Zagreb: Pelerin la Întâlnirea Europeană Taizé
Aflată la Zagreb (Croaţia), în perioada 28 decembrie 2006 - 1 ianuarie 2007, în mijlocul unui grup de 35 de tineri din Dieceza de Iaşi care a participat la Întâlnirea Europeană Taizé, Mihaela Coşa din Parohia "Fericitul Ieremia", Bacău, încearcă, prin rândurile care urmează, să ne introducă în atmosfera reconciliantă şi de sărbătoare din acele zile.
Taizé... Un nume cu o rezonanţă aparte, cunoscut multora dintre noi, un nume ce nu mai desemnează doar un simplu loc, dar care a devenit un stil de viaţă şi un mod de rugăciune pentru mulţi dintre noi.
Miercuri dimineaţă, pe 27 decembrie 2006, am pornit la drum având alături de noi pe prietenul cel mai bun, adică pe Cristos, ale cărui ajutor şi binecuvântare i le-am cerut, participând la o liturghie celebrată în capela Centrului Cultural "Xaverianum" din Iaşi de pr. Henryk Urban care ne-a însoţit şi pe tot parcursul călătoriei.
Plini de entuziasm şi nerăbdare am ajuns şi la destinaţie. După ce am trecut de punctul de primire, fiecare a fost direcţionat de organizatori spre parohiile şi familiile care aşteptau să ne primească.
Aceste cinci zile petrecute la Zagreb au fost pentru cei aproximativ 40.000 de tineri veniţi din întreaga Europă - şi nu numai - adevărate ocazii de cunoaştere reciprocă, de descoperire a culturii şi a tradiţiilor croate şi mai ales de apropiere de Dumnezeu şi de "celălalt" având în suflet "încrederea" că cineva ne conduce paşii şi are grijă de noi.
Toate acestea le-am experimentat în timpul dimineţii prin rugăciuni în parohii, urmate de momente de reflecţii şi discuţii, după care la ora 13.15 şi respectiv la ora 19.00 ne întâlneam cu toţii la Centrul Expoziţional din Zagreb, cunoscut sub denumirea de Zagrebacki Velesajam, pentru rugăciunea comună.
În timpul după-amiezii, în diverse puncte din oraş au fost ţinute workshop-uri pe diferite teme.
În centrul atenţiei a fost scrisoarea de la Calcutta a fratelui Alois, succesorul fratelui Roger, scrisă în urma întâlnirii ce a avut loc la Calcutta între 5-9 octombrie 2006, reunind 6000 de tineri, mai ales asiatici. Câteva idei exprimate în cadrul acestei scrisori merită a fi consemnate şi reţinute pentru a ne fi călăuză în pelerinajul ce-l avem de întreprins în fiecare zi a vieţii noastre.
Ideea de început a scrisorii este că toate fiinţele umane constituie o singură familie şi Dumnezeu se află în fiecare persoană umană, fără excepţie, aşa cum însuşi papa Benedict al XVI-lea sublinia la începutul slujirii sale: "Toţi oamenii aparţin uneia şi aceleiaşi familii", (Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii, 2006).
Această atenţie îndreptată către observarea prezenţei lui Dumnezeu în toată creaţia implică un respect pentru cealaltă persoană. În perspectivă divină, orice fiinţă umană este sacră. Astăzi, mai mult ca oricând, în societăţile noastre moderne, este foarte important sa reînviem această atenţie spre Dumnezeu şi acest respect pentru om. La Calcutta, deşi creştinii sunt o minoritate printre alte mari religii istorice şi deşi tensiunile între religii au condus la grave violenţe, totuşi, respectul reciproc constituie esenţialul relaţiilor între credincioşi. Sărbătorile fiecărei tradiţii sunt respectate de către ceilalţi şi pot deveni chiar ocazie de împărtăşire.
Pentru a face să dispară zidurile de ură şi indiferentă ce există între popoare, continente şi chiar în interiorul inimii omului, ne rămâne să facem o singură alegere, cea a iubirii şi a speranţei. Alegând iubirea, noi descoperim un spaţiu de libertate pentru a crea un viitor pentru noi înşine şi pentru cei care ne sunt încredinţaţi. Putem fi creatori chiar şi noi, acolo unde împrejurările nu sunt tocmai favorabile. Cum este posibil acest lucru? Pur şi simplu, mergând spre celălalt, câteodată cu mâinile goale, ascultându-l, încercând să-l înţelegem şi astfel o situaţie dificilă se poate deja transforma.
