumii care pot da lecţii de democraţie Siriei?
Cu adevărat nu au nicio bază criticile celui care acuză Rusia că face alianţă cu regimuri autoritare?
Rusia susţine stabilizarea democratică a Siriei. A favorizat cu sprijinul Naţiunilor Unite dialogul dintre diferitele forţe politice siriene şi crearea Comisiei pentru redactarea noii Constituţii. Apoi vor fi alegerile, care vor arăta cine este susţinut de popor. Aceasta este calea normală pentru a merge spre democraţie.
Rusia are relaţii directe şi de obicei bune cu toate naţiunile din Orientul Mijlociu, adesea contrapuse între ele: Turcia, Iran, Arabia, Israel... Ce plan şi ce interese inspiră această strategie?
Este adevărat, noi avem canale deschise cu toţi actorii din Orientul Mijlociu. Şi cu privire la asta, mi se pare că Rusia urmează aceeaşi inspiraţie care călăuzeşte Sfântul Scaun: trebuie dialogat mereu cu toţi şi prin dialog trebuie dezvoltate relaţiile, siguranţa, stabilitatea. Putin a spus de atâtea ori că forţele ruseşti vor părăsi Siria când stabilitatea va fi asigurată şi când va exista o cerere corespunzătoare din partea autorităţilor siriene.
Există diviziuni între Bisericile ortodoxe, care condiţionează şi drumul ecumenic cu Biserica de Roma. Ce efecte au asupra raportului dintre Rusia şi Sfântul Scaun?
Un mare păcat în creştinism este politizarea Bisericilor. Biserica paralelă creată în Ucraina a apărut la cererea fostului preşedinte Petro Poroshenko, care după aceea a pierdut alegerile. Asta nu corespunde regulilor ortodoxe. Noi suntem fericiţi de poziţia înţeleaptă asumată de papa Francisc, care nu s-a amestecat în controversele ecleziale, precum şi cu privire la conflictul din Donbass a exprimat dorinţa ca acea criză să se rezolve paşnic, prin dialog.
Cum este considerată în Rusia sensibilitatea papei şi a Sfântului Scaun cu privire la problema ecologică şi la salvgardarea creaţiei?
Enciclica papei Francisc despre salvgardarea "casei comune" este un document fundamental în acest timp. Dacă nu se protejează in primis ambientul, dacă lumea este devastată, omenirea se stinge şi atunci nu va mai fi nimeni să pună în practică cele zece porunci şi preceptele din Evanghelie. Pentru aceasta salvgardarea creaţiei este a o a XI-a poruncă, pre-condiţie pentru orice drum de convertire spirituală.
Şi cu privire la problema fluxurilor migratoare, alt fenomen aflat constant în centrul predicii papei? Cum este considerată în Rusia această atenţie?
Noi suntem o ţară care primeşte refugiaţi şi migranţi. Am primit trei milioane de ucraineni. Înţelegem că apelurile papei Francisc sunt bazate pe privirea sa îndreptată mereu spre înseşi experienţa lui Isus prunc, când Sfânta Familie a trăit fuga în Egipt. Pentru atâţia, inclusiv creştinii care fug de războaie şi persecuţii, Europa este ca o ţară promisă. În acele cazuri, a primi este obligaţie morală. Apoi sunt migranţii care din motive economice, care adesea plătesc traficanţii de fiinţe umane, a căror reţea este organizată de criminali. Papa şi Sfântul Scaun, cu privire la acest fenomen al migraţiilor, urmează un criteriu de realism, invitând şi să se meargă pentru a investi economic în ţările de unde provin migranţii economici.
Următoarea întâlnire între papa Francisc şi patriarhul Chiril este iminentă?
Deocamdată, pregătim momente de celebrare a celei de-a patra aniversări a întâlnirii dintre Chiril şi Francisc la Havana.
S-a vorbit despre o posibilă întâlnire între episcopul de Roma şi patriarhul de Moscova în Kazahstan, cu ocazia unei dintre întâlnirile interreligioase organizate periodic la Astana de guvernul cazac. Ar fi aceea o circumstanţă propice?
Am citit despre această ipoteză în presa din Kazahstan şi în Italia. Pot adăuga doar că orice posibilă dezvoltare şi orice pas nou în relaţii este foarte preţioasă.
Unii încep să considere că nu mai este irealistă posibilitatea unei călătorii a papei în China. Papa va merge la Beijing înainte de Moscova?
Creştinii ortodocşi din Rusia sunt fericiţi că situaţia creştinilor din China se normalizează treptat şi că guvernul chinez priveşte cu favoare la acest proces. Patriarhul Chiril, în urmă cu câţiva ani, a vizitat China şi s-a întâlnit şi cu preşedintele chinez Xi Jinping. Eu însumi, cu acea ocazie, am comunicat Sfântului Scaun că acea vizită a lui Chiril era vizita unui creştin, reprezentant al tuturor creştinilor. El a făcut primul pas şi acel pas era făcut pentru a favoriza şi a deschide căi.
(După Vatican Insider, 3 ianuarie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
