(sâmbătă, 29 decembrie 2012)
Mulţumesc, dragă frate Alois, pentru cuvintele dumneavoastră călduroase şi pline de afecţiune. Dragi tineri, dragi pelerini ai încrederii, bun venit la Roma!
Aţi venit foarte numeroşi, din toată Europa şi chiar din alte continente, pentru a vă ruga la mormintele sfinţilor apostoli Petru şi Paul. Într-adevăr, în acest oraş amândoi şi-au vărsat sângele lor pentru Cristos. Credinţa care-i însufleţea pe aceşti doi mari apostoli ai lui Isus este şi aceea care v-a pornit la drum. În timpul anului care urmează să înceapă, voi vă propuneţi să eliberaţi izvoarele încrederii în Dumnezeu pentru a trăi din ea în viaţa de zi cu zi. Mă bucur că voi întâlniţi în acest mod intenţia Anului Credinţei început în luna octombrie.
Este a patra oară că ţineţi o Întâlnire Europeană la Roma. Cu această ocazie, aş vrea să repet cuvintele pe care predecesorul meu Fericitul Ioan Paul al II-lea le-a spus tinerilor în timpul celei de-a treia Întâlniri la Roma: "Papa se simte profund angajat cu voi în acest pelerinaj de încredere pe pământ... Şi eu sunt chemat să fiu un pelerin de încredere în numele lui Cristos" (30 decembrie 1987).
În urmă cu peste 70 de ani, fratele Roger a dat naştere comunităţii din Taizé. Aceasta continuă să vadă venind la ea mii de tineri din toată lumea, în căutarea unui sens pentru viaţa lor, fraţii îi primesc în rugăciunea lor şi le oferă ocazia de a avea experienţa unei relaţii personale cu Dumnezeu. Pentru a-i susţine pe aceşti tineri în drumul lor spre Cristos, fratele Roger a avut ideea de a începe un "pelerinaj de încredere pe pământ".
Martori neobosit al Evangheliei păcii şi reconcilierii, însufleţit de focul unui ecumenism al sfinţeniei, fratele Roger i-a încurajat pe toţi cei care trec prin Taizé să devină căutători ai comuniunii. Am spus asta a doua zi după moartea sa: "Ar trebui să ascultăm dinăuntru ecumenismul său trăit în mod spiritual şi să ne lăsăm conduşi de mărturia sa spre un ecumenism cu adevărat interiorizat şi spiritualizat". Pe urmele sale, cu toţii sunteţi purtători ai acestui mesaj de unitate. Vă asigur de angajarea irevocabilă a Bisericii catolice de a continua căutarea de căi de reconciliere pentru a ajunge la unitatea vizibilă a creştinilor. Şi în seara aceasta aş vrea să-i salut cu afecţiune total deosebită pe cei dintre voi care sunt ortodocşi sau protestanţi.
Astăzi, Cristos vă pune întrebarea pe care a adresat-o discipolilor săi: "Cine sunt eu pentru voi?". La această întrebare, Petru, la al cărui mormânt noi ne aflăm în acest moment, a răspuns: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu" (Mt 16,15-16). Şi toată viaţa sa a devenit un răspuns concret la această întrebare. Cristos doreşte să primească şi de la fiecare dintre voi un răspuns care să nu vină din constrângere nici din teamă, ci din libertatea voastră profundă. Răspunzând la această întrebare, viaţa voastră va găsi sensul său cel mai puternic. Textul din Scrisoarea sfântului Ioan pe care tocmai l-am ascultat ne face să înţelegem cu mare simplitate în mod sintetic cum să dăm un răspuns: "Să credem în numele Fiului său Isus Cristos şi să ne iubim unii pe alţii" (3,23). A avea credinţă şi a-l iubi pe Dumnezeu şi pe ceilalţi! Ce este mai exaltant? Ce este mai frumos?
În timpul acestor zile la Roma, fie ca să puteţi lăsa să crească în inimile voastre acest da spus lui Cristos, profitând în special de timpii lungi de tăcere care ocupă un loc central în rugăciunile voastre comunitare, după ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Acest Cuvânt, spune A doua Scrisoare a lui Petru, este "ca o lumină ce străluceşte în loc întunecos", pe care voi faceţi bine că o priviţi "până când se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre" (1,19). Voi aţi înţeles asta: dacă luceafărul de dimineaţă trebuie să răsară în inimile voastre este pentru că nu întotdeauna este prezent acolo. Uneori răul şi suferinţa celor nevinovaţi creează în voi îndoiala şi tulburarea. Şi da-ul spus lui Cristos poate să devină dificil. Însă această îndoială nu face din voi nişte necredincioşi! Isus nu l-a respins pe omul din Evanghelie care a strigat: "Cred; ajută necredinţa mea!" (Mc 9,24).
Pentru ca în această luptă voi să nu vă pierdeţi încrederea, Dumnezeu nu vă lasă singuri şi izolaţi. El ne dă nouă tuturor bucuria şi mângâierea comuniunii Bisericii. În timpul şederii voastre la Roma, graţie în special primirii generoase a atâtor parohii şi comunităţi călugăreşti, voi aveţi o nouă experienţă de Biserică. Întorcându-vă acasă, în diferitele voastre ţări, vă invit să descoperiţi că Dumnezeu vă face coresponsabili de Biserica sa, în toată varietatea vocaţiilor. Această comuniune care este Trupul lui Cristos are nevoie de voi şi voi aveţi în el tot locul vostru. Pornind de la darurile voastre, de la ceea ce este specific la fiecare dintre voi, Duhul Sfânt plăsmuieşte şi face să trăiască acest mister de comuniune care este Biserica, pentru a transmite vestea cea bună a Evangheliei lumii de astăzi.
Împreună cu tăcerea, cântarea ocupă un loc important în rugăciunile voastre comunitare. Cântările de la Taizé umplu în aceste zile bazilicile din Roma. Cântarea este un sprijin şi o exprimare incomparabilă a rugăciunii. Cântându-l pe Cristos, voi vă deschideţi şi la misterul speranţei sale. Să nu vă fie frică să precedaţi aurora pentru a-l lăuda pe Dumnezeu. Nu veţi fi dezamăgiţi.
Dragi tineri prieteni, Cristos nu vă ia din lume. Vă trimite acolo unde lumina lipseşte, pentru ca s-o duceţi altor. Da, cu toţii sunteţi chemaţi să fiţi mici lumini pentru cei care vă înconjoară. Cu atenţia voastră faţă de o repartizare mai egală a bunurilor pământului, cu angajarea pentru dreptate şi pentru o nouă solidaritate umană, voi îi veţi ajuta pe cei care sunt în jurul vostru să înţeleagă mai bine cum Evanghelia ne conduce în acelaşi timp spre Dumnezeu şi spre ceilalţi. Astfel, cu credinţa voastră, veţi contribui să faceţi să răsară încrederea pe pământ.
Fiţi plini de speranţă. Dumnezeu să vă binecuvânteze, cu rudele şi prietenii voştri!
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
