© Vatican Media

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru celebrarea celei de-a 58-a Zi Mondială a Păcii (1 ianuarie 2025)

Ne iartă nouă greşelile noastre, dăruieşte-ne pacea ta

I. În ascultarea strigătului omenirii ameninţate

1. În zorii acestui nou an dăruit nouă de Tatăl ceresc, timp jubiliar dedicat speranţei, adresez cea mai sinceră urare de pace fiecărei femei şi fiecărui bărbat, îndeosebi celui care se simte prosternat de propria condiţie existenţială, condamnat de propriile greşeli, strivit de judecata altuia şi nu reuşeşte să mai observe perspectiva pentru propria viaţă. Vouă tuturor, speranţă şi pace, pentru că acesta este un An de Har, care provine din Inima Răscumpărătorului!

2. În 2025, Biserica Catolică celebrează Jubileul, eveniment care umple inimile cu speranţă. "Jubileul" provine dintr-o antică tradiţie iudaică, atunci când sunetul de corn de berbec (în ebraică yobel) la fiecare patruzeci şi nouă de ani anunţa un an de clemenţă şi eliberare pentru tot poporul (cf. Lev 25,10). Acest apel solemn trebuia să răsune în mod ideal pentru toată lumea (cf. Lev 25,9), pentru a restabili dreptatea lui Dumnezeu în diferite domenii ale vieţii: în folosirea pământului, în posesia bunurilor, în relaţia cu aproapele, mai ales faţă de cei mai săraci şi faţă de cel care era căzut în nenorocire. Sunetul de corn amintea întregului popor, celui care era bogat şi celui care a sărăcit, că nicio persoană nu vine pe lume pentru a fi oprimată: suntem fraţi şi surori, fii ai aceluiaşi Tată, născuţi pentru a fi liberi după voinţa Domnului (cf. Lev 25,17.25.43.46.55).

3. Şi astăzi, Jubileul este un eveniment care ne determină să căutăm dreptatea eliberatoare a lui Dumnezeu pe tot pământul. În locul cornului, la începutul acestui An de Har, noi am vrea să ne punem în ascultarea "strigătului disperat de ajutor"[1] care, ca glasul sângelui lui Abel cel drept, se înalţă din mai multe părţi ale pământului (cf. Gen 4,10) şi pe care Dumnezeu nu încetează niciodată să-l asculte. La rândul nostru, ne simţim chemaţi să devenim glas al atâtor situaţii de exploatare a pământului şi de oprimare a aproapelui[2]. Aceste nedreptăţi asumă uneori aspectul a ceea ce Sfântul Ioan Paul al II-lea a definit "structuri de păcat"[3], deoarece nu sunt datorate numai fărădelegii unora, ci, pentru a spune aşa, s-au consolidat şi se sprijină pe o complicitate extinsă.

4. Fiecare dintre noi trebuie să se simtă într-un fel oarecare responsabil de devastarea la care este supusă casa noastră comună, începând de la acele acţiuni care, chiar şi numai indirect, alimentează conflictele care biciuiesc omenirea. Astfel se alimentează şi se împletesc provocări sistemice, distincte, dar interconectate, care chinuiesc planeta noastră[4]. Mă refer, îndeosebi, la inegalităţile de orice fel, la tratamentul inuman rezervat persoanelor migrante, la degradarea ambientală, la confuzia generată în mod conştient de dezinformare, la respingerea oricărui tip de dialog, la finanţări uriaşe ale industriei militare. Prin urmare, la începutul acestui an vrem să ne punem în ascultarea acestui strigăt al omenirii pentru a ne simţi chemaţi, toţi, împreună şi personal, să rupem lanţurile nedreptăţii pentru a proclama dreptatea lui Dumnezeu. Nu va putea fi suficient vreun act episodic de filantropie. În schimb, este nevoie de schimbări culturale şi structurale, ca să aibă loc şi o schimbare durabilă[5].

II. O schimbare culturală: toţi suntem datornici

5. Evenimentul jubiliar ne invită să întreprindem diferite schimbări, pentru a înfrunta actuala condiţie de nedreptate şi inegalitate, amintindu-ne că bunurile pământului sunt destinate nu numai câtorva privilegiaţi, ci tuturor[6]. Poate fi util să amintim ceea ce scria Sfântul Vasile din Cezareea: "Dar care lucruri, spune-mi, sunt ale tale? De unde le-ai luat pentru a le insera în viaţa ta? […] Nu ai ieşit complet gol din sânul mamei tale? Nu te vei întoarce, din nou, gol în pământ? De unde îţi provine ceea ce ai acum? Dacă tu ai spune că îţi derivă din întâmplare, l-ai nega pe Dumnezeu, nerecunoscându-l pe Creator şi nu ai fi recunoscător Donatorului"[7]. Când recunoştinţa dispare, omul nu mai recunoaşte darurile lui Dumnezeu. Însă, în milostivirea sa infinită, Domnul nu-i abandonează pe oamenii care păcătuiesc împotriva lui: confirmă mai degrabă darul vieţii cu iertarea mântuirii, oferită tuturor prin Isus Cristos. De aceea, învăţându-ne "Tatăl nostru", Isus ne invită să cerem: "Ne iartă nouă greşelile noastre" (Mt 6,12).

