Papa Leon al XIV-lea: Audienţa jubiliară de sâmbătă, 25 octombrie 2025
Cateheza. 7. A spera înseamnă a nu şti - Nicolaus Cusanus
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!
Aţi ajuns la destinaţia pelerinajului vostru, dar, asemenea discipolilor lui Isus, trebuie acum să învăţăm să locuim într-o lume nouă. Jubileul ne-a făcut pelerini ai speranţei tocmai din acest motiv: totul trebuie privit acum în lumina învierii Celui Răstignit. În această speranţă suntem mântuiţi! Ochii noştri, însă, nu sunt obişnuiţi. Astfel, înainte de a se înălţa la cer, Cel Înviat a început să educe privirile noastre. Şi continuă să o facă şi astăzi! Într-adevăr, lucrurile nu sunt ceea ce par: iubirea a triumfat, chiar dacă avem în faţa ochilor atâtea contraste şi vedem ciocnirea între multe contrarii.
Într-o epocă la fel de tulbure, în secolul al XV-lea, Biserica a avut un cardinal care este încă puţin cunoscut astăzi. A fost un mare gânditor şi slujitor al unităţii. Numele său era Nicolaus şi provenea din Kues, Germania: Nicolaus Cusanus. El ne poate învăţa că a spera înseamnă şi "a nu şti". După cum scrie Sfântul Paul, "cum ar putea spera cineva ceea ce vede?" (Rom 8,24). Nicolaus Cusanus nu putea vedea unitatea Bisericii, zdruncinată de curente opuse şi divizată între Orient şi Occident. Nu putea vedea pacea în lume şi între religii, într-o perioadă în care creştinătatea se simţea ameninţată din exterior. Însă, în timp ce călătorea ca diplomat al papei, el se ruga şi gândea. De aceea, scrierile sale sunt pline de lumină.
Mulţi dintre contemporanii săi trăiau în frică; alţii s-au înarmat, pregătind noi cruciade. Nicolaus, în schimb, a ales încă de tânăr să se asocieze cu aceia care aveau speranţă, cu aceia care se aprofundau noi discipline, cu aceia care reciteau clasicii şi se întorceau la izvoare. El credea în umanitate. A înţeles că există contrarii care trebuie ţinute împreună, că Dumnezeu este un mister în care ceea ce este în tensiune găseşte unitate. Nicolaus ştia că nu ştia şi astfel a înţeles tot mai bine realitatea. Ce dar mare pentru Biserică! Ce chemare la reînnoirea inimii! Iată învăţăturile sale: a face spaţiu, a ţine contrariile împreună, a spera ceea ce încă nu se vede.
Cusanus a vorbit despre o "ignoranţă învăţată", semn de inteligenţă. Protagonistul unora dintre scrierile sale este un personaj curios: idiotul. Este o persoană simplă, care nu a studiat şi pune învăţaţilor întrebări elementare, care pun în criză certitudinile lor.
La fel este şi în Biserica de astăzi. Câte întrebări pun în criză învăţătura noastră! Întrebări de la tineri, întrebări de la săraci, întrebări de la femei, întrebări de la cei reduşi la tăcere sau condamnaţi pentru că diferă de majoritate. Trăim într-un timp binecuvântat: câte întrebări! Biserica devine expertă în umanitate dacă merge cu umanitatea şi are în inimă ecoul întrebărilor sale.
Iubiţi fraţi şi surori. A spera înseamnă a nu şti. Noi nu avem deja răspunsurile la toate întrebările. Însă îl avem pe Isus. Să-l urmăm pe Isus. Şi atunci să sperăm ceea ce încă nu vedem. Să devenim un popor în care contrariile se combină în unitate. Să intrăm ca exploratori în noua lume a Celui Înviat. Isus merge înaintea noastră. Noi învăţăm, înaintând pas cu pas. Este un drum nu numai al Bisericii, ci a întregii omeniri. Un drum al speranţei.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
