Welby ia iniţiativa
Biserica Anglicană caută căile comuniunii
De Maria Chiara Biagioni
Se pot avea opinii foarte diferite cu privire la abordarea vieţii propriilor credincioşi şi a aparţine aceleiaşi comunităţi ecleziale? Se pot exprima poziţii divergente fără a cădea prin asta în logica contrapoziţiei? Se pot recunoaşte profund fraţi în credinţă, chiar dacă o gândesc în mod complet diferit? De asemenea: se pot gândi norme şi indicaţii pastorale diferite în funcţie de teritoriul în care se trăieşte, fără a risca diviziuni interne sau chiar adevărate schisme? Sunt câteva dintre întrebările care străbat Bisericile creştine în timpul globalizării şi al pluralismului. Este provocarea "colegialităţii", a "parresiei", o numise Papa Francisc anul trecut deschizând Sinodul despre familie. Însă "problema" nu este numai catolică. De mulţi ani Biserica Anglicană se confruntă cu preocuparea de a menţine coeziunea şi unitatea în faţa evoluţiei inegale şi uneori contradictorii de opinii şi poziţii în diferitele provincii ecleziastice care o constituie.
Are dat de 16 septembrie scrisoarea arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby, cu care "liderul spiritual" al Comuniunii Anglicane a convocat la Canterbury în mod cu totul excepţional pentru luna ianuarie 2016 pe toţi cei 37 de "primaţi" ai provinciilor anglicane. Scopul reuniunii extraordinare este "să reflecteze şi să se roage împreună cu privire la viitorul Comuniunii" şi să întărească unitatea dintre diferitele provincii. Întâlnirea (datele propuse sunt de la 11 la 16 ianuarie) va fi o ocazie pentru a face o analiză a situaţiei în vederea următoarei Conferinţe de la Lambeth. Este adunarea tuturor episcopilor din Comuniunea Anglicană care este convocată la fiecare 10 ani circa. Ultima s-a ţinut în 2008 şi s-a ciocnit imediat cu criza care se deschisese cu cinci ani înainte cu alegerea ca episcop de New Hampshire a lui Gene Robinson, preot anglican legat în mod stabil într-o relaţie afectivă cu un partener de acelaşi sex. Din acel moment, polarizarea între elementele liberale, favorabile fie binecuvântării relaţiilor homosexuale cât şi hirotonirii homosexualilor practicanţi, şi creştinii "tradiţionalişti", contrari oricărui compromis în acest sens în numele revelaţiei biblice, a dezlănţuit o serie de evenimente care au pus în pericol în mod serios unitatea Comuniunii Anglicane.
Comuniunea Anglicană nu are o organizare centralizată. Fiecare provincie se bucură de o puternică independenţă atât pe planul disciplinar şi de organizare cât şi teologic. Şi dacă Biserica din Anglia se bucură de prestigiul de "Biserică mamă", iar arhiepiscopul de Canterbury reprezintă o conducere de tip "spiritual", nimeni nu se poate folosi de o autoritate constrictivă. Desigur, anglicanii sunt înzestraţi cu "structuri de comuniune" care folosesc pentru a menţine coeziunea între diferitele provincii ecleziastice. Însă timpurile actuale se scurg rapid şi provocările sunt tot mai năvalnice: episcopatul feminin şi unirile homosexuale au pus la grea încercare fidelitatea faţă de coeziunea anglicană. Unii şi în mai multe rânduri au vorbit chiar de "schismă" între părţile mai liberale ale Bisericii - îndeosebi Regatul Unit şi Statele Unite - şi în schimb cele tradiţionaliste, îndeosebi în Africa. Şi în scrisoarea de convocare trimisă la 16 septembrie, arhiepiscopul Welby scrie: "Fiecare dintre noi trăieşte într-un context diferit. Diferenţa dintre societăţile şi culturile noastre, precum şi viteza de schimbare culturală care se înregistrează în mare parte dintre ţările din nord, ne ispiteşte să ne dezbinăm ca şi creştini".
Asta nu înseamnă uniformism, explică Welby. Dimpotrivă: "O familie anglicană din secolul al XXI-lea trebuie să dea spaţiu dezacordului profund precum şi criticii reciproce". Este echilibrul delicat pe care-l cere "colegialitatea" şi comuniunea. Echilibru care trebuie căutat mereu şi niciodată nu trebuie considerat sigur. Dar dacă Comuniunea Anglicană reuşeşte în această acţiune, poate să fie o deschizătoare de drumuri pentru vasta lume ecumenică a Bisericilor. "Nun avem niciun papă anglican - scrie Welby -. Autoritatea noastră ca o biserică este dispersată şi se află, în ultimă analiză, în Scriptură, corect interpretată. Trebuie să ne întâlnim în acea lumină, sub conducerea Duhului Sfânt, şi să încercăm să găsim un mod care să ne permită să întreprindem un parcurs care favorizează slujirea şi iubirea reciprocă, mai ales în vederea proclamării veştii bune a lui Isus Cristos".
(După agenţia SIR, 19 septembrie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