6. Când o persoană ignoră propria legătură cu Tatăl, începe să-l macine gândul că relaţiile cu ceilalţi pot să fie guvernate de o logică de exploatare, unde cel mai puternic pretinde că are dreptul de a fi samavolnic asupra celui mai slab[8]. Ca şi elitele din timpurile lui Isus, care profitau de suferinţele celor mai săraci, tot aşa astăzi în satul global interconectat[9], sistemul internaţional, dacă nu este alimentat de logici de solidaritate şi de interdependenţă, generează nedreptăţi, exacerbate de corupţie, care prind în capcană ţările sărace. Logica exploatării datornicului descrie în mod sintetic şi actuala "criză a datoriei", care chinuie diferite ţări, mai ales din sudul lumii.

7. Nu încetez să repet că datoria externă a devenit un instrument de control, prin care unele guverne şi instituţii financiare private din ţările mai bogate nu au scrupule să exploateze în mod nediscriminat resursele umane şi naturale din ţările mai sărace, numai pentru a satisface exigenţele propriilor pieţe[10]. La aceasta trebuie adăugat că diferite populaţii, deja apăsate de datoria internaţională, sunt constrânse să poarte şi povara datoriei ecologice a ţărilor mai dezvoltate[11]. Datoria ecologică şi datoria externă sunt două feţe ale aceleiaşi medalii, ale acestei logici a exploatării, care culminează în criza datoriei[12]. Inspirându-mă din acest an jubiliar, invit comunitatea internaţională să întreprindă acţiuni de iertare a datoriei externe, recunoscând existenţa unei datorii ecologice între nordul şi sudul lumii. Este un apel la solidaritate, dar mai ales la dreptate[13].

Schimbarea culturală şi structurală pentru a depăşi această criză se va întâmpla atunci când ne vom recunoaşte în sfârşit toţi fii ai Tatălui şi, în faţa lui, ne vom mărturisi cu toţii datornici, dar şi toţi necesari unul altuia, după o logică de responsabilitate împărtăşită şi diversificată. Vom putea descoperi "odată pentru totdeauna că avem nevoie şi suntem datornici unii altora"[14].

III. Un drum de speranţă: trei acţiuni posibile

9. Dacă ne lăsăm atinsă inima de aceste schimbări necesare, Anul de Har al Jubileului va putea redeschide calea speranţei pentru fiecare dintre noi. Speranţa se naşte din experienţa milostivirii lui Dumnezeu, care este mereu nelimitată[15].

Dumnezeu, care nu datorează nimănui nimic, continuă să dăruiască fără încetare har şi milostivire tuturor oamenilor. Isaac din Ninive, un părinte al Bisericii orientale din secolul al VII-lea, scria: "Iubirea ta este mai mare decât datoriile mele. Puţin lucru sunt valurile mării faţă de numărul păcatelor mele, dar dacă noi cântărim păcatele mele, în confruntare cu iubirea ta, dispar ca un nimic"[16]. Dumnezeu nu calculează răul comis de om, dar este imens de "bogat în milostivire, prin marea iubire cu care ne-a iubit" (Ef 2,4). În acelaşi timp, ascultă strigătul săracilor şi al pământului. Ar fi suficient să ne oprim o clipă, la începutul acestui an, şi să ne gândim la harul cu care de fiecare dată iartă păcatele noastre şi iartă orice datorie a noastră, pentru ca inima noastră să fie inundată de speranţă şi de pace.

10. De aceea, Isus în rugăciunea "Tatăl nostru", pune afirmaţia foarte exigentă "precum şi noi iertăm greşiţilor noştri" după ce am cerut Tatălui iertarea greşelilor noastre (cf. Mt 6,12). De fapt, pentru a ierta o datorie altora şi a le da speranţă, este nevoie ca propria viaţă să fie plină de aceeaşi speranţă care vine de la milostivirea lui Dumnezeu. Speranţa este supraabundentă în generozitate, lipsită de calcule, nu face conturile din buzunarele datornicilor, nu se preocupă de propriul câştig, ci are în vedere numai un scop: a ridica pe cel care este căzut, a pansa inimile frânte, a elibera de orice formă de sclavie.

