Arhiepiscopul american Fulton John Sheen (1895-1979), cunoscut pentru opera sa de evanghelizare prin radio și televiziune, nu este fericit – adică „norocos” și „bucuros” – pentru că a fost o celebritate media; nici pentru că a fost un „scriitor renumit”; nici pentru că a fost „faimos”; este fericit pentru că a știut să primească darul „comuniunii cu Isus”, cu cei săraci și vulnerabili. Astfel, cardinalul Luis Antonio Tagle, pro-prefect al Dicasterului pentru Evanghelizare, a descris carisma slujitorului lui Dumnezeu în timpul Liturghiei de beatificare pe care a prezidat-o în numele papei joi, 24 septembrie 2026, după-amiaza, după ce era deja seara la Roma, la Dome at America’s Center din Saint Louis, Missouri, SUA.
În complexul sportiv interior, celebrarea a început cu o lungă procesiune de intrare formată din diaconi, preoți, persoane consacrate și episcopi. În prezența a zeci de mii de credincioși, cardinalul a amintit bucuria lui Leon al XIV-lea, exprimată și în timpul audienței generale de miercurea trecută, bucurându-se de „beatificarea conaționalului său din Illinois și episcop”. După cum este scris în scrisoarea apostolică a pontifului în latină, citită de Tagle la începutul celebrării, Fulton Sheen a fost „un predicator neobosit al evangheliei prin mijloace moderne de comunicare și un păstor dedicat, animat de zel misionar”.
Lecturile liturghiei au subliniat calitățile de „evanghelizator” și „păstor misionar” al noului fericit. În Evanghelia după Marcu (16,15-20) „Domnul Înviat își alege și își trimite prietenii să vestească Evanghelia fiecărei făpturi”. Acesta, a susținut cardinalul, este un motiv legitim de fericire, deși complet opus independenței și libertății pe care lumea le predică drept fericire. „A alege singur și a merge unde vrei nu este o misiune și nu este o fericire. Fericiți ești atunci când vestești tuturor Vestea Bună a lui Isus”.
Și pentru Sfântul Paul, suntem fericiți nu pentru că nu ne predicăm pe noi înșine, ci „pe Cristos ca Domn”. Un adevăr subliniat și de profetul Isaia, care a spus: „Binecuvântate și frumoase sunt picioarele voastre când vestiți mântuirea și pacea lui Dumnezeu”.
„A străbate pământul, marea și cerul – a comentat Tagle – proclamând cuvinte distructive și comițând acte de violență nu este misiune; nu este fericire”. A fi „autosuficienți” și „a căuta propria autoafirmare” este un „semn rău”, a susținut cardinalul: mai degrabă, suntem fericiți atunci când Domnul „lucrează prin voi și confirmă evanghelia pe care o predicați prin semne miraculoase”.
Cardinalul a amintit apoi un episod din viața lui Fulton Sheen: o întâlnire cu Pius al XII-lea. Când Papa Pacelli l-a întrebat câte suflete a convertit, episcopul american a răspuns că nu știe, că nu le-a numărat niciodată, pentru a nu cădea în ispita orgoliului, crezând că este propriul său merit. Noul fericit s-a descris în schimb ca un portar, poate unul „de succes”, care reușise ocazional să „conducă oamenii la ușa deschisă a casei lui Dumnezeu”.
Evanghelizatorul misionar este fericit pentru că trăiește „în comuniune cu persoanele și popoarele, în special cu cei săraci și vulnerabili, în numele lui Isus Cristos”. „A folosi predicarea ca pretext pentru a evita persoanele concrete și a rămâne orbi în fața acțiunii lui Dumnezeu în ei nu este misiune; nu este fericire”, a comentat Tagle, concluzionând că „a domina asupra celorlalți și a face simțită propria importanță nu este misiune; nu este fericire”.
Secretul fericirii, a dezvăluit în cele din urmă pro-prefectul, este a ne simți săraci, dar îmbogățiți de comuniunea cu Cristos: „Fericiți sunteți voi când vă considerați vase de lut, pentru ca puterea să fie de la Dumnezeu și nu de la voi”. În schimb, „a predica evanghelia dintr-o poziție de presupusă dreptate care împiedică pe cineva să se identifice cu rănile altora nu este misiune; nu este fericire”.
Tocmai sărăcia a fost recomandată de episcopul Sheen părinților conciliari când a vorbit la Conciliul al II-lea din Vatican. Era 9 noiembrie 1964. Le-a cerut să arate cu degetul spre paralela 30 și să considere întreaga lume aflată la sud de acea linie ca fiind săracă. Tocmai de sub această demarcație, a amintit el, au venit majoritatea participanților la conciliu. Și tocmai o Biserică săracă și „rănită”, a afirmat Sheen, era cea mai potrivită „să convertească o lume îndoielnică”. Așa cum Cristos cel înviat și rănit a putut să-l convingă pe Toma.
Sărăcia, pe care a plasat-o în centrul unei conferințe televizate, intitulată „Paralela 30”, înregistrată în 1967. În această emisiune, așa cum a explicat Tagle, Fulton Sheen a povestit un episod aparent desprins din „Testamentul sfântului Francisc”, în care Sărăcuțul din Assisi își povestește convertirea printr-o întâlnire cu leproșii, un eveniment spiritual care a transformat în „dulceață” tot ceea ce considerase anterior „amar”.
Sheen vizitase Buluba, Uganda, un loc care adăpostea 500 de persoane bolnave de lepră. Una dintre ele, a relatat cardinalul în omilia sa, s-a apropiat de prelat. Ea își pierduse deja partea inferioară a brațului și mâna. Sheen, tremurând inițial de frică, a apucat ce mai rămăsese din acea mână și apoi „a ținut în mâini carnea rănită a persoanelor vulnerabile afectate de lepră, considerându-se unul dintre ei, a 501-a persoană afectată de lepră”.
„Fericit este vasul de lut care își trage forța din Isus – a concluzionat Tagle –, fericit este evanghelizatorul care se convertește contemplând și atingând rănile lui Cristos Înviat în frații și în surorile răniți!”.
Daniele Piccini
(După L’Osservatore Romano, 25 septembrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
