|
| © Vatican Media |
Cateheza. 9. A spera înseamnă a lua poziţie. Dorothy Day
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!
Pentru mulţi dintre voi, a fi astăzi la Roma este realizarea unei mari dorinţe. Pentru cei dintre voi care sunteţi în pelerinaj şi ajungeţi la destinaţie, este important să vă amintiţi momentul deciziei. Ceva, la început, s-a mişcat în voi, poate datorită cuvântului sau invitaţiei altcuiva. Astfel, Domnul însuşi v-a luat de mână: o dorinţă şi apoi o decizie. Fără aceasta, nu aţi fi aici. Este important să vă amintiţi acest lucru.
Şi ceea ce am auzit din Evanghelie chiar acum este important: "Cui i se dă mult, i se va cere mult; cui i se încredinţează mult, i se va cere mult mai mult". Isus le spune aceasta celor mai apropiaţi discipoli ai săi, celor care au stat cu el mai mult. Şi noi am primit atât de mult din drumul trăit până aici, am fost cu Isus şi cu Biserica şi, chiar dacă Biserica este o comunitate cu limite umane, am primit atât de mult. Aşadar, Isus aşteaptă mult de la noi. Este un semn de încredere, de prietenie. El aşteaptă mult pentru că ne cunoaşte şi ştie că putem face asta!
Isus a venit să aducă foc: focul iubirii lui Dumnezeu pe pământ şi focul dorinţei în inimile noastre. Într-un anumit fel, Isus ne ia pacea, dacă ne gândim la pace ca la o linişte inertă. Aceasta, însă, nu este pacea adevărată. Uneori ne dorim să fim "lăsaţi în pace": ca nimeni să nu ne deranjeze, ca ceilalţi să nu mai existe. Aceasta nu este pacea lui Dumnezeu. Pacea pe care o aduce Isus este ca un foc şi ne cere mult. Mai presus de toate, ne cere să luăm poziţie. În faţa nedreptăţilor, a inegalităţilor, unde demnitatea umană este călcată în picioare, unde cei vulnerabili sunt lipsiţi de puterea de a vorbi: a lua poziţie. A spera înseamnă a lua poziţie. A spera înseamnă a înţelege în inimă şi a arăta în fapte că lucrurile nu trebuie să continue ca înainte. Şi acesta este focul bun al evangheliei.
Aş vrea să-mi amintesc de o mică mare americancă, Dorothy Day, care a trăit în secolul trecut. Avea foc în interior. Dorothy Day a luat poziţie. A văzut că modelul de dezvoltare al ţării sale nu crea aceleaşi oportunităţi pentru toţi, a înţeles că pentru prea mulţi visul era un coşmar, că, în calitate de creştină, trebuia să se implice alături de muncitori, migranţi, cei respinşi de o economie care ucide. A scris şi a slujit: este important să unim mintea, inima şi mâinile. Aceasta înseamnă să luăm poziţie. A scris ca jurnalistă, adică a gândit şi i-a făcut pe alţii să gândească. Scrisul este important. Şi la fel este şi cititul, astăzi mai mult ca oricând. Şi apoi Dorothy a servit mese, a oferit haine, s-a îmbrăcat şi a mâncat ca aceia pe care i-a slujit: a unit mintea, inima şi mâinile. În acest fel, a spera înseamnă a lua poziţie.
Dorothy Day a implicat mii de persoane. Au deschis case în multe oraşe, în multe cartiere: nu mari centre de servicii, ci puncte de caritate şi de dreptate unde se pot numi reciproc pe nume, se pot cunoaşte unul pe altul şi pot transforma indignarea în comuniune şi în acţiune. Iată cum sunt făcătorii de pace: iau poziţie şi suportă consecinţele, dar merg înainte. A spera înseamnă a lua poziţie, ca Isus, cu Isus. Focul său este focul nostru. Fie ca Jubileul să-l reaprindă în noi şi în întreaga Biserică!
* * *
Urez bun venit cu afect corurilor diecezane şi parohiale care participă la Jubileul corurilor şi al coralelor. Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc pentru slujirea preţioasă pe care o aduceţi în comunităţile voastre; muzica şi cântarea, legate de liturgie, sunt o formă de rugăciune, un sentiment al atracţiei frumuseţii care ne înalţă spre Dumnezeu şi uneşte inimile în laudă. Fie ca Sfânta Cecilia, patroana muzicii şi a cântării, a cărei comemorare o celebrăm astăzi, să vă susţină angajarea şi misiunea.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