11. Prin urmare, aş vrea la începutul acestui An de Har să sugerez trei acţiuni care pot să redea demnitate vieţii a întregi populaţii şi a le repune în mişcare pe calea speranţei, ca să se depăşească criza datoriei şi toţi să se poată recunoaşte din nou datornici iertaţi.

Înainte de toate, reiau apelul lansat de Sfântul Ioan Paul al II-lea cu ocazia Jubileului anului 2000, de a ne gândi la o "reducere consistentă, dacă nu chiar la iertarea totală, a datoriei internaţionale, care apasă asupra destinului multor naţiuni"[17]. Recunoscând datoria ecologică, ţările mai înstărite să se simtă chemate să facă totul pentru a ierta datoriile acelor ţări care nu sunt în măsură să dea înapoi ceea ce trebuie. Desigur, ca să nu fie vorba de un act izolat de binefacere, care riscă după aceea să declanşeze din nou un cerc vicios de finanţare-datorie, este nevoie, în acelaşi timp, de dezvoltarea unei noi arhitecturi financiare, care să ducă la crearea unei Cărţi financiare globale, întemeiate pe solidaritatea şi pe armonia între popoare.

În afară de asta, cer o angajare fermă de a promova respectarea demnităţii vieţii umane, de la concepere până la moartea naturală, pentru ca fiecare persoană să poată iubi propria viaţă şi să privească la viitor cu speranţă, dorind dezvoltarea şi fericirea pentru sine şi pentru copiii proprii. De fapt, fără speranţă în viaţă este greu să izvorască în inima celor mai tineri dorinţa de a genera alte vieţi. Aici, îndeosebi, aş vrea să invit încă o dată la un gest concret care să poată favoriza cultura vieţii. Mă refer la eliminarea pedepsei cu moartea în toate naţiunile. De fapt, această măsură, în afară de a compromite inviolabilitatea vieţii, elimină orice speranţă umană de iertare şi de reînnoire[18].

Îndrăznesc să relansez şi un alt apel, făcând referinţă la Sfântul Paul al VI-lea şi la Benedict al XVI-lea[19], pentru tinerele generaţii, în acest timp marcat de războaie: să utilizăm cel puţin un procent fix din banii folosiţi în armamente pentru constituirea unui Fond mondial care să elimine definitiv foamea şi să faciliteze în ţările mai sărace activităţi educative şi menite să promoveze dezvoltarea sustenabilă, contrastând schimbarea climatică[20]. Ar trebui să încercăm să eliminăm orice pretext care să-i poată determina pe tineri să-şi imagineze propriul viitor fără speranţă sau ca aşteptare de a răzbuna sângele celor dragi ai lor. Viitorul este un dar pentru a merge dincolo de greşelile din trecut, pentru a construi noi drumuri de pace.

IV. Destinaţia păcii

12. Cei care vor întreprinde, prin gesturile sugerate, drumul speranţei vor putea să vadă tot mai apropiată atât de mult râvnita destinaţie a păcii. Psalmistul ne întăreşte în această promisiune: când "iubirea şi adevărul se vor întâlni, dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa" (Ps 85,11). Când mă despoi de arma creditului şi redau calea speranţei unei surori sau unui frate, contribui la restabilirea dreptăţii lui Dumnezeu pe acest pământ şi mă îndrept cu acea persoană spre destinaţia păcii. Aşa cum spunea Sfântul Ioan al XXIII-lea, adevărata pace se va putea naşte numai dintr-o inimă dezarmată de nelinişte şi de frica războiului[21].

13. Fie ca 2025 să fie un an în care să crească pacea! Acea pace adevărată şi durabilă, care nu se opreşte la chiţibuşurile contractelor sau la mesele compromisurilor umane[22]. Să căutăm pacea adevărată, care este dăruită de Dumnezeu unei inimi dezarmate: o inimă care nu se încăpăţânează să calculeze ceea ce este al meu şi ceea ce este al tău; o inimă care topeşte egoismul în promptitudinea de a merge în întâmpinarea altora; o inimă care nu ezită să se recunoască datornică faţă de Dumnezeu şi de aceea este gata să ierte datoriile care-l oprimă pe aproapele; o inimă care depăşeşte descurajarea în privinţa viitorului cu speranţa că fiecare persoană este o resursă pentru această lume.

