Pr. Anton Dămoc OFMconv., decanul de vârstă al preoţilor din Dieceza de Iaşi a trecut la cele veşnice duminică, 17 aprilie 2005, ora 9.15. Înmormântarea va avea loc la Târgu Trotuş, miercuri, 20 aprilie, începând cu ora 10.30.
Pr. Anton s-a născut în ziua de 24 martie 1910, la Săbăoani, pe atunci jud. Roman, astăzi jud. Neamţ, din părinţii Anton Dămoc şi Catrina, născută Dumea. După absolvirea şcolii elementare în satul natal, în anul 1926 a intrat la Seminarul de la Hălăuceşti, jud. Iaşi. Despre acest moment, într-un interviu acordat revistei Lumina creştinului, în martie 2004, pr. Anton Dămoc spunea: "Nu aveam la început gândul de a deveni preot şi să merg pe urmele fratelui meu mai mare, pr. Mihai Dămoc. Dar se vede că harul lui Dumnezeu a fost mai tare decât voinţa mea, m-a învins şi mi-a îndreptat paşii spre preoţie".
În anul 1931 a început Noviciatul la Săbăoani, tot aici în anul următor, la 20 august, avea să depună profesiunea simplă. Profesiunea perpetuă a depus-o în 1935, tot la 20 august, la Luizi-Călugăra, jud. Bacău.
Între anii 1932-1938 a studiat filozofia şi teologia la Luizi-Călugăra. Tot la Luizi-Călugăra a fost hirotonit preot, la 4 aprilie 1937, prin impunerea mâinilor Excelenţei sale ep. Mihai Robu.
După terminarea studiilor de teologie, timp de câteva luni, în 1938, pr. Anton a activat la Adjudeni, jud. Neamţ. Între anii 1938 şi 1946 a fost vicar la Luizi-Călugăra. Apoi, între 1946 şi 1949, a fost paroh la Faraoani, jud. Bacău.
De la Faraoani, în 1949, în ziua de 13 aprilie, împreună cu alţi trei confraţi franciscani şi câţiva enoriaşi din Faraoani, este arestat şi dus la închisoarea din Bacău. După 18 luni de interogatorii, este condamnat de regimul comunist la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat la o fabrică de nituri, la fierărie şi apoi la minele de plumb de la Nistru şi Baia Sprie, precum şi la Canal, la Aiud şi la Gherla. În 1959, i-a fost impus domiciliul obligatoriu şi a fost trimis la Fundata, com. Perieţi, jud. Ialomiţa, pentru o perioadă de 5 ani, 3 luni şi 9 zile.
Despre anii din închisoare şi despre modul în care a reuşit să depăşească aceste încercări, tot în revista Lumina creştinului, martie 2004, pr. Anton mărturiseşte: "Trebuie să spun că fără credinţă, fără dragoste, fără grijă de mântuire e imposibil de dus o asemenea cruce. Dar Dumnezeu mi-a dat tăria necesară şi am reuşit să depăşesc aceste greutăţi. Am ştiut tot timpul că suferim şi lucrăm pentru cauza lui Dumnezeu şi împodobirea sufletului", şi mai departe spune: "... am fost de folos pentru ceilalţi: pentru a-i întări, pentru a-i ajuta, chiar pentru a-i readuce pe calea credinţei".
După eliberare, în 1964, a activat ca vicar parohial, mai întâi la Barticeşti, şi, apoi, la Hălăuceşti, iar între anii 1965 şi 1984 a fost paroh la Luncaşi, jud. Iaşi. În 1984, pensionându-se, s-a retras la Valea Mare, jud. Bacău.
În 1990, după căderea regimului comunist, pr. Anton a putut să se reîntoarcă, în sfârşit, în sânul familiei sale franciscane, care a fost persecutată pentru mai bine de 40 de ani. Din 1990 a fost trimis în Conventul din Târgu Trotuş, unde cu multă simplitate, cu multă dăruire şi cu un spirit binevoitor şi-a exercitat misiunea sa de preot şi frate franciscan, până în ultimele clipe ale vieţii sale, adică 17 aprilie 2005, ora 9.15, moment în care a fost chemat în casa Tatălui ceresc.
Aceasta a fost, pe scurt, viaţa părintelui Anton Dămoc, o viaţă trăită cu totală dăruire spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor; în împlinirea acestui scop nobil nimeni şi nimic nu i-a putut sta împotrivă. Astfel, părintele ar putea spune cu sfântul apostolul Paul: "Dar noi avem această comoară în vase de lut pentru ca puterea imensă să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. Suntem apăsaţi din toate părţile, dar nu striviţi; suntem în cumpănă, dar nu disperaţi; persecutaţi, dar nu abandonaţi; doborâţi, dar nu ucişi. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca sa se arate şi viaţa lui Isus în trupul nostru" (2Cor 4,7-10).
Pr. Anton rămâne un exemplu de adevărat creştin, adevărat frate franciscan şi adevărat preot în slujba Bisericii lui Cristos. În interviul amintit mai sus, din revista Lumina creştinului, cerându-i-se un sfat pentru preoţii mai tineri, pr. Anton a spus: "În primul rând să nu uitaţi nici un moment de obligaţiile pe care le-aţi luat în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii. În al doilea rând, să aveţi o mare grijă de a învinge tot ceea ce vă îndepărtează de ideal: mântuirea voastră şi a sufletelor". Sunt gânduri care vin dintr-o experienţă de 95 de ani de viaţă şi de 68 de ani de preoţie.
Odihna ce veşnică dă-i-o lui Doamne. Şi lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească. Să se odihnească în pace. Amin!
Pr. Antonel-Aurel Ilieş, secretar provincial