În întreaga lume, imense inegalităţi întreţin o teamă faţă de viitor. Este nevoie să ne simplificăm existenţa şi să găsim astfel o disponibilitate şi o deschidere a inimii pentru ceilalţi. Pentru ca societăţile noastre să ia un chip mai uman, este de mare preţ să dăruim din timpul nostru. Fiecare poate încerca să asculte şi să susţină, fie chiar şi o singură persoană: un copil delăsător, un tânăr fără loc de muncă şi fără speranţă, o persoană în vârstă. În rugăciune, noi ne punem împreună cu cei care ne sunt încredinţaţi, sub privirea binevoitoare a lui Dumnezeu. El ne primeşte aşa cum suntem, cu ce este bun dar şi cu contradicţiile noastre interioare, chiar şi cu greşelile noastre. Evanghelia ne asigură de acest fapt: slăbiciunile noastre pot deveni o uşă prin care Duhul Sfânt intră în viaţa noastră.
Acum 30 de ani, fratele Roger scria la Calcutta: rugăciunea este pentru tine un izvor al iubirii. Într-o infinită gratuitate, abandonează-te ei cu trup şi suflet. În fiecare zi, cercetează câteva cuvinte din Scriptură, pentru a fi plasat în faţa unei alte persoane, cel care a înviat. Lasă în linişte să se nască în tine un cuvânt viu al lui Cristos pentru a-l pune imediat în practică (Scrisoarea popoarelor lui Dumnezeu, 1976).
Acest apel al fratelui Roger capătă astăzi o nouă actualitate. Răspândiţi în întreaga lume, creştinii pot susţine o speranţă pentru toţi, trăind din această veste nouă: după învierea lui Cristos, omenirea nu mai este fragmentată. Smeriţi, în rugăciune, noi învăţăm fără încetare să aparţinem unii altora. Cu cât ne apropiem mai mult de Cristos şi de evanghelia sa, cu atât ne apropiem mai mult şi unii de ceilalţi. Prin primirea reciprocă, are loc un schimb de daruri. Ansamblul acestor daruri este astăzi necesar pentru a face auzită vocea evangheliei. Cei care şi-au pus încrederea în Cristos sunt chemaţi să ofere unitatea lor tuturor şi astfel lauda adusă lui Dumnezeu poate străluci. Înrădăcinaţi în Cristos, noi ne descoperim o capacitate de deschidere către toţi precum şi spre cei care nu pot crede în el sau care îi sunt indiferenţi. Cristos a devenit servitorul tuturor, el nu umileşte pe nimeni.
Ca şi această întâlnire de la Zagreb, credinţa noastră trebuie să fie o garanţie de toleranţă şi deschidere", aşa cum afirmă Kofi Annan, secretarul general al Naţiunilor Unite. Prin angajamentul nostru în societate, trebuie să-l facem prezent pe Cristos şi în calitate de creştini suntem chemaţi să arătăm ca mesajul evanghelic este universal şi se adresează oricărui om pe drumul vieţii. Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei afirmă: "Pentru voi tinerii, ca şi pentru toţi ceilalţi, este foarte important să privim viaţa ca un pelerinaj înfăptuit de încrederea în Dumnezeu. Iar Rowan Williams, arhiepiscop de Canterbury, spune: "Avem nevoie de încredere ca de aer proaspăt. Lumea noastră duce lipsă din ce în ce mai mult de suflu şi de aer din cauza suspiciunii, a îndoielii şi a deznădejdii. Doar încrederea ne poate ajuta să ne încredinţăm viaţa lui Dumnezeu întrucât el singur ne poate da sentimentul împlinirii şi bucuria existenţei. Drumul spre Dumnezeu nu este uşor şi cere sacrificii şi muncă. Cu toate acestea doar o asemenea viaţă este demnă de fiinţa umană, prodigioasă creatură a lui Dumnezeu".
Aceste gânduri le-am avut şi noi în minte şi în timpul "rugăciunii de veghe" pentru pace ce s-a ţinut începând cu ora 23 în noaptea de 31 decembrie. După această rugăciune făcută la trecerea dintre ani a avut loc un festival al popoarelor, la care fiecare naţiune a avut ocazia să prezinte un program artistic compus din cântece şi dansuri specifice ţării şi mai ales zonei din care provenea fiecare grup.
La final doresc din suflet să afirm că acest pelerinaj de încredere pe care l-am întreprins cu toţii spre Zagreb şi apoi spre casele noastre ne-a demonstrat încă o dată că este posibil să căutăm şi să găsim o comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune comună, cântece, tăcere, reflecţie, pentru a redescoperi o nouă vitalitate şi a da un sens nou vieţii, pentru a ne asuma responsabilităţi în locul în care trăim, ca să fim purtători de pace şi de încredere pe pământ.
A consemnat Mihaela Coşa