14. Dezarmarea inimii este un gest care îi implică pe toţi, de la primii la ultimii, de la cei mici la cei mari, de la bogaţi la săraci. Uneori, este suficient ceva simplu ca "un zâmbet, un gest de prietenie, o privire fraternă, o ascultare sinceră, o slujire gratuită"[23]. Cu aceste mici-mari gesturi, ne apropiem de destinaţia păcii şi vom ajunge acolo mai în grabă, cu cât mai mult, de-a lungul drumului alături de fraţii şi surorile regăsiţi, ne vom descoperi deja schimbaţi faţă de cum plecaserăm. De fapt, pacea nu vine numai cu sfârşitul războiului, ci cu începutul unei lumi noi, o lume în care ne descoperim diferiţi, mai uniţi şi mai fraţi faţă de cum ne-am fi imaginat.

15. Dăruieşte-ne, Doamne, pacea ta! Aceasta este rugăciunea pe care o înalţ către Dumnezeu, în timp ce adresez urările pentru anul nou şefilor de stat şi de guvern, responsabililor organizaţiilor internaţionale, liderilor diferitelor religii, fiecărei persoane de bunăvoinţă.

Ne iartă nouă greşelile noastre, Doamne,
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
şi în acest cerc de iertare dăruieşte-ne pacea ta,
acea pace pe care numai tu o poţi dărui
celui care îşi lasă dezarmată inima,
celui care, cu speranţă, vrea să ierte datoriile propriilor fraţi,
celui care, fără teamă, mărturiseşte că este datornic al tău,
celui care nu rămâne surd la strigătul celor mai săraci.

Din Vatican, 8 decembrie 2024

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Spes non confundit. Bula de convocare a Jubileului Ordinar al Anului 2025 (9 mai 2024), 8.

[2] Cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea apostolică Tertio millennio adveniente (10 noiembrie 1994), 51.

[3] Scrisoarea enciclică Sollicitudo rei socialis (30 decembrie 1987), 36.

[4] Cf. Discurs adresat participanţilor la Întâlnirea promovată de Academiile Pontificale de Ştiinţe şi de Ştiinţe Sociale, 16 mai 2024.

[5] Cf. Exortaţia apostolică Laudate Deum (4 octombrie 2023), 70.

[6] Cf. Spes non confundit. Bula de convocare a Jubileului Ordinar al Anului 2025 (9 mai 2024), 16.

[7] Homilia de avaritia, 7: PG 31, 275.

[8] Cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 123.

[9] Cf. Cateheză, 2 septembrie 2020: L’Osservatore Romano, 3 septembrie 2020, p. 8.

[10] Cf. Discurs adresat participanţilor la Întâlnirea "Debt Crisis in the Global South", 5 iunie 2024.

[11] Cf. Discurs la Conferinţa statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite despre Schimbările Climatice (COP 28), 2 decembrie 2023.

[12] Cf. Discurs adresat participanţilor la Întâlnirea "Debt Crisis in the Global South", 5 iunie 2024.

[13] Cf. Spes non confundit. Bula de convocare a Jubileului Ordinar al Anului 2025 (9 mai 2024), 16.

[14] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 35.

[15] Cf. Spes non confundit. Bula de convocare a Jubileului Ordinar al Anului 2025 (9 mai 2024), 23.

[16] Discurs X (A treia colecţie), Rugăciune cu solitarii care se întreţin, 100-101: CSCO 638, 115. Sfântul Augustin ajunge chiar să afirme că Dumnezeu nu încetează să devină datornic al omului: "Deoarece «în veci este milostivirea sa», te învredniceşti cu promisiunile sale de a deveni datornic al celor cărora le ierţi toate datoriile" (cf. Confessiones, 5,9,17: PL 32, 714).

[17] Scrisoarea apostolică Tertio millennio adveniente (10 noiembrie 1994), 51.

[18] Cf. Spes non confundit. Bula de convocare a Jubileului Ordinar al Anului 2025 (9 mai 2024), 10.

[19] Cf. Sfântul Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică Populorum progressio (26 martie 1967), 51; Benedict al XVI-lea, Discurs adresat Corpului Diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, 9 ianuarie 2006; idem, Exortaţia apostolică post-sinodală Sacramentum caritatis (22 februarie 2007), 90.

[20] Cf. Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 262; Discurs adresat Corpului Diplomatic acreditat la Sfântul Scaun, 9 ianuarie 2024; Discurs la Conferinţa statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite despre Schimbările Climatice (COP 28), 2 decembrie 2023.

[21] Cf. Sfântul Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea enciclică Pacem in terris (11 aprilie 1963), 61.

[22] Cf. Moment de rugăciune la un deceniu de la "Invocaţia pentru pace în Ţara Sfântă", 7 iunie 2024.

[23] Spes non confundit. Bula de convocare a Jubileului Ordinar al Anului 2025 (9 mai 2024), 18.

* * *

Dezarmarea materială şi a inimii. Prezentarea mesajului Papei Francisc pentru a LVIII-a Zi Mondială a Păcii, în Sala de Presă a Sfântului Scaun