În memoria pr. Anton Dănculesei
Scriitorul Vladimir Jankelevich spunea printre altele şi aceste cuvinte: "Când mă voi duce la Dumnezeu şi mă va întreba «Cine eşti?», îi voi zice: «Lasă-mă să-ţi spun mai întâi pentru ce m-am jertfit şi ce am iubit»".
Aş vrea ca în această reflecţie să scot în evidenţă o imagine ce-i poate caracteriza întreaga activitate a părintelui Anton Dănculesei, trecut la cele veşnice la data de 21 mai 2006.
Este adevărat că pr. Anton Dănculesei nu a activat în multe parohii. De aceea în mintea multora se poate naşte această întrebare: "Cine este acest preot?" Permiteţi-mi să spun pentru cine s-a jertfit.
A fost vicar în Parohia Bârgăuani mai bine de şapte ani şi apoi în anul 1973 a venit în părţile de pe Valea Trotuşului, îngrijindu-se de comunităţile catolice Ştefan cel Mare şi Pralea, care până în anii 1971 erau în îngrijirea Parohiei Oneşti.
A fost un preot a lui Cristos, după inima sa, blând şi smerit, dar alergător. Alergător pentru Cristos. A fost cel care a ştiut să-i împrumute fiinţa sa lui Cristos pentru ca prin el Cristos să ajungă la cât mai mulţi oameni.
În acele timpuri ale anilor 1973 cu mult curaj s-a dedicat construirii a două biserici în care Dumnezeu să aibă demnitatea sa: Ştefan cel Mare şi Pralea. În ceea ce priveşte construcţiile avea o calitate deosebită: întotdeauna avea procurate materialele necesare. Nu s-a întâmplat ca muncitorii să oprească lucrarea pe motiv că s-au terminat materialele. A ştiut să transpună acest lucru şi în planul spiritual. Ori de câte ori vreun credincios venea la el pentru a căuta un sfat bun nu trebuia să aştepte sau să plece descurajat, fiindcă pr. Anton avea bogăţia sa spirituală din care ştia să împartă fără măsură chiar şi celor ce nu cereau în mod expres.
Din mărturia vieţii sale se putea citi evanghelia pentru care şi-a consacrat viaţa. Atât timp cât a construit bisericile pr. Anton nu a avut casă. A dorit ca mai întâi Dumnezeu să aibă casa sa. În acest timp a locuit în sacristia bisericii. Mai târziu, când lucrările erau pe sfârşit, un accident era cât pe ce să-i aducă sfârşitul pământesc, pentru că acest accident s-a petrecut în inima pădurii. Era singur în maşina sa, care, scăpată de sub control, a ieşit de pe drumul forestier, rostogolindu-se într-o prăpastie de peste 50 de metri. În urma acestui accident picioarele i-au fost grav afectate, rămânând imobilizat în acest loc sălbatic din pădure, unde circulaţia publică era închisă. În acele clipe a continuat rugăciunea Rozariului pregătindu-se de moartea care se apropia ca şi negura nopţii. Însă a fost salvat de câinele unui pădurar care întâmplător a mers în acea zi pentru a vedea cantonul silvic pe care îl avea în pază.
Deşi după acest accident puterea de a alerga i-a slăbit puternic, pr. Anton nu s-a lăsat învins. A continuat să alerge! În anul 1992, la rugămintea PS Petru Gherghel, s-a ocupat de o altă lucrare grandioasă: ridicarea unei case de reculegere şi odihnă pentru tineretul creştin, închinată sfântului Ioan Bosco. Lucrările s-au încheiat în toamna anului 1999, când s-a dat în funcţiune această casă. Tot în acest an a fost sfinţită şi biserica din Pralea.
Prin viaţa sa pr. Anton Dănculesei cred că ne-a transmis acest mesaj: trebuie să alergi pentru a ajunge la ţintă. Prin dorinţa sa de a fi înmormântat în satul natal, a subliniat acest gând; ţinta nu e ceea ce îţi propui sau ceea ce îţi construieşti, ci ceea ce alegi. Când a plecat spre spital la Iaşi presimţea că nu se va întoarce viu. "Dacă mor aici să mă duceţi direct la Gherăeşti, în satul meu natal". Poate o spunea cu un sentiment de tristeţe, dar ceva îl făcea să fie vesel şi plin de speranţă: "Am crescut doi preoţi", preoţi care vor duce mai departe evanghelia lui Cristos. A ştiut să înmâneze ştafeta credinţei şi a dăruirii.
Din ziua când a murit şi până în clipa înmormântării nici un telefon fix nu a funcţionat în satul Pralea. Nu s-a putut anunţa decesul său în această comunitate pentru care a lucrat atât de mult. Să fie un semn divin? Trista veste a trecerii părintelui Anton la cele veşnice s-a aflat în comunitatea Pralea prin Radio Iaşi, la Liturghia transmisă la ora 8.00. Mulţumim pe această cale tuturor celor ce s-au străduit să realizeze acest moment la Radio Iaşi, important pentru omul de rând, pentru acel om lipsit de alte mijloace informaţionale şi edificatoare.
Aici, la Pralea, la 22 mai, trupul neînsufleţit al pr. Anton a fost aşteptat de întreaga comunitate la intrarea pe drumul spre biserică. De aici, preoţii Iosif Păuleţ, Isidor Mocanu, Ştefan Erdeş, Anton Dancă şi Valentin Aenoaei l-au însoţit până în biserică, unde s-au rugat pentru odihna fericită a pr. Anton. După sfânta Liturghie toţi credincioşii au stat în jurul sicriului în biserică întreaga noapte. Marţi, după sfânta liturghie pe care a prezidat-o pr. Isidor Mocanu, coleg de promoţie şi delegat episcopal pentru a coordona funeraliile părintelui Anton, trupul neînsufleţit a fost transportat spre Gherăeşti, localitatea natală în care a fost îngropat miercuri, 23 mai. Credincioşii din Pralea l-au condus în număr destul de mare, în ciuda distanţei mari dintre Pralea şi Gherăeşti. Au venit pentru a arăta că au un respect deosebit pentru pr. Anton şi că nu îl vor uita.
Aş încheia cu acest gând luat de la sfântul apostol Paul: "Cu ochii la ţintă alerg... şi nu pentru coroana cea pieritoare". Aşa a alergat pr. Anton Dănculesei; nu pentru a culege coroana de mulţumiri din partea lumii sau a celor din satul Pralea sau înălţarea pe podiumul premianţilor, ci a rămas umil şi încrezător că va primi coroana răsplăţii celei drepte de la Cristos-Păstorul, cu care s-a făcut asemănător prin blândeţea şi umilinţa sa. În această cursă a fost întărit de evlavia sa către sfânta Fecioară Maria, regina Rozariului. A plecat spre locuinţa cea veşnică în luna mai, lună dedicată cinstirii sfintei Fecioare.
Fiecare credincios din Pralea îi mulţumeşte pentru tot ce a făcut. În sufletele acestor creştini a rămas un gând bun, un gest nevinovat, un cuvânt edificator, o faptă sinceră a părintelui Anton, care le va da tăria de a merge pe drumul credinţei conturat de bucuria şi curajul pe care a mers păstorul lor.
Dumnezeu să-l fericească primindu-l în rândul aleşilor săi!
Pr. Valentin Aenoaei
