Vizita papei la casa de primire "Darul Mariei": întâlnirea cu Misionarele Carităţii, cu săracii asistaţi şi cu voluntarii (marţi, 21 mai 2013)
Iubiţi fraţi şi surori, bună seara!
Adresez un salut afectuos vouă tuturor; în mod cu totul special vouă, dragi oaspeţi ai acestei Case, care este mai ales a voastră, deoarece pentru voi a fost gândită şi instituită. Le mulţumesc celor care, în diferite moduri, susţin această frumoasă realitate din Vatican. Prezenţa mea în această seară vrea să fie înainte de toate o mulţumire sinceră adresată Misionarelor Carităţii, întemeiate de Fericita Tereza de Calcutta, care lucrează aici de 25 de ani, cu numeroşi voluntari, în favoarea atâtor persoane care au nevoie de ajutor. Mulţumesc din inimă! Voi, dragi surori, împreună cu Misionarii Carităţii şi colaboratorii, faceţi vizibilă iubirea Bisericii faţă de cei săraci. Cu slujirea voastră zilnică sunteţi - aşa cum spune un psalm - mâna lui Dumnezeu care satură foamea oricărei fiinţe vii (cf. Ps 145,16). În aceşti ani, de câte ori v-aţi aplecat asupra celui care are nevoie, asemenea samariteanului milostiv, l-aţi privit în ochi, i-aţi dat mâna pentru a-l ridica! Câte guri aţi săturat cu răbdare şi dedicare! Câte răni, în special spirituale, aţi pansat! Astăzi, aş vrea să mă opresc asupra a trei cuvinte care vă sunt familiare: Casă, dar şi Maria.
1. Această structură, voită şi inaugurată de Fericitul Ioan Paul al II-lea - dar acesta este un lucru între sfinţi, între fericiţi! Ioan Paul al II-lea, Tereza de Calcutta; şi sfinţenia a trecut; este frumos acest lucru! - este o "casă". Şi când spunem "casă" înţelegem un loc de primire, o locuinţă, un ambient uman unde ne simţim bine, ne regăsim pe noi înşine, ne simţim inseraţi într-un teritoriu, într-o comunitate. Şi mai profund, "casă" este un cuvânt ce are gust tipic familial, care aminteşte căldura, afectul, iubirea care se pot experimenta într-o familie. "Casa", aşadar, reprezintă bogăţia umană cea mai preţioasă, aceea a întâlnirii, aceea a relaţiilor dintre persoane, diferite prin vârstă, prin cultură şi prin istorie, dar care trăiesc împreună şi care împreună se ajută să crească. Tocmai pentru aceasta, "casa" este un loc decisiv în viaţă, unde viaţa creşte şi se poate realiza, pentru că este un loc în care fiecare persoană învaţă să primească iubire şi să dăruiască iubire. Aceasta este "casa". Şi asta încearcă să fie de 25 de ani această casă! La graniţa dintre Vatican şi Italia, ea este o chemare puternică pentru noi toţi, pentru Biserică, pentru oraşul Roma de a fi tot mai mult familie, "casă" în care suntem deschişi la primire, la atenţie, la fraternitate.
2. Este apoi un al doilea cuvânt foarte important: cuvântul "dar", care califică această casă şi îi defineşte identitatea tipică. De fapt, este o casă care se caracterizează prin dar şi prin darul reciproc. Ce anume vreau să spun? Vreau să spun că această casă dăruieşte primire, sprijin material şi spiritual vouă, dragi oaspeţi, care proveniţi din diferite părţi ale lumii; dar şi voi sunteţi un dar pentru această casă şi pentru Biserică. Voi ne spuneţi că a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nu este ceva abstract, ci este ceva profund concret: înseamnă a vedea în fiecare persoană faţa Domnului care trebuie slujit, şi a-l sluji în mod concret. Şi voi sunteţi, iubiţi fraţi şi surori, faţa lui Isus. Mulţumesc! Voi "dăruiţi" posibilitatea celor care lucrează în acest loc să-l slujească pe Isus în cel care este în dificultate, în cel care are nevoie de ajutor. Această casă este, aşadar, o transparenţă luminoasă a carităţii lui Dumnezeu, care este un Tată bun şi milostiv faţă de toţi. Aici se trăieşte o ospitalitate deschisă, fără deosebire de naţionalitate sau de religie, conform învăţăturii lui Isus "gratuit aţi primit, gratuit să daţi" (Mt 10,8). Trebuie să recuperăm cu toţii sensul darului, al gratuităţii, al solidarităţii. Un capitalism sălbatic a învăţat logica profitului cu orice preţ, logica lui a da pentru a obţine, a exploatării fără a privi la persoane... şi rezultatele le vedem în criza pe care o trăim! Această casă este un loc care educă la caritate, o "şcoală" de caritate, care învaţă să mergem în întâmpinarea oricărei persoane, nu pentru profit, ci din iubire. Muzica acestei case - s-o spunem aşa - este iubirea. Şi acest lucru este frumos! Şi îmi place că seminarişti din toată lumea vin aici pentru a avea o experienţă directă de slujire. Viitorii preoţi pot astfel să trăiască în mod concret un aspect esenţial al misiunii Bisericii şi să facă din asta o comoară pentru slujirea lor pastorală.
3. În sfârşit, este o ultimă caracteristică a acestei case: ea se califică drept un dar "al Mariei". Sfânta Fecioară a făcut din existenţa sa un neîncetat şi preţios dar oferit lui Dumnezeu, pentru că îl iubea pe Domnul. Maria este un exemplu şi un stimulent pentru cei care trăiesc în această casă, şi pentru noi toţi, să trăim caritatea faţă de aproapele nu dintr-un soi de obligaţie socială, ci pornind de la iubirea lui Dumnezeu, de la caritatea lui Dumnezeu. Şi - aşa cum am auzit de la Maica superioară - şi Maria este aceea care ne duce la Isus şi ne învaţă cu să mergem la Isus; şi Mama lui Isus este a noastră şi face familie, cu noi şi cu Isus. Pentru noi creştinii, iubirea faţă de aproapele se naşte din iubirea lui Dumnezeu şi este cea mai limpede exprimare a ei. Aici se caută să se iubească aproapele, dar şi să se lase iubiţi de aproapele. Aceste două atitudini merg împreună, nu poate exista una dacă nu există şi cealaltă. Pe frontispiciul Misionarelor Carităţii sunt tipărite aceste cuvinte ale lui Isus: "Tot ceea ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40). A-l iubi pe Dumnezeu în fraţi şi a-i iubi pe fraţi în Dumnezeu.
Dragi prieteni, mulţumesc iarăşi fiecăruia dintre voi. Mă rog pentru ca această casă să continue să fie un loc de primire, de dar, de caritate, în inima oraşului nostru Roma. Fecioara Maria să vegheze mereu asupra voastră şi să vă însoţească binecuvântarea mea. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
